Mănăstirea Dragomirna

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
La acest articol se lucrează chiar în acest moment!

Ca o curtoazie față de persoana care dezvoltă acest articol și pentru a evita conflictele de versiuni din baza de date a sistemului, evitați să îl editați până la dispariția etichetei. În cazul în care considerați că este necesar, vă recomandăm să contactați editorul prin pagina de discuții a articolului.

Mănăstirea Dragomirna
Manastirea Dragomirna.jpg
Jurisdicție Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților
Tip călugărițe
Înființată 1609
Ctitori Anastasie Crimca
Stareț Stavrofora Maria Magdalena Gherghina
Mărime aprox. 51 călugărițe
Localizare  Mitocu Dragomirnei
Județul Suceava
Limba liturgică română
Cântarea bizantină
Schituri, metocuri și chilii
Hramuri Pogorârea Sfântului Duh
Site web oficial http://manastireadragomirna.ro/

Mănăstirea Dragomirna este o veche mănăstire fortificată din România, ridicată între anii 1602-1609 de către Mitropolitul Anastasie Crimca al Moldovei. Este situată în satul Mitocu Dragomirnei, lângă pădurea și lacul Dragomirna, la circa 12 km nord de municipiul Suceava. Biserica mănăstirii are hramul Pogorârea Sfântului Duh.

Mănăstirea Dragomirna este inclusă, în ansamblul ei, în Lista monumentelor istorice din România, având codul de clasificare SV-II-a-A-05577.[1]

Istoric

Printr-un document datat în februarie 1587, voievodul Petru Șchiopu (Domn al Moldovei între 1574-1579 și 1582-1591) îi dona lui „Ilie, fiul Crimcoaei din Suceava”, siliștea Ungurașii de pe apa Sucevei, pentru participarea sa la respingerea unui atac al cazacilor asupra Moldovei.[2] Acest Ilie, numit în actul respectiv și „Ilie diac”, era viitorul mitropolit al Moldovei, Anastasie Crimca. Doi ani mai târziu, în 1589, i se schimbă dania, la cererea sa, cu moșia Dragomirești, acolo unde va ctitori mai târziu Mănăstirea Dragomirna. Anastasie Crimca a devenit episcop al Rădăuților în timpul stăpânirii lui Mihai Viteazul în Moldova (1600), dar după revenirea pe tron a lui Ieremia Movilă (septembrie 1600) a fost îndepărtat din scaunul acestei eparhii, retrăgându-se la moșia Dragomirești, lângă Suceava, unde se afla un așezământ monahal mai vechi. Acolo, împreună cu rudele sale din familia boierească Stroici, marele logofăt Lupu Stroici și marele vistiernic Simion Stroici, a ridicat o mică biserică din piatră în anul 1602.[3][2] Pisania, în limba slavonă, care s-a păstrat deasupra ușii de intrare în naosul bisericii spune:

În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh care se cinstește în Sfânta Treime, unui Dumnezeu și Preacuratei Sale maici și Sfântului și dreptului Enoh și sfântului prooroc Ilie și sfântului Ioan Teologul au zidit această biserică smeriții slujitori și închinători Sfintei Treimi, chir Anastasie Crimcovici, fost episcop de Rădăuți și dumnealui Lupu Stroici marele logofăt și fratele domniei sale Simion, mare visternic, în zilele evlaviosului domn Io Ieremia Voievod și ale prea iubiților lui fii Ioan, Constantin, Alexandru și Bogdan Voievod, în anul 7110, iulie 27 și închinată sfinților, dreptul Enoh, Ilie și Evanghelistul Ioan.

Mănăstirea Dragomirna este menționată pentru prima dată într-un act datat în 4 septembrie 1605, prin care primea danii de la marele logofăt Lupu Stroici.[4] Într-un alt document din 20 august 1616 se menționează faptul că biserica cea mică a fost ctitorită de mitropolitul Anastasie Crimcovici, de marele logofăt Lupu Stroici și de soția acestuia, Pascalina. Urmașii marelui logofăt Lupu Stroici menționau într-un act din 22 august 1641 că mănăstirea a fost construită de Lupu Stroici și de mitropolitul Anastasie Crimca.[5]

Mitropolitul Petru Movilă a afirmat într-un manuscris că marele logofăt Lupu Stroici i-a dat lui Anastasie Crimca o sumă importantă de bani „cu jurământ ca din averea lui să fundeze o mănăstire, nespunând nimănui că cu averea lui zidește”. Anastasie Crimca a ridicat astfel o mănăstire „mai mare și mai frumoasă decât celelalte mănăstiri ce se află în Moldovlahia”.[6]


Arhitectură

Mănăstirea Dragomirna în prezent

Note

  1. Lista monumentelor istorice 2015: Județul Suceava, p. 2418
  2. 2,0 2,1 Nicolae Iorga, Istoria Bisericii Românești și a vieții religioase a Românilor, Tipografia „Neamul Românesc”, Vălenii de Munte, 1908, p. 125.
  3. Mircea Păcurariu, Dicționarul Teologilor Români, Ediția a doua, Editura Enciclopedică, București, 2002, ISBN 973-45-0409-6, p. 140.
  4. Nicolae Stoicescu, Repertoriul bibliografic al localităților și monumentelor medievale din Moldova, Direcția Patrimoniului Cultural Național, Biblioteca Monumentelor Istorice din România, București, 1974, p. 280
  5. Nicolae Stoicescu, Repertoriul bibliografic al localităților și monumentelor medievale din Moldova, Direcția Patrimoniului Cultural Național, Biblioteca Monumentelor Istorice din România, București, 1974, p. 281
  6. Ghenadie Enăceanu, Meșterul Manole și Petru Movilă, București, 1883, p. 170

Bibliografie

  • Nicolae Iorga, Istoria Bisericii Românești și a vieții religioase a Românilor, Tipografia „Neamul Românesc”, Vălenii de Munte, 1908

Surse

Legături externe