Mănăstirea Nicula (județul Cluj): Diferență între versiuni

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
(Icoana care a plâns pentru români: art. principal)
m (Sîmbotin a redenumit pagina Mănăstirea Nicula (Cluj, România) în Mănăstirea Nicula (județul Cluj): județul, nu orașul Cluj)
 
(Nu s-au afișat 7 versiuni intermediare efectuate de alți 2 utilizatori)
Linia 1: Linia 1:
Unul dintre cele mai importante centre de credinţă şi de cultură românescă din Transilvania, '''Mănăstirea ortodoxă de călugări Nicula''', din judeţul Cluj, a avut o istorie zbuciumată pe parcusul existenţei sale de sute de ani. Construită pe locul unei vechi sihătrii româneşti din sec. al XIV-lea, mănăstirea a rezistat la încercările grele prin care a trecut, fiind ocupată de greco-catolici timp de aproape 250 de ani. Deşi în unele perioade nu a avut o viaţă monahală propriu-zisă, Nicula a funcționat neîntrerupt ca mănăstire, până în prezent. Aici a existat încă din 1659 o școală bisericească, iar mai târziu s-a dezvoltat prima şcoală de pictură pe sticlă din ţara noastră. Mănăstirea este renumită şi prin icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, pictată în 1681, în jurul căreia a luat naştere unul din cele mai mari pelerinaje din ţară.
+
{{Mănăstire
 +
|nume=Mănăstirea Nicula
 +
|Imagine=[[Fișier:Nicula_Cluj-1.jpg|thumb|280 px|<center>''Biserica veche a Mănăstirii Nicula''</center>]]
 +
|jurisdicţie=Arhiepiscopia Clujului
 +
|tip=[[călugăr]]i
 +
|înfiinţată=1552
 +
|ctitor=
 +
|stareţ= [[Arhimandrit]]ul Nicolae Moldovan
 +
|mărime aprox=
 +
|localizare= {{flag|Romania}} satul Nicula,<br>comuna Fizeșu Gherlii, județul Cluj
 +
|limba liturgică=română
 +
|cântarea=[[Cântarea bizantină|bizantină]]
 +
|schituri=
 +
|hramuri= [[Adormirea Maicii Domnului]], [[15 august]] (biserica nouă) și Sf. [[Ioan Botezătorul]], [[7 ianuarie]] (biserica veche)
 +
|site=http://www.manastireanicula.ro/
 +
|}}Unul dintre cele mai importante centre de credință și de cultură românescă din Transilvania, '''Mănăstirea ortodoxă de călugări Nicula''', din județul Cluj, a avut o istorie zbuciumată pe parcusul existenței sale de sute de ani. Construită pe locul unei vechi sihătrii românești din sec. al XIV-lea, mănăstirea a rezistat la încercările grele prin care a trecut, fiind ocupată de greco-catolici timp de aproape 250 de ani. Deși în unele perioade nu a avut o viață monahală propriu-zisă, Nicula a funcționat neîntrerupt ca mănăstire, până în prezent. Aici a existat încă din 1659 o școală bisericească, iar mai târziu s-a dezvoltat prima școală de pictură pe sticlă din țara noastră. Mănăstirea este renumită și prin icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, pictată în 1681, în jurul căreia a luat naștere unul din cele mai mari pelerinaje din țară.
  
 
==Istoric==  
 
==Istoric==  
  
Mănăstirea Nicula este situată la câţiva kilometri distanţă de oraşul Gherla, în satul Nicula, comuna Fizeșu Gherlii, pe un platou înconjurat de dealuri. Unii cercetători susţin că numele localității, al aşezământului monahal şi al pădurii din apropiere provin de la un pustnic ortodox cu numele Nicolae, care se pare că a fost primul vieţuitor al unei vechi sihăstrii de aici. Despre satul Nicula se ştie că a fost atestat în 1326 și că în 1369 aparţinea unui nobil din Sântejude. Primele mărturii istorice despre mănăstire sunt din anul 1552, pe când era doar o sihăstrie modestă, unde vieţuiau câţiva monahi. Aceştia foloseau ca lăcaş de cult o bisericuţă din lemn, construită în stil maramureşan, cu hramul „Sfânta Treime”, care avea să reziste mai bine de 400 de ani.  
+
Mănăstirea Nicula este situată la câțiva kilometri distanță de orașul Gherla, în satul Nicula, comuna Fizeșu Gherlii, pe un platou înconjurat de dealuri. Unii cercetători susțin că numele localității, al așezământului monahal și al pădurii din apropiere provin de la un pustnic ortodox cu numele Nicolae, care se pare că a fost primul viețuitor al unei vechi sihăstrii de aici. Despre satul Nicula se știe că a fost atestat în 1326 și că în 1369 aparținea unui nobil din Sântejude. Primele mărturii istorice despre mănăstire sunt din anul 1552, pe când era doar o sihăstrie modestă, unde viețuiau câțiva monahi. Aceștia foloseau ca lăcaș de cult o bisericuță din lemn, construită în stil maramureșan, cu hramul „Sfânta Treime”, care avea să reziste mai bine de 400 de ani.  
Până în 1657 nu mai avem însemnări documentare despre mănăstire. Unele date istorice din 1659 vorbesc despre şcoala care funcţiona aici, unde învăţau copiii din satele aflate în jurul mănăstirii. Alte mărturii fac referire la minunea produsă în 1699, când icoana Maicii Domnului cu pruncul a plâns timp de trei săptămâni. Se spune că aceasta a fost o prevestire a evenimentelor triste ce urmau să aibă loc pentru întreaga Ortodoxie românească din Ardeal.
+
Până în 1657 nu mai avem însemnări documentare despre mănăstire. Unele date istorice din 1659 vorbesc despre școala care funcționa aici, unde învățau copiii din satele aflate în jurul mănăstirii. Alte mărturii fac referire la minunea produsă în 1699, când icoana Maicii Domnului cu pruncul a plâns timp de trei săptămâni. Se spune că aceasta a fost o prevestire a evenimentelor triste ce urmau să aibă loc pentru întreaga Ortodoxie românească din Ardeal.
  
După 1700, ca şi alte aşezăminte monahale din Transilvania, Mănăstirea  Nicula a fost ocupată de Biserica greco-catolică (unită) şi a rămas sub administrarea acesteia până în 1948, când a revenit Bisericii Ortodoxe. În tot acest timp, a funcţionat ca mănăstire, dar nu a mai avut viaţă monahală propriu-zisă, slujbele fiind oficiate doar la marile sărbători ale Maicii Domnului: Naşterea, Buna-Vestirea şi Adormirea ei.  
+
După 1700, ca și alte așezăminte monahale din Transilvania, Mănăstirea  Nicula a fost ocupată de Biserica greco-catolică (unită) și a rămas sub administrarea acesteia până în 1948, când a revenit Bisericii Ortodoxe. În tot acest timp, a funcționat ca mănăstire, dar nu a mai avut viață monahală propriu-zisă, slujbele fiind oficiate doar la marile sărbători ale Maicii Domnului: Nașterea, Buna-Vestirea și Adormirea ei.  
O perioadă de grele încercări pentru viaţa monahală din toată Transilvania a fost a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. Măsurile care au fost luate atunci de autorități împotriva ortodoxiei românești au fost continuate de acțiuni dure: călugării au fost alungați, mănăstirile, distruse sau arse, iar pământurile lor au fost luate de diferiți proprietari locali. Vetrele monahale ortodoxe au fost astfel desființate, cu excepţia unora care au funcționat ca mănăstiri unite, așa cum au fost Nicula, Prislopul, Bixad, Margina, Sâmbăta Fizașului.  
+
O perioadă de grele încercări pentru viața monahală din toată Transilvania a fost a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. Măsurile care au fost luate atunci de autorități împotriva ortodoxiei românești au fost continuate de acțiuni dure: călugării au fost alungați, mănăstirile, distruse sau arse, iar pământurile lor au fost luate de diferiți proprietari locali. Vetrele monahale ortodoxe au fost astfel desființate, cu excepția unora care au funcționat ca mănăstiri unite, așa cum au fost Nicula, Prislopul, Bixad, Margina, Sâmbăta Fizașului.  
Tot în secolul al XVIII-lea, icoana Maicii Domnului s-a aflat într-un  loc ascuns de pericolul străin, timp de 70 de ani, potrivit informaţiilor bazate pe tradiţia locală. Odată cu revenirea ei în mănăstire, numărul pelerinilor care veneau aici a început să crească, biserica din lemn în care se slujea devenind astfel neîncăpătoare. Aşa încât, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea s-a decis construirea unei biserici mari din zid. Cu sprijinul sătenilor, între anii 1875 şi 1879, a fost ridicată biserica cu hramul „Sfântul Ioan Botezătorul”, folosită și în prezent pentru serviciul liturgic. A fost zidită din piatră şi cărămidă, în stil neoromanic, după planul unui arhitect italian, dar a funcționat fără turle aproape 125 de ani, acestea fiind adăugate în 1905. Pictura a fost realizată de pictorul Mihail Șerban din Gherla, în 1883, autorul fiind și compozitor muzical.
+
Tot în secolul al XVIII-lea, icoana Maicii Domnului s-a aflat într-un  loc ascuns de pericolul străin, timp de 70 de ani, potrivit informațiilor bazate pe tradiția locală. Odată cu revenirea ei în mănăstire, numărul pelerinilor care veneau aici a început să crească, biserica din lemn în care se slujea devenind astfel neîncăpătoare. Așa încât, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea s-a decis construirea unei biserici mari din zid. Cu sprijinul sătenilor, între anii 1875 și 1879, a fost ridicată biserica cu hramul „Sfântul Ioan Botezătorul”, folosită și în prezent pentru serviciul liturgic. A fost zidită din piatră și cărămidă, în stil neoromanic, după planul unui arhitect italian, dar a funcționat fără turle aproape 125 de ani, acestea fiind adăugate în 1905. Pictura a fost realizată de pictorul Mihail Șerban din Gherla, în 1883, autorul fiind și compozitor muzical.
  
 
În perioada 1913-1920, au fost construite din cărămidă chiliiile și stăreția, în acest complex de clădiri fiind cuprins și un paraclis cu hramul „Buna-Vestire” pentru slujbele de iarnă, care a fost pictat de monahi ai mănăstirii.
 
În perioada 1913-1920, au fost construite din cărămidă chiliiile și stăreția, în acest complex de clădiri fiind cuprins și un paraclis cu hramul „Buna-Vestire” pentru slujbele de iarnă, care a fost pictat de monahi ai mănăstirii.
Primul iconostas al bisericii noi a fost înlocuit, în 1938, cu unul sculptat în lemn de tei aurit, de Samuil Keresteșiu din Tășnad, fiind unicat în ţară. Este în formă de soare, iar în centru are o cruce foarte frumoasă, cu baza sprijinită pe Sfintele uși, La intersecţia celor două braţe ale crucii se află un gol de formă circulară, în care este ridicată, printr-un sistem de scripeţi, icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, în timpul oficierii slujbelor. Când nu se săvârşec slujbe religioase, icoana este coborâtă în faţa sfintelor uşi. Razele care pornesc de la cruce se sprijină pe o arcadă şi sunt întrerupte de medalioane egale, în care sunt reprezentanți  iconografic cei 12 Apostoli.  
+
Primul iconostas al bisericii noi a fost înlocuit, în 1938, cu unul sculptat în lemn de tei aurit, de Samuil Keresteșiu din Tășnad, fiind unicat în țară. Este în formă de soare, iar în centru are o cruce foarte frumoasă, cu baza sprijinită pe Sfintele uși, La intersecția celor două brațe ale crucii se află un gol de formă circulară, în care este ridicată, printr-un sistem de scripeți, icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, în timpul oficierii slujbelor. Când nu se săvârșec slujbe religioase, icoana este coborâtă în fața sfintelor uși. Razele care pornesc de la cruce se sprijină pe o arcadă și sunt întrerupte de medalioane egale, în care sunt reprezentanți  iconografic cei 12 Apostoli.  
 
   
 
   
 
==Revenirea la Biserica Ortodoxă==  
 
==Revenirea la Biserica Ortodoxă==  
  
Mănăstirea Nicula a devenit din nou ortodoxă în urma Decretului comunist din 1948, prin care Biserica greco-catolică a fost desființată. În acelaşi an 1948, cei mai mulți dintre clericii și credincioșii uniţi au revenit la Biserica noastră, și „doar o parte infimă a clerului și credincioșilor, mai ales intelectualii, în pofida chemărilor la unitate care le-au fost adresate, au refuzat să adere la BOR”, afirmă părintele academician Mircea Păcurariu.<ref> Mircea Păcurariu, „Uniația în Transilvania în trecut și astăzi”, Editura Andreiana, Sibiu, 2010, p. 54.</ref>
+
Mănăstirea Nicula a devenit din nou ortodoxă în urma Decretului comunist din 1948, prin care Biserica greco-catolică a fost desființată. În același an 1948, cei mai mulți dintre clericii și credincioșii uniți au revenit la Biserica noastră, și „doar o parte infimă a clerului și credincioșilor, mai ales intelectualii, în pofida chemărilor la unitate care le-au fost adresate, au refuzat să adere la BOR”, afirmă părintele academician Mircea Păcurariu.<ref> Mircea Păcurariu, „Uniația în Transilvania în trecut și astăzi”, Editura Andreiana, Sibiu, 2010, p. 54.</ref>
Aşezământul monahal de la Nicula se afla atunci într-o stare dezastruoasă. Nici icoana Maicii Domnului nu mai era în biserică, deoarece o luaseră călugării uniţi când au părăsit mănăstirea. Pentru a începe o perioadă de revigorare, după aproape 250 de ani de administrare greco-catolică, aici a fost adusă o tânără obşte de călugări ortodocşi de la Mănăstirea Secu, judeţul Neamţ, în frunte cu părintele stareţ, arhimandritul Varahiil Jitaru.  
+
Așezământul monahal de la Nicula se afla atunci într-o stare dezastruoasă. Nici icoana Maicii Domnului nu mai era în biserică, deoarece o luaseră călugării uniți când au părăsit mănăstirea. Pentru a începe o perioadă de revigorare, după aproape 250 de ani de administrare greco-catolică, aici a fost adusă o tânără obște de călugări ortodocși de la Mănăstirea Secu, județul Neamț, în frunte cu părintele stareț, arhimandritul Varahiil Jitaru.  
  
Însă nu după mult timp, în 1959, mănăstirile ortodoxe din ţară au primit o grea lovitură, odată cu adoptarea Decretului 410, prin care s-a urmărit distrugerea vieţii călugăreşti. Despre acest decret, istoricul Sebastian Dumitru Cârstea spunea că poate fi considerat „cel mai atroce act la adresa monahismului românesc, după acțiunea lui Buccow”, dar şi „un act evident de represiune religioasă”, care „a lăsat urme adânci în viața monahismului românesc”.<ref>Sebastian Dumitru Cârstea, „Monahismul ardelean în trecut și astăzi”, Editura Andreiana, Sibiu, 2008, p 279-284.</ref>  
+
Însă nu după mult timp, în 1959, mănăstirile ortodoxe din țară au primit o grea lovitură, odată cu adoptarea Decretului 410, prin care s-a urmărit distrugerea vieții călugărești. Despre acest decret, istoricul Sebastian Dumitru Cârstea spunea că poate fi considerat „cel mai atroce act la adresa monahismului românesc, după acțiunea lui Buccow”, dar și „un act evident de represiune religioasă”, care „a lăsat urme adânci în viața monahismului românesc”.<ref>Sebastian Dumitru Cârstea, „Monahismul ardelean în trecut și astăzi”, Editura Andreiana, Sibiu, 2008, p 279-284.</ref>  
În această epocă în care Biserica Ortodoxă Română era considerată unul dintre „ dușmanii interni” ai regimului comunist, Mănăstirea Nicula a reușit să supraviețuiască. Dintre stareţii mai importanţi în acei ani de prigoană şi dictatură comunistă amintim pe părintele arhimandrit Serafim Măciucă (1960-1969), cel care în anul 1962 a găsit icoana Maicii Domnului, ce fusese ascunsă de către călugării uniţi. La doar un an de la numirea sa, biserica a fost pictată din nou, în stil bizantin, de către pictorul focșănean, prof. Vasile Pascu. Succesorul său, părintele arhimandrit Cleopa Nanu (1969-1991) este cel care a avut cea mai îndelungată şi rodnică stăreţie din perioada comunistă. El este cel care a început colecţionarea unor obiecte de cult, pentru constituirea muzeului mănăstirii, la scurt timp după incendiul din 1974, care a distrus complet biserica din lemn. În locul acesteia a fost adusă, din satul Țop, jud. Bistriţa-Năsăud, o altă biserică, tot în stil maramureşan, atestată în 1770. Între anii 1978 şi 1989 a fost construită noua clădire a stăreţiei care adăposteşte un paraclis cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae”, biblioteca şi muzeul.
+
În această epocă în care Biserica Ortodoxă Română era considerată unul dintre „ dușmanii interni” ai regimului comunist, Mănăstirea Nicula a reușit să supraviețuiască. Dintre stareții mai importanți în acei ani de prigoană și dictatură comunistă amintim pe părintele arhimandrit Serafim Măciucă (1960-1969), cel care în anul 1962 a găsit icoana Maicii Domnului, ce fusese ascunsă de către călugării uniți. La doar un an de la numirea sa, biserica a fost pictată din nou, în stil bizantin, de către pictorul focșănean, prof. Vasile Pascu. Succesorul său, părintele arhimandrit Cleopa Nanu (1969-1991) este cel care a avut cea mai îndelungată și rodnică stăreție din perioada comunistă. El este cel care a început colecționarea unor obiecte de cult, pentru constituirea muzeului mănăstirii, la scurt timp după incendiul din 1974, care a distrus complet biserica din lemn. În locul acesteia a fost adusă, din satul Țop, jud. Bistrița-Năsăud, o altă biserică, tot în stil maramureșan, atestată în 1770. Între anii 1978 și 1989 a fost construită noua clădire a stăreției care adăpostește un paraclis cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae”, biblioteca și muzeul.
 
+
[[Fișier:Nicula_Cluj-2.jpg|thumb|right|300px|Biserica veche și biserica nouă<br/>de la Mănăstirea Nicula (în 2009)]]
După 1990, viaţa monahală în Mănăstirea Nicula, ca în toate mănăstirile ortodoxe din ţară, a început să se dezvolte. Un amplu proiect de rectitorire a început din anul 2001, la iniţiativa mitropolitului Bartolomeu al Clujului, care avea aici a doua reşedinţă. Atunci au fost demarate, împreună cu obştea călugărească, noi construcţii: biserica, o casă de creaţie, centrul de studii patristice, un corp administrativ, arhondaricul şi clopotniţa. În prezent, lucrările la monumentala biserică a mănăstirii, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, se află într-un stadiu avansat. Construită în stil bizantin, are dimensiuni impresionante, fiind considerată o catedrală a monahismului transilvănean. Tot atunci s-a amenajat un spaţiu în fosta casă de recreaţie, în prezent Casa „Mitropolit Bartolomeu Anania”, unde se află obiecte de muzeu, o bibliotecă şi atelierul de pictură. În testamentul scris, Mitropolitul Bartolomeu menţiona: „Singura mea avere sunt biblioteca şi manuscrisele personale, precum şi colecţia de acte, scrisori şi fotografii, toate aflate în reşedinţa mea din Mănăstirea Nicula“.  
+
După 1990, viața monahală în Mănăstirea Nicula, ca în toate mănăstirile ortodoxe din țară, a început să se dezvolte. Un amplu proiect de rectitorire a început din anul 2001, la inițiativa mitropolitului Bartolomeu al Clujului, care avea aici a doua reședință. Atunci au fost demarate, împreună cu obștea călugărească, noi construcții: biserica, o casă de creație, centrul de studii patristice, un corp administrativ, arhondaricul și clopotnița. În prezent, lucrările la monumentala biserică a mănăstirii, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, se află într-un stadiu avansat. Construită în stil bizantin, are dimensiuni impresionante, fiind considerată o catedrală a monahismului transilvănean. Tot atunci s-a amenajat un spațiu în fosta casă de recreație, în prezent Casa „Mitropolit Bartolomeu Anania”, unde se află obiecte de muzeu, o bibliotecă și atelierul de pictură. În testamentul scris, Mitropolitul Bartolomeu menționa: „Singura mea avere sunt biblioteca și manuscrisele personale, precum și colecția de acte, scrisori și fotografii, toate aflate în reședința mea din Mănăstirea Nicula“.
  
 
==Icoana care a plâns pentru români==  
 
==Icoana care a plâns pentru români==  
 
::''Articol principal: [[Icoana Maicii Domnului cu Pruncul de la Mănăstirea Nicula]]''
 
::''Articol principal: [[Icoana Maicii Domnului cu Pruncul de la Mănăstirea Nicula]]''
Icoana Maicii Domnului cu Pruncul, de tip Hodighitria, cea făcătoare de minuni, a fost pictată de preotul ortodox Luca, din comuna Iclod, judeţul Cluj, în 1681. A fost realizată la cererea nobilului român Ioan Cupșa din Nicula, care a dăruit-o satului odată cu biserica parohială. În acest sfânt lăcaş, construit din bârne de stejar, icoana a lăcrimat timp de 26 de zile, între 15 februarie și 12 martie 1699. Minunea a fost văzută atunci de mii de martori, dintre care unii au depus mărturie cu jurământ şi au încheiat un proces-verbal, care se păstrează și azi. Cel mai important nobil din zonă, baronul Sigismund Kornis (catolic), a mutat icoana la reședința sa din Benediuc, în apropierea oraşului Dej, printr-o procesiune impresionantă şi cu onoruri militare. Acolo a stat 12 zile, apoi a fost readusă la Nicula, ca urmare a revoltei sătenilor. Curtea de la Viena a decis atunci ca odorul de mare preț să fie dus într-un loc neutru, la biserica Mănăstirii Nicula.  
+
Icoana Maicii Domnului cu Pruncul, de tip Hodighitria, cea făcătoare de minuni, a fost pictată de preotul ortodox Luca, din comuna Iclod, județul Cluj, în 1681. A fost realizată la cererea nobilului român Ioan Cupșa din Nicula, care a dăruit-o satului odată cu biserica parohială. În acest sfânt lăcaș, construit din bârne de stejar, icoana a lăcrimat timp de 26 de zile, între 15 februarie și 12 martie 1699. Minunea a fost văzută atunci de mii de martori, dintre care unii au depus mărturie cu jurământ și au încheiat un proces-verbal, care se păstrează și azi. Cel mai important nobil din zonă, baronul Sigismund Kornis (catolic), a mutat icoana la reședința sa din Benediuc, în apropierea orașului Dej, printr-o procesiune impresionantă și cu onoruri militare. Acolo a stat 12 zile, apoi a fost readusă la Nicula, ca urmare a revoltei sătenilor. Curtea de la Viena a decis atunci ca odorul de mare preț să fie dus într-un loc neutru, la biserica Mănăstirii Nicula.  
Despre icoana Maicii Domnului, în acea perioadă, istoricul Ștefan Meteș ne spune că „a fost cercetată de zeci și zeci de unguri, și aristocrați chiar, apoi de sași pentru vindecarea lor, căci legea lor prea seacă nu le mai oferea nici o mângâiere și speranță”.<ref>Ştefan Meteş, „Mănăstirile româneşti din Transilvania şi Ungaria”, Editură Sibiu, 1936, p.122.</ref>
+
Despre icoana Maicii Domnului, în acea perioadă, istoricul Ștefan Meteș ne spune că „a fost cercetată de zeci și zeci de unguri, și aristocrați chiar, apoi de sași pentru vindecarea lor, căci legea lor prea seacă nu le mai oferea nici o mângâiere și speranță”.<ref>Ştefan Meteș, „Mănăstirile românești din Transilvania și Ungaria”, Editură Sibiu, 1936, p.122.</ref>
  
De-a lungul vremii, icoana Maicii Domnului a mai fost mutată, din diferite pricini. Tradiția locală ne spune că, din cauza invaziei tătare din 1717, a fost îngropată în pământ, timp de aproape 70 de ani. Apoi a fost adusă din nou în mănăstire şi a rămas aici până în 1948, când Biserica greco-catolică a fost desfiinţată. Călugării uniți care au părăsit atunci Mănăstirea Nicula, au luat icoana cu ei și au zidit-o în casa unui fost îngrijtor al mănăstirii. Acolo a găsit-o starețul de la Nicula, după 14 ani, și a readus-o în așezământul monahal, dar nu avea să rămână decât câteva ore. Credincioșii care au venit atunci în număr mare să se închine la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului au atras atenția autorităților comuniste, care au  confiscat icoana. Însă la rugămintea episcopului ortodox Teofil Herineanu, icoana a fost mutată la sediul Arhiepiscopiei ortodoxe din Cluj, cu promisiunea că va fi ascunsă de mulțimea credincioșilor. Aici a stat timp de 30 de ani, fără ca prea multă lume să știe de existența sa. A fost readusă la Mănăstirea Nicula, în 1992, printr-o procesiune impresionantă, iar de atunci așezământul monahal a renăscut. Tot mai mulți credincioși care au venit să se roage la icoana Maicii Domnului, făcătoare de minuni, s-au vindecat de diferite boli pe care medicii le declarau incurabile. Există foarte multe mărturii venite din partea oamenilor care s-au tămăduit, câteva dintre acestea fiind cuprinse într-o carte apărută sub îngrijirea stareţului mănăstirii, arhim. Andrei Coroian, intitulată „Sfânta Icoană a Maicii Domnului de la Nicula şi minunile ei”.
+
De-a lungul vremii, icoana Maicii Domnului a mai fost mutată, din diferite pricini. Tradiția locală ne spune că, din cauza invaziei tătare din 1717, a fost îngropată în pământ, timp de aproape 70 de ani. Apoi a fost adusă din nou în mănăstire și a rămas aici până în 1948, când Biserica greco-catolică a fost desființată. Călugării uniți care au părăsit atunci Mănăstirea Nicula, au luat icoana cu ei și au zidit-o în casa unui fost îngrijtor al mănăstirii. Acolo a găsit-o starețul de la Nicula, după 14 ani, și a readus-o în așezământul monahal, dar nu avea să rămână decât câteva ore. Credincioșii care au venit atunci în număr mare să se închine la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului au atras atenția autorităților comuniste, care au  confiscat icoana. Însă la rugămintea episcopului ortodox Teofil Herineanu, icoana a fost mutată la sediul Arhiepiscopiei ortodoxe din Cluj, cu promisiunea că va fi ascunsă de mulțimea credincioșilor. Aici a stat timp de 30 de ani, fără ca prea multă lume să știe de existența sa. A fost readusă la Mănăstirea Nicula, în 1992, printr-o procesiune impresionantă, iar de atunci așezământul monahal a renăscut. Tot mai mulți credincioși care au venit să se roage la icoana Maicii Domnului, făcătoare de minuni, s-au vindecat de diferite boli pe care medicii le declarau incurabile. Există foarte multe mărturii venite din partea oamenilor care s-au tămăduit, câteva dintre acestea fiind cuprinse într-o carte apărută sub îngrijirea starețului mănăstirii, arhim. Andrei Coroian, intitulată „Sfânta Icoană a Maicii Domnului de la Nicula și minunile ei”.
  
==Unul din cele mai mari pelerinaje din ţară==  
+
==Unul din cele mai mari pelerinaje din țară==  
  
Odată cu minunea plângerii icoanei Maicii Domnului, a luat naștere unul din cele mai mari pelerinaje din ţară, în 1699. În perioada în care a fost sub administrație greco-catolică, dar mai ales după revenirea mănăstirii la Biserica Ortodoxă, numeroși credincioși au venit să se roage la icoana făcătoare de minuni, cu ocazia hramului „Adormirea Maicii Domnului”. În ultimii ani, sute de mii de pelerini din toate colţurile României au adus cinstire Preasfintei Născătoare de Dumnezeu la Mănăstirea Nicula. Este un pelerinaj unic în țară, care a devenit un model pentru toate așezămintele monahale din Transilvania. Timp de câteva zile, credincioșii asistă la slujbele oficiate fără oprire, de către ierarhi și preoți. În ajunul praznicului, pelerinii participă la procesiunea „La Nicula colo-n deal”, organizată de Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului și Protopopiatul Gherla, cântând pricesne și adresând rugăciuni Maicii Domului, pe un traseu pe care îl parcurg în aproximativ trei ore.
+
Odată cu minunea plângerii icoanei Maicii Domnului, a luat naștere unul din cele mai mari pelerinaje din țară, în 1699. În perioada în care a fost sub administrație greco-catolică, dar mai ales după revenirea mănăstirii la Biserica Ortodoxă, numeroși credincioși au venit să se roage la icoana făcătoare de minuni, cu ocazia hramului „Adormirea Maicii Domnului”. În ultimii ani, sute de mii de pelerini din toate colțurile României au adus cinstire Preasfintei Născătoare de Dumnezeu la Mănăstirea Nicula. Este un pelerinaj unic în țară, care a devenit un model pentru toate așezămintele monahale din Transilvania. Timp de câteva zile, credincioșii asistă la slujbele oficiate fără oprire, de către ierarhi și preoți. În ajunul praznicului, pelerinii participă la procesiunea „La Nicula colo-n deal”, organizată de Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului și Protopopiatul Gherla, cântând pricesne și adresând rugăciuni Maicii Domului, pe un traseu pe care îl parcurg în aproximativ trei ore.
  
 
==Renumit centru de pictură pe sticlă==
 
==Renumit centru de pictură pe sticlă==
  
Mulți dintre credincioşii care veneau în pelerinaj la Mănăstirea Nicula voiau să aibă o copie a icoanei Maicii Domnului făcătoare de minuni, pe care să o ducă în casele lor. Aşa a luat naştere, încă de la începutul secolului al XVIII-lea, un meşteşug călugăresc, pe care l-au învățat apoi şi sătenii: pictarea icoanelor pe sticlă. Unii cercetători susțin că această artă a pătruns în Transilvania odată cu alte curente din Apus, într-o perioadă în care regiunea era anexată Imperiului Habsburgic. Sunt și alți istorici care afirmă că îşi are originile în Bizanţ, unde s-a practicat până în 1453, când reprezentanții culturii s-au refugiat în Apus.  
+
Mulți dintre credincioșii care veneau în pelerinaj la Mănăstirea Nicula voiau să aibă o copie a icoanei Maicii Domnului făcătoare de minuni, pe care să o ducă în casele lor. Așa a luat naștere, încă de la începutul secolului al XVIII-lea, un meșteșug călugăresc, pe care l-au învățat apoi și sătenii: pictarea icoanelor pe sticlă. Unii cercetători susțin că această artă a pătruns în Transilvania odată cu alte curente din Apus, într-o perioadă în care regiunea era anexată Imperiului Habsburgic. Sunt și alți istorici care afirmă că își are originile în Bizanț, unde s-a practicat până în 1453, când reprezentanții culturii s-au refugiat în Apus.  
 
Așadar, iconarii transilvăneni au împrumutat tehnica pictării pe sticlă, însă au adaptat-o artei noastre populare. Treptat, la Nicula s-a dezvoltat o adevărată școală, iar satul a devenit cel mai important centru de pictură pe sticlă din Transilvania. Așa se face că, timp de aproape două veacuri, Nicula a dat Ardealului o mulțime de icoane pe sticlă.
 
Așadar, iconarii transilvăneni au împrumutat tehnica pictării pe sticlă, însă au adaptat-o artei noastre populare. Treptat, la Nicula s-a dezvoltat o adevărată școală, iar satul a devenit cel mai important centru de pictură pe sticlă din Transilvania. Așa se face că, timp de aproape două veacuri, Nicula a dat Ardealului o mulțime de icoane pe sticlă.
  
==O importantă şcoala bisericească în Transilvania==  
+
==O importantă școala bisericească în Transilvania==  
  
De-a lungul secolelor, Mănăstirea Nicula a avut un rol didactic şi pedagogic  important, fiind una dintre mănăstirile-şcoli ale Transilvaniei care au contribuit la ridicarea nivelului de cultură în rândul ţăranilor. Aici a existat încă din 1659 o şcoală bisericească, numită atunci şcoală „împărătească”, unde învățau carte copiii din satele vecine. Dascăli erau călugării de la Nicula, dar şi alţi monahi care veneau aici din mănăstirile Moldovei. Tot aici au învățat tinerii și meșteșugul pictării icoanelor pe sticlă, tradiție care se păstrează și astăzi la Nicula. Școala bisericească de la Mănăstirea Nicula a fost desființată în 1859, dar și-a continuat activitatea în spațiul liturgic, prin propovăduirea Sfintei Evanghelii și prin arta pictării icoanelor.
+
De-a lungul secolelor, Mănăstirea Nicula a avut un rol didactic și pedagogic  important, fiind una dintre mănăstirile-școli ale Transilvaniei care au contribuit la ridicarea nivelului de cultură în rândul țăranilor. Aici a existat încă din 1659 o școală bisericească, numită atunci școală „împărătească”, unde învățau carte copiii din satele vecine. Dascăli erau călugării de la Nicula, dar și alți monahi care veneau aici din mănăstirile Moldovei. Tot aici au învățat tinerii și meșteșugul pictării icoanelor pe sticlă, tradiție care se păstrează și astăzi la Nicula. Școala bisericească de la Mănăstirea Nicula a fost desființată în 1859, dar și-a continuat activitatea în spațiul liturgic, prin propovăduirea Sfintei Evanghelii și prin arta pictării icoanelor.
Importanţa culturală a așezământului de la Nicula este evidenţiată şi de existenţa muzeului mănăstirii, care a fost deschis în 1997. Dintre cărţile care se află aici menţionăm câteva dintre cele mai valoroase, nu doar prin vechimea lor ci și pentru însemnătatea lor: Cazania (Iași, 1643); Liturghierul (1713); Antologhion sau Floarea cuvintelor (1737); Apostol (Buzău, 1755); Octoihul Mare (Râmnicu- Vâlcea, 1770), Biblia (Blaj, 1795), Penticostarion (Sibiu, 1805). Tot aici se mai  pot vedea icoane pe lemn și pe sticlă, sculpturi, ceramică și țesături populare, care ilustrează trăirea religioasă, de origine creștină, a celor care au fost creatori și păstrători de frumos. Astfel, muzeul cuprinde icoana Maica Domnului cu pruncul Iisus în brațe, zugrăvită pe lemn în 1770, dar și alte icoane aparținând secolelor XVI-XVII, precum Maica Sfântă Îndurerată, Nașterea Domnului, Schimbarea la Față, Iisus Împărat, dar și cea a Sfântului Nicolae, provenită se pare din iconostasul Mănăstirii Plosca.  
+
Importanța culturală a așezământului de la Nicula este evidențiată și de existența muzeului mănăstirii, care a fost deschis în 1997. Dintre cărțile care se află aici menționăm câteva dintre cele mai valoroase, nu doar prin vechimea lor ci și pentru însemnătatea lor: Cazania (Iași, 1643); Liturghierul (1713); Antologhion sau Floarea cuvintelor (1737); Apostol (Buzău, 1755); Octoihul Mare (Râmnicu- Vâlcea, 1770), Biblia (Blaj, 1795), Penticostarion (Sibiu, 1805). Tot aici se mai  pot vedea icoane pe lemn și pe sticlă, sculpturi, ceramică și țesături populare, care ilustrează trăirea religioasă, de origine creștină, a celor care au fost creatori și păstrători de frumos. Astfel, muzeul cuprinde icoana Maica Domnului cu pruncul Iisus în brațe, zugrăvită pe lemn în 1770, dar și alte icoane aparținând secolelor XVI-XVII, precum Maica Sfântă Îndurerată, Nașterea Domnului, Schimbarea la Față, Iisus Împărat, dar și cea a Sfântului Nicolae, provenită se pare din iconostasul Mănăstirii Plosca.  
 
La Mănăstirea Nicula funcționează, de asemenea, editura Ecclesia, precum  și Școala de muzică bizantină  „Sfântul Roman Melodul”.  
 
La Mănăstirea Nicula funcționează, de asemenea, editura Ecclesia, precum  și Școala de muzică bizantină  „Sfântul Roman Melodul”.  
  
Linia 51: Linia 66:
  
 
* ''Dicționarul mănăstirilor din Transilvania, Banat, Crișana și Maramureș'', coordonator Adrian Andrei Rusu, Editura Presa Universitară, Cluj-Napoca, 2000
 
* ''Dicționarul mănăstirilor din Transilvania, Banat, Crișana și Maramureș'', coordonator Adrian Andrei Rusu, Editura Presa Universitară, Cluj-Napoca, 2000
* Mircea Păcurariu, ''Enciclopedia Ortodoxiei românești'', Editura Intitutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Bucureşti, 2010
+
* Mircea Păcurariu, ''Enciclopedia Ortodoxiei românești'', Editura Intitutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 2010
* Ştefan Meteş, ''Mănăstirile româneşti din Transilvania şi Ungaria'', Sibiu, 1936
+
* Ştefan Meteș, ''Mănăstirile românești din Transilvania și Ungaria'', Sibiu, 1936
 
* Ana Dumitran, ''Luca din Iclod, un pictor transilvănean din secolul al XVII-lea'', în Apvlvm, LII, series Historia & Patrimonium, Alba Iulia, 2015
 
* Ana Dumitran, ''Luca din Iclod, un pictor transilvănean din secolul al XVII-lea'', în Apvlvm, LII, series Historia & Patrimonium, Alba Iulia, 2015
  
Linia 58: Linia 73:
  
 
*[http://www.manastireanicula.ro/ Mănăstirea ortodoxă Adormirea Maicii Domnului Nicula]
 
*[http://www.manastireanicula.ro/ Mănăstirea ortodoxă Adormirea Maicii Domnului Nicula]
*[http://ziarullumina.ro/lavra-maicii-domnului-din-inima-transilvaniei-6605.html Ştefan Mărculeţ: „Lavra Maicii Domnului din inima Transilvaniei”], 13 august 2011, „Ziarullumina.ro”
+
*[http://ziarullumina.ro/lavra-maicii-domnului-din-inima-transilvaniei-6605.html Ştefan Mărculeț: „Lavra Maicii Domnului din inima Transilvaniei”], 13 august 2011, „Ziarullumina.ro”
 
*[https://www.crestinortodox.ro/biserici-manastiri/manastirea-nicula-adormirea-maicii-domnului-120794.html Mănăstirea Nicula]
 
*[https://www.crestinortodox.ro/biserici-manastiri/manastirea-nicula-adormirea-maicii-domnului-120794.html Mănăstirea Nicula]
 
*[http://basilica.ro/mitropolitul-bartolomeu-omagiat-la-cluj-napoca/ „Mitropolitul Bartolomeu, omagiat la Cluj-Napoca”], 06.02.2015, Agenția de Știri Basilica
 
*[http://basilica.ro/mitropolitul-bartolomeu-omagiat-la-cluj-napoca/ „Mitropolitul Bartolomeu, omagiat la Cluj-Napoca”], 06.02.2015, Agenția de Știri Basilica

Versiunea curentă din 21 noiembrie 2018 20:16

Mănăstirea Nicula
Biserica veche a Mănăstirii Nicula
Jurisdicție Arhiepiscopia Clujului
Tip călugări
Înființată 1552
Ctitori
Stareț Arhimandritul Nicolae Moldovan
Mărime aprox.
Localizare   satul Nicula,
comuna Fizeșu Gherlii, județul Cluj
Limba liturgică română
Cântarea bizantină
Schituri, metocuri și chilii
Hramuri Adormirea Maicii Domnului, 15 august (biserica nouă) și Sf. Ioan Botezătorul, 7 ianuarie (biserica veche)
Site web oficial http://www.manastireanicula.ro/

Unul dintre cele mai importante centre de credință și de cultură românescă din Transilvania, Mănăstirea ortodoxă de călugări Nicula, din județul Cluj, a avut o istorie zbuciumată pe parcusul existenței sale de sute de ani. Construită pe locul unei vechi sihătrii românești din sec. al XIV-lea, mănăstirea a rezistat la încercările grele prin care a trecut, fiind ocupată de greco-catolici timp de aproape 250 de ani. Deși în unele perioade nu a avut o viață monahală propriu-zisă, Nicula a funcționat neîntrerupt ca mănăstire, până în prezent. Aici a existat încă din 1659 o școală bisericească, iar mai târziu s-a dezvoltat prima școală de pictură pe sticlă din țara noastră. Mănăstirea este renumită și prin icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, pictată în 1681, în jurul căreia a luat naștere unul din cele mai mari pelerinaje din țară.

Istoric

Mănăstirea Nicula este situată la câțiva kilometri distanță de orașul Gherla, în satul Nicula, comuna Fizeșu Gherlii, pe un platou înconjurat de dealuri. Unii cercetători susțin că numele localității, al așezământului monahal și al pădurii din apropiere provin de la un pustnic ortodox cu numele Nicolae, care se pare că a fost primul viețuitor al unei vechi sihăstrii de aici. Despre satul Nicula se știe că a fost atestat în 1326 și că în 1369 aparținea unui nobil din Sântejude. Primele mărturii istorice despre mănăstire sunt din anul 1552, pe când era doar o sihăstrie modestă, unde viețuiau câțiva monahi. Aceștia foloseau ca lăcaș de cult o bisericuță din lemn, construită în stil maramureșan, cu hramul „Sfânta Treime”, care avea să reziste mai bine de 400 de ani. Până în 1657 nu mai avem însemnări documentare despre mănăstire. Unele date istorice din 1659 vorbesc despre școala care funcționa aici, unde învățau copiii din satele aflate în jurul mănăstirii. Alte mărturii fac referire la minunea produsă în 1699, când icoana Maicii Domnului cu pruncul a plâns timp de trei săptămâni. Se spune că aceasta a fost o prevestire a evenimentelor triste ce urmau să aibă loc pentru întreaga Ortodoxie românească din Ardeal.

După 1700, ca și alte așezăminte monahale din Transilvania, Mănăstirea Nicula a fost ocupată de Biserica greco-catolică (unită) și a rămas sub administrarea acesteia până în 1948, când a revenit Bisericii Ortodoxe. În tot acest timp, a funcționat ca mănăstire, dar nu a mai avut viață monahală propriu-zisă, slujbele fiind oficiate doar la marile sărbători ale Maicii Domnului: Nașterea, Buna-Vestirea și Adormirea ei. O perioadă de grele încercări pentru viața monahală din toată Transilvania a fost a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. Măsurile care au fost luate atunci de autorități împotriva ortodoxiei românești au fost continuate de acțiuni dure: călugării au fost alungați, mănăstirile, distruse sau arse, iar pământurile lor au fost luate de diferiți proprietari locali. Vetrele monahale ortodoxe au fost astfel desființate, cu excepția unora care au funcționat ca mănăstiri unite, așa cum au fost Nicula, Prislopul, Bixad, Margina, Sâmbăta Fizașului. Tot în secolul al XVIII-lea, icoana Maicii Domnului s-a aflat într-un loc ascuns de pericolul străin, timp de 70 de ani, potrivit informațiilor bazate pe tradiția locală. Odată cu revenirea ei în mănăstire, numărul pelerinilor care veneau aici a început să crească, biserica din lemn în care se slujea devenind astfel neîncăpătoare. Așa încât, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea s-a decis construirea unei biserici mari din zid. Cu sprijinul sătenilor, între anii 1875 și 1879, a fost ridicată biserica cu hramul „Sfântul Ioan Botezătorul”, folosită și în prezent pentru serviciul liturgic. A fost zidită din piatră și cărămidă, în stil neoromanic, după planul unui arhitect italian, dar a funcționat fără turle aproape 125 de ani, acestea fiind adăugate în 1905. Pictura a fost realizată de pictorul Mihail Șerban din Gherla, în 1883, autorul fiind și compozitor muzical.

În perioada 1913-1920, au fost construite din cărămidă chiliiile și stăreția, în acest complex de clădiri fiind cuprins și un paraclis cu hramul „Buna-Vestire” pentru slujbele de iarnă, care a fost pictat de monahi ai mănăstirii. Primul iconostas al bisericii noi a fost înlocuit, în 1938, cu unul sculptat în lemn de tei aurit, de Samuil Keresteșiu din Tășnad, fiind unicat în țară. Este în formă de soare, iar în centru are o cruce foarte frumoasă, cu baza sprijinită pe Sfintele uși, La intersecția celor două brațe ale crucii se află un gol de formă circulară, în care este ridicată, printr-un sistem de scripeți, icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, în timpul oficierii slujbelor. Când nu se săvârșec slujbe religioase, icoana este coborâtă în fața sfintelor uși. Razele care pornesc de la cruce se sprijină pe o arcadă și sunt întrerupte de medalioane egale, în care sunt reprezentanți iconografic cei 12 Apostoli.

Revenirea la Biserica Ortodoxă

Mănăstirea Nicula a devenit din nou ortodoxă în urma Decretului comunist din 1948, prin care Biserica greco-catolică a fost desființată. În același an 1948, cei mai mulți dintre clericii și credincioșii uniți au revenit la Biserica noastră, și „doar o parte infimă a clerului și credincioșilor, mai ales intelectualii, în pofida chemărilor la unitate care le-au fost adresate, au refuzat să adere la BOR”, afirmă părintele academician Mircea Păcurariu.[1] Așezământul monahal de la Nicula se afla atunci într-o stare dezastruoasă. Nici icoana Maicii Domnului nu mai era în biserică, deoarece o luaseră călugării uniți când au părăsit mănăstirea. Pentru a începe o perioadă de revigorare, după aproape 250 de ani de administrare greco-catolică, aici a fost adusă o tânără obște de călugări ortodocși de la Mănăstirea Secu, județul Neamț, în frunte cu părintele stareț, arhimandritul Varahiil Jitaru.

Însă nu după mult timp, în 1959, mănăstirile ortodoxe din țară au primit o grea lovitură, odată cu adoptarea Decretului 410, prin care s-a urmărit distrugerea vieții călugărești. Despre acest decret, istoricul Sebastian Dumitru Cârstea spunea că poate fi considerat „cel mai atroce act la adresa monahismului românesc, după acțiunea lui Buccow”, dar și „un act evident de represiune religioasă”, care „a lăsat urme adânci în viața monahismului românesc”.[2] În această epocă în care Biserica Ortodoxă Română era considerată unul dintre „ dușmanii interni” ai regimului comunist, Mănăstirea Nicula a reușit să supraviețuiască. Dintre stareții mai importanți în acei ani de prigoană și dictatură comunistă amintim pe părintele arhimandrit Serafim Măciucă (1960-1969), cel care în anul 1962 a găsit icoana Maicii Domnului, ce fusese ascunsă de către călugării uniți. La doar un an de la numirea sa, biserica a fost pictată din nou, în stil bizantin, de către pictorul focșănean, prof. Vasile Pascu. Succesorul său, părintele arhimandrit Cleopa Nanu (1969-1991) este cel care a avut cea mai îndelungată și rodnică stăreție din perioada comunistă. El este cel care a început colecționarea unor obiecte de cult, pentru constituirea muzeului mănăstirii, la scurt timp după incendiul din 1974, care a distrus complet biserica din lemn. În locul acesteia a fost adusă, din satul Țop, jud. Bistrița-Năsăud, o altă biserică, tot în stil maramureșan, atestată în 1770. Între anii 1978 și 1989 a fost construită noua clădire a stăreției care adăpostește un paraclis cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae”, biblioteca și muzeul.

Biserica veche și biserica nouă
de la Mănăstirea Nicula (în 2009)

După 1990, viața monahală în Mănăstirea Nicula, ca în toate mănăstirile ortodoxe din țară, a început să se dezvolte. Un amplu proiect de rectitorire a început din anul 2001, la inițiativa mitropolitului Bartolomeu al Clujului, care avea aici a doua reședință. Atunci au fost demarate, împreună cu obștea călugărească, noi construcții: biserica, o casă de creație, centrul de studii patristice, un corp administrativ, arhondaricul și clopotnița. În prezent, lucrările la monumentala biserică a mănăstirii, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, se află într-un stadiu avansat. Construită în stil bizantin, are dimensiuni impresionante, fiind considerată o catedrală a monahismului transilvănean. Tot atunci s-a amenajat un spațiu în fosta casă de recreație, în prezent Casa „Mitropolit Bartolomeu Anania”, unde se află obiecte de muzeu, o bibliotecă și atelierul de pictură. În testamentul scris, Mitropolitul Bartolomeu menționa: „Singura mea avere sunt biblioteca și manuscrisele personale, precum și colecția de acte, scrisori și fotografii, toate aflate în reședința mea din Mănăstirea Nicula“.

Icoana care a plâns pentru români

Articol principal: Icoana Maicii Domnului cu Pruncul de la Mănăstirea Nicula

Icoana Maicii Domnului cu Pruncul, de tip Hodighitria, cea făcătoare de minuni, a fost pictată de preotul ortodox Luca, din comuna Iclod, județul Cluj, în 1681. A fost realizată la cererea nobilului român Ioan Cupșa din Nicula, care a dăruit-o satului odată cu biserica parohială. În acest sfânt lăcaș, construit din bârne de stejar, icoana a lăcrimat timp de 26 de zile, între 15 februarie și 12 martie 1699. Minunea a fost văzută atunci de mii de martori, dintre care unii au depus mărturie cu jurământ și au încheiat un proces-verbal, care se păstrează și azi. Cel mai important nobil din zonă, baronul Sigismund Kornis (catolic), a mutat icoana la reședința sa din Benediuc, în apropierea orașului Dej, printr-o procesiune impresionantă și cu onoruri militare. Acolo a stat 12 zile, apoi a fost readusă la Nicula, ca urmare a revoltei sătenilor. Curtea de la Viena a decis atunci ca odorul de mare preț să fie dus într-un loc neutru, la biserica Mănăstirii Nicula. Despre icoana Maicii Domnului, în acea perioadă, istoricul Ștefan Meteș ne spune că „a fost cercetată de zeci și zeci de unguri, și aristocrați chiar, apoi de sași pentru vindecarea lor, căci legea lor prea seacă nu le mai oferea nici o mângâiere și speranță”.[3]

De-a lungul vremii, icoana Maicii Domnului a mai fost mutată, din diferite pricini. Tradiția locală ne spune că, din cauza invaziei tătare din 1717, a fost îngropată în pământ, timp de aproape 70 de ani. Apoi a fost adusă din nou în mănăstire și a rămas aici până în 1948, când Biserica greco-catolică a fost desființată. Călugării uniți care au părăsit atunci Mănăstirea Nicula, au luat icoana cu ei și au zidit-o în casa unui fost îngrijtor al mănăstirii. Acolo a găsit-o starețul de la Nicula, după 14 ani, și a readus-o în așezământul monahal, dar nu avea să rămână decât câteva ore. Credincioșii care au venit atunci în număr mare să se închine la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului au atras atenția autorităților comuniste, care au confiscat icoana. Însă la rugămintea episcopului ortodox Teofil Herineanu, icoana a fost mutată la sediul Arhiepiscopiei ortodoxe din Cluj, cu promisiunea că va fi ascunsă de mulțimea credincioșilor. Aici a stat timp de 30 de ani, fără ca prea multă lume să știe de existența sa. A fost readusă la Mănăstirea Nicula, în 1992, printr-o procesiune impresionantă, iar de atunci așezământul monahal a renăscut. Tot mai mulți credincioși care au venit să se roage la icoana Maicii Domnului, făcătoare de minuni, s-au vindecat de diferite boli pe care medicii le declarau incurabile. Există foarte multe mărturii venite din partea oamenilor care s-au tămăduit, câteva dintre acestea fiind cuprinse într-o carte apărută sub îngrijirea starețului mănăstirii, arhim. Andrei Coroian, intitulată „Sfânta Icoană a Maicii Domnului de la Nicula și minunile ei”.

Unul din cele mai mari pelerinaje din țară

Odată cu minunea plângerii icoanei Maicii Domnului, a luat naștere unul din cele mai mari pelerinaje din țară, în 1699. În perioada în care a fost sub administrație greco-catolică, dar mai ales după revenirea mănăstirii la Biserica Ortodoxă, numeroși credincioși au venit să se roage la icoana făcătoare de minuni, cu ocazia hramului „Adormirea Maicii Domnului”. În ultimii ani, sute de mii de pelerini din toate colțurile României au adus cinstire Preasfintei Născătoare de Dumnezeu la Mănăstirea Nicula. Este un pelerinaj unic în țară, care a devenit un model pentru toate așezămintele monahale din Transilvania. Timp de câteva zile, credincioșii asistă la slujbele oficiate fără oprire, de către ierarhi și preoți. În ajunul praznicului, pelerinii participă la procesiunea „La Nicula colo-n deal”, organizată de Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului și Protopopiatul Gherla, cântând pricesne și adresând rugăciuni Maicii Domului, pe un traseu pe care îl parcurg în aproximativ trei ore.

Renumit centru de pictură pe sticlă

Mulți dintre credincioșii care veneau în pelerinaj la Mănăstirea Nicula voiau să aibă o copie a icoanei Maicii Domnului făcătoare de minuni, pe care să o ducă în casele lor. Așa a luat naștere, încă de la începutul secolului al XVIII-lea, un meșteșug călugăresc, pe care l-au învățat apoi și sătenii: pictarea icoanelor pe sticlă. Unii cercetători susțin că această artă a pătruns în Transilvania odată cu alte curente din Apus, într-o perioadă în care regiunea era anexată Imperiului Habsburgic. Sunt și alți istorici care afirmă că își are originile în Bizanț, unde s-a practicat până în 1453, când reprezentanții culturii s-au refugiat în Apus. Așadar, iconarii transilvăneni au împrumutat tehnica pictării pe sticlă, însă au adaptat-o artei noastre populare. Treptat, la Nicula s-a dezvoltat o adevărată școală, iar satul a devenit cel mai important centru de pictură pe sticlă din Transilvania. Așa se face că, timp de aproape două veacuri, Nicula a dat Ardealului o mulțime de icoane pe sticlă.

O importantă școala bisericească în Transilvania

De-a lungul secolelor, Mănăstirea Nicula a avut un rol didactic și pedagogic important, fiind una dintre mănăstirile-școli ale Transilvaniei care au contribuit la ridicarea nivelului de cultură în rândul țăranilor. Aici a existat încă din 1659 o școală bisericească, numită atunci școală „împărătească”, unde învățau carte copiii din satele vecine. Dascăli erau călugării de la Nicula, dar și alți monahi care veneau aici din mănăstirile Moldovei. Tot aici au învățat tinerii și meșteșugul pictării icoanelor pe sticlă, tradiție care se păstrează și astăzi la Nicula. Școala bisericească de la Mănăstirea Nicula a fost desființată în 1859, dar și-a continuat activitatea în spațiul liturgic, prin propovăduirea Sfintei Evanghelii și prin arta pictării icoanelor. Importanța culturală a așezământului de la Nicula este evidențiată și de existența muzeului mănăstirii, care a fost deschis în 1997. Dintre cărțile care se află aici menționăm câteva dintre cele mai valoroase, nu doar prin vechimea lor ci și pentru însemnătatea lor: Cazania (Iași, 1643); Liturghierul (1713); Antologhion sau Floarea cuvintelor (1737); Apostol (Buzău, 1755); Octoihul Mare (Râmnicu- Vâlcea, 1770), Biblia (Blaj, 1795), Penticostarion (Sibiu, 1805). Tot aici se mai pot vedea icoane pe lemn și pe sticlă, sculpturi, ceramică și țesături populare, care ilustrează trăirea religioasă, de origine creștină, a celor care au fost creatori și păstrători de frumos. Astfel, muzeul cuprinde icoana Maica Domnului cu pruncul Iisus în brațe, zugrăvită pe lemn în 1770, dar și alte icoane aparținând secolelor XVI-XVII, precum Maica Sfântă Îndurerată, Nașterea Domnului, Schimbarea la Față, Iisus Împărat, dar și cea a Sfântului Nicolae, provenită se pare din iconostasul Mănăstirii Plosca. La Mănăstirea Nicula funcționează, de asemenea, editura Ecclesia, precum și Școala de muzică bizantină „Sfântul Roman Melodul”.

Note

  1. Mircea Păcurariu, „Uniația în Transilvania în trecut și astăzi”, Editura Andreiana, Sibiu, 2010, p. 54.
  2. Sebastian Dumitru Cârstea, „Monahismul ardelean în trecut și astăzi”, Editura Andreiana, Sibiu, 2008, p 279-284.
  3. Ştefan Meteș, „Mănăstirile românești din Transilvania și Ungaria”, Editură Sibiu, 1936, p.122.

Bibliografie

  • Dicționarul mănăstirilor din Transilvania, Banat, Crișana și Maramureș, coordonator Adrian Andrei Rusu, Editura Presa Universitară, Cluj-Napoca, 2000
  • Mircea Păcurariu, Enciclopedia Ortodoxiei românești, Editura Intitutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 2010
  • Ştefan Meteș, Mănăstirile românești din Transilvania și Ungaria, Sibiu, 1936
  • Ana Dumitran, Luca din Iclod, un pictor transilvănean din secolul al XVII-lea, în Apvlvm, LII, series Historia & Patrimonium, Alba Iulia, 2015

Surse