Modificări

Spre sfârșitul secolului al XVIII-lea, mitropolitul Țării Românești, Grigorie al II-lea, dorind să reîntemeieze viața monahală de obște după modelul atonit, i-a cerut cuviosului [[Gheorghe de la Cernica|Gheorghe]], care tocmai se întorcea de la [[Muntele Athos]] trecând prin București, să rămână în Țara Românească pentru a ajuta la reorganizarea vieții mănăstirești. Ascultând și de sfaturile ieromonahului Macarie, prietenul său, cuviosul Gheorghe primește, pe [[1 septembrie]] 1781, însărcinarea pe care dorea să i-o dea mitropolitul, însă își alege ca loc [[schit]]ul Cernica, care pe atunci era părăsit de circa 30 de ani și se afla în paragină. Ajutat de doi ucenici, Atanasie și Gherasim, cuviosul Gheorghe a curățat schitul de bălării și sălbăticiuni, iar în curând obștea s-a mărit cu mai mulți monahi doritori de nevoință și doritori să se pună sub ascultarea unui adevărat părinte duhovnicesc, așa cum era cuviosul. În anul 1785 Cernica este oficial redeschisă ca [[mănăstire]], în jurul cuviosului Gheorghe adunându-se peste cincizeci de ucenici, iar credincioșii începând și ei să vină în număr tot mai mare la slujbele mănăstirești de acolo, căutând povața [[stareț]]ului Gheorghe. Pentru că pe atunci clădirile existente nu erau de ajuns pentru a-i adăposti pe toți monahii și pelerinii, cuviosul hotărăște zidirea unui nou rând de [[Chilie|chilii]] pentru monahi și a unui arhondaric (casă de oaspeți). O vreme, cuviosul Gheorghe a rămas singurul preot al mănăstirii, astfel că [[Sfânta Liturghie]] se slujea doar duminica și la sărbători, în restul zilelor săvârșindu-se doar cele șapte Laude. Când obștea monahală a crescut, trecând de o sută de călugări, au mai fost [[hirotonie|hirotoniți]] trei [[preot|preoți]] și trei [[diacon]]i și a început să se slujească Sfânta Liturghie zilnic, după rânduiala de la Sfântul Munte. Auzind de vrednicia starețului, domnitorul Nicolae Mavrogheni (1789-1791) l-a cercetat el însuși pe cuviosul stareț, înzestrând mănăstirea cu daruri și arătându-i o deosebită prețuire, la fel procedând și urmașii săi pe tron. În decursul timpului, în cadrul mănăstirii au fost construite trei biserici și trei paraclise.<br/> Biserica ce mare, cu hramul [[Sfânt]]ul [[Ierarh]] [[Nicolae al Mirelor|Nicolae]], a fost avariată la cutremurul din 1802 și reparată în anii 1809-1815 de către [[arhimandrit]]ul Timotei. O reparație capitală s-a făcut în anul 1925, ca urmare a stricăciunilor din urma unor cutremure şi incendii.<br/>