Modificări

Salt la: navigare, căutare

Mănăstirea Nicula (județul Cluj)

854 de octeți adăugați, 21 noiembrie 2018 20:16
m
Sîmbotin a redenumit pagina Mănăstirea Nicula (Cluj, România) în Mănăstirea Nicula (județul Cluj): județul, nu orașul Cluj
{{Mănăstire|nume=Mănăstirea Nicula|Imagine=[[Fișier:Nicula_Cluj-1.jpg|thumb|280 px|<center>''Biserica veche a Mănăstirii Nicula''</center>]]|jurisdicţie=Arhiepiscopia Clujului|tip=[[călugăr]]i|înfiinţată=1552|ctitor= |stareţ= [[Arhimandrit]]ul Nicolae Moldovan|mărime aprox= |localizare= {{flag|Romania}} satul Nicula,<br>comuna Fizeșu Gherlii, județul Cluj|limba liturgică=română|cântarea=[[Cântarea bizantină|bizantină]]|schituri=|hramuri= [[Adormirea Maicii Domnului]], [[15 august]] (biserica nouă) și Sf. [[Ioan Botezătorul]], [[7 ianuarie]] (biserica veche)|site=http://www.manastireanicula.ro/|}}Unul dintre cele mai importante centre de credinţă şi credință și de cultură românescă din Transilvania, '''Mănăstirea ortodoxă de călugări Nicula''', din judeţul județul Cluj, a avut o istorie zbuciumată pe parcusul existenţei existenței sale de sute de ani. Construită pe locul unei vechi sihătrii româneşti românești din sec. al XIV-lea, mănăstirea a rezistat la încercările grele prin care a trecut, fiind ocupată de greco-catolici timp de aproape 250 de ani. Deşi Deși în unele perioade nu a avut o viaţă viață monahală propriu-zisă, Nicula a funcționat neîntrerupt ca mănăstire, până în prezent. Aici a existat încă din 1659 o școală bisericească, iar mai târziu s-a dezvoltat prima şcoală școală de pictură pe sticlă din ţara țara noastră. Mănăstirea este renumită şi și prin icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, pictată în 1681, în jurul căreia a luat naştere naștere unul din cele mai mari pelerinaje din ţarățară.
==Istoric==
Mănăstirea Nicula este situată la câţiva câțiva kilometri distanţă distanță de oraşul orașul Gherla, în satul Nicula, comuna Fizeșu Gherlii, pe un platou înconjurat de dealuri. Unii cercetători susţin susțin că numele localității, al aşezământului așezământului monahal şi și al pădurii din apropiere provin de la un pustnic ortodox cu numele Nicolae, care se pare că a fost primul vieţuitor viețuitor al unei vechi sihăstrii de aici. Despre satul Nicula se ştie știe că a fost atestat în 1326 și că în 1369 aparţinea aparținea unui nobil din Sântejude. Primele mărturii istorice despre mănăstire sunt din anul 1552, pe când era doar o sihăstrie modestă, unde vieţuiau câţiva viețuiau câțiva monahi. Aceştia Aceștia foloseau ca lăcaş lăcaș de cult o bisericuţă bisericuță din lemn, construită în stil maramureşanmaramureșan, cu hramul „Sfânta Treime”, care avea să reziste mai bine de 400 de ani. Până în 1657 nu mai avem însemnări documentare despre mănăstire. Unele date istorice din 1659 vorbesc despre şcoala școala care funcţiona funcționa aici, unde învăţau învățau copiii din satele aflate în jurul mănăstirii. Alte mărturii fac referire la minunea produsă în 1699, când icoana Maicii Domnului cu pruncul a plâns timp de trei săptămâni. Se spune că aceasta a fost o prevestire a evenimentelor triste ce urmau să aibă loc pentru întreaga Ortodoxie românească din Ardeal.
După 1700, ca şi și alte aşezăminte așezăminte monahale din Transilvania, Mănăstirea Nicula a fost ocupată de Biserica greco-catolică (unită) şi și a rămas sub administrarea acesteia până în 1948, când a revenit Bisericii Ortodoxe. În tot acest timp, a funcţionat funcționat ca mănăstire, dar nu a mai avut viaţă viață monahală propriu-zisă, slujbele fiind oficiate doar la marile sărbători ale Maicii Domnului: NaştereaNașterea, Buna-Vestirea şi și Adormirea ei. O perioadă de grele încercări pentru viaţa viața monahală din toată Transilvania a fost a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. Măsurile care au fost luate atunci de autorități împotriva ortodoxiei românești au fost continuate de acțiuni dure: călugării au fost alungați, mănăstirile, distruse sau arse, iar pământurile lor au fost luate de diferiți proprietari locali. Vetrele monahale ortodoxe au fost astfel desființate, cu excepţia excepția unora care au funcționat ca mănăstiri unite, așa cum au fost Nicula, Prislopul, Bixad, Margina, Sâmbăta Fizașului. Tot în secolul al XVIII-lea, icoana Maicii Domnului s-a aflat într-un loc ascuns de pericolul străin, timp de 70 de ani, potrivit informaţiilor informațiilor bazate pe tradiţia tradiția locală. Odată cu revenirea ei în mănăstire, numărul pelerinilor care veneau aici a început să crească, biserica din lemn în care se slujea devenind astfel neîncăpătoare. Aşa Așa încât, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea s-a decis construirea unei biserici mari din zid. Cu sprijinul sătenilor, între anii 1875 şi și 1879, a fost ridicată biserica cu hramul „Sfântul Ioan Botezătorul”, folosită și în prezent pentru serviciul liturgic. A fost zidită din piatră şi și cărămidă, în stil neoromanic, după planul unui arhitect italian, dar a funcționat fără turle aproape 125 de ani, acestea fiind adăugate în 1905. Pictura a fost realizată de pictorul Mihail Șerban din Gherla, în 1883, autorul fiind și compozitor muzical.
În perioada 1913-1920, au fost construite din cărămidă chiliiile și stăreția, în acest complex de clădiri fiind cuprins și un paraclis cu hramul „Buna-Vestire” pentru slujbele de iarnă, care a fost pictat de monahi ai mănăstirii.
Primul iconostas al bisericii noi a fost înlocuit, în 1938, cu unul sculptat în lemn de tei aurit, de Samuil Keresteșiu din Tășnad, fiind unicat în ţarățară. Este în formă de soare, iar în centru are o cruce foarte frumoasă, cu baza sprijinită pe Sfintele uși, La intersecţia intersecția celor două braţe brațe ale crucii se află un gol de formă circulară, în care este ridicată, printr-un sistem de scripeţiscripeți, icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, în timpul oficierii slujbelor. Când nu se săvârşec săvârșec slujbe religioase, icoana este coborâtă în faţa fața sfintelor uşiuși. Razele care pornesc de la cruce se sprijină pe o arcadă şi și sunt întrerupte de medalioane egale, în care sunt reprezentanți iconografic cei 12 Apostoli.
==Revenirea la Biserica Ortodoxă==
Mănăstirea Nicula a devenit din nou ortodoxă în urma Decretului comunist din 1948, prin care Biserica greco-catolică a fost desființată. În acelaşi același an 1948, cei mai mulți dintre clericii și credincioșii uniţi uniți au revenit la Biserica noastră, și „doar o parte infimă a clerului și credincioșilor, mai ales intelectualii, în pofida chemărilor la unitate care le-au fost adresate, au refuzat să adere la BOR”, afirmă părintele academician Mircea Păcurariu.<ref> Mircea Păcurariu, „Uniația în Transilvania în trecut și astăzi”, Editura Andreiana, Sibiu, 2010, p. 54.</ref>Aşezământul Așezământul monahal de la Nicula se afla atunci într-o stare dezastruoasă. Nici icoana Maicii Domnului nu mai era în biserică, deoarece o luaseră călugării uniţi uniți când au părăsit mănăstirea. Pentru a începe o perioadă de revigorare, după aproape 250 de ani de administrare greco-catolică, aici a fost adusă o tânără obşte obște de călugări ortodocşi ortodocși de la Mănăstirea Secu, judeţul Neamţjudețul Neamț, în frunte cu părintele stareţstareț, arhimandritul Varahiil Jitaru.
Însă nu după mult timp, în 1959, mănăstirile ortodoxe din ţară țară au primit o grea lovitură, odată cu adoptarea Decretului 410, prin care s-a urmărit distrugerea vieţii călugăreştivieții călugărești. Despre acest decret, istoricul Sebastian Dumitru Cârstea spunea că poate fi considerat „cel mai atroce act la adresa monahismului românesc, după acțiunea lui Buccow”, dar şi și „un act evident de represiune religioasă”, care „a lăsat urme adânci în viața monahismului românesc”.<ref>Sebastian Dumitru Cârstea, „Monahismul ardelean în trecut și astăzi”, Editura Andreiana, Sibiu, 2008, p 279-284.</ref> În această epocă în care Biserica Ortodoxă Română era considerată unul dintre „ dușmanii interni” ai regimului comunist, Mănăstirea Nicula a reușit să supraviețuiască. Dintre stareţii stareții mai importanţi importanți în acei ani de prigoană şi și dictatură comunistă amintim pe părintele arhimandrit Serafim Măciucă (1960-1969), cel care în anul 1962 a găsit icoana Maicii Domnului, ce fusese ascunsă de către călugării uniţiuniți. La doar un an de la numirea sa, biserica a fost pictată din nou, în stil bizantin, de către pictorul focșănean, prof. Vasile Pascu. Succesorul său, părintele arhimandrit Cleopa Nanu (1969-1991) este cel care a avut cea mai îndelungată şi și rodnică stăreţie stăreție din perioada comunistă. El este cel care a început colecţionarea colecționarea unor obiecte de cult, pentru constituirea muzeului mănăstirii, la scurt timp după incendiul din 1974, care a distrus complet biserica din lemn. În locul acesteia a fost adusă, din satul Țop, jud. BistriţaBistrița-Năsăud, o altă biserică, tot în stil maramureşanmaramureșan, atestată în 1770. Între anii 1978 şi și 1989 a fost construită noua clădire a stăreţiei stăreției care adăposteşte adăpostește un paraclis cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae”, biblioteca şi și muzeul.[[Fișier:Nicula_Cluj-2.jpg|thumb|right|300px|Biserica veche și biserica nouă<br/>de la Mănăstirea Nicula (în 2009)]]După 1990, viaţa viața monahală în Mănăstirea Nicula, ca în toate mănăstirile ortodoxe din ţarățară, a început să se dezvolte. Un amplu proiect de rectitorire a început din anul 2001, la iniţiativa inițiativa mitropolitului Bartolomeu al Clujului, care avea aici a doua reşedinţăreședință. Atunci au fost demarate, împreună cu obştea obștea călugărească, noi construcţiiconstrucții: biserica, o casă de creaţiecreație, centrul de studii patristice, un corp administrativ, arhondaricul şi clopotniţași clopotnița. În prezent, lucrările la monumentala biserică a mănăstirii, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, se află într-un stadiu avansat. Construită în stil bizantin, are dimensiuni impresionante, fiind considerată o catedrală a monahismului transilvănean. Tot atunci s-a amenajat un spaţiu spațiu în fosta casă de recreaţierecreație, în prezent Casa „Mitropolit Bartolomeu Anania”, unde se află obiecte de muzeu, o bibliotecă şi și atelierul de pictură. În testamentul scris, Mitropolitul Bartolomeu menţionamenționa: „Singura mea avere sunt biblioteca şi și manuscrisele personale, precum şi colecţia și colecția de acte, scrisori şi și fotografii, toate aflate în reşedinţa reședința mea din Mănăstirea Nicula“.
==Icoana care a plâns pentru români==
::''Articol principal: [[Icoana Maicii Domnului cu Pruncul de la Mănăstirea Nicula]]''
Icoana Maicii Domnului cu Pruncul, de tip Hodighitria, cea făcătoare de minuni, a fost pictată de preotul ortodox Luca, din comuna Iclod, județul Cluj, în 1681. A fost realizată la cererea nobilului român Ioan Cupșa din Nicula, care a dăruit-o satului odată cu biserica parohială. În acest sfânt lăcaș, construit din bârne de stejar, icoana a lăcrimat timp de 26 de zile, între 15 februarie și 12 martie 1699. Minunea a fost văzută atunci de mii de martori, dintre care unii au depus mărturie cu jurământ și au încheiat un proces-verbal, care se păstrează și azi. Cel mai important nobil din zonă, baronul Sigismund Kornis (catolic), a mutat icoana la reședința sa din Benediuc, în apropierea orașului Dej, printr-o procesiune impresionantă și cu onoruri militare. Acolo a stat 12 zile, apoi a fost readusă la Nicula, ca urmare a revoltei sătenilor. Curtea de la Viena a decis atunci ca odorul de mare preț să fie dus într-un loc neutru, la biserica Mănăstirii Nicula.
Despre icoana Maicii Domnului, în acea perioadă, istoricul Ștefan Meteș ne spune că „a fost cercetată de zeci și zeci de unguri, și aristocrați chiar, apoi de sași pentru vindecarea lor, căci legea lor prea seacă nu le mai oferea nici o mângâiere și speranță”.<ref>Ştefan Meteș, „Mănăstirile românești din Transilvania și Ungaria”, Editură Sibiu, 1936, p.122.</ref>
Icoana Maicii Domnului cu Pruncul, de tip Hodighitria, cea făcătoare de minuni, a fost pictată de preotul ortodox Luca, din comuna Iclod, judeţul Cluj, în 1681. A fost realizată la cererea nobilului român Ioan Cupșa din Nicula, care a dăruit-o satului odată cu biserica parohială. În acest sfânt lăcaş, construit din bârne de stejar, icoana a lăcrimat timp de 26 de zile, între 15 februarie și 12 martie 1699. Minunea a fost văzută atunci de mii de martori, dintre care unii au depus mărturie cu jurământ şi au încheiat un proces-verbal, care se păstrează și azi. Cel mai important nobil din zonă, baronul Sigismund Kornis (catolic), a mutat icoana la reședința sa din Benediuc, în apropierea oraşului Dej, printr-o procesiune impresionantă şi cu onoruri militare. Acolo a stat 12 zile, apoi a fost readusă la Nicula, ca urmare a revoltei sătenilor. Curtea de la Viena a decis atunci ca odorul de mare preț să fie dus într-un loc neutru, la biserica Mănăstirii Nicula. Despre icoana Maicii Domnului, în acea perioadă, istoricul Ștefan Meteș ne spune că „a fost cercetată de zeci și zeci de unguri, și aristocrați chiar, apoi de sași pentru vindecarea lor, căci legea lor prea seacă nu le mai oferea nici o mângâiere și speranță”.<ref>Ştefan Meteş, „Mănăstirile româneşti din Transilvania şi Ungaria”, Editură Sibiu, 1936, p.122.</ref> De-a lungul vremii, icoana Maicii Domnului a mai fost mutată, din diferite pricini. Tradiția locală ne spune că, din cauza invaziei tătare din 1717, a fost îngropată în pământ, timp de aproape 70 de ani. Apoi a fost adusă din nou în mănăstire şi și a rămas aici până în 1948, când Biserica greco-catolică a fost desfiinţatădesființată. Călugării uniți care au părăsit atunci Mănăstirea Nicula, au luat icoana cu ei și au zidit-o în casa unui fost îngrijtor al mănăstirii. Acolo a găsit-o starețul de la Nicula, după 14 ani, și a readus-o în așezământul monahal, dar nu avea să rămână decât câteva ore. Credincioșii care au venit atunci în număr mare să se închine la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului au atras atenția autorităților comuniste, care au confiscat icoana. Însă la rugămintea episcopului ortodox Teofil Herineanu, icoana a fost mutată la sediul Arhiepiscopiei ortodoxe din Cluj, cu promisiunea că va fi ascunsă de mulțimea credincioșilor. Aici a stat timp de 30 de ani, fără ca prea multă lume să știe de existența sa. A fost readusă la Mănăstirea Nicula, în 1992, printr-o procesiune impresionantă, iar de atunci așezământul monahal a renăscut. Tot mai mulți credincioși care au venit să se roage la icoana Maicii Domnului, făcătoare de minuni, s-au vindecat de diferite boli pe care medicii le declarau incurabile. Există foarte multe mărturii venite din partea oamenilor care s-au tămăduit, câteva dintre acestea fiind cuprinse într-o carte apărută sub îngrijirea stareţului starețului mănăstirii, arhim. Andrei Coroian, intitulată „Sfânta Icoană a Maicii Domnului de la Nicula şi și minunile ei”.
==Unul din cele mai mari pelerinaje din ţarățară==
Odată cu minunea plângerii icoanei Maicii Domnului, a luat naștere unul din cele mai mari pelerinaje din ţarățară, în 1699. În perioada în care a fost sub administrație greco-catolică, dar mai ales după revenirea mănăstirii la Biserica Ortodoxă, numeroși credincioși au venit să se roage la icoana făcătoare de minuni, cu ocazia hramului „Adormirea Maicii Domnului”. În ultimii ani, sute de mii de pelerini din toate colţurile colțurile României au adus cinstire Preasfintei Născătoare de Dumnezeu la Mănăstirea Nicula. Este un pelerinaj unic în țară, care a devenit un model pentru toate așezămintele monahale din Transilvania. Timp de câteva zile, credincioșii asistă la slujbele oficiate fără oprire, de către ierarhi și preoți. În ajunul praznicului, pelerinii participă la procesiunea „La Nicula colo-n deal”, organizată de Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului și Protopopiatul Gherla, cântând pricesne și adresând rugăciuni Maicii Domului, pe un traseu pe care îl parcurg în aproximativ trei ore.
==Renumit centru de pictură pe sticlă==
Mulți dintre credincioşii credincioșii care veneau în pelerinaj la Mănăstirea Nicula voiau să aibă o copie a icoanei Maicii Domnului făcătoare de minuni, pe care să o ducă în casele lor. Aşa Așa a luat naşterenaștere, încă de la începutul secolului al XVIII-lea, un meşteşug meșteșug călugăresc, pe care l-au învățat apoi şi și sătenii: pictarea icoanelor pe sticlă. Unii cercetători susțin că această artă a pătruns în Transilvania odată cu alte curente din Apus, într-o perioadă în care regiunea era anexată Imperiului Habsburgic. Sunt și alți istorici care afirmă că îşi își are originile în BizanţBizanț, unde s-a practicat până în 1453, când reprezentanții culturii s-au refugiat în Apus.
Așadar, iconarii transilvăneni au împrumutat tehnica pictării pe sticlă, însă au adaptat-o artei noastre populare. Treptat, la Nicula s-a dezvoltat o adevărată școală, iar satul a devenit cel mai important centru de pictură pe sticlă din Transilvania. Așa se face că, timp de aproape două veacuri, Nicula a dat Ardealului o mulțime de icoane pe sticlă.
==O importantă şcoala școala bisericească în Transilvania==
De-a lungul secolelor, Mănăstirea Nicula a avut un rol didactic şi și pedagogic important, fiind una dintre mănăstirile-şcoli școli ale Transilvaniei care au contribuit la ridicarea nivelului de cultură în rândul ţăranilorțăranilor. Aici a existat încă din 1659 o şcoală școală bisericească, numită atunci şcoală școală „împărătească”, unde învățau carte copiii din satele vecine. Dascăli erau călugării de la Nicula, dar şi alţi și alți monahi care veneau aici din mănăstirile Moldovei. Tot aici au învățat tinerii și meșteșugul pictării icoanelor pe sticlă, tradiție care se păstrează și astăzi la Nicula. Școala bisericească de la Mănăstirea Nicula a fost desființată în 1859, dar și-a continuat activitatea în spațiul liturgic, prin propovăduirea Sfintei Evanghelii și prin arta pictării icoanelor.Importanţa Importanța culturală a așezământului de la Nicula este evidenţiată şi evidențiată și de existenţa existența muzeului mănăstirii, care a fost deschis în 1997. Dintre cărţile cărțile care se află aici menţionăm menționăm câteva dintre cele mai valoroase, nu doar prin vechimea lor ci și pentru însemnătatea lor: Cazania (Iași, 1643); Liturghierul (1713); Antologhion sau Floarea cuvintelor (1737); Apostol (Buzău, 1755); Octoihul Mare (Râmnicu- Vâlcea, 1770), Biblia (Blaj, 1795), Penticostarion (Sibiu, 1805). Tot aici se mai pot vedea icoane pe lemn și pe sticlă, sculpturi, ceramică și țesături populare, care ilustrează trăirea religioasă, de origine creștină, a celor care au fost creatori și păstrători de frumos. Astfel, muzeul cuprinde icoana Maica Domnului cu pruncul Iisus în brațe, zugrăvită pe lemn în 1770, dar și alte icoane aparținând secolelor XVI-XVII, precum Maica Sfântă Îndurerată, Nașterea Domnului, Schimbarea la Față, Iisus Împărat, dar și cea a Sfântului Nicolae, provenită se pare din iconostasul Mănăstirii Plosca.
La Mănăstirea Nicula funcționează, de asemenea, editura Ecclesia, precum și Școala de muzică bizantină „Sfântul Roman Melodul”.
* ''Dicționarul mănăstirilor din Transilvania, Banat, Crișana și Maramureș'', coordonator Adrian Andrei Rusu, Editura Presa Universitară, Cluj-Napoca, 2000
* Mircea Păcurariu, ''Enciclopedia Ortodoxiei românești'', Editura Intitutului Biblic şi și de Misiune Ortodoxă, BucureştiBucurești, 2010* Ştefan MeteşMeteș, ''Mănăstirile româneşti românești din Transilvania şi și Ungaria'', Sibiu, 1936
* Ana Dumitran, ''Luca din Iclod, un pictor transilvănean din secolul al XVII-lea'', în Apvlvm, LII, series Historia & Patrimonium, Alba Iulia, 2015
*[http://www.manastireanicula.ro/ Mănăstirea ortodoxă Adormirea Maicii Domnului Nicula]
*[http://ziarullumina.ro/lavra-maicii-domnului-din-inima-transilvaniei-6605.html Ştefan MărculeţMărculeț: „Lavra Maicii Domnului din inima Transilvaniei”], 13 august 2011, „Ziarullumina.ro”
*[https://www.crestinortodox.ro/biserici-manastiri/manastirea-nicula-adormirea-maicii-domnului-120794.html Mănăstirea Nicula]
*[http://basilica.ro/mitropolitul-bartolomeu-omagiat-la-cluj-napoca/ „Mitropolitul Bartolomeu, omagiat la Cluj-Napoca”], 06.02.2015, Agenția de Știri Basilica
14.991 de modificări

Meniu de navigare