Mănăstirea Humor

De la OrthodoxWiki
Versiunea din 6 aprilie 2017 18:10, autor: Sîmbotin (Discuție | contribuții) (Istoric: completări și referințe)
Salt la: navigare, căutare
La acest articol se lucrează chiar în acest moment!

Ca o curtoazie față de persoana care dezvoltă acest articol și pentru a evita conflictele de versiuni din baza de date a sistemului, evitați să îl editați până la dispariția etichetei. În cazul în care considerați că este necesar, vă recomandăm să contactați editorul prin pagina de discuții a articolului.

Mănăstirea Humor
Mănăstirea Humor
Jurisdicție Mitropolia Moldovei și Bucovinei
Tip călugărițe
Înființată 1530
Ctitori Marele logofăt Toader Bubuiog
Stareț
Mărime aprox. 30 călugărițe
Localizare   Comuna Mănăstirea Humorului,
județul Suceava
Limba liturgică română
Cântarea bizantină
Schituri, metocuri și chilii
Hramuri Adormirea Maicii Domnului
(15 august)
Sfântul Mare Mucenic Gheorghe (23 aprilie)
Site web oficial

Mănăstirea Humor, cu hramurile Adormirea Maicii Domnului și Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, este o mănăstire ortodoxă din România situată în comuna Mănăstirea Humorului, județul Suceava, în apropiere de orașul Gura Humorului. A fost ctitorită în anul 1530 de către marele logofăt Toader Bubuiog.
Biserica pictată a acestei mănăstiri este înscrisă pe lista UNESCO a patrimoniului cultural mondial.[1]. De asemenea, Mănăstirea Humor, în ansamblul ei, este inclusă în Lista monumentelor istorice din România, având codul de clasificare SV-II-a-A-05570.[2]


Istoric

Conform tradiției, pe la începutul secolului al XV-lea, în perioada domniei lui Alexandru cel Bun (1400-1432), un boier moldovean, Ivan vornicul, a ridicat o biserică de piatră pe malul unui pârâiaș, în apropiere de confluența acestuia cu Râul Humor. Acolo exista deja un schit de călugări care avea o biserică de lemn. În decursul secolului al XV-lea, în jurul bisericii noi s-a dezvoltat un așezământ monahal cunoscut ca Mănăstirea Humor.[3]

Printr-un act datat în 13 aprilie 1415, voievodul Alexandru cel Bun a dăruit „mănăstirii panului Ivan vornic (...) care este la Humor” moșia Pârteștenilor, care cuprindea Solonețul și „seliștea Dioniș” (situate în actuala comună Cacica, județul Suceava).[4] La începutul secolului al XVI-lea, biserica zidită de vornicul Ivan s-a prăbușit, din cauze necunoscute, ruinele sale putându-se vedea și în prezent, la circa 500 m de actuala biserică.[3]

În anul 1530, marele logofăt Toader Bubuiog a început construirea unei noi biserici de piatră la Humor. Ctitorul acestei biserici era un vestit boier modovean, care fusese pârcălab de Roman (1516-1523) înainte de a deveni mare logofăt al Moldovei (1525-1537). În perioada domniei lui Petru Rareș, el a fost un dregător de încredere al voievodului, îndeplinind misiuni diplomatice în Transilvania (1527), Turcia (1528) și Polonia (1532). Soția sa, Anastasia, era fiica lui Ioan Tăutu, logofăt în timpul domniei lui Ștefan cel Mare și a lui Bogdan al III-lea. S-a păstrat încă pisania de pe peretele exterior sudic al pronaosului, scrisă în limba slavonă:

Cu voia Tatălui, cu ajutorul Fiului și cu săvârșirea Sfântului Duh, la porunca și cu ajutorul evlaviosului domn Petru Voievod, fiul voievodului Ștefan cel Bătrân, s-a început acest hram în numele cinstitei Adormiri a Preacuratei și Preabinecuvântatei noastre Stăpâne Născătoare de Dumnezeu și Pururea Fecioară Maria, cu cheltuiala și prin osteneala robului lui Dumnezeu Jupan Toader, mare logofăt, și a soției sale Anastasia, în anul 7038 august 15 și când era egumen Chir Paisie”.

În 1535 logofătul Toader Bubuiog a adus mai mulți meșteri care să zugrăvească noua biserică. Printre aceștia era și Toma din Suceava, cel care se autointitula „zugrav de biserici și curtean al Măriei sale Petru, voievodul Moldovei”. Acești meștari zugravi au realizat unul din cele mai impresionante ansambluri decorative ale epocii.[5]

Un veac mai târziu, voievodul Vasile Lupu (1634-1653) a ridicat ziduri înalte de piatră în jurul mănăstirii și a construit, la intrarea în incintă, un turn masiv cu parter și trei etaje (în 1641). Aceste ziduri nu i-au împiedicat însă pe cazacii lui Timuș Hmielnițki să jefuiască și să incendieze parțial sfântul lăcaș în 1653.[6]

După anexarea Bucovinei de către Imperiul Habsburgic în 1775, autoritățile au desființat Mănăstirea Humor în baza Ordonanței Imperiale din 19 iunie 1783 a împăratului Iosif al II-lea, trecând toate pământurile și fondurile administrate de Episcopia Rădăuților „sub povățuirea stăpânirii împărătești și a crăieștii măriri”.[7] După desființarea mănăstirii, biserica sa a fost transformată în biserică parohială, în timp ce chiliile s-au ruinat aproape complet. În clădirile fostului ansamblu monahal a funcționat o școală pentru copiii localnicilor, iar din 1850 acestea au fost folosite ca depozit pentru materialele autorităților austriece.[6]

După Unirea Bucovinei cu România (1918), biserica fostei Mănăstiri Humor a continuat să funcționeze ca biserică de parohie. În a doua jumătate a secolului XX s-au efectuat importante lucrări de restaurare a ansamblului mănăstiresc. Astfel, în anii 1971-1972 a fost restaurată pictura interioară din pronaos și gropniță, cu sprijin financiar și de specialitate de la UNESCO. Tot atunci a fost refăcut acoperișul bisericii și au fost lărgite streșinilor pentru a apăra cât mai bine picturile exterioare împotriva intemperiilor. De asemenea, a fost restaurat turnul construit de Vasile Lupu.[3]

Arhitectură

Iconografie

Pictura interioară

Pictura exterioară

Mănăstirea Humor în prezent

Note

  1. Lista Patrimonului Mondial UNESCO - obiectivele din România, accesat 28 martie 2017
  2. Ministerul Culturii - Lista monumentelor istorice din Județul Suceava (2015), accesat 28 martie 2017
  3. 3,0 3,1 3,2 Pr. Scarlat Porcescu, Biserica Humor, în volumul Monumente istorice bisericești din Mitropolia Moldovei și Sucevei, Editura Mitropoliei Moldovei și Sucevei, Iași, 1974, p. 168.
  4. Ion Drăgușanul, Istoria uitată și iertată a averilor mânăstirești, în Revista Pădurilor, nr. 3-4/2009
  5. Mihai Iacobescu (coord.) - Suceava. Ghid turistic al județului, Editura Sport-Turism, București, 1979, p. 136
  6. 6,0 6,1 Cristina Andreea Catană, Patrimoniul de la Humor, în Jurnalul Național, 5 iulie 2006.
  7. Gheorghe C. Leon, Proprietatea forestieră în vechiul Ocol al Câmpulungului Moldovenesc, în Bucovina forestieră, nr. 1-2/1999.

Legături externe