Mănăstirea Dintr-un Lemn

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare

Mănăstirea Dintr-un Lemn este o mănăstire de maici din Arhiepiscopia Râmnicului. Întemeiată în a doua jumătate a secolului al XVI-lea, mănăstirea este monument istoric cu cod LMI VL-II-a-A-09742, sub denumirea Mănăstirea "Dintr-un Lemn".

Așezare

Situată la aproximativ 26 km sud de Râmnicu Vâlcea și la 9 km, mai sus (la nord) de com. Băbeni-Bistrița, pe valea Otăsăului, în comuna Frâncești, separată prin dealurile vecine de mănăstirile Surpatele și Govora, pitoreasca Mănăstire „Dintr-un Lemn” încântă ochiul trecătorului și revarsă o deosebită bucurie și pace în sufletele care, căutând să cunoască frumusețile naturii și tezaurul spiritualității creștine românești, zăbovesc mai mult la adăpostul zidurilor ei.

Vegetația abundentă de pe cele patru terase diferite pe care este așezată mănăstirea, aleile de flori, ordinea și curățenia — menținute de maici și surori — sunt caracteristice pentru ansamblul monahal de la Dintr-un Lemn. Sălciile pletoase, care străjuiesc intrarea principală, turlele clopotniței și ale bisericii mari, care printre brazi și sălcii se avântă către cer, magnoliile și merișorul din curțile interioare, lămâii și daturile, care parfumează văzduhul, cei cinci stejari seculari — monumente ale naturii —, toate acestea creează o atmosferă de reculegere și te transpun în epoci diferite ale trecutului strămoșesc.

Mărturiile tradiției

Ca și în cazul altor așezări religioase de la noi, începuturile Mănăstirii Dintr-un Lemn sunt legate de unele tradiții sau legende, care, desigur, poartă în ele o bună parte de adevăr istoric.

Cea mai veche tradiție despre mănăstire a fost însemnată în scris de diaconul Paul de Alep, care a însoțit pe Patriarhul Macarie III al Antiohiei în călătoriile acestuia prin Țările Române, în anii 1653—1658. După cum notează Paul de Alep, un călugăr ar fi găsit o icoană a Maicii Domnului întru-un stejar, care i-ar fi spus: „Dorința mea este ca tu să zidești aici pentru mine o mănăstire din acest pom”, și călugărul a făcut o bisericuță numai din lemnul acelui stejar. Tot el ne spune că în urmă cu 20 ani (deci prin 1634—1636) „un mare dregător“, plăcându-i această biserică, a lăsat-o pe cea de lemn în vârful dealului sub stejari și a zidit mai jos o mănăstire de călugărițe, adică biserica de zid și complexul de locuințe din jurul ei, care, după cum vom vedea, au fost ctitorite de marele boier Preda Brâncoveanu și Matei Basarab, fără să putem afirma cu siguranță ce a făcut unul și ce a făcut celălalt.

În călătoria sa întreprinsă pentru vizitarea mănăstirilor din eparhia Ungrovlahiei și a celor de peste Olt, mitropolitul Neofit Cretanul, un mare apărător al drepturilor țăranilor, de la care ne-au rămas prețioase însemnări istorice, geografice și etnografice, ne spune că la 29 iulie 1745 a poposit și la Mănăstirea Dintr-un Lemn, venind de la Govora. Vorbind despre bisericuța de lemn, el scrie că un cioban cu numele de Radu, în timpul lui Alexandru Vodă (1568—1577), a visat icoana Maicii Domnului, despre care amintește Paul de Alep, și a tăiat stejarul în care a găsit-o, făcând din el o bisericuță, numită din această pricină „Mănăstirea Dintr-un Lemn“.

Mitropolitul Neofit face legătură între numele din legendă și numele de Radu însemnat pe o cruce de lemn de pe acoperișul bisericii și publică această însemnare, în românește, din care aflăm : „Cu vrerea Tatălui și cu ajutorul Fiului și cu însemnarea Sfântului Duh, amin. Ridicatu-s-au această sfântă cruce, unde este hramul Născătoarei de Dumnezeu, în zilele lui Ioan Alexandru Voevod“.

Cam același lucru spune și poetul Grigore Alexandrescu, care a vizitat mănăstirea pe la anul 1842, în legătură cu legenda icoanei și începuturile comunității monahale de la Dintr-un Lemn.

După cum vedem, tradiția consemnată în scris din sec. XVII (Paul de Alep), sec. XVIII (Mitropolitul Neofit), sec. XIX (Grigore Alexandrescu) și cea din timpul nostru, care o continuă pe cea din trecut, leagă întemeierea acestui sfânt locaș de frumoasa icoană a Maicii Domnului, care este păstrată cu multă venerație în iconostasul bisericii mari și reprezintă cel mai valoros obiect istoric și de artă al Mănăstirii Dintr-un Lemn.

Înaltă de 1,50 m., lată de 1,10 m. și având o înfățișare foarte veche, această icoană a trezit curiozitatea unor renumiți cercetători de artă.

În anul 1929, Andrei Grabar de la Universitatea din Strasbourg, vizitând Mănăstirea Dintr-un Lemn, a studiat icoana și a identificat-o ca fiind pictată în sec. al-IV-ea, la mănăstirea Teothocos din Grecia, după apostolul Luca, de la care, cum spune o tradiție veche, se mai păstrează 3 exemplare la fel ca cea de la Dintr-un Lemn.

Prof. I. D. Ștefănescu spune că icoana a fost pictată abia în a-II-a jumătate a sec. XVI.

După părerea altor specialiști mai apropiați de noi, A. M. Muzicescu, D. Năstase ș. a., icoana pare să fie lucrată înainte de 1453, la Bizanț sau Muntele Athos, după o altă imagine mai veche.

Părerea din urmă este mai plauzibilă, dar felul cum a ajuns la noi rămâne încă învăluit în umbră. Dacă ținem seamă însă de strânsele legături dintre Țările Române și Patriarhia de Constantinopol, sau muntele Athos, ne putem explica atât originea cât și vechimea ei.

Păstrată cu multă sfințenie, învăluită totdeauna de acel duh de evlavie specific ortodoxiei, care se acordă obiectelor sfinte și miraculoase, căci totdeauna s-a crezut că ea reprezintă o copie de pe cea mai veche imagine iconografică a Maicii Domnului, icoana de la Dintr-un Lemn a putut fi adusă aici de un călugăr sau credincios evlavios de la Athos sau Bizanț, care stabilindu-se în pădurile seculare de pe atunci, a dat naștere schitului modest de pe valea Otăsăului.

Convingerea unanimă a viețuitoarelor mănăstirii și a locuitorilor din împrejurimi că așezarea a luat ființă potrivit tradiției, păstrarea icoanei de care este legată această tradiție și faptul că, într-adevăr, dintr-un stejar ca cei aflați aici se poate ușor clădi o biserică de dimensiunile celei existente, sunt tot atâtea dovezi în sprijinul celor afirmate de Paul de Alep și de urmașii săi.

După cum se vede, această tradiție nu are nici o legătură cu cunoscuta nuvelă istorică a lui Alex. Odobescu, „Doamna Chiajna“, în care autorul a împletit în mod atrăgător legenda Mănăstirii Dintr-un Lemn, punând-o în legătură cu luptele pentru domnie dintre partida boierilor olteni din a doua jumătate a sec. XVI și urmașii lui Mircea Ciobanu (+ 1559). „Doamna Chiajna“ are meritul de a scoate în evidență lupta boierilor Socolești împotriva abuzurilor turcilor și grecilor în țările române, și este specifică pentru epoca lui Odobescu, dar nu poate avea valoarea documentară de a prezenta în mod obiectiv evenimentele istorice și, cu atât mai puțin, întemeierea Mănăstirii Dintr-un Lemn.

Documente și istorie

Mănăstirea Dintr-un Lemn nu este amintită în documente până în prima jumătate a sec. XVII. Primul document în care apare numele mănăstirii poartă data de 20 aprilie 1635.

Într-un alt document din 27 noiembrie 1640, Matei Basarab (1632—1653) spune că a zidit mănăstirea „de iznoavă de în temei“. El o înșiră printre mănăstirile pe care le-a ctitorit (Arnota, Căldărușani, Brâncoveni etc.).

Pisania bisericii mari, pe care o prezentăm mai jos, care datează din anul 1715, scrisă la porunca lui Ștefan Cantacuzino (1714 — 1716), confirmă cele aflate în documentul din 1640:

„Această sfântă și dumnezăiască mănăstire care să nu¬mește Dentr-un Lemn (unde) să cinstește și să prăznuește (hramul) prea sfintei și prea curatei de Dumnezeu Născătoare Fecioarei Măriei, din temelia ei iaste zidită și făcută de Io Matei Basarab Voevod. Den (sic) treacăt de multă vreame început-a a să învechi și a să strica toate lucrurile și zugrăveala. După ceaea, din voea și porunca lui Dumnezău stând Domnu blagocestivul și creștinul Ioan Ștefan Cantacuzino Voevod, dec (sic) avînd mare evlavie cătră sfântul locașul acesta, numai 'decît cu osîrdie s au apucat ca de iznoavă a o înfrumuseța, luminînd și mai lărgind întîi biserica și zugrăvind-o a doa(oa)ra și împodobind-o și cu tîmple și cu altele ce i-au trebuit, făcînd și case și chilii de prejurul ei, cum se veade, în slava Prea Sfintei Stăpînel și întru pomenirea Mării Sale și a părinților, săvîrșind la l(ea)t 1715, m(esea)ț av(gust) 30r și ispravnic fiind Kir Ioan Arhimandrit de la Hurezi.”

Pomelnicul mănăstirii, scris de Dionisie, Eclesiarhul Mitro-poliei din București, la anul 1804, după cel din 1715, la fila nr. 6 arată că Mănăstirea Dintr-un Lemn, „unde să cinstește și să prăznuiește hramul prea sfintei stăpânei noastre Născătoarei de D(u)mnezeu și pururea fecioarei Marii, iaste zidită și înălțată din temelie de răposatul întru fericire, măria sa, bunul creștinul domnu Io Matei Basarab Voevod, core din toată osârdia au miluit-o și au înzestrat-o cu moșii, cu dobitoace, cu scule, cu sf(i)nte vase și odăjdii, împodobind-o cu zugrăveli după cuviință.”

Tot cu Matei Basarab începe și pomelnicul din anul 1845, scris de Gheorghe-Gherontie de la Hurezi, care se păstrează în original la colecția de obiecte vechi a mănăstirii.

Cu toate acestea, Paul de Alep, care, după cum am văzut, vizitează mănăstirea la aproximativ 20 de ani după întemeierea bisericii de piatră, adaugă la cele spuse de tradiție că, „un mare dregător, pasionat să clădească biserici și mănăstiri, posedă mai multe mănăstiri, dintre care unele le-a clădit el însuși... altele le are moștenire de la strămoșii săi. Cea dinții e mănăstirea Bistrița ..., apoi Mănăstirea Dintr-un Lemn, de maici, Mănăstirea Arnota, Cura Motrului (zidită de el) și mănăstirea Brâncoveni. Toate mănăstirile care au fost zidite de Matei Basarab, le-a luat pe seama sa, fiindu-i ruda cea mai apropiată; el se ocupă acum cu administrarea lor". (Călătoriile Patriarhului Macarie în Țările Române, 1653—1658, București, 1900, p. 198).

La cele afirmate de Paul de Alep și în baza unor docu¬mente descoperite mai recent, dl. Radu Crețeanu afirmă că autorul celei de a doua etape constructive a Mănăstirii Dintr-un Lemn, din care face parte în primul rând biserica de zid, nu poate fi altul decât însuși Preda Brîncoveanu, fost mare spătar, mare clucer, mare vornic sub Matei Basarab și Constantin Șerban, viitor mare ban, cel mai mare boier al vremii sale.

Faptul că unele documente afirmă că Matei Basarab este ctitorul mănăstirii, iar altele îl prezintă pe Preda Brîncoveanu, este foarte probabil că la construcția ei au contribuit — ca și în alte cazuri — atât domnul cât și ruda sa, marele boier Preda Brîncoveanu. Faptul este confirmat și de inscripțiile de pe tablourile ctitorilor din pronaos, care azi nu mai există, fiind înlăturate cu ocazia restaurărilor din 1926— 1930. Pe aceste portrete scria: „Fondator Matei Basarab Voeuod și soția sa Doamna Elena. Preda vel vornic Brîncoveanu. Șerban Cantacuzino cu Doamna Maria, Ștefan Cantacuzino cu Doamna Păuna. Constantin Brîncoveanu, Papa postelnic, Elisabeta Schimonahia Brîncoveanca”.

Biserica mare

În forma ei actuală, biserica mare (de zid) prezintă, în linii generale, arhitectura lui Matei Basarab.

În comparație cu monumentele ridicate de Ștefan cel Mare, Neagoe Basarab sau Constantin Brîncoveanu, bisericile rămase de la Matei Basarab sunt mai simple. Stilul acestor biserici este mai modest, mai apropiat de cel popular, mai ușor de înțeles. În decorul acestor monumente se urmărea în deosebi utilul, și nu grandiosul. Armonia proporțiilor însă și decorul îngrijit le dă monumentalitate și frumusețe. Aceste caracteristici le întâlnim și la Mănăstirea Dintr-un Lemn.

Ca arhitectură, biserica este în stil triconc (trilobat), cu altarul octogonal, absidele stranelor cu patru laturi, iar pronaosul, care este puțin mai lat decât naosul, se termină cu un pridvor pe stâlpi. Un brâu de cărămidă în dinți de fierăstrău și altul simplu-suprapus despart biserica, la exterior, în două registre mari. Ambele registre, ca și cele două turle, sunt ornate frumos cu ocnițe și arcaturi în retrageri succesive. În timpanul acestor arcaturi se pot observa mici rozete pictate în culori, imitând probabil frumoasele rozete de la Cozia și Curtea de Argeș. Cornișa bisericii este de cărămidă, în culori galben, verde și cărămiziu.

Pridvorul, cu coloanele de piatră, cu baze și căpițele simple, cu fusele împodobite cu stalactite și cu zugrăveli, „s-a terminat, după cum glăsuiește o inscripția aflată în latura de nord a pridvorului pe un stâlp, „în luna octombrie..., în zilele prea luminatului Io Șerban Voevod, de Constantinos și Ioan Ioan, zugravi, anul 1684”. Inscripția de mai sus este întărită de un alt document de bază în care citim : „Acest blagocestiv domn, Șerban Voevod Cantacuzino, au făcut amvonu(l) înaintea bisericii și au pardosit biserica cu lespezi, au dat galbeni de aur...“ (Pomelnicul mănăstirii din 1814 fila 15).

Constantin Brâncoveanu (1688—1714) s-a afirmat permanent ca mare binefăcător al Mănăstirii Dintr-un Lemn, și domnul precizează că, această milostenie o face „fiind A ceastă sfântă mănăstire înălțată din temelia ei de răposații domniei meale — Preda Vornicul“.

După cum am văzut în pisania prezentată mai sus, la anul 1715, urmașul lui Constantin Brâncoveanu, Ștefan Cantacuzino (1714—1716) „având evlavie către sfântul locașul acesta, numai decât cu osârdie s-au apucat ca de iznoavă a o înfrumuseța, luminând și mai lărgind întâi biserica și zugrăvind-o. Lucrările s-au făcut sub purtarea de grijă a lui Ioan Arhimandritul, starețul Hurezului și omul de încredere al Brâncovenilor.

în anul 1837, în timpul domniei lui Alexandru Ghica Voevod, un alt stareț al Mănăstirii Hurezi, Hrisant, împreună cu harnica stareță Platonida (1819— cca 1846), întreprind o nouă restaurare a bisericii, acoperind-o cu plumb și închizând pridvorul din 1684 pentru a-i lărgi încăperea. Tot acum se tencuiește din nou biserica, se face tâmpla de lemn poleită, iar în pridvorul actual se zugrăvesc ctitorii bisericii, din care în prezent se mai pot vedea doar Matei Basarab și Doamna Elena, Ștefan Cantacuzino și Doamna Păuna.

Intre anii 1928—1930, cu prilejul altei restaurări, biserica a fost readusă la forma ei din 1715.

Din pictura originală și cea de la 1684 nu se mai pă¬strează decât chipul Maicii Domnului din timpanul intrării in pronaos, deasupra pisaniei. Pictura actuală este cea din 1715, păstrată aproape intactă și în stare de conservare destul de bună, mai ales în naos. In altar este mai ștearsă, iar cea din pronaos și pridvor a fost restaurată în 1841, dar de o calitate inferioară față de cea precedentă. Icoana Maicii Domnului, de care este legat trecutul mănăstirii, păstrată în catapeteasma bisericii de zid, ferecată în argint „după cum se vede, de dumnealui vel vornic Radu Golescu, spre pomenirea veșnică a lui și a celor ce au ajutat și au lucrat această îmbrăcăminte“, adică argintarul Blom, în anul 1812 ; cele două policandre, primul de la Șerban Cantacuzino și ultimul de la Constantin Brîncoveanu (1695), lucrat la Veneția și donat de Doamna Maria ; cele șase sfeșnice de alamă, dintre care cele două mijlocii „sănt făcute la 16 aprilie 1777 de dumnealui Dumitru Cozma împreună cu soția mea Todorița, pentru sufletele lor și a părinților lor și prin a sa cheltuială și sunt rânduite la Mănăstirea Dintr-un Lemn“ ; cele trei icoane mari împără¬tești, celelalte din catapeteasmă și 36 de icoane mai mici (praznicare), pictate în 1839—1840 de zugravul Gheorghe- Gherontie de la Hurezi, — acestea în deosebi reprezintă tezaurul de artă și împodobesc biserica mare a mănăstirii.

In partea de nord a pronaosului, la exterior, odihnesc rămășițele pământești ale schimonahului Gherontie, zugrav și cântăreț de la Hurezi, mort la 7 aug. 1863, iar ceva mai spre răsărit „se odihnesc oasele robilor lui Hristos, Pahomie schimonah, erei Pan Vasile, Păuna, Maria, Ileana, Maria, Ioana, Simion, Smaranda, Maria, Stanca, Stanca“.

Biserica de lemn

Construită pe locul stejarului purtător de icoană, după toate probabilitățile, pe la mijlocul sec. al-XVI-lea, bisericuța de lemn (bolnița) a căzut pradă focului către sfârșitul sec. XVIII și începutul sec. XIX. Biserica de lemn existentă azi datează din anii 1810-1814, ridicată pe locul celei vechi și după aceleași dimensiuni, de Iancu, ginerele lui Constantin Socoteanu, ruda episcopului Grigore Socoteanu (+ 1777). Căci „dumnealui cocon Iancu zeț căminar - Constantin, văzând că biserica, adică bolnița sfintei mănăstiri, au ars din întâmplare, au cugetat pentru dragostea Maicii lui Dumnezeu și cu toată cheltuiala sa de iznoavă au făcut altă biserică tot în acel loc“.

Din punct de vedere arhitectural bisericuța de lemn, lucrată în bârne groase de stejar încheiate în coadă de rândunică, având o formă dreptunghiulară, cu absida altarului decroșată, cu o lungime totală de 13 m., pe o lățime de 5,50 m. și înaltă de aproximativ 4 m., înconjurată la exterior de un brâu în torsadă săpat în grosimea lemnului, cu un pridvor deschis, fără turlă, (această bisericuță) este un exemplar deosebit al geniului, și în cadrul în care este așezată adaugă pitorescului un' element în plus. Fără această bijuterie în lemn, lucrată de talentații meșteri țărani ai locului, peisajul și cei cinci stejari seculari ar fi lipsiți de farmec.

Catapeteasma din 1814, sculptată artistic în lemn de tei, icoanele care împodobesc bisericuța la interior — abia întrezărite la lumina străvezie a unui candele sau luminări plăpânde —, conservarea ei în bune condiții și atmosfera de liniște care stăpânește peste tot aici, trezesc parcă în suflet un sentiment în plus de recunoștință și venerație pentru „ctitorii, maicile și surorile sfânt locașului acestuia, care odihnesc aici și pretutindeni“.

Palatul stareței

Situat în incinta superioară, la nord de biserica mare, în forma actuală, cu foarte mici modificări, palatul stăreției datează din anul 1715. Acest fapt e confirmat și de schița de plan a arhitectului Weiss din 1731.

Subsolul palatului se compune din două beciuri mari, cu bolți semicilindrice și stâlpi solizi de susținere, cu arce dublou, sau acoperite cu lespezi masive de lemn, în stilul celor de la Hurezi și Mogoșoaia. Parterul cu cele șase camere spațioase și bine întreținute, cu două saloane oficiale, cu trapeza și cu foișorul sprijinit pe stâlpi de piatră și arcade cu pictură și ornamente originale, alcătuiesc acest palat în stil brîncovenesc. Edificiul se crede că a fost reconstruit pe vechile temelii ale stăreției din epoca lui Matei Basarab.

Pictura în fresco din foișor este predominată de chipul Maicii Domnului — Oranta, zugrăvită în calota superioară cu pruncul în față, înconjurată de arhangheli și sfinți. Arhitectura palatului și ornamentația foișorului cu influențe occidentale, ne amintesc de epoca lui Matei Basarab și Constantin Brâncoveanu.

La interior, de o parte și de alta a celor două coridoare ca și în camere de altfel, se păstrează bogata colecție de, icoane, majoritatea din sec. XVIII și XIX, care ornamentează pereții acestui palat și fac din el o adevărată expoziție, apreciată mult de vizitatori și chiar de specialiști în ale artei religioase.

Ansamblurile de mobilier Biedermayer, care datează din sec. XIX, icoanele pe lemn și pe sticlă, trapeza din partea de nord, deschisă spre livezile de fructe, care pe timpuri reprezenta „loggia“ mănăstirii, după modelul palatelor brîncovenești de la Mogoșoaia și Potlogi, foișorul pe stâlpi de la intrarea principală și curățenia exemplară în care este întreținut, fac din palatul stăreției de la Dintr-un-Lemn cel mai important edificiu de arhitectură veche din comuna Frîncești și chiar din împrejurimi.

Chiliile și clădirile din jur

La început chiliile înconjurau biserica din toate părțile. Chiar în jurul bisericuței de lemn, până în 1814, existau o serie de locuințe pentru maicile bătrâne și bolnave. Cu timpul s-au făcut mai multe modificări. După toate probabilitățile, cel puțin temeliile clădirilor actuale aparțin epocii lui Matei Basarab.

La anul 1715, Ștefan Cantacuzino restaurează în întregime clopotnița mănăstirii, asemănătoare cu cea de la Govora și Hurezi, și palatul stăreției. Se fac îmbunătățiri și la restul clădirilor.

În anul 1731, când Oltenia se afla sub stăpânire austriacă (1717 - 1739), schița de plan a lui I. C. Weiss (publicată în Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice, 1926, p. 102), confirma existența palatului domnesc (stăreția) la nord, a unor clădiri și clopotnița la est și a unor chilii spre sud și vest de biserica mare.

Incinta inferioară, de la prima intrare în mănăstire, cu caracter mai mult gospodăresc, a fost ridicată între anii 1838—1845, în timpul Stareței Platonida. Tot în această curte, lingă stăreție și la nord de clopotniță, se află o ciș¬mea pe patru coloane din aceeași epocă, dar care nu mai funcționează.

Parcul din această incintă, înconjurat de brazi, împodobit cu flori de mahonia și trandafir, este predominat de o cruce masivă, având o înălțime de cca. 2 m., pe care se pot citi inițialele: I.N.T.I. (= Iisus Nazarineanul Împăratul Iudeilor); MT., MR., LUC., IO. (= Matei, Marcu, Luca, Ioan); Mesto lobno rai bîsti (= locul căpățînii rai a fost), iar mai jos următoarea inscripție: „Această sfîntă și dumnezeiască și făcătoare de viață cruce s-au rădicat de jupan Barbul Otetelișanul biv wel vor(nic) și de jupăneasa lui Maria, întru pomenirea răstignirii Mîntuitorului nostru Ii(sus) Hr(istos) și întru s(l)ava presfintei stăpînei noastre de Dumnezeu Născătoarei Măriei, unde s-au născut fiiul (sic) lor Barbul, întru rugăciunea lor ; la anul de la Hristos 1740, sep. 8“.

Cealaltă cruce de piatră, din fața aleii de la intrare (în afara incintei), a fost găsită la Ocnele Mari, și cu ocazia restaurării din 1938 a fost adusă aici pentru ornament.

Grigore Bibescu Brîncoveanu, pe la 1859—1860, inițiază lucrări de restaurare și dărâmă clădirile de pe laturile de vest și sud ale incintei principale. La anul 1864, cunoscutul pelerin francez D. A. Lancelot găsește Mănăstirea Dintr-un Lem „o ruină modestă în mijlocul unui cimitir plin de cruci sculptate și zugrăvite“ (Vezi : G. Oprescu, Țările Române văzute de artiști francezi, edt. „Cultura națională“, 1926, p. 67).

Importante lucrări de renovare au avut loc în anii 1938— 1939, în timpul Maicii Starețe Paisia Vasilescu (1922—1966), „înoindu-se această ctitorie voévodalâ cu chiliile și așezările ei gospodărești“.

În anii 1956, 1962—1963 și apoi mai recent s-au investit ajutoare pentru alte lucrări de restaurare a bisericuței de lemn, acoperirea clădirilor, etc.

Colecția de obiecte bisericești

Mănăstirea Dintr-un Lemn se remarcă prin adăpostirea unei vechi și frumoase colecții de icoane, cărți de ritual și alte obiecte bisericești. Între acestea trebuie subliniată în mod deosebit Icoana Maicii Domnului, de care e legată apariția mănăstirii.

„Îndreptarea Legii“ de la Târgoviște, 1652, Biblia de la București, 1688, Ceaslovul românesc din 1715, unele manuscrise de muzică psaltică scrise de Anton Pann, icoane pe lemn și pe sticlă, epitaful lui Gherontie de la Hurezi (+ 1863) și alte obiecte artistice de cult reprezintă fondul acestei colecții.

Pe piatra funerară de pe mormântul familiei lui Șerban Cantacuzino, expusă azi la colecție, citim următoarea inscripție într-o limbă deosebit de elegantă și atrăgătoare:

+ „Aici, într-aceasiă sfîntă mănăstire Den un Lemn sub această piatră odihnescu-se oasele celor de bună pome¬nire răsposaților: Mării sale doamnei Măriei a Mării sale răposatului Șărban Cantacuzino Basarab Voevod, ce au fost domn Țărăi (sic) Rumânești, care cu trăit ani 78 și au răposat la anul 1725 la noem. 16, și a fiului măriilor sale Gheorghie Cantacuzino Basarab, care după răpo» sarea mai sus pomenitului măriei sale au fost pribeag în Ardeal și au șăzut la cetatea Brașovului sub protecția chesaricească ani 32, șl de acolo viind aici întru această tară Rumănească dencoace de Oltu, au fost ban administraționului împărătescu șt după aceaia au fost ghenăral până la răposarea măriei sal(e) fiind miluit de la împărăția a prea sfințitului împăratului Romei, Carol al șaselea, care au trăit ani 59 și au răposat întru acest an 1734 în 29 ale lunii lui mar(tle) ; precum și oasele nepoților măriilor sal(e) anume Șărban și Grigorie, fii(i)lor mării sale Grigorie, baron Vlasto, ce iaste întru această chesaricească Valaliie întîiul consilieriu de la administraționului împărătesc, și a mării sal(e) Balașăi Caniacuzenii, sora mai sus numitului răposat, mării sale Ghiorghie Cantacuzino, care oase strângăndu-se (sic) toate întru acest mormânt s-au pus această piatră la acest an 1734, la luna lui mai în 25 zile. + „ex plata fio“ a mării sal(e) domnului Ghiorghie Cantacuzino B(asara)b, ghenăral maior chesariceștii măriri“.

Organizată în 1967, cu binecuvântarea și sprijinul Preasfințitului Iosif, Episcop al Râmnicului și Argeșului, colecția obiectelor religioase de aici, modestă prin conținutul ei, poate servi totuși ca o mărturie sigură, că supraveghetoarele acestui monument istoric și așezământ monahal sunt însuflețite de a păstra cu credință și a prezenta cu drag tot ce este sfânt și nobil în trecutul cultural al poporului nostru. Căci icoanele pe sticlă, cărțile de ritual, obiectele, de cult din argint, ca și broderiile aflate în această colecție, în biserica mare, la palatul stăreției și în bisericuța de lemn sunt rezultatul gustului artistic și al priceperii realizatorilor lor, și aduc merit celor care le păstrează și le prezintă publicului.

Astfel, întemeiată, după tradiție, în decursul sec. al-XVI-lea, situată într-un cadru natural deosebit de pitoresc și atrăgător, ajunsă la înflorire în epoca lui Matei Basarab, Șerban și Ștefan Cantacuzino, cunoscută prin menținerea în comunitatea ei a unei atmosfere de viață serioasă, liniștită și modestă, MĂNĂSTIREA DINTR-UN LEMN face parte din marele patrimoniu istoric și de artă religioasă al Bisericii și al poporului nostru.

Bibliografie

  • Radu Crețeanu, Mănăstirea Dintr-un Lemn, edit. „Meridiane“, București, 1966.
  • Paul de Alep, Călătoriile Patriarhului Macarie în Țările Române, 1653—1658, București, 1900.
  • N. Stoicescu, Unele date despre Mănăstirea Dintr-un Lemn, (manuscris).
  • Istoria Bisericii Române, manual pentru Institutele teologice, București, 1957, vol. II.
  • Prof. Victor Brătulescu, Mănăstirea Dintr-un Lemn, (manuscris).
  • Vasile V. Vasiliu, Mănăstirea Dintr-un Lemn, Rm. Vîlcea, 1934.
  • Pr. D. Balașa, Pomelnicul Sfintei Mănăstiri Dintr-un Lemn, în: „Mitropolia Olteniei“, nr. 4-5, 1956.
  • Prof. I. D. Ștefănescu, L’icone de la Vierge du monastère Dintr-un Lemn, „Bizantion“, 1931.
  • Preda Brîncoveanu, ctitor al bisericii de zid a Mănăstirii Dintr-un Lemn (manuscris).
  • Arh. Florica Dimitriu, Mănăstirea Dintr-un Lemn, editura „Meridiane“, București, 1968.
  • Prof. Vasile Drăguț, Evoluția arhitecturii în Țările Române de la începutul sec. XVII pînă în sec. XIX, (manuscris).
  • Virgiliu N. Drăghiceanu, Mănăstirea Dintr-un Lemn - Vîlcea, Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice, 1931,
  • Arhim. Ghermano Dineață, Scurt Istoric al Sfintei Mănăstiri Dintr-un Lemn, (dactilografiat).
  • Ghenadie al Râmnicului, Iconografia, București, 1891.
  • Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice, 1926.
  • G. Oprescu, Țările Române văzute de artiști francezi, edit. „Cultura națională“, 1926.
  • Arginturile lui Constantin Brîncoveanu, în „Bulet. Comis. Mon. Istorice”, 1914.
  • Ierom. Chesarie Gheorghescu, Mănăstirea Dintr-un Lemn, Râmnicu-Vâlcea, 1970, 32 p.

Legături externe