Mănăstirea Curtea de Argeș

De la OrthodoxWiki
Versiunea din 3 mai 2020 13:46, autor: Sîmbotin (Discuție | contribuții)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)
Salt la: navigare, căutare
LinkFA-star.png
Această pagină este considerată a fi una de calitate de către utilizatorii acestui proiect, adică unul dintre cele mai bune articole ale proiectului.
Dacă aveți ceva de obiectat inițiați o discuție.
Mănăstirea Curtea de Argeş
Mănăstirea Curtea de Argeş
Jurisdicție Mitropolia Munteniei şi Dobrogei
Tip călugări
Înființată 1517
Ctitori Sfântul Voievod Neagoe Basarab
Stareț
Mărime aprox.
Localizare   Oraşul Curtea de Argeş
Limba liturgică română
Cântarea bizantină
Schituri, metocuri și chilii
Hramuri Adormirea Maicii Domnului
(15 august)
Site web oficial

Mănăstirea Curtea de Argeș este o mănăstire din România, situată în orașul Curtea de Argeș. Printre altele, ansamblul cuprinde biserica episcopală, unul dintre cele mai celebre monumente arhitectonice medievale din Țara Românească. A fost ctitorită de către Sfântul Voievod Neagoe Basarab între anii 1515 - 1517.

Istoric

Curtea de Argeș are o istorie îndelungată, strâns legată de începuturile organizării statale a Țării Românești. Legenda spune că Negru Vodă, coborând din Făgăraș, ar fi întemeiat această așezare pe la 1290. Fapt cert este că aici s-a aflat curtea lui Basarab I Întemeietorul; orașul fiind distrus în timpul atacului maghiar din 1330 (expediția regelui Carol-Robert de Anjou, încheiată cu înfrângerea de la Posada) curtea voievodală a fost mutată temporar la Câmpulung-Muscel, revenind la Argeș în timpul domniei lui Nicolae Alexandru (1352 - 1364), fiul și succesorul lui Basarab I. Acesta a întemeiat în 1359 Mitropolia Ungro-Vlahiei, care își avea inițial reședința la Curtea de Argeș (primul mitropolit fiind Iachint de Vicina). Tot în timpul domniei lui Nicolae Alexandru a fost terminată construcția Bisericii Sf. Nicolae (Biserica Domnească), prima necropolă a domnitorilor români dintre Carpați și Dunăre, dar și Biserica Sân-Nicoară, numită de localnici Biserica Sf. Nicolae cel Mic, despre care se spune că a fost ctitorită de Doamna Margareta (sau Marghita), mama voievodului[1].

Chiar și după mutarea capitalei Țării Românești la Târgoviște (în timpul domniei lui Mircea cel Bătrân), Curtea de Argeș a rămas un important centru religios și cultural.

La trei ani după urcarea sa pe tronul Țării Românești, mai exact în 1515, Neagoe Basarab începu construcția Mănăstirii Curtea de Argeș. „Toate silințele și toată bogăția însă și le cheltui Neagoe pentru a da Argeșului, de unde plecase Mitropolitul pentru a se așeza la Târgoviște lângă Domn (care totuși stătea uneori și la Argeș, aproape de sprijinitorii săi ardeleni), cea mai frumoasă din mănăstirile aflătoare pe pământul românesc[2].

Biserica mănăstirii a fost construită chiar pe locul vechii mitropolii (cea de la 1359); lucrările au fost isprăvite în anul 1517, când s-a făcut și sfințirea acestui impresionant lăcaș. Totuși, pictura interioară, realizată de zugravul Dobromir, a fost terminată doar în anul 1526, în timpul domniei lui Radu de la Afumați, ginerele și urmașul la tron al lui Neagoe Basarab (în prezent, pictura originală este păstrată fragmentar la Muzeul Național de Artă din București).

Mănăstirea Curtea de Argeș a fost sfințită la data de 15 august 1517, motiv pentru care hramul ei este și în prezent Adormirea Maicii Domnului. După descrierea rămasă de la Gavriil Protul de la Muntele Athos, la această slujbă au fost prezenți, în afară de Neagoe Basarab și familia sa, curtenii și boierii țării, precum și Teolipt - Patriarhul Constantinopolului - însoțit de un mare sobor: toți arhimandriții și egumenii mănăstirilor din Muntele Athos și tot "clerosul" din Țara Românească, în frunte cu Mitropolitul Macarie. De asemenea, a fost de față mulțime de popor venit din aproape toate colțurile țării. Mai spune Gavriil Protul:
"Pentru întâia dată un patriarh din Constantinopol, Teolipt, se afla pe pământul românesc; el era însoțit de episcopii de Sares, de Sarde, de Midia și de Melenic. Mitropolitul Țării Românești în acest timp era Macarie. Şi el a venit cu egumenii mănăstirilor ce erau în toată țara. Se făcu de cu seară, la 14 august, vecernie și colivă în ajunul hramului, apoi, spre seară praznic, după care călugării începură denii în cuprinsul de marmură, strălucitor de aur, al mănăstirii celei nouă. Şi sfârșiră denia când se vărsau zorile.
A doua zi, Neagoe însuși așeză la locurile lor icoanele scumpe dăruite de dânsul, pe când clerul, cu Patriarhul în frunte, se gătea de slujba cea mare a liturghiei după aceasta târnosire de mână domnească. Până atunci, un al doilea ospăț primi la mesele întinse pe pajiște toată boierimea la un loc cu săracii de pe aceste locuri, cei mici, săraci, văduve, mișei și cei neputernici".

Când oaspeții plecară după iscălirea și pecetluirea actului de fundație, rămase stăpân pe cuprinsul mănăstirii Iosif, ca egumen cu bederniță, ca arhimandrit și deopotrivă cu cârmuitorul Tismanei, care și ea își avea privilegii mai presus de altă mănăstire încă din zilele Patriarhului Filotei (1364-1376).[2] Prezența patriarhului de Constantinopol, a altor ierarhi, preoți și călugări de peste hotare, alături de mitropolitul țării și de clericii români, la sfințirea Mănăstirii Argeșului, a fost un prilej și un mod de afirmare a unității Ortodoxiei, cum nu se mai văzuse până atunci.[3]

Legenda Meșterului Manole

În apropierea mănăstirii Curtea de Argeș se află fântâna meșterului Manole, constructorul legendar al ctitoriei lui Neagoe Basarab, eroul mai multor balade populare.

Balada "Monastirea Argeșului" spune că meșterul Manole și-a zidit în zidurile acestei magnifice mănăstiri soția (Ana), deoarece în mod inexplicabil tot cea ce era construit în timpul zilei se dărâma noaptea. Tot legenda dă o explicație și pentru fântâna meșterului Manole: când domnitorul a văzut această măreață construcție i-a întrebat pe cei zece meșteri dacă pot construi o mănăstire și mai frumoasă decât aceasta. Aceștia răspunzând afirmativ, domnitorul, pentru a împiedica posibila construcție a unei mânăstiri mai frumoase, a poruncit ca schelele pe care erau urcați meșterii să fie dărâmate și astfel cei "zece meșteri mari, calfe și zidari" au rămas blocați pe acoperiș. Ei și-au făcut aripi din șindrile și s-au aruncat de pe acoperișul mănăstirii sperând să ajungă jos nevătămați, dar toți au murit. În locul unde s-a prăbușit meșterul Manole a apărut un izvor - fântâna meșterului Manole.

Arhitectonica Mănăstirii Curtea de Argeș

Construită din piatră fățuită și profilată, biserica mănăstirii Curtea de Argeș are un plan triconc, inspirat din planimetria bisericii mănăstirii Vodița, reluat ulterior și în alte construcții (Mitropolia din București, biserica fostei mănăstiri Cotroceni, Mănăstirea Tismana etc.).

Aspectul inițial al mănăstirii, înaintea restaurării din 1875-1886

Așa cum se înfățișează în prezent (după unele refaceri parțiale succesive, ultima fiind cea făcută în a doua jumătate a secolului al XIX-lea de către arhitectul francez André Lecomte du Noüy, chemat în România de Regele Carol I pentru restaurarea mai multor lăcașuri de cult), biserica este caracterizată dintr-un pronaos supralărgit, contopit organic cu construcția propriu-zisă, ai cărui 12 stâlpi interiori - simbolizându-i pe cei 12 apostoli - susțin o turlă pe mijloc și două turnulețe laterale care încununează colțurile vestice ale pronaosului. Pronaosul este evidențiat în acest fel deoarece îndeplinește și funcția de necropolă. Aceste turle mici dau impresia prin podoaba lor exterioară, caracterizată de răsucirea porțiunilor de zidărie, că stau să cadă unul asupra celuilalt și că se înșurubează în tăriile cerului. Restul bisericii (naosul și altarul) - cu abside care îi împlinesc forma de cruce - susțin de asemenea o turlă înaltă, a cărei îmbinare cu restul ansamblului se face prin bolți, rezultând un tot arhitectonic de o zveltețe inegalabilă.

În fața intrării se află un agheasmatar deschis, a cărui cupolă cu arcuri dantelate se sprijină de patru coloane, lucrate în marmură de felurite tonuri și împodobite cu desene. Precum întreaga biserică, și acesta reprezintă o admirabilă operă de artă. Văzut dinspre apus, agheasmatarul cu învelitoarea sa de plumb și crucea aurită se proiectează pe cele 12 trepte care urcă spre intrarea în sfântul lăcaș și pe rama care o îmbracă, asemeni unui portal aplicat. La restaurare, motivele utilizate și modul de cizelare au urmărit să redea, cât mai apropiat de original, vechea decorație a construcției lui Neagoe Basarab, decorație în care elementele aduse din străinătate fuseseră armonizate de arta meșterilor locali, într-un stil propriu. Iar cât privește această artă, chiar dacă au lucrat alături de meșteri străini, privitorului de azi îi apare clar faptul că localnicii au izbutit nu numai să egaleze, ci adesea să-și impună propria lor personalitate, realizând armonii decorative dintre cele mai originale.

În ansamblu biserica este așezată pe o puternică temelie: un vast pavaj orizontal din blocuri de piatră, mai larg decât suprafața de bază a bisericii, marginile lui terminându-se cu un fel de împrejmuire din crini sculptați în piatră. Pereții exteriori sunt împărțiți în două zone suprapuse demarcate printr-un brâu, împletit în suvițe. Fațadele sunt decorate în relief plat cu motive caucaziene și islamice. În partea de jos se află o suită de panouri dreptunghiulare, în care sunt fixate ferestrele. Acestea sunt înrămate în chenare cu ornamentații dintre cele mai felurite care, ca și cele ale portalului de la intrare, amintesc întretăierea geometrică de la Mănăstirea Dealu.

În registrul de sus, de asemenea, se află o suită de panouri semicirculare, în centrul cărora sunt fixate plăci decorative și discuri în rozetă, iar ca niște paftale domnești, la întretăierea arcurilor, se află alte discuri mai mici, deopotrivă de fin realizate. Pe ele sunt așezați porumbei, care parcă stau gata de zbor. Fiecare poartă în cioc un clopoțel. La adierea vântului, acești clopoței sunau lin, asemenea unor suave glasuri tainice.

Deasupra, depășind bordurile scurte ale acoperișului așezate pe mai multe rânduri paralele de cizeluri, construcția bisericii crește într-o suită de volume și suprafețe, pe care se înalță cele patru turle; de o rară bogăție ornamentală, ele adună în jurul ferestrelor, asemenea unor dantele în relief, aceleași modele prin care (ca, de altfel și în restul decorației acestui monument) se străvăd, armonizate specific de meșterii băștinași, o seamă de elemente de artă arabă și georgiană. Acoperișul turlelor, bogat împodobit, pare ieșit din mâna unor aurari, iar lanțurile care susțin crucile sunt aidoma unor mari bijuterii lucind în soare.

Mănăstirea Curtea de Argeș în prezent

În decursul timpului au venit peste această mănăstire multe necazuri și primejdii. În iarna anului 1611, principele Ardealului Gabriel Bathory, cu oastea lui, au jefuit din biserică și din morminte tot ce era prețios, luând și acoperișul de plumb și cositor al bisericii, lăsând-o astfel expusă la intemperii. Domnitorul Matei Basarab (1632-1654) a refăcut biserica și a înzestrat-o, iar mai târziu domnitorul Șerban Cantacuzino (1678-1688), care îl numește pe Neagoe Basarab „strămoșul domniei mele”, a întreprins de asemenea lucrări de restaurare a mănăstirii.
Războaiele dintre ruși și turci de la 1769-1774 și 1787-1791 au adus Mănăstirii Curtea de Argeș alte jefuiri și stricăciuni. În afară de acestea, un cutremur la 29 octombrie 1802, apoi un incendiu, un alt cutremur la 28 ianuarie 1838, alte incendii în ianuarie 1866, la 23 aprilie 1867 și la 2 decembrie același an, au adus mănăstirii noi deteriorări și pagube mari.

În anul 1793 Mănăstirea Curtea de Argeș a dobândit cinstea de reședință episcopală, aici luând ființă Episcopia Argeșului. Figuri memorabile de episcopi au onorat aceasta episcopie. Pe lângă buni păstori, ei au fost și patrioți luminați, dacă ar fi să-l amintim numai pe Ilarion (1820-1823; 1828-1845), sfetnic apropiat al lui Tudor Vladimirescu.

Biserica Mănăstirii Curtea de Argeș

Între anii 1875-1886 biserica Mănăstirii Curtea de Argeș a fost refăcută în formă de astăzi, după planurile arhitectului francez André Lecomte du Noüy, angajat de către Regele Carol I. Această refacere, absolut necesară, a avut însă parte și de critici, mai ales datorită faptului că a modificat ansamblul mănăstirii, prin înlăturarea zidului fortificat de la exterior și prin demolarea marii clopotnițe ridicată de Matei Basarab.

Biserica Mănăstirii Curtea de Argeș, pe lângă rolul său de reședință episcopală, a fost în același timp și necropolă domnească, iar ulterior necropolă regală. În pronaosul bisericii se află mormintele ctitorilor principali: Neagoe Basarab (+1521), piatra de mormânt a monahiei Platonida - Doamna Despina - (+1554), soția lui Neagoe Basarab, piatra de mormânt a Doamnei Stana (Sofronia) (+1531), fiica lui Neagoe Basarab și soția lui Ştefăniță Vodă al Moldovei. Tot aici se afla și piatra de mormânt a voievodului Radu de la Afumați (+1529), soțul Doamnei Ruxanda, fiica lui Neagoe Basarab, cel care în anul 1526 a terminat de zugrăvit această biserică. Tot în pronaos se află mormintele regilor României: regele Carol I și regina Elisabeta, regele Ferdinand și regina Maria.

Vechiul iconostas al bisericii și câteva icoane de pe timpul lui Șerban Cantacuzino (a doua jumătate a sec. XVII), se află în Colecția de obiecte de artă bisericească din cadrul Mănăstirii Curtea de Argeș. Tot aici poate fi văzută o evanghelie scrisă cu litere de aur de către Regina Elisabeta.

În cadrul Mănăstirii Curtea de Argeș a funcționat, cu mici întreruperi, timp de peste 100 de ani, Seminarul teologic „Neagoe Vodă”, continuat apoi de Seminarul Teologic Special pentru Transilvania până în anul 1977.

În incinta sfintei mănăstiri se află și scaunul eparhiei Argeșului și Muscelului. Între anii 2009-2016 s-a ridicat aici o nouă catedrală. Aceasta va fi și necropolă regală, în ea fiind înmormântați regina Ana (2016) și regele Mihai I (2017).

Mănăstirea Curtea de Argeș este inclusă în Lista monumentelor istorice din România, având codul de clasificare AG-II-a-A-13628.[4]

Note bibliografice

  1. Alexandru D. Xenopol, Istoria românilor din Dacia Traiană, Ed. Cartea Românească, București, 1925
  2. 2,0 2,1 Nicolae Iorga, Istoria Bisericii Românești și a vieții religioase a Românilor, Tipografia "Neamul Românesc", Vălenii de Munte, 1908
  3. Nicolae Iorga, Byzance après Byzance. Continuation de l'"Histoire de la vie Byzantine", București, 1935 (online)
  4. Ministerul Culturii - Lista monumentelor istorice 2015, Județul Argeș, accesat 21 octombrie 2017

Surse

Legături externe