Modificări

|jurisdicţie=[[Biserica Ortodoxă a Constantinopolului|Patriarhia Ecumenică de Constantinopol ]] (Istanbul)|tip=călugări, mănăstire de obşte

|stareţ=[[arhimandrit|Arhim.]] Mojsije

|localizare={{flag|Grecia}} [[Muntele Athos]], Grecia|limba liturgică=greacă[[Limba slavonă]], sârbă|cântarea=cântare [[cântarea bizantină|psaltică]] şi sârbească|calendarschituri=|hramuri=[[21 noiembrie|Intrarea în Biserică]] a [[Maica Domnului|Maicii Domnului]]

'''Mănăstirea Hilandar ''' este cea mai la nord situată [[mănăstire]] a peninsulei [[Muntele Athos|Muntelui Athosatonite]].Mănăstirea a fost înfiinţată în anul 1198 de către conducătorul domnitorul sârb Ştefan Nemanici (ori NemajnaNemanja) la 1151-1195, care în călugărie luă a luat numele de Simeon, împreună cu fiul său Sava (Sf. Sava şi Simeon de mai târziu). Mănăstirea a fost întreţinută şi populată în mod neîntrerupt de către călugări sârbi , de la înfiinţare şi până în zilele noastre. Este socotită a fi a patra mânăstire ca importanţă din dintre cele douăzeci de mânăstiri localizate în suverane din [[Sfântul Munte]].

După înfiinţarea statului sârbescsârb, Ştefan Nemanja, marele Jupân jupan (domn) al Serbiei, în Consiliul de la Ras, în 1196, a stabilit bazele succesiunii dinastice în cadrului noii organizaţii statale. Abdică A abdicat mai târziu în favoarea fiului său mijlociu, Ştefan, şi începe a început o nouă viaţă , duhovnicească, de spiritualitate şi rugăciune, călugărindu-se cu sub numele de Simeon. El se alătură fiului său mai mic, Rastko - călugărit cu numele de Sava, în comunitatea monastică sârbească sârbă din Muntele Athos. Cu aprobarea împăratului bizantin [[Alexius Alexie III Angelicus]]Anghelos, în bula prin hrisobula imperială de la din 1198 , mănăstirea Hilandar este recunoscută ca fiind independentă şi aparţinând călugărilor sârbi, tatăl . Tatăl şi fiul începând încep renovarea ruinelor vechii mănăstiri, întemeind astfel fundaţia comunităţii monastice curentecomunitatea monastică actuală.

Mănăstirea Hilandar a devenit repede centrul spiritual şi religios al poporului sârb. În [[anul 1430]], Sfântul Munte Athos a intrat sub ocupaţia turcilor otomani. Deşi turcii nu au intervenit în mod direct asupra autonomiei comunităţilor monastice, călugării au fost totuşi afectaţi de pierderea unor venituri importante parvenite din proprietăţile lor din afara muntelui Athos, care au fost confiscate de către turci. În aceste condiţii, supravieţuirea în Sfântul Munte a devenit foarte dificilă sub noii stăpânitori. Totuşi, mănăstirea a continuat să rămână un simbol al culturii şi vieţii religioase sârbeştisârbe, iar conducătorii sârbi nu au contenit a face daruri şi donaţii mănăstirii de-a lungul secolelor ce au urmat.

Spre deosebire de majoritatea comunitatilor comunităţilor monastice din muntele Athos, care au fost construite pe tarmurile Marii Mediteranaţărmurile Mării Mediterane, manastirea mănăstirea Hilandar este localizata localizată la cativa câţiva kilometri in interiorul peninsulei. Complexul monastic include intre între zidurile sale de aparare: apărare biserica principala principală (''katholikon'') si şi un numar număr de capele mai mici, precum si şi chiliile calugarilorcălugărilor, camerele pentru oaspetioaspeţi, o bibliotecabibliotecă, trezoreria si bolnita şi o bolniţă (spital).

În data de 4 Martie martie 2004, un foc puternic s-a răspândit în mânăstire, distrugând sau afectând aproape jumătate dintre structurile mănăstirii, provocând pagube însemnate chiliei stareţului şi pavilionului de oaspeţi, precum şi în patru dintre capelele cu fresce şi picturi din secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea. Din fericire, sfintele [[moaşte ]] şi alte odoare, obiectele de patrimoniu şi alte bunuri ce formau - comorile cele mai de preţ ale mănăstirii - au fost salvate din incendiu. Lucrările de restaurare şi reparaţii (de după incendiu) continuă şi până în zilele noastre.

[[Image:Tricherousa.jpg|thumb|left|Icon of Icoana [[Panagia Tricherousa]]]]La această M-re Mănăstire se află două icoane făcătoare de minuni. Una , dintre care cea mai cunoscută este icoana Maicii Domnului numită "TrirucitaTricherousa" sau "Triruciţa" ("cea cu trei mâini") , fiindcă sub mâinele mâinile Maicii Domnului este zugrăvită si şi mâna Sf. [[Ioan Damaschin]]. Se stie ştie că acesta, a fost secretarul, Voievodului stăpânitorului Damascului ; şi scriind el o scrisoare împăratului Bizantin, bizantin Leon Iconoclastul, a fost socotit de voievod ca trădător al intereselor Damascului şi deci s-a poruncit să i se taie mâna. A stat mâna spânzurată în uliţa pe străzile Damascului, de dimineaţă şi până seara. Către seară, Sf. Ioan a cerut mâna de la voievod stăpânitorul Damascului şi i s-a permis s-o ia. Ioan o aşeză la locul de unde fusese tăiată şi prin rugăciune , rugându-se fierbinte, cu lacrimi făcute în faţa înaintea acestei sfinte icoane , mâna s-a prins la loc, lecuinduşi s-sea vindecat.

Se mai găsesc la această mănăstire sfinte [[moaşte]] ale diferitilor mai multor [[sfinţi]], : o părticică din Sf. lemnlemnul Cinstitei Cruci a Domnului, Capul Sf. [[Eftimie cel Mare]] şi piciorul Sf. Simeon , ctitorul mănăstirii. În interior , mănăstirea are 16 [[Capelă|paraclise ]] cu odoare scumpe, o evanghelie scrisă pe pergament , de mare valoare, cărţi şi manuscrise slavone, 6 din manuscrise pe pergament din sec. XII-XVII-lea , cuprinzând chestiuni bisericeşti, 68 de manuscrise cuprinzând materii eclesiastice alte probleme bisericeşti, datând din sec. XVII-XVIII-lea.

Mănăstirea mai posedă are peste o mie de icoane bizantine şi sârbeşti din perioada secolelor secolele XIII-XVIII, precum şi obiecte de cult, odoare, diverse alte artefacte şi documente cu valoare istorică.  Biblioteca conţine o colecţie de cărţi şi peste 1000 de manuscrise (incluzându-le pe cele scrise în chirilică), alături de primele cărţi tipărite în limba sârbă. Biblioteca mai păstrează, de asemenea, multe cărţi scrise în limbile bulgară, rusă şi greacă.

[[Categorie:Mănăstiri sârbeştisârbești]]