Deschide meniul principal

OrthodoxWiki β

Mănăstirea Cotmeana

Versiunea din 4 februarie 2020 15:22, autor: Sîmbotin (Discuție | contribuții) (Arhitectură)
La acest articol se lucrează chiar în acest moment!

Ca o curtoazie față de persoana care dezvoltă acest articol și pentru a evita conflictele de versiuni din baza de date a sistemului, evitați să îl editați până la dispariția etichetei. În cazul în care considerați că este necesar, vă recomandăm să contactați editorul prin pagina de discuții a articolului.

Mănăstirea Cotmeana
Biserica veche a Mănăstirii Cotmeana
Jurisdicție Arhiepiscopia Argeșului
Tip călugări
Înființată între 1377-1383
Ctitori Radu I
Mircea cel Bătrân
Stareț Ioasaf Boiciuc
Mărime aprox. 10 călugări
Localizare   Cotmeana,
județul Argeș
Limba liturgică română
Cântarea bizantină
Schituri, metocuri și chilii
Hramuri Buna Vestire
(25 martie)
Site web oficial

Mănăstirea Cotmeana, cu hramul Buna Vestire, este una dintre cele mai vechi mănăstiri ortodoxe din România. Este situată în apropierea comunei Cotmeana, județul Argeș. A fost ctitorită de Radu I, domn al Țării Românești (1377-1383) și reconstruită de Mircea cel Bătrân.
Este inclusă, în ansamblul ei, în Lista monumentelor istorice din România, având codul de clasificare AG-II-a-A-13622.[1]

Istoric

Mănăstirea Cotmeana este una dintre cele mai vechi mănăstiri ortodoxe din Țara Românească, fiind a treia, în ordine cronologică, după cele de la Vodița și Tismana. Voievodul Radu I (fiul lui Nicolae Alexandru) a ridicat aici o biserică de lemn și un schit. Tot în timpul domniei lui (1377-1383), Schitul Cotmeana devine mănăstire.[2]

Mai târziu, Mircea cel Bătrân construiește aici, între 1387 și 1389, o biserică de zid cu hramul Buna Vestire.[3] Prima atestare documentară în care este menționată Mănăstirea Cotmeana datează din 20 mai 1388, într-un hrisov referitor la ridicarea Mănăstirii Cozia, emis de Mircea cel Bătrân.[4]

În februarie 1510, un episod al luptelor dinastice dintre Basarabi și Drăculești (urmașii lui Vlad Țepeș), menționat în cronici, a avut loc la Mănăstirea Cotmeana. Fratele mai tânăr al lui Radu cel Mare, Vlad al V-lea (Vlăduț), obținuse ajutor de la turci pentru a-l detrona pe voievodul Mihnea cel Rău, și intrase cu oastea mai întâi în Oltenia. Mihnea cel Rău l-a trimis pe fiul său, Mircea al III-lea, pe care îl asociase la domnie, în recunoaștere, cu un mic detașament de călăreți. Mircea, văzând numărul destul de mare al rivalilor, s-a retras rapid pentru a-l pune în gardă pe tatăl său. Pe drum, a poposit pentru o noapte la Mănăstirea Cotmeana, dar dușmanii săi, conduși de marele postelnic Neagoe (cel care a ajuns mai târziu unul dintre cei mai importanți domni ai Țării Românești, Neagoe Basarab), i-au luat urma și l-au surprins în timpul nopții. Călugării de la mănăstire au evitat însă atât vărsarea de sânge, cât și eventualele distrugeri ale sfântului lăcaș, ajutându-l pe Mircea să fugă „desculț și descins” spre Curtea de Argeș.[5] Acest episod a servit ca sursă de inspirație lui Alexandru Odobescu pentru nuvela istorică Mihnea Vodă cel Rău (capitolul III, Cotmeana: Fuga e rușinoasă, dar e sănătoasă...).[6]

Cu timpul, Cotmeana și-a pierdut din importanță, ea devenind metoc al Mănăstirii Cozia. Dar, în anul 1711, Sf. Constantin Brâncoveanu, domnul Țării Românești, restaurează biserica și celelalte construcții. Printre altele, atunci au fost înlocuite ancadramentele de piatră ale ferestrelor și ale ușii de intrare în naosul bisericii. Tot atunci a fost inscripționată și o nouă pisanie.[7]

În 1777, biserica mănăstirii este iar reparată, probabil din cauza prăbușirii pridvorului, care este refăcut în întregime, cu ziduri pline. Tot atunci, vechiul zid despărțitor dintre naos și pronaos este dărâmat, rezultând astfel un naos mai spațios, iar noul pridvor închis devine pronaos. De asemenea, pe latura de nord, la intrare, este adăugat un mic pridvor deschis. La 1855, egumenul Iosif reface pictura bisericii, inclusiv tabloul votiv cu voievodul Mircea cel Bătrân, probabil după modelul celui de la Cozia.[8]

În timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, la secularizarea averilor mănăstirești (1863), Mănăstirea Cotmeana este închisă. După o reparație făcută în 1880, vechea biserică devine filie a parohiei Drăguțești-Săpunari (vechea denumire a actualei comune Cotmeana).[8]

În anul 1990, Mănăstirea Cotmeana a fost reînființată, cu aprobarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

Arhitectură

Ansamblul Mănăstirii Cotmeana cuprinde, printre altele, biserica, turnul, clopotnița și zidurile de incintă (acestea fiind prevăzute cu creneluri și goluri pentru tragere, complexul fiind construit și în scopuri strategice).

Biserica mănăstirii, construită din cărămidă, este un monument arhitectonic reprezentativ pentru secolul al XIV-lea. Faţadele sale sunt din cărămidă aparentă, iar decoraţiunile sunt realizate în stil bizantino-balcanic, specific secolelor XIII-XIV/. Biserica este ornamentată în exterior, sub cornișa zimțată, cu discuri ceramice colorate utilizate aici, în scop decorativ, pentru prima oară în Țara Românească.[2]

În patrimoniul mănăstirii se află și cel mai vechi clopot păstrat din Țara Românească, clopot dăruit de jupânul Dragomir în anul 1385, pe vremea lui Mircea cel Bătrân.[2]

Mănăstirea Cotmeana în prezent

Note

  1. Ministerul Culturii - Lista monumentelor istorice din Județul Argeș (2015), p. 141, accesat la 11 ianuarie 2020
  2. 2,0 2,1 2,2 Istoric Mănăstirea Cotmeana, Ortodox.ro, accesat la 21 ianuarie 2020
  3. Nicolae Iorga, Istoria Bisericii Românești, 1908, p. 30.
  4. Mănăstirea Cotmeana, 14 iunie 2012, CrestinOrtodox.ro, accesat la 17 ianuarie 2020
  5. Nicolae Iorga, Istoria Bisericii Românești, 1908, p. 71.
  6. Alexandru Odobescu, Mihnea Vodă cel Rău, cap. III: Cotmeana
  7. Denis Grigorescu, Povestea celei mai vechi vetre monahale din Țara Românească. A fost restaurată de Constantin Brâncoveanu, 9 decembrie 2018, Adevarul.ro, accesat la 23 ianuarie 2020
  8. 8,0 8,1 Adrian Nicolae Petcu, Incursiune în trecutul Mănăstirii Cotmeana, 30 mai 2013, Ziarul Lumina, accesat la 27 ianuarie 2020

Bibliografie

  • Nicolae Iorga, Istoria Bisericii Românești și a vieții religioase a Românilor, Tipografia „Neamul Românesc”, Vălenii de Munte, 1908

Legături externe