Deschide meniul principal

OrthodoxWiki β

Mănăstirea Corbii de Piatră (Argeș, România)

Mănăstirea Corbii de Piatră
{{{Imagine}}}
Jurisdicție Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului
Tip călugări
Înființată secolul al XIV-lea
Ctitori Basarab I Voievod
Stareț ieromonah Ignatie Gorunescu
Mărime aprox.
Localizare satul Jgheaburi, comuna Corbi, județul Argeş, la 20 km de Câmpulung-Muscel.
Limba liturgică română
Cântarea
Schituri, metocuri și chilii
Hramuri Adormirea Maicii Domnului, Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel,Sfântul Voievod Neagoe Basarab,
Site web oficial http://www.corbiidepiatra.ro


Aşezată într-o veche vatră ascetică românească, din judeţul Argeş, Mănăstirea Corbii de Piatră este o mănăstire ortodoxă de călugări, săpată în stâncă. A fost atestată documentar în 1512, dar există informaţii certe că a existat şi înainte de acest an. Redeschisă de monahia Magdalina, mătuşa Sfântului Voievod Neagoe Basarab, a fost probabil prima sihăstrie de călugăriţe din România. Biserica are cea mai veche pictură din Ţara Românească, care datează din sec. al XIV-lea, unele fragmente din fresca originară fiind păstrate până azi. Este înrudită arhitectural cu bisericile rupestre capadociene, dar altarul dublu la o singura navă este o caracteristică unică în România. Monument istoric din sec. XIV-XV, Mănăstirea Corbii de Piatră este inclusă în Lista monumentelor istorice din România, având codul de clasificare AG-II-a-A-13710. [1] accesat 20 ianuarie 2015

Istoric

Complexul monastic Corbii de Piatră se află în satul Jgheaburi, comuna Corbi, din judeţul Argeş, pe malul râului Doamnei, la aproximativ 35 de km de Curtea de Argeş. Este alcătuit dintr-o biserică rupestră, o trapeză săpată în stâncă şi un paraclis-clopotniţă din lemn. În ceea ce priveşte începuturile vieţii monahale la Corbii de Piatră, nu se cunosc foarte multe detalii. Unii istorici susţin că cel mai devreme această perioadă poate fi în sec. al II-lea d.Hr., când era şi ascunzătoare pentru creştini în acele vremuri de prigoană. Argumentul lor este uşa mică, săpată într-un perete, prin care se intra de-a buşilea în biserică. Cât despre întemeietorul mănăstirii, acesta poate fi considerat voievodul Basarab I, după cum arată pomelnicul ctitorilor, însă unele legende sugerează că vechimea sa este mult mai mare, din sec. al-XIII-lea sau sec. al XI-lea. În acest sens, un argument poate fi arhitectura lăcaşului rupestru, care derivă tipologic din bisericile sală, cu două altare, dedicate unui hram dublu, acestea fiind caracteristici ale lumii bizantine din sec. al X-lea. Este înrudită cu bisericile rupestre din Capadocia, dar are particularitatea a două sfinte altare pe un singur naos, şi prin aceasta este unică este unică în ţara noastră. Cel mai târziu biserica ar fi putut fi înfiinţată la începutul sec. al XIV-lea, când a fost realizată pictura, din care se păstrează şi azi unele fragmente. Specialiştii spun că fresca aparţine unui stil paleolog provincial, cu inscripţii exclusiv în limba greacă, şi este asociată cu unele detalii arhitectonice comune adăposturilor anahoretice capadociene. Chiar dacă pictura nu a fost restaurată niciodată până în prezent, iar apa infiltrată în stâncă a deteriorat o mare parte din scenele reprezentate, totuşi astăzi se mai pot vedea unele dintre acestea: Deisis, Bunavestire, Jertfa lui Avraam, Naşterea Domnului, Întâmpinarea Domnului, Învierea lui Lazăr, Botezul Domnului, Schimbarea la Faţă, Înălţarea Domnului, precum şi Arhanghelul Gavriil, Sfinţii Militari, Iisus Emanuil.

Deşi cercetătorii nu au ajuns la un consens în privinţa datei la care a fost înfiinţată Mănăstirea Corbii de Piatră, pot spune cu siguranţă că prima atestare documentară este din 23 iunie 1512. Astfel, Nicolae Iorga susţine că exista încă din 1512, şi că a fost „făcută de călugăriţa Magdalina, văduva boierului Hamza la Corbii de Piatră (…).[2] De asemenea, Ion Popescu Argeşel se referă la Corbii de Piatră ca fiind „ cel mai vechi ansamblu de pictură din Țara Românească - datând de la sfârşitul secolului al XIII-lea şi mijlocul sec al XIV-lea, care a fost săpat în stâncă,la baza unui abrupt vertical dezvoltat pe un pachet de gresii compacte, de peste 20 m înălţime, la finele sec. al XV-lea, de Magdalena Monahia.[3] Despre sfântul lăcaş de la Corbii de Piatră vorbeşte şi Constantin Rădulescu-Codin:„ o călugăriţă Magdalina, văduva boierului Hamza, făcu aici un schit de maici, îl înzestră cu moşii şi-l închină, împreună cu moşiile, Mănăstirii Argeşului, în zilele lui Neagoe Basarab. Biserica schitului se păstrează şi astăzi, este zidită şi săpată în piatră şi numită biserica Sghiabului, în cătunul Sghiab.(…)Oamenii spun că e făcută de Negru-Vodă sau de un domn mai vechi, Harabo-Vodă.[4]

Ctitora restauratoare a mănăstirii, monahia Magdalina era descendentă din familia boierilor Craioveşti, şi totodată proprietara ereditară a moşiei de la Corbi. Era şi mătuşa domnitorului Neagoe Basarab, căruia i-a închinat mănăstirea la doar câteva luni după ce a redeschis-o. Tot în acelaşi an, Neagoe Basarab a închinat-o Mănăstirii Argeşului, al cărei metoc a fost până în secolul al XVIII-lea, când a devenit biserică de mir. Maicile nu au vieţuit aici decât în primii trei ani, deoarece au fost mutate, probabil din cauza condițiilor vitrege, la Schitul Ostrov, unde s-a călugărit şi doamna Despina, soţia lui Neagoe Basarab. Astfel, în 1515, la Corbii de Piatră au fost aduşi monahi. În secolul al XVI-lea, lângă biserică s-a adăugat o trapeză, săpată tot în stâncă, unde călugării serveau masa în zilele de duminică şi la praznice. Tradiţia afirmă că aici participa la agapă şi Sfântul Voievod Neagoe Basarab, atunci când venea la hramul mănăstirii, „Adormirea Maicii Domnului”. De asemenea, se spune că Neagoe Basarab folosea această trapeză ca tribunal în aer liber pentru a face judecăţi publice. Domnitorul este menţionat şi în pomelnicul ctitorilor, alături de Basarab I Voievod, şi de alte nume: Radu de la Afumaţi, Ruxandra Doamna-soţia lui Radu al VII-lea, Doamna Despina-soţia lui Neagoe Basarab.[5]

Raportul cercetărilor arheologice efectuate în 2008, la Corbii de Piatră, menţionează că în 1626, la mai bine de 100 de ani după ce a fost redeschisă, în mănăstire vieţuiau tot monahi. Iar după 30 de ani, în 1658, biserica rupestră a fost vizitată şi de diaconul Paul de Alep, care l-a însoţit pe patriarhul Macarie al Antiohiei în călătoriile sale prin Ţările Române, de la care aflăm:„Am ajuns seara într-un sat numit Corbii de Piatră pentru că deasupra lui se afla o stâncă foarte înaltă care stă către răsărit ca un zid. În mijlocul (stâncii) este o biserică veche, mică dar frumoasă, despre care se spune că stătea închisă, iar apoi a fost descoperită de un sfânt pustnic, căruia i s-a arătat locul ei într-un vis; venind aşadar la ea, el a deschis-o. Şi vechile icoane se mai pot vedea înăuntru. În această biserică se slujeşte regulat Liturghia.[6] Arheologii susţin că lăcaşul de cult funcţiona şi la sfârşitul sec. al XVII-lea, deasupra bisericii fiind încastrată în stâncă o crucea de piatră, înaltă de 1,2 m, din anul 1700.

Biserică de mir timp de 200 de ani

Situaţia Mănăstirii Corbii de Piatră s-a schimbat din a doua jumătate a sec. al XVIII-lea. Atunci s-a instalat în sat o comunitate de 200 de români din Jina Sibiului, nevoiţi să-şi părăsească locul natal din cauza persecuţiilor religioase la care erau supuşi pentru că respingeau unirea cu Roma. Arhiereul Iosif de Sevasta, cel care i-a aşezat la Corbi, le-a dăruit biserica şi toate posesiunile mănăstirii, şi a hotărât să mărească sfântul locaş, care era neîncăpător pentru noua comunitate. La începutul secolului al XIX-lea, biserica a fost modificată, luând înfăţişarea pe care o are şi astăzi: a fost săpat în stâncă un pronaos pe latura de sud a naosului (pe unde se face accesul în biserică şi în prezent), a fost spart zidul despărţitor dintre cele două altare din care a luat naştere Sfânta Masă, pe care se slujeşte şi astăzi, şi a fost construită o nouă catapeteasmă, care a fost pictată de Ştefan zugravul, în 1814. Tot atunci s-a adăugat al doilea hram al bisericii, „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”. În 1889, naosul a fost parţial distrus, după ce peretele vestic s-a prăbuşit, dar sătenii l-au refăcut, în același an, din blocuri de piatră prinse cu mortar. În anul următor a fost adăugată şi o clopotniţă de lemn care are aspectul unei bisericuţe.

Mănăstirea Corbii de Piatră în prezent

O nouă etapă în evoluţia complexului rupestru Corbii de Piatră a început în 1994, prin redeschiderea sa ca mănăstire de călugări, cu vechiul său hram, „Adormirea Maicii Domnului”. În 2003, câţiva monahi din obştea Mănăstirii Slănic au venit aici pentru a continua viaţa monahală, care a fost întreruptă mai bine de 200 de ani. Tot în această perioadă a fost adăugat şi Sfântul Neagoe Basarab drept ocrotitor al bisericii. Scopul reactivării ca mănăstire a fost restaurarea şi recondiţionarea picturii sfântului lăcaş, construirea unui complex chinovial alcătuit din corp de chilii, paraclis şi clădiri anexe. Însă biserica rupestră se află în continuare într-un stadiu precar de conservare, iar autoritățile caută soluții pentru a opri infiltraţiile care degradează pictura. Deşi cercetătorii au prezentat soluţii tehnice viabile pentru conservare, demersurile lor nu s-au materializat din lipsă de fonduri. În urma cercetărilor realizate între anii 2007 și 2010, un amplu studiu de specialitate a fost întocmit de Universitatea de Arte Bucureşti, Institutul Naţional de Cercetare în Domeniul Conservării şi Restaurării, Universitatea Bucureşti, în care sunt prezentate soluţii tehnice viabile pentru conservarea Mănăstirii Corbii de Piatră.

Legendele de la Corbi

Tradiţia spune că în preajma bisericii rupestre era un aşa-zis jertfelnic dacic, situat la baza pantei, în apropierea porţii actuale de acces, unde se aduceau sacrificii zeului Zamolxis. Este vorba despre o stâncă de mari dimensiuni (circa 3,5 m lungime şi 1 m lăţime), la extremităţile căreia sunt săpate în stâncă două gropi; într-un colt al stâncii a fost săpată o scară de acces, cu patru trepte, care astăzi sunt mult erodate. Recentele cercetări arheologice nu au confirmat însă existenţa unui altar dacic în apropierea bisericii rupestre. De asemenea, sunt presupuneri, că în stânga râului Doamnei, pe Plaiul de Mijloc s-ar afla ruinele castelului lui Voicu Corvin, tatăl legendarului Iancu Corvin de Hunedoara, cel care a păstrat pentru totdeauna blazonul corbului, tranformându-l într-un semn al regilor. Iar în 1861, scriitorul Alexandru Odobescu, cercetător pasionat şi avizat al antichităţilor zonale, scria că la începutul veacului al XVII-lea aici era o bisericuţă săpată în stâncă, unde se zice că s-au adunat rămăşiţele oştirii lui Mihai Viteazul, după uciderea de la Turda.

Referințe

  1. Institutul Național al Patrimoniului, Lista Monumentelor istorice pe județe, http://patrimoniu.gov.ro/images/LMI/LMI-2010_AG.pdf
  2. Nicolae Iorga, „Istoria bisericii româneşti şi a vieţii religioase a românilor”, Vol I, Editura Ministerului de Culte, Bucureşti, 1928, p.269
  3. Ion Popescu-Argeşel „Mănăstirile şi bisericile din Muscel la cumpăna dintre milenii”, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti 2000, pp.27-28
  4. Constantin Rădulescu-Codin, „Literatură, tradiţii şi obiceiuri din Corbi de Piatră”, Atelierele Grafice „Cultura Naţională”, Bucureşti, 1929, p.3
  5. Constantin D. Aricescu, „Istoria Câmpulungului prima residenţă a României”, vol II, Imprimeria lui Ferdinant Om, Bucureşti, 1856, pp.107-121,
  6. „Călători străini despre Țările Române”, Editura Științifică și Enciclopedică, București, vol.VI, volum îngrijit de M.M. Alexandrescu-Dersca Bulgaru, 1976, partea I: Paul de Alep, p.254

Surse

  • Sfânta Monastire Corbii de Piatră
  • „Enciclopedia Argeşului şi Muscelului”, vol I, A-C, Biblioteca Judeţeană Dinicu Golescu, Argeş, Piteşti, 2010, p. 233
  • „Enciclopedia Ortodoxiei Româneşti”, Mircea Păcurariu, Editura Intitutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Bucureşti, 2010
  • „Bibliografia localităţilor şi monumentelor feudale din România-Ţara Românească (Muntenia, Oltenia şi Dobrogea)”, Vol. 1: A-L, Nicolae Stoicescu, Editura Craiova, Mitropolia Olteniei, 1970, p.194

Legături externe