Mănăstirea Mihai Vodă

De la OrthodoxWiki
Versiunea din 21 noiembrie 2018 18:41, autor: Sîmbotin (Discuție | contribuții) (Sîmbotin a redenumit pagina Mănăstirea Mihai Vodă (București, România) în Mănăstirea Mihai Vodă înlocuind redirecționarea: pentru uniformitate cu celelalte articole din aceeași categorie)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)
Salt la: navigare, căutare
LinkFA-star.png
Această pagină este considerată a fi una de calitate de către utilizatorii acestui proiect, adică unul dintre cele mai bune articole ale proiectului.
Dacă aveți ceva de obiectat inițiați o discuție.
Mănăstirea Mihai Vodă
Mănăstirea Mihai Vodă
Jurisdicție Arhiepiscopia Bucureştilor
Tip călugări
Înființată 1594
Ctitori Mihai Viteazul
Stareț
Mărime aprox.
Localizare   Bucureşti,
Str. Sapienţei nr.4
Limba liturgică română
Cântarea bizantină
Schituri, metocuri și chilii
Hramuri Sf. Ierarh Nicolae
(6 decembrie)
Site web oficial


Mănăstirea Mihai Vodă, una dintre cele mai vechi construcții din București păstrate până astăzi, este o ctitorie din anul 1594 a voievodului Mihai Viteazul.
Inițial a fost amplasată în centrul unei incinte fortificate, fiind înconjurată cu ziduri, ca o cetățuie. Complexul mănăstiresc a suferit mai multe transformări de-a lungul timpului, îndeplinind diverse funcții, cum ar fi: reședință domnească, spital militar, școală de medicină, Arhivele Statului.
În timpul regimului comunist, mai exact în ianuarie 1985 mănăstirea a fost propusă pentru demolare și în scurt timp această propunere a fost pusă în practică. Anexele mănăstirii precum și zidul au fost dărâmate și nu mult a mai trebuit ca întregul complex să fie demolat. Datorită protestelor Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Române și memoriilor trimise de unii intelectuali ai vremii, Biserica Mănăstirii Mihai Vodă și turnul clopotniței au putut fi salvate, fiind translatate printr-o operație tehnică de mare amploare pe o distanță de 289 m, de pe Dealul Mihai Vodă până în locul în care se află și astăzi (Str. Sapienței nr.4, în apropierea malului drept al Dâmboviței).
Biserica Mănăstirii Mihai Vodă are hramul Sf. Ierarh Nicolae.

Istoric

Mănăstirea ctitorită în anul 1594 de către Mihai Viteazul, Domnul Țării Românești, a fost amplasată pe vârful dealului de pe malul drept al râului Dâmbovița, deal care mai târziu se va numi Dealul Mihai Vodă și care a fost unit cu cetatea Bucureștilor prin podul Mihai Vodă.

Construcția a fost ridicată pe locul unei bisericuțe din lemn existente încă din secolul al XV-lea, construită probabil de către voievodul Vlad Dracul (tatăl lui Vlad Țepeș). Unele documente din 1433 numesc această biserică „Sfântul Nicolae din Pâlcov”. Între anii 1558-1559 aflându-se în ruină, această bisericuță a fost refăcută de jupâneasa Caplea din Stănești, urmașă a boierului Mogoș și mătușă a boierilor Buzești (Preda, Radu și Stroe). Jupâneasa Caplea a dotat așezământul cu cele necesare rânduielilor bisericești și a închinat biserica ca metoh al mănăstirii Simonopetra de la Muntele Athos.[1] La moartea sa, în jurul anului 1585, ea a fost îngropată aici, iar mănăstirea primește numele de "Mănăstirea postelnicesei Caplea" sau "Mănăstirea Sf. Nicolae a postelnicesei".

Spre sfârșitul secolului al XIV-lea, mănăstirea postelnicesei Caplea a fost reconstruită ca schit, fiind cunoscută și sub numele de Biserica Albă Postăvari.

Documentul prin care Mihai Viteazul închină biserica Mihai Vodă Mănăstirii Simonopetra de la muntele Athos

Cea mai veche menționare documentară a Mănăstirii Mihai Vodă se găsește în grammata patriarhală din 1591 întocmită de egumenul Evghenie de la Mănăstirea Simonopetra de la muntele Athos. Conform acestui document, Evghenie i-a cerut lui Mihai Viteazul (pe atunci Mare Ban al Craiovei) să clădească o nouă mănăstire, cea veche (Biserica Albă-Postăvari), metoh al Mănăstirii Simonopetra, aflându-se în apropierea unei mlaștini aducătoare de boli.

Banul Mihai a refăcut complet biserica mănăstirii, ulterior adăugându-i turnul clopotniță, mai multe case domnești, casă pentru stareți, o sală de mese (trapeză), o bucătărie (cuhnie) și pivnițe. De asemenea, a înzestrat mănăstirea cu mai multe moșii (13 sate dăruite de Mihai, dar și un sat ca dar din partea soției acestuia, doamna Stanca), cumpărate cu suma de 472000 aspri. Podul peste râul Dâmbovița, care făcea legătura cu mănăstirea a fost construit tot în această perioadă, sub îndrumarea lui Mihai Viteazul.

O pisanie de pe frontispiciul bisericii spunea: „La anul 1594 s-a zidit această biserică, iar ușa în anul 1711, pe timpul egumenului Iosif din Milos”. Se poate deduce de aici că înălțarea edificiului s-a finalizat în anul 1594. Cinci ani mai târziu (în august 1599), Mihai, printr-un act păstrat până în zilele noastre, a închinat acest sfânt lăcaș Mănăstirii Simonopetra de la Muntele Athos.

În secolul al XVII-lea mănăstirea a primit donații din partea voievozilor Alexandru Iliaș, Alexandru "Coconul" și Antonie Vodă. Aceste donații au permis stareților mănăstirii să o păstreze la adevărata sa valoare. Printre vizitatori străini care au remarcat frumusețea deosebită a mănăstirii a fost, în anul 1654, Paul din Alepo (care îl însoțea pe Macarie Zaim, Patriarhul de Antiohia într-o vizită la Mănăstirea Mihai Vodă). Acesta descria mănăstirea astfel:

Sâmbătă ne-am dus să slujim Liturghia într-o mănăstire care poartă numele Sf. Nicolae, ctitoria răposatului Mihai Vodă, așezată tot pe o înălțime la marginea orașului, de mari proporții și măreață, cu trei turle”.[2]

În anul 1666 călătorul turc Evliya Celebi, descria în jurnalul său măreția mănăstirii-cetate și locul său între celelalte mănăstiri din jur:

Sunt paisprezece mănăstiri mari, fiecare fiind asemenea unei cetăți puternice. Mai întâi vine Mănăstirea Mihai Vodă. Ea este așezată pe un deal, având o sută de încăperi de piatră”.
Litografie din sec. XVIII: în prim plan Mănăstirea Radu Vodă, în plan secund Mănăstirea Mihai Vodă

În 1775, în apropierea mănăstirii este construită Noua Curte Domnească (denumită ulterior „Curtea Arsă” datorită unui incendiu devastator), fapt care a permis mănăstirii să devină reședință domnească pentru unele figuri istorice ale României. Pentru scurte perioade de timp, în casele domnești ridicate în jurul mănăstirii de Mihai Viteazu și-au avut reședința domnească Constantin Mavrocordat (1735-1741), Alexandru Constantin Moruzzi (1793-1796) și Alexandru Ipsilanti (1796-1797).

În 1825 clădirile complexului mănăstirii au fost reperate pentru a-i servi primului domn pământean, Grigore al IV-lea Ghica (1822-1828) ca reședință domnească. Între anii 1827-1837 mănăstirea este restaurată, iar în 1838 a fost zugrăvită pe dinăuntru, din inițiativa arhimandritului Teodosie Contopulo. Acesta adaugă bisericii un pridvor și repară turla mare. Cutremurul de gradul 7,5 din data de 23 ianuarie 1838 a afectat însă din nou mănăstirea.

Între anii 1828-1829, în timpul războiului ruso-turc casele domnești sunt transformate în spital, deservind armata rusă. În perioada imediat următoare, clădirile complexului au funcționat ca spital militar pentru oastea română. Începând cu anul 1855 și până în anul 1862, a funcționat aici Şcoala de medicină. În anii 1854, 1876, 1897 au loc o serie de reparații ale construcțiilor din interiorul mănăstirii.

Până în anul 1848 slujbele în Mănăstirea Mihai Vodă au fost efectuate în limba greacă. În 1848 enoriașii au cerut domnitorului Gheorghe Bibescu să se folosească limba română în oficierea liturghiilor.

Legende legate de ctitorirea Mănăstirii Mihai Vodă

O frumoasă legendă legată de motivul construirii acestei mănăstiri de către Mihai Viteazul spune că Mihai, care era fiul nelegitim al fostului Domn al Țării Românești Pătrașcu "cel Bun", a fost prins din porunca lui Alexandru-Vodă "cel Rău" (domn al Țării Românești 1592-1593) pe motiv că ar fi uneltit pentru a ajunge la domnie. Urmând să fie executat prin decapitare, a fost dus spre Piața Sf. Anton. Drumul spre această piață trecea pe lângă Biserica Albă Postăvari de la poalele Dealului Spirei, pe malul drept al Dâmboviței. Mihai a cerut voie paznicilor să se oprească și să se închine la icoana Sf. Nicolae. Rugându-se la icoana sfântului, a făcut totodată și legământul de a construi o mănăstire pe dealul din apropiere, dacă va scăpa cu viață din această grea încercare. Odată ajuns la locul de execuție, se spune că, înspăimântat la vederea lui Mihai (care era un bărbat deosebit de falnic și impunător), călăul a aruncat securea și a fugit. În acestă situație, la presiunea tuturor celor prezenți acolo, Mihai a fost eliberat.

O altă variantă a acestei legende spune că după fuga călăului, 12 mari boieri ai Țării Românești au garantat pentru Mihai, oferindu-i lui Alexandru-Vodă o sumă însemnată de bani, pentru iertarea acestuia.

Oricum, în ambele variante, odată eliberat, Mihai și-a ținut făgăduința luată în fața lui Dumnezeu și a construit mănăstirea.

Arhitectonica Mănăstirii Mihai Vodă

Portretele votive ale ctitorilor:
Mihai Viteazul și Doamna Stanca

Valoarea estetică deosebită a bisericii mănăstirii Mihai Vodă este dată de arhitectura exterioară, care reprezintă „o chintesență a formelor căutate în tot timpul ultimilor ani ai secolului al XVI-lea”[3].

Biserica are o fațadă asemănătoare cu cea a Mănăstirii Dealu, fiind împărțită în două registre. Planul mănăstirii este realizat după tipul bizantin și are forma unui trilob alungit, cu absida altarului flancată de două absidiole dreptunghiulare: proscomidia și diaconicul, ambele supraînălțate prin două turnuri mai mici. La început, pronaosul bisericii era despărțit de naos prin trei arcade, arcade des utilizate în construcția de biserici din România, sprijinite pe doi stâlpi izolați. Inițial, biserica a fost construită în cărămidă goală, fără tencuială și fără pietre cioplite. În anii 1930, renovarea a inclus și reconstrucția turnurilor, după modelul celor vechi, conform planurilor detaliate ale restaurării precedente.

Fațadele mănăstirii sunt împărțite de un brâu median în două registre, construite din fâșii alternative de cărămidă aparentă și zone tencuite, conform unei tradiții de a construi astfel de edificii din secolul al XVI-lea. Zidurile sunt decorate cu o serie de arcade oarbe, raportate la fața zidului, încadrate de ciubuce rotunjite de cărămidă, asemănătoare cu cele de la Mănăstirea Dealu, dar mai însuflețite și mai atrăgătoare decât acestea, datorită diferenței de material folosit și a culorilor acestora. Ramele ușilor și ale ferestrelor sunt realizate din piatră și au fost împodobite cu sculpturi la începutul secolului al XVIII-lea (probabil 1711) de către un egumenul grec din acel timp al mănăstirii. Construcția are și câteva rânduri de cărămidă special tăiată și așezată în dinți de fierăstrău, reprezintând transpunerea unui model folosit și la construcția Mănăstirii Curtea de Argeș.

În interiorul bisericii, pereții sunt pictați cu ctitorii acestui lăcaș de cult: Mihai Viteazul, soția acestuia Doamna Stanca, Boierul Stoica și voievodul Constantin Şerban cu soția lui, Ioana.

Mănăstirea Mihai Vodă în prezent

Mănăstirea Mihai Vodă în perioada interbelică, exterior
Mănăstirea Mihai Vodă în prezent, exterior

Încă din 1864, Mănăstirea Mihai Vodă, devenită proprietatea statului după secularizarea averilor mănăstirești, a găzduit arhivele statului român. Edificiul a fost complet restaurat în 1900, datorită insistențelor directorului Arhivelor Statului din acea vreme, Dimitrie Onciul. În perioada următoare, între anii 1900-1916, complexul mânăstiresc a fost transformat pentru a răspunde nevoilor Arhivelor Naționale și a fost construit, printre altele, Palatul Arhivelor Naționale, conform planurilor arhitecților Petre Antonescu, Cristofi Cerchez, Al. Băicoianu și M. Gabrielescu. Palatul a fost ridicat pe locul vechilor pivnițe ale mănăstirii, aripa de nord fiind renovată între anii 1940-1941. Între anii 1928-1935 mănăstirea a fost renovată din nou, de către Comisia Monumentelor Istorice, sub îndrumarea arhitectului Emil I. Costescu. Pictura interioară este refăcută de către Costin Petrescu într-un stil neobizantin. În această perioadă biserica este recunoscută ca un simbol estetic și istoric al Bucureștilor; Cincinati I. Sfințescu, într-o carte din 1932, vorbind astfel despre aceasta: „Biserica Mihai Vodă de la Arhivele statului îndeplinește condițiile unei valorificări istorice și cată a fi păstrată și ca valoare estetică, nu numai istorică. Arhivele Statului înconjurătoare asigură aici liniștea și reculegerea necesară”. Între anii 1940-1943 și 1954-1956 au avut loc reparații și modernizări, iar în 23 aprilie 1955, prin Hotărârea de Guvern nr. 1160/1955, complexul Mănăstirii Mihai Vodă a fost declarat monument istoric.

În ianuarie 1985 mănăstirea a fost propusă pentru demolare și în scurt timp această propunere a fost pusă în practică, prin dispoziția expresă a lui Nicolae Ceaușescu. Anexele mănăstirii precum și zidul au fost dărâmate și nu mult a mai trebuit ca întregul complex să fie demolat. Datorită protestelor Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Române și memoriilor trimise de unii intelectuali ai vremii, Biserica Mănăstirii Mihai Vodă și turnul clopotniței au putut fi salvate, fiind translatate printr-o operație tehnică de mare amploare pe o distanță de 289 m, de pe Dealul Mihai Vodă până în locul în care se află și astăzi (Str. Sapienței nr.4, în apropierea malului drept al Dâmboviței). Această translatare, coordonată de inginerul Eugeniu Iordănescu a fost, la timpul respectiv, considerată o performanță deosebită prin lungimea traseului, unghiul de pantă și greutatea obiectivului. Unele din osemintele aflate în curtea mănăstirii au fost împachetate în grabă și au putut fi salvate și transportate în noua locație, altele nu au mai putut fi recuperate însă.

În anul 1994 Biserica Mihai Vodă a fost redeschisă pentru credincioși. Tot atunci a avut loc și restaurarea picturii neobizantine din biserică (a lui Costin Petrescu), de către pictorii Mihai și Ștefania Stinghe. A fost restaurată icoana Maicii Domnului, au fost refăcute stranele, iar biserica a fost pardosită cu marmură.

În prezent în interiorul bisericii există o raclă în care sunt păstrate moaște ale următorilor sfinți: Sf. Ioan Iacob Hozevitul, Sf. Xenia Petrovna, Sf. Teofil, Sf. Mc. Sevastiana, Sf. Mc. Ciprian, Sf. Mc. Iustina, Sf. Mc. Clement, Sf. Mc. Trifon, Cuv. Auxenție, Sf. Dionisie Zakynthos, Sf. Mc. Anastasie, Sf. Mc. Panaghiotis, Sf. Spiridon, Sf. Nifon, Sf. Ignatie Zagorski, Sf. Ioan Botezătorul, Cuv. Sava cel Sfințit, Sf. Mc. Eustatie, Sf. Mc. Teodor Stratilat, Cuv. Paisie, Cuv. Stelian Paflagonul, Sf. Mc. Mercurie, Sf. Mc. Haralambie, Sf. Cuv. Teodora de la Sihla.

Mănăstirea Mihai Vodă este inclusă în Lista monumentelor istorice din România, având codul de clasificare B-II-a-A-19644.[4]

Note

  1. Nicolae Iorga, Istoria Bisericii Românești și a vieții religioase a Românilor, Tipografia "Neamul Românesc", Vălenii de Munte, 1908
  2. Claudia Tița-Mircea - Biserica Mănăstirii Mihai Vodă; monumentele Bucureștiului istoric, ASA, București, 2006
  3. Grigore Ionescu - București. Ghid istoric și artistic, Fundația pentru literatură și artă Regele Carol al II-lea, București, 1938
  4. Cultura.ro - Lista monumentelor istorice din România, accesat 11 octombrie 2012

Surse

Legături externe