Mănăstirea Cetățuia Negru Vodă (județul Argeș)

Mănăstirea Cetăţuia Negru-Vodă
{{{Imagine}}}
Jurisdicție	Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului
Tip	călugări
Înființată	sec. XIII-XIV
Ctitori	voievodul Nicolae Alexandru Basarab; voievodul Negru Vodă
Stareț	protosinghel Modest Ghinea
Mărime aprox.	5 călugări
Localizare	comuna Cetăţeni, judeţul Argeş, la 22 km de oraşul Câmpulung
Limba liturgică	română
Cântarea
Schituri, metocuri și chilii	Schitul Sfântul Ierarh Modest
Hramuri	Adormirea Maicii Domnului şi Izvorul Tămăduirii
Site web oficial	http://www.manastireacetatuia.ro

Cetăţuia Negru Vodă este una dintre mănăstirile ortodoxe rupestre din judeţul Argeş, situată în comuna Cetăţeni, pe Valea Dâmboviței. Mănăstirea este aşezată în vârful unei creste stâncoase, la o altitudine de 880 de metri, în cea mai aspră sihăstrie românească. Nu se știe cu exactitate când a fost construită, deoarece istoricii susțin că a fost întemeiată de voievodul Nicolae Alexandru, fiul lui Basarab I, în timp de tradiţia locală vorbește despre ctitorul Negru Vodă. Se mai spune că ar fi așezată pe locul unui vechi lăcaş de cult dacic. De-a lungul vremii, sfântul lăcaş a trecut prin perioade de înflorire, dar şi de pustiire şi distrugere, în vremuri de asuprire fiind și loc de refugiu pentru unii domnitori români. În prezent Mănăstirea Cetăţuia are două biserici: una veche, aflată într-o peşteră naturală, şi una nouă, construită din lemn, în stil maramureşan. Monument istoric din sec. XIV-XIX, Mănăstirea Cetățuia Negru Vodă este inclusă în Lista monumentelor istorice din România, având codurile de clasificare AG-II-a-A-13594 și AG-II-m-A-13594.01

Istoricul mănăstirii

Aşezată pe piscul unui munte ce se înalţă între râul Dâmboviţa şi pârâul Cetăţuia, mănăstirea era cunoscută inițial sub denumirea de Schitul Cetăţuia Negru Vodă. În locul în care este situat lăcaşul de cult a existat o aşezare geto-dacică, ce a cunoscut o deosebită înflorire, timp de aproape trei secole, de la sfârşitul secolului al III-lea î.Hr. până la mijlocul secolului I d.Hr. Aceasta se afla în apropierea unuia dintre drumurile comerciale care lega Europa Apuseană şi Centrală de Peninsula Balcanică, apoi Muntenia de Ţara Bârsei, şi avea rolul de a controla schimbul de mărfuri dinspre Câmpia Dunării spre Transilvania. Era un important centru economic şi politic, dar totodată şi religios, deoarece aici se găsea unul dintre locurile cele mai sacre ale cetăţilor dacice. În vremea ocupaţiei romane, pe această culme abruptă s-a aflat şi o cetate de rezistenţă, care a avut continuitate până în evul mediu, de la aceasta provenind numele satului și al mănăstirii. Conform tradiţiei, numele sfântului lăcaş este legat şi de voievodul român Negru Vodă, care a trecut Carpații din Ţara Făgărașului în Ţara Românească,în 1290, și a întemeiat un stat nou în regiunea Câmpulungului. Astfel, biserica din peșteră ar fi fost construită în secolul al XIII-lea, odată cu cetatea Câmpulung Muscel, prima capitală a Țării Românești. Cu toate acestea, ctitorul bisericii rupestre nu a fost stabilit cu certitudine. Istoricii cred că principalul întemeitor ar fi voievodul Nicolae Alexandru Basarab, fiul lui Basarab I, deoarece acesta apare într-un strat din fresca naosului.

Biserica din peşteră

Cercetătorii care au studiat biserica rupestră Cetăţuia afirmă că aceasta nu a fost săpată în stâncă, ci a fost amenajată într-o peșteră naturală, şi are 12 metri lungime, 4 metri lăţime şi 3 metri înălţime. Biserica nu impresionează printr-o arhitectură deosebită, fiind mai mult o stâncă rotundă, al cărei interior este împărţit prin ziduri de piatră şi cărămidă în cele trei spaţii cuvenite unei biserici (pronaos, naos și altar), în afară având un pridvor de lemn.

Istoricii susţin că inițial au existat trei peșteri alăturate: încăperea în care se află în prezent pronaosul a fost locuită de un schimnic, iar actualul naos a fost o încăpere pentru proviziile acestuia sau a fost locuința altui schimnic. În partea de nord-est a pronaosului se află o nişă scobită în stâncă, pentru icoanele şi obiectele religioase ale unuia dintre schimnicii care au locuit în peșteră. În naos se pot vedea în prezent chipurile ctitorilor Nicolae Alexandru Voievod, Radu Negru Voievod, jupânul Gheorghe Vineţeanu şi monahul Iosif Stareţul. În Sfântul Altar al bisericii rupestre există un mic izvor, care picură numai în perioada cuprinsă între Izvorul Tămăduirii și Adormirea Maicii Domnului, fiind considerat făcător de minuni.

În ceea ce priveşte pictura bisericii, cercetările au scos la iveală trei straturi de zugrăveală: primul se pare că datează din secolul al XIV-lea, al doilea aparține primei jumătăți a secolului al XVIII-lea, iar al treilea este din anul 1859. Legenda spune că al doilea strat a fost făcut din porunca domnitorului Constantin Brâncoveanu, care s-a adăpostit aici, în 1690, când însoţea oştile turceşti şi tătăreşti ce mergeau spre Ardeal, biserica şi chiliile fiind atunci în stare bună. Tot în acest schit s-a retras în 1658 şi domnitorul Constantin Șerban, din cauza tătarilor, iar domnitorul Mihai Viteazul a stat aici trei luni, în 1595, după bătălia de la Călugăreni. Fiind loc de refugiu pentru domnitori români, Schitul Cetăţuia se în acele vremuri bucura de unele privilegii. Astfel, în secolul al XVIII-lea, amintind de o scutire de taxe mai veche, întocmită de Constantin Racoviţă, voievodul Alexandru Ipsilanti a scutit şi el de bir cei trei schimnici care vieţuiau aici.

Însă Schitul Cetăţuia Negru Vodă a cunoscut şi o perioadă de ruinare şi pustiire în secolul al XIX-lea. Astfel, în timpul Revoluţiei din 1821 a fost distrus de turcii care îi urmăreau pe eteriştii ce se retrăgeau pe aici, spre Braşov. La cererea credincioşilor din satul vecin, în 1859 mitropolia a încuviinţat ca aceştia să repare sfântul lăcaş. Cu toate acestea, după un timp schitul s-a ruinat din nou şi a ajuns chiar adăpost pentru vite.

O nouă renovare a Schitului Cetățuia a fost făcută între anii 1915 şi 1916, după cum arată inscripția de pe peretele nordic al pronaosului: ”Acest sfânt locaş cu numele Cetăţuia care de la Negru Vodă îşi are începutul, a fost şi în trecut schit de călugări şi în vremuri grele loc de scăpare pentru voievozii ţării,însă cu trecerea timpului a căzut în ruine, ajungând chiar adăpost vitelor. S-a restaurat cu ajutorul preotului Gheorghe Moisescu de la biserica domnească din Câmpulung, ajutat de ieromonahul Agatanghel Andriţoiu din schitul Stănişoara (Argeş) şi fratele monah Nicolae Băcioiu de la peştera Ialomicioara, la anul 1915-1916. S-a sfinţit în ziua de 22 iulie 1923.”

Valea Chiliilor, veche vatră isihastă

Mănăstirea Cetățuia se afă într-un loc unde a existat una dintre cele mai vechi vetre isihaste româneşti, care se numeşte de sute de ani Valea Chiliilor. Între secolele al XIII-lea şi al XVIII-lea, aici s-au nevoit numeroşi sihaştri cu viaţă sfântă, în grote săpate în stâncă ce semănau cu vizuinile animalelor. Tot în acest loc au fost descoperite moaștele întregi ale Sfântului Cuvios Ioanichie cel Nou, considerat protector al familiei şi mijlocitor pentru părinţii care nu pot avea copii. Este unul dintre cei mai renumiți sihaștri, care s-a nevoit aici, în secolul al XVII-ea, timp de 30 de ani. A viețuit într-o peșteră săpată în peretele muntelui, într-un loc inaccesibil, unde veneau doar ucenicul său, o dată pe săptămână, pentru a-i aduce pâine și apă, și egumenul schitului pentru a-i da Sfintele Taine. Schimonahul Ioanichie şi-a cunoscut dinainte sfârşitul şi şi-a încrustat pe peretele peşterii anul trecerii sale la Domnul, 1638. Însă mormântul său a fost găsit în 1944, când egumenul Schitului Cetăţuia a coborât cu o frânghie în peşteră și a descoperit moaştele sale întregi. Se ştie că Sfântul Ioanichie fost un sfătuitor al domnitorului Matei Basarab și al voievodului Mihai Viteazul, care a stat în Mănăstirea Cetăţuia timp de trei luni, după bătălia de la Călugăreni. Dar și alți sihaștri, ale căror nume nu se mai cunosc în prezent, au fost de-a lungul timpului, cei mai apropiaţi sfetnici ai voievozilor. Astfel, în acest loc sfânt şi-au găsit refugiul Nicolae Alexandru Voievod, Ioan Radu Negru Voievod, Vladislav Vlaicu, Vlad Țepeş, Constantin Șerban Vodă, dar și regele Carol I. De Schitul Cetățuia s-au interesat și numeroşi istorici, arheologi și oameni de cultură, printre care Nicolae Bălcescu, Alexandru Odobescu, Grigore Tocilescu, Nicolae Iorga, I.D. Ştefănescu, Dinu Rosetti, Traian Dorz etc.

Legendele de la Cetățuia

Despre Mănăstirea Cetățuia legendele spun că ar fi fost şi loc de refugiu pentru Negru Vodă, care avea aici o peşteră de taină, numită până astăzi „Peştera lui Negru Vodă”. Mai jos de biserica rupestră, la aproape o sută de metri, se află o enormă cruce cățărată pe o stâncă ce ar fi fost așezată de însuși Negru Vodă, iar la baza acestei stânci se află o piatră masivă, căreia i se spunea ”masa lui Mihai Viteazul”. De asemenea, pe versantul opus mănăstirii se află un grup de stânci golașe, numite Colții Doamnei, de unde s-ar fi aruncat Doamna lui Negru Vodă pentru a nu cădea în mâinile tătarilor. Legendele vorbesc și despre urmele pașilor lui Negru Vodă și ale familiei voievodului, care sunt impregnate în stânca din vârful muntelui, care s-ar fi topit datorită evlaviei voievodului.

Mănăstirea în prezent

După lungi răstimpuri de părăsire şi ruinare, care au dus la decăderea treptată a lăcașului de cult, în 1993 a început o nouă perioadă de refacere, la un an după ce Schitul a fost ridicat la rangul de mănăstire. Au fost construite o nouă clopotniță, o bibliotecă ce conține în prezent 5 000 de volume, un pridvor nou la biserica rupestră, aghiazmatarul și chilii pentru vieţuitorii mănăstirii, iar în 2011 a fost finalizată pictura bisericii noi. Totodată a fost introdus curentul electric și s-a instalat funicularul necesar transportului alimentelor, materialelor şi apei. De asemenea au fost construite Biserica Sfinții Români de pe Valea Chiliilor, metoc al Mănăstirii Cetățuia, precum și Schitul Sfântul Ierarh Modest, în care va funcționa şi un azil pentru persoane defavorizate. În biserica nouă a Mănăstirii Cetățuia se află o raclă cu părticele din sfintele oseminte ale Cuviosului Ioanichie cel Nou, moaștele sale întregi fiind luate de aici în 2013 și depuse la Mănăstirea Negru Vodă din Câmpulung Muscel,unde vor rămâne permanent.

Surse

• Mănăstirea Cetățuia
• Revista „Murmurul Sihaștrilor” a Mănăstirii Cetățuia
• Mănăstirea Cetățuia Negru-Vodă
• Mircea Păcurariu, Enciclopedia Ortodoxiei Româneşti, Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Bucureşti, 2010
• Enciclopedia Argeşului şi Muscelului, vol I, A-C, Biblioteca Judeţeană Dinicu Golescu, Argeş, Piteşti, 2010

Legături externe

• Ioan Buşagă: Pelerinaj la racla cu moaşte a Sfântului Ioanichie cel Nou de la Muscel. Sărbătoare la mănăstirea argeşeană Cetăţuia, 26 iulie 2011, Ziarullumina.ro
• http://www.doxologia.ro/viata-sfant/viata-sfantului-cuvios-ioanichie-cel-nou-de-la-muscel-arges