Modificări

|stareţ=Andreea DavidEmanuela Enea

Legenda spune că mânăstirea a luat fiinţă încă din secolul al XV-lea (perioada 1464-1469), când doi ciobani originari din Dobrogea, Anufie si Irapalie ''Dălhăuş'', au văzut în inima pădurii o lumină neobişnuită şi au auzit un glas spunându-le: "Aici este izvorul darurilor Mele". Cei doi fraţi au înţeles că [[Maica Domnului]] doreşte să se înalţe un sfânt lăcaş; ei s-au [[călugăr]]it şi au pus bazele aşezământului [[monah]]al, construind biserica cu hramul ''[[Izvorul tămăduirii]]''. Mânăstirea a rămas cunoscută sub numele ''Dălhăuţi'', după numele celor doi fraţi Dălhăuş (satul omonim a fost întemeiat mult mai târziu- un vechi document păstrat la Arhivele Naţionale din Bucureşti dă mărturie despre existenţa acestui sat în anul 1615). Legenda mai spune că ei au fost ajutaţi, la ridicarea bisericii, şi de un ucenic al [[Sfânt]]ului [[Nicodim de la Tismana]], iar altarul bisericii l-au facut chiar acolo unde se aratase lumina văzută de fraţii Dălhăuş.

O a treia biserică, cu hramul ''[[Constantin cel Mare|Sfinţii Împăraţi Constantin si Elena]]'', a fost ridicată la Mănăstirea Dălhăuţi în anul între anii 1840-1850 de către stareţul Smaranda Perieţeanu şi Constantin Angelescu, în timpul [[arhimandrit|arhimandritului]] Venedict, stareţ la [[Mănăstirea Poiana Mărului]] (judeţul Buzău), care răspundea şi de Schitul Dălhăuţi. Aceasta Această biserică se află însă în stare de ruină - abandonată in perioada comunistă, lovită de cutremurul din 1977, biserica nu mai este funcţională. La Mănăstirea Dălhăuţi a vieţuit, vreme de aproape 20 de ani, [[Sfânt]]ul [[Cuvios]] [[Vasile de la Poiana Mărului]], cel pomenit în [[Biserica Ortodoxă Română]] la [[25 aprilie]], mare duhovnic şi inegalabil îndrumător spre rostirea rugăciunii inimii: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!". El a venit aici în anul 1715, refugiindu-se din Ucraina; a devinit preot şi mai apoi a condus obştea monahală ca [[egumen]] până în anul 1733, când s-a mutat, împreună cu 12 ucenici ai săi, pentru a întemeia Schitul Poiana Mărului din Munţii Buzăului.

Această icoană are o poveste uimitoare. Se spune că ar fi una dintre cele şapte icoane pictate de însuşi [[Apostolul Luca|Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca]]; specialiştii sunt însă de părere că icoana a fost pictată câteva secole mai târziu, fiind o copie după o icoană a Sfântului Apostol şi Evanghelist Luca. Anufie Dălhăuş, ctitorul legendar al mânăstirii Dălhăuţi, ar fi adus-o de la [[Constantinopol]], după cucerirea de către turcii lui Mehmed al II-lea ''Fatih'' (1453). Pe drumul de întoarcere, Anufie a fost însă prins şi jefuit de turci, iar icoana - tăiată cu iataganele şi aruncată în podul unui grajd. Batjocura turcilor nu a rămas însă fără urmări: în timpul nopţii, un vuiet neobişnuit cutremură grajdul, iar caii se comportă atât de violent, încât se omoară intre ei. Zgomotul si nechezatul cailor alertează grăjdarii care-şi găsesc şi ei sfârşitul în acel haos. Stareţul Anufie încearcă să explice turcilor cauza acestui dezastru prin intervenţia Maicii Domnului, dar este condamnat la moarte, iar icoana e aruncată în mare. Monahul scapă însă cu viaţă datorită faptului că ienicerul care trebuie să-l omoare era un român ajuns in robie la turci. Acesta îl eliberează, cu condiţia să nu mai calce prin Constantinopol (devenit Istanbul). Întors in ţară cu sentimentul amar al pierderii icoanei sfinte, Anufie se retrage pe malul Mării Negre să mediteze in singurătate. Seara se lasă încet. La orizont, roşeaţa cerului se contopeşte cu albastrul întunecat al mării. În acest decor de o rară frumuseţe, o lumină orbitoare pare că merge pe apă apropiindu-se tot mai mult, iar Anufie nu-şi poate explica acest fenomen. A doua zi, se întoarce iar la malul mării. De data aceasta, soarele ce se naşte din mare ăi dezvăluie icoana sfântă plutind pe apă. Recuperarea icoanei sfinte stârneste lacrimi de bucurie pe obrazul lui intristat. Descoperă cu tristeţe că feţele Fecioarei şi Pruncului Sfânt fuseseră rănite cu iataganele in mai multe locuri. Acele răni au făcut să curgă sânge adevărat. Anufie a adus icoana la Mănăstirea Dălhăuţi - cicatricile de pe feţele Fecioarei şi Pruncului Sfânt se văd şi astăzi, ca si şi cum ar fi in în carne adevărată. Şi astăzi, aşezată în biserică, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului este deosebit de frumoasă, remarcându-se printre celelalte icoane din ţară prin unicitatea ei: Maica Domnului ţine Pruncul în partea dreaptă şi capul ei este aplecat foarte mult asupra Fiului, cu duioşie, iar chipul Fecioarei Maria revarsă o lumină dumnezeiască. Puţine sfinte icoane ale Maicii Domnului din ţara noastră inspiră atâta evlavie şi inălţare sufletească.

De-a lungul timpului, sfântă icoană a făcut multe [[Făcător de minuni |minuni]] şi zilnic credinciosii credincioşii aduc mulţumire Maicii Domnului. În vreme de calamităţi (secetă, inundaţii etc.), icoana este purtată în procesiune prin satele dimprejurul mânăstirii şi de fiecare dată a fost de un real ajutor.