Mănăstirea Dochiaru (Muntele Athos): Diferență între versiuni

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
(el)
m
Linia 15: Linia 15:
 
|site=
 
|site=
 
|}}
 
|}}
'''Mănăstirea Dochiaru''' sau '''Dochiariu''' (gr. Δοχειαρίου) este una din cele douăzeci de mănăstiri de la [[Muntele Athos]]. [[Mănăstire]]a este situată pe coasta de sud-vest a peninsulei şi este a zecea în ordinea ierarhică atonită.   
+
'''Mănăstirea Dochiaru''' sau '''Docheiariu''' (gr. Μονή Δοχειαρίου) este una din cele douăzeci de mănăstiri de la [[Muntele Athos]]. [[Mănăstire]]a este situată pe coasta de sud-vest a peninsulei și este a zecea în ordinea ierarhică atonită.   
  
 
==Istorie==
 
==Istorie==

Versiunea de la data 9 noiembrie 2019 05:51

Mănăstirea Dochiaru
{{{Imagine}}}
Jurisdicție Patriarhia Ecumenică de Constantinopol (Istanbul)
Tip călugări (viaţă de obşte)
Înființată secolul al XI-lea
Ctitori Cuv. Eftimie
Stareț
Mărime aprox.
Localizare Grecia.png Muntele Athos, Grecia
Limba liturgică greacă
Cântarea psaltică
Schituri, metocuri și chilii
Hramuri Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil
Site web oficial


Mănăstirea Dochiaru sau Docheiariu (gr. Μονή Δοχειαρίου) este una din cele douăzeci de mănăstiri de la Muntele Athos. Mănăstirea este situată pe coasta de sud-vest a peninsulei și este a zecea în ordinea ierarhică atonită.

Istorie

Potrivit tradiţiei, mănăstirea Dochiaru a fost întemeiată iniţial (cca. 1070) în apropierea portului Dafni de cuviosul călugăr Eftimie, care a trăit în a doua jumătate a secolului al XI-lea şi care a fost prietenul sau ucenicul Sf. Atanasie Atonitul, fiind de meserie „dochiar”. Alte tradiţii spun că mănăstirea a fost fondată de monahul Daniil de la Dochiariu cândva între anii 1030-1032 sau că şi-a luat numele după un monah pe nume Atanasie Lavriotul (de la Marea Lavră) şi care avea însărcinarea de a se ocupa de păstrarea vinului şi a uleiului.

O legendă despre fondarea mănăstirii (dar mai degrabă despre zidirea catholiconului, după formulare) spune că Sfântul Arhanghel Mihail i-a descoperit unui tânăr o comoară la metocul acestei mânăstiri. Tânărul povesteşte egumenului ce i se arătase, iar acesta trimite împreună cu tânărul doi ucenici, ca să descopere comoara si s-o aducă la mânăstire. Cei doi ucenici, voind să păstreze comoara pentru ei, îi leagă tânărului o piatră de gât şi îl aruncă în mare, spunând egumenului că nu găsiseră nimic, iar tânărul fugise. Tânărului doborât în fundul mării, fără cunoştinţă, i s-au arătat atunci doi tineri cu chipuri strălucitoare, anume Arhanghelul Mihail şi îngerul păzitor al tânărului. Îngerul îi cere Arhanghelului să-l scape pe tânăr, şi acesta se trezeşte dintr-o dată, ud şi cu piatra atârnată de gât, în mijlocul mănăstirii şi povesteşte ce i se întâmplase. Ucigaşii au fost siliţi să aducă înapoi comoara, cu care s-ar fi rezidit mănăstirea, primind hramul Sfinţilor Arhangheli. Legenda spune că piatra atârnată de gâtul tânărului s-ar păstra, zidită în zidurile mănăstirii, până în zilele noastre.

În secolul al XI-lea, mănăstirea a fost înzestrată de împăraţii bizantini, însă la scurtă vreme după întemeiere a cunoscut o perioadă de declin, fiind jefuită şi incendiată de mai multe ori de piraţi, probabil îndeosebi în timpul ocupaţiei latine a Muntelui Athos şi după cucerirea Constantinopolului de către franci. În secolul al XIV-lea, a fost reînnoită de împăratul Ioan al V-lea Paleologul (1341-1357) şi de Ştefan al IV-lea Dušan al Serbiei (1331-1355).

Catoliconul mănăstirii, cu hramul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, a fost (re)zidit în secolul al XVI-lea (1568) din donaţiile domnitorului Alexandru Lăpuşneanu al Moldovei (1552-16561, 1564-1568) şi ale soţiei sale, doamna Ruxandra, care, după moartea soţului ei, dăruieşte mănăstirii 165.000 de aspri de argint, o sumă foarte mare [1]. Ei au mai ajutat şi la reconstruirea unei părţi a chiliilor, turnului şi zidurilor de apărare.

Pictura bisericii a fost realizată în anul 1568 de un cunoscut pictor al vremii din şcoala cretană, numit Tzortzis [2] sau Gheorghe Cretanul şi completată în anul 1783. Din punct de vedere arhitectonic, catoliconul seamănă cu stilul bisericilor atonite similare, dar are şi influenţe ale stilului moldovenesc [3]. Frescele din interiorul trapezei au fost realizate în anul 1675. Pe lângă catolicon, mănăstirea mai are şi zece paraclise.

În timpul ocupaţiei otomane a Muntelui Athos din timpul războiului grec de independenţă (1821), mănăstirea Dochiaru şi-a pierdut toate proprietăţile de aici, iar mai târziu, în principiu după secularizarea a averilor mănăstireşti (1860-1864), şi metoacele din Ţările Române.

Odoare

În mănăstire se păstrează multe veşminte şi obiecte liturgice de mare preţ, precum şi părticele din moaştele unor sfinţi. Biblioteca mănăstirii Dochiaru adăposteşte 441 de manuscrise, dintre care au fost catalogate 395, precum şi 100 de codice şi 1500 de cărţi vechi tipărite.

Sfinte moaşte

Mănăstirea adăposteşte mai multe fragmente de Sfinte Moaşte: un fragment din Sfânta Cruce a Mântuitorului, părticele din trupul Sf. Haralambie, ale Sf. Mercurie, capul Sf. Teodor şi altele.

Icoane

Într-un paraclis de la intrarea în catolicon se află o binecunoscută icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Grabnic Ajutătoarea” (Panaghia Gorgoepikoos).

Surse

Legături externe