Mănăstirea Hilandar (Muntele Athos)

Mănăstirea Hilandar
Jurisdicție	Patriarhia Ecumenică de Constantinopol (Istanbul)
Tip	călugări
Înființată	secolul XII
Ctitori	Stefan (Simeon) Nemanici al Serbiei
Stareț
Mărime aprox.	25 de vieţuitori
Localizare	Muntele Athos, Grecia
Limba liturgică	greacă, sârbă
Cântarea
Schituri, metocuri și chilii	{{{schituri}}}
Hramuri
Site web oficial

Mănăstirea Hilandar este cea mai la nord situată mănăstire a peninsulei Muntelui Athos. Mănăstirea a fost înfiinţată în 1198 de către conducătorul sârb Ştefan Nemanici (ori Nemajna) la 1151-1195, care în călugărie luă numele de Simeon, împreună cu fiul său Sava (Sf. Sava şi Simeon de mai târziu). Mănăstirea a fost întreţinută şi populată în mod neîntrerupt de către călugări sârbi de la înfiinţare şi până în zilele noastre. Este socotită a fi a patra mânăstire ca importanţă din cele douăzeci de mânăstiri localizate în Sfântul Munte.

Istorie

După înfiinţarea statului sârbesc, Ştefan Nemanja, marele Jupân al Serbiei, în Consiliul de la Ras, în 1196, a stabilit bazele succesiunii dinastice în cadrului noii organizaţii statale. Abdică mai târziu în favoarea fiului său mijlociu, Ştefan, şi începe o nouă viaţă de spiritualitate şi rugăciune, călugărindu-se cu numele de Simeon. El se alătură fiului său mai mic, Rastko - călugărit cu numele de Sava, în comunitatea monastică sârbească din Muntele Athos. Cu aprobarea împăratului bizantin Alexius III Angelicus, în bula imperială de la 1198 mănăstirea Hilandar este recunoscută ca fiind independentă şi aparţinând călugărilor sârbi, tatăl şi fiul începând renovarea ruinelor vechii mănăstiri, întemeind astfel fundaţia comunităţii monastice curente.

Mănăstirea Hilandar a devenit repede centrul spiritual şi religios al poporului sârb. În 1430, Sfântul Munte Athos a intrat sub ocupaţia turcilor otomani. Deşi turcii nu au intervenit în mod direct asupra autonomiei comunităţilor monastice, călugării au fost totuşi afectaţi de pierderea unor venituri importante parvenite din proprietăţile din afara muntelui Athos, confiscate de către turci. În aceste condiţii, supravieţuirea în Sfântul Munte a devenit foarte dificilă sub noii stăpânitori. Totuşi, mănăstirea a continuat să rămână un simbol al culturii şi vieţii religioase sârbeşti, iar conducătorii sârbi nu au contenit a face daruri şi donaţii mănăstirii de-a lungul secolelor ce au urmat.

Spre deosebire de majoritatea comunitatilor monastice din muntele Athos, care au fost construite pe tarmurile Marii Mediterana, manastirea Hilandar este localizata la cativa kilometri in interiorul peninsulei. Complexul monastic include intre zidurile sale de aparare: biserica principala (katholikon) si un numar de capele mai mici, precum si chiliile calugarilor, camerele pentru oaspeti, o biblioteca, trezoreria si bolnita (spital).

În data de 4 Martie 2004, un foc puternic s-a răspândit în mânăstire, distrugând sau afectând aproape jumătate dintre structurile mănăstirii, provocând pagube însemnate chiliei stareţului şi pavilionului de oaspeţi, precum şi în patru dintre capelele cu fresce şi picturi din secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea. Din fericire, sfintele moaşte şi odoare, obiectele de patrimoniu şi alte bunuri ce formau comorile mănăstirii au fost salvate din incendiu.

Lucrările de restaurare şi reparaţii (de după incendiu) continuă şi până în zilele noastre.

Odoare

Icon of Panagia Tricherousa

La această M-re se află două icoane făcătoare de minuni. Una numită "Trirucita" (cu trei mâini) fiindcă sub mâinele Maicii Domnului este zugrăvită si mâna Sf. Ioan Damaschin. Se stie că acesta, a fost secretarul, Voievodului Damascului si scriind el o scrisoare împăratului Bizantin, Leon Iconoclastul, a fost socotit de voievod ca trădător al intereselor Damascului si deci a poruncit să i se taie mâna. A stat mâna spânzurată în ulita Damascului, de dimineată si până seara. Către seară Sf. Ioan a cerut mâna de la voievod si i s-a permis s-o ia. Ioan o aseză la locul de unde fusese tăiată si prin rugăciune fierbinte, cu lacrimi făcute în fata acestei sfinte icoane s-a prins la loc lecuindu-se.

Se mai găsesc sfinte moaşte ale diferitilor sfinţi, o părticică din Sf. lemn, Capul Sf. Eftimie cel Mare si piciorul Sf. Simeon ctitorul M-rei. In interior are 16 paraclise cu odoare scumpe, o evanghelie scrisă pe pergament de mare valoare, cârti si manuscrise Slavone, 6 din pergament din sec. XII-XVII-lea cuprinzând chestiuni bisericesti, 68 manuscrise cuprinzând materii Eclesiastice din sec. XVII-XVIII-lea.

The monastery possesses over 1,000 thirteenth to eighteenth century Byzantine and Serbian icons as well as sacred objects, various artifacts, and historical documents. Many of these dated from the thirteenth century. The library contains a collection of books and some 1,000 manuscripts including Cyrillic manuscripts and the first printed books in Serbian. The library also holds many books in Russian, Bulgarian, and Greek.