Mănăstirea Plumbuita

La acest articol se lucrează chiar în acest moment!

Ca o curtoazie față de persoana care dezvoltă acest articol și pentru a evita conflictele de versiuni din baza de date a sistemului, evitați să îl editați până la dispariția etichetei. În cazul în care considerați că este necesar, vă recomandăm să contactați editorul prin pagina de discuții a articolului.


Mănăstirea Plumbuita

Jurisdicție	Arhiepiscopia Bucureștilor
Tip	călugări
Înființată	1560
Ctitori	Petru cel Tânăr Matei Basarab
Stareț	Protosinghel Justin Bulimar
Mărime aprox.	20 călugări
Localizare	București Str. Plumbuita nr. 58, Sectorul 2
Limba liturgică	română
Cântarea	bizantină
Schituri, metocuri și chilii
Hramuri	Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul (24 iunie)
Site web oficial	http://manastirea-plumbuita.ro/

Mănăstirea Plumbuita, cu hramul Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, este o veche mănăstire ortodoxă din România. Este situată în cartierul Colentina din București, pe un mic deal de pe malul drept al râului Colentina. A fost ctitorită de voievodul Petru cel Tânăr (1559-1568), în 1560, apoi refăcută din temelii de către Matei Basarab, Domn al Țării Românești (1632-1654), în 1647.
Este inclusă, în ansamblul ei, în Lista monumentelor istorice din România, având codul de clasificare B-II-a-A-19419.^[1]

Istoric

Prima atestare documentară se referă la anul 1560, când Petru cel Tânăr (Domn al Țării Românești între 1559-1568, fiul lui Mircea Ciobanul și al Doamnei Chiajna) începe ridicarea acestui sfânt lăcaș, cu hramul Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul. Mai exact, la la 1 iulie 1564, Petru cel Tânăr întărea printr-un hrisov domnesc stăpânirea mănăstirii, încă în construcție, asupra unui loc din apropiere.^[2]

Lucrările de construcție continuă și în timpul urmașului său la tron, Alexandru al II-lea Mircea (1568–1577, cel care a ctitorit și Mănăstirea Radu Vodă din București),^[3] dar sunt terminate abia în timpul domniei lui Mihnea al II-lea Turcitul (1577-1583). În 1585, acesta din urmă închină așezământul Mănăstirii Xiropotamu, de la Muntele Athos, printr-un hrisov emis la 21 octombrie din acel an, deschizând astfel lungul șir al egumenilor greci a căror conducere lipsită de interes a influențat dramatic destinele ctitoriei, mănăstirea căzând în paragină, mai ales după evenimentele din 1595, când Sinan Pașa cucerește Bucureștiul, și după incendiul din 1614.^[2]

În anul 1647, biserica mănăstirii este rezidită din temelii din porunca lui Matei Basarab,^[4] după modelul ctitoriei lui Radu cel Mare de la Dealu, pentru a comemora victoria din 20 octombrie 1632 asupra lui Radu Iliaș. Tot atunci, mănăstirea este întărită cu ziduri mari de apărare (domnii țărilor române, după acceptarea suzeranității otomane, nu mai aveau voie să ridice cetăți propriu-zise, dar le suplineau fortificând mănăstirile aflate în puncte strategice) și se construiește Casa Domnească, asemănătoare cu cea de la Mănăstirea Brebu.^[2]

Marele cutremur care a lovit capitala în anul 1802 a produs mari stricăciuni și la Plumbuita. Egumenul Dionisie din Ianina, fost stareț al Mănăstirii Xiropotamu, a început reconstrucția clopotniței și a bisericii, ambele grav afectate de acel cutremur. Folosind doar fondurile așezământului, el a finalizat între anii 1802-1806 toate lucrările de reparație necesare.^[2]

Arhitectură