Mănăstirea Curtea de Argeș: Diferență între versiuni

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
(Arhitectonica Mănăstirii Curtea de Argeş: completări)
m (Arhitectonica Mănăstirii Curtea de Argeş: leg. int.)
Linia 38: Linia 38:
 
Construită din piatră făţuită și profilată, biserica mănăstirii Curtea de Argeş are un plan triconc, inspirat din planimetria bisericii [[Mănăstirea Vodiţa|mănăstirii Vodiţa]], reluat ulterior şi în alte construcţii (Mitropolia din Bucureşti, biserica fostei mănăstiri Cotroceni, [[Mănăstirea Tismana]] etc.).
 
Construită din piatră făţuită și profilată, biserica mănăstirii Curtea de Argeş are un plan triconc, inspirat din planimetria bisericii [[Mănăstirea Vodiţa|mănăstirii Vodiţa]], reluat ulterior şi în alte construcţii (Mitropolia din Bucureşti, biserica fostei mănăstiri Cotroceni, [[Mănăstirea Tismana]] etc.).
  
Așa cum se înfățișează în prezent (după unele refaceri parţiale succesive, ultima fiind cea făcută în a doua jumătate a secolului al XIX-lea de către arhitectul francez André Lecomte du Noüy, chemat în România de Regele Carol I pentru restaurarea mai multor lăcaşe de cult), biserica este caracterizată dintr-un [[pronaos]] supralărgit, contopit organic cu construcția propriu-zisă, ai cărui 12 stâlpi interiori susțin o turlă pe mijloc și două turnulețe laterale care încununează colțurile vestice ale pronaosului. Pronaosul este evidențiat în acest fel deoarece îndeplineşte și funcția de necropolă. Aceste turle mici dau impresia prin podoaba lor exterioară, caracterizată de răsucirea porțiunilor de zidărie, că stau să cadă unul asupra celuilalt și că se înșurubează în tăriile cerului. Restul bisericii ([[naos]]ul şi [[altar]]ul) - cu abside care îi împlinesc forma de cruce - susțin de asemenea o turlă înaltă, a cărei îmbinare cu restul ansamblului se face prin bolți, rezultând un tot arhitectonic de o zveltețe inegalabilă.
+
Așa cum se înfățișează în prezent (după unele refaceri parţiale succesive, ultima fiind cea făcută în a doua jumătate a secolului al XIX-lea de către arhitectul francez André Lecomte du Noüy, chemat în România de Regele Carol I pentru restaurarea mai multor lăcaşe de cult), biserica este caracterizată dintr-un [[pronaos]] supralărgit, contopit organic cu construcția propriu-zisă, ai cărui 12 stâlpi interiori - simbolizându-i pe cei 12 [[apostoli]] - susţin o turlă pe mijloc și două turnulețe laterale care încununează colțurile vestice ale pronaosului. Pronaosul este evidențiat în acest fel deoarece îndeplineşte și funcția de necropolă. Aceste turle mici dau impresia prin podoaba lor exterioară, caracterizată de răsucirea porțiunilor de zidărie, că stau să cadă unul asupra celuilalt și că se înșurubează în tăriile cerului. Restul bisericii ([[naos]]ul şi [[altar]]ul) - cu abside care îi împlinesc forma de cruce - susțin de asemenea o turlă înaltă, a cărei îmbinare cu restul ansamblului se face prin bolți, rezultând un tot arhitectonic de o zveltețe inegalabilă.
  
 
În fața intrării se află un [[agheasmatar]] deschis, a cărui cupolă cu arcuri dantelate se sprijină de patru coloane, lucrate în marmură de felurite tonuri și împodobite cu desene. Precum întreaga biserică, și acesta reprezintă o admirabilă operă de artă. Văzut dinspre apus, agheasmatarul cu învelitoarea sa de plumb și crucea aurită se proiectează pe cele 12 trepte care urcă spre intrarea în sfântul lăcaș și pe rama care o îmbracă, asemeni unui portal aplicat. La restaurare, motivele utilizate și modul de cizelare au urmărit să redea, cât mai apropiat de original, vechea decorație a construcției lui Neagoe Basarab, decorație în care elementele aduse din străinătate fuseseră armonizate de arta meșterilor locali, într-un stil propriu. Iar cât privește acestă artă, chiar dacă au lucrat alături de meșteri străini, privitorului de azi îi apare clar faptul că localnicii au izbutit nu numai să egaleze, ci adesea să-și impună propria lor personalitate, realizând armonii decorative dintre cele mai originale.
 
În fața intrării se află un [[agheasmatar]] deschis, a cărui cupolă cu arcuri dantelate se sprijină de patru coloane, lucrate în marmură de felurite tonuri și împodobite cu desene. Precum întreaga biserică, și acesta reprezintă o admirabilă operă de artă. Văzut dinspre apus, agheasmatarul cu învelitoarea sa de plumb și crucea aurită se proiectează pe cele 12 trepte care urcă spre intrarea în sfântul lăcaș și pe rama care o îmbracă, asemeni unui portal aplicat. La restaurare, motivele utilizate și modul de cizelare au urmărit să redea, cât mai apropiat de original, vechea decorație a construcției lui Neagoe Basarab, decorație în care elementele aduse din străinătate fuseseră armonizate de arta meșterilor locali, într-un stil propriu. Iar cât privește acestă artă, chiar dacă au lucrat alături de meșteri străini, privitorului de azi îi apare clar faptul că localnicii au izbutit nu numai să egaleze, ci adesea să-și impună propria lor personalitate, realizând armonii decorative dintre cele mai originale.

Versiunea de la data 8 octombrie 2010 05:13

La acest articol se lucrează chiar în acest moment!

Ca o curtoazie față de persoana care dezvoltă acest articol și pentru a evita conflictele de versiuni din baza de date a sistemului, evitați să îl editați până la dispariția etichetei. În cazul în care considerați că este necesar, vă recomandăm să contactați editorul prin pagina de discuții a articolului.

Mănăstirea Curtea de Argeş
Mănăstirea Curtea de Argeş
Jurisdicție Mitropolia Munteniei şi Dobrogei
Tip călugări
Înființată 1515 - 1517
Ctitori Sfântul Voievod Neagoe Basarab
Stareț
Mărime aprox.
Localizare   Oraşul Curtea de Argeş
Limba liturgică română
Cântarea
Schituri, metocuri și chilii
Hramuri Adormirea Maicii Domnului
(15 august)
Site web oficial


Mănăstirea Curtea de Argeş este o mănăstire din România, situată în oraşul Curtea de Argeş. Printre altele, ansamblul cuprinde biserica episcopală, unul dintre cele mai celebre monumente arhitectonice medievale din Ţara Românească. A fost ctitorită de către Sfântul Voievod Neagoe Basarab între anii 1515 - 1517.

Istoric

Curtea de Argeş are o istorie îndelungată, strâns legată de începuturile organizării statale a Ţării Româneşti. Legenda spune că Negru Vodă, coborând din Făgăraș, ar fi întemeiat această aşezare pe la 1290. Fapt cert este că aici s-a aflat curtea lui Basarab I Întemeietorul; oraşul fiind distrus în timpul atacului maghiar din 1330 (expediţia regelui Carol-Robert de Anjou, încheiată cu înfrângerea de la Posada) curtea voievodală a fost mutată temporar la Câmpulung-Muscel, revenind la Argeş în timpul domniei lui Nicolae Alexandru (1352 - 1364), fiul şi succesorul lui Basarab I. Acesta a întemeiat în 1359 Mitropolia Ungro-Vlahiei, care îşi avea iniţial reşedinţa la Curtea de Argeş (primul mitropolit fiind Iachint de Vicina). Tot în timpul domniei lui Nicolae Alexandru a fost terminată construcţia Bisericii Sf. Nicolae (Biserica Domnească), prima necropolă a domnitorilor români dintre Carpaţi şi Dunăre, dar şi Biserica Sân-Nicoară, numită de localnici Biserica Sf. Nicolae cel Mic, despre care se spune că a fost ctitorită de Doamna Margareta (sau Marghita), mama voievodului[1].

Chiar şi după mutarea capitalei Ţării Româneşti la Târgovişte (în timpul domniei lui Mircea cel Bătrân), Curtea de Argeş a rămas un important centru religios şi cultural.

La trei ani după urcarea sa pe tronul Ţării Româneşti, mai exact în 1515, Neagoe Basarab începu construcţia Mănăstirii Curtea de Argeş. "Toate silinţele şi toată bogaţia însă şi le cheltui Neagoe pentru a da Argeşului, de unde plecase Mitropolitul pentru a se aşeza la Târgovişte lânga Domn (care totuşi stătea uneori şi la Argeş, aproape de sprijinitorii săi ardeleni), cea mai frumoasă din mănăstirile aflătoare pe pamântul românesc"[2].

Biserica mănăstirii a fost construită chiar pe locul vechii mitropolii (cea de la 1359); lucrările au fost isprăvite în anul 1517, când s-a făcut şi sfinţirea acestui impresionant lăcaş. Totuşi, pictura interioară, realizată de zugravul Dobromir, a fost terminată doar în anul 1526, în timpul domniei lui Radu de la Afumaţi, ginerele şi urmaşul la tron al lui Neagoe Basarab (în prezent, pictura originală este păstrată fragmentar în Muzeul Naţional de Artă din Bucureşti).


Legenda Meşterului Manole

În apropierea mănăstirii Curtea de Argeş se află fântâna meşterului Manole, constructorul legendar al ctitoriei lui Neagoe Basarab, eroul mai multor balade populare.

Balada "Monastirea Argeşului" spune că meşterul Manole şi-a zidit în zidurile acestei magnifice mănăstiri soţia (Ana), deoarece în mod inexplicabil tot cea ce era construit în timpul zilei se dărâma noaptea. Tot legenda dă o explicație și pentru fântâna meșterului Manole: când domnitorul a văzut această măreață construcție i-a întrebat pe cei zece meșteri dacă pot construi o mănăstire şi mai frumoasă decât aceasta. Aceștia răspunzând afirmativ, domnitorul, pentru a împiedica posibila construcție a unei mânăstiri mai frumoase, a poruncit ca schelele pe care erau urcați meșterii să fie dărâmate și astfel cei "zece meşteri mari, calfe și zidari" au rămas blocați pe acoperiș. Ei și-au făcut aripi din şindrile și s-au aruncat de pe acoperișul mănăstirii sperând să ajungă jos nevătămați, dar toți au murit. În locul unde s-a prăbușit meșterul Manole a apărut un izvor - fântâna meșterului Manole.

Arhitectonica Mănăstirii Curtea de Argeş

Construită din piatră făţuită și profilată, biserica mănăstirii Curtea de Argeş are un plan triconc, inspirat din planimetria bisericii mănăstirii Vodiţa, reluat ulterior şi în alte construcţii (Mitropolia din Bucureşti, biserica fostei mănăstiri Cotroceni, Mănăstirea Tismana etc.).

Așa cum se înfățișează în prezent (după unele refaceri parţiale succesive, ultima fiind cea făcută în a doua jumătate a secolului al XIX-lea de către arhitectul francez André Lecomte du Noüy, chemat în România de Regele Carol I pentru restaurarea mai multor lăcaşe de cult), biserica este caracterizată dintr-un pronaos supralărgit, contopit organic cu construcția propriu-zisă, ai cărui 12 stâlpi interiori - simbolizându-i pe cei 12 apostoli - susţin o turlă pe mijloc și două turnulețe laterale care încununează colțurile vestice ale pronaosului. Pronaosul este evidențiat în acest fel deoarece îndeplineşte și funcția de necropolă. Aceste turle mici dau impresia prin podoaba lor exterioară, caracterizată de răsucirea porțiunilor de zidărie, că stau să cadă unul asupra celuilalt și că se înșurubează în tăriile cerului. Restul bisericii (naosul şi altarul) - cu abside care îi împlinesc forma de cruce - susțin de asemenea o turlă înaltă, a cărei îmbinare cu restul ansamblului se face prin bolți, rezultând un tot arhitectonic de o zveltețe inegalabilă.

În fața intrării se află un agheasmatar deschis, a cărui cupolă cu arcuri dantelate se sprijină de patru coloane, lucrate în marmură de felurite tonuri și împodobite cu desene. Precum întreaga biserică, și acesta reprezintă o admirabilă operă de artă. Văzut dinspre apus, agheasmatarul cu învelitoarea sa de plumb și crucea aurită se proiectează pe cele 12 trepte care urcă spre intrarea în sfântul lăcaș și pe rama care o îmbracă, asemeni unui portal aplicat. La restaurare, motivele utilizate și modul de cizelare au urmărit să redea, cât mai apropiat de original, vechea decorație a construcției lui Neagoe Basarab, decorație în care elementele aduse din străinătate fuseseră armonizate de arta meșterilor locali, într-un stil propriu. Iar cât privește acestă artă, chiar dacă au lucrat alături de meșteri străini, privitorului de azi îi apare clar faptul că localnicii au izbutit nu numai să egaleze, ci adesea să-și impună propria lor personalitate, realizând armonii decorative dintre cele mai originale.

În ansamblu biserica este așezată pe o puternică temelie: un vast pavaj orizontal din blocuri de piatră, mai larg decât suprafața de bază a bisericii, marginile lui terminându-se cu un fel de împrejmuire din crini sculptați în piatră. Pereții exteriori sunt împărțiți în două zone suprapuse demarcate printr-un brâu, împletit în suvițe. Fațadele sunt decorate în relief plat cu motive caucaziene și islamice. În partea de jos se află o suită de panouri dreptunghiulare, în care sunt fixate ferestrele. Acestea sunt înrămate în chenare cu ornamentații dintre cele mai felurite care, ca și cele ale portalului de la intrare, amintesc întretăierea geometrică de la Mănăstirea Dealu.

În registrul de sus, de asemenea, se află o suită de panouri semicirculare, în centrul cărora sunt fixate plăci decorative și discuri în rozetă, iar ca niște paftale domnești, la întretăierea arcurilor, se află alte discuri mai mici, deopotrivă de fin realizate. Pe ele sunt așezați porumbei, care parcă stau gata de zbor. Fiecare poartă în cioc un clopoțel. La adierea vântului, acești clopoței sunau lin, asemenea unor suave glasuri tainice.

Deasupra, depășind bordurile scurte ale acoperișului așezate pe mai multe rânduri paralele de cizeluri, construcția bisericii crește într-o suită de volume și suprafețe, pe care se înalță cele patru turle; de o rară bogăție ornamentală, ele adună în jurul ferestrelor, asemenea unor dantele în relief, aceleași modele prin care (ca, de altfel și în restul decorației acestui monument) se străvăd, armonizate specific de meșterii băștinași, o seamă de elemente de artă arabă și georgiană. Acoperișul turlelor, bogat împodobit, pare ieșit din mâna unor aurari, iar lanțurile care susțin crucile sunt aidoma unor mari bijuterii lucind în soare.

Mănăstirea Curtea de Argeş în prezent

Note

  1. Alexandru D. Xenopol, Istoria românilor din Dacia Traiană, Ed. Cartea Românească, Bucureşti, 1925
  2. Nicolae Iorga, Istoria Bisericii Româneşti şi a vieţii religioase a Românilor, Tipografia "Neamul Românesc", Vălenii de Munte, 1908

Surse

Legături externe