Mănăstirea Caracalu (Muntele Athos): Diferență între versiuni

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
(Odoare: diacritice, leg. interne)
(el)
 
(Nu s-au afișat 3 versiuni intermediare efectuate de alți 2 utilizatori)
Linia 1: Linia 1:
{{Traducere EN}}
+
{{Mănăstire
'''Mănăstirea Caracalu''' (gr.: Καρακάλλου) este una din cele cele douăzeci de mănăstiri de la [[Muntele Athos]]. [[Mănăstire]]a este situată în partea de sud-vest a peninsulei (între [[Marea Lavră]] şi [[Iviron]]) şi ocupă locul 11 în ierarhia mănăstirilor atonite. Este închinată sfinţilor [[Apostoli]] [[Apostolul Petru|Petru]] şi [[Apostolul Pavel|Pavel]].
+
|nume=Mănăstirea Caracalu
 +
|Imagine=
 +
|jurisdicţie=[[Biserica Ortodoxă a Constantinopolului|Patriarhia Ecumenică de Constantinopol]] (Istanbul)
 +
|tip=călugări (viaţă de obşte)
 +
|înfiinţată= sec. al XI-lea
 +
|ctitor= (probabil) monahul Karakalas
 +
|stareţ= Philotheos
 +
|mărime aprox= 50
 +
|localizare=  [[Imagine:Grecia.png]] [[Muntele Athos]], Grecia
 +
|limba liturgică=greacă
 +
|cântarea= [[cântarea bizantină|psaltică]]
 +
|schituri=
 +
|hramuri= [[29 iunie]]
 +
|site=
 +
|}}
 +
 
 +
'''Mănăstirea Caracalu''' (gr.: Καρακάλλου) este una din cele cele douăzeci de mănăstiri de la [[Muntele Athos]]. [[Mănăstire]]a este situată în partea de sud-vest a peninsulei (între [[Mănăstirea Marea Lavră (Muntele Athos)|Marea Lavră]] şi [[Mănăstirea Iviron (Muntele Athos)|Iviron]]) şi ocupă locul al 11-lea în ierarhia mănăstirilor atonite. Este închinată sfinţilor Apostoli [[Apostolul Petru|Petru]] şi [[Apostolul Pavel|Pavel]].
  
 
==Istorie==
 
==Istorie==
Founded in the eleventh century, the [[monastery]] received its name after either the Roman emperor Karakala or the [[monk]], Karakalas, who was said to be its founder. Karakalou was first mentioned in documents from 1018 and 1087. Built on the side of a mountain Karakalou appears now like a fortress overlooking the Mediterranean Sea, the consequence of having been destroyed twice. In the thirteenth century it was devastated by Latin and pirate raids during the period of occupation by Frankish forces after they had conquered Constantinople in 1204. Then, prior to its rebuilding in the sixteenth century, the monastery was destroyed again by pirates. The emperors Andronic II and John V Paleologos rebuilt Karakalou after the first destruction and after the second raid it was rebuilt by Peter, the ruler of Vlahia, and the rulers of Moldavia. Later, Peter took [[monastic]] vows at Karakalou. In the seventeenth century, Karakalou was given ownership of the dependency of [[Nicholas of Myra|St. Nicholas]] in Ismaelia. Under Ottoman rule the monastery lost its estates to expropriation by the Turks. The monastery also played a role in the struggle by the Greeks for liberation of their homeland from Ottoman rule.
 
  
The main [[church]], the [[katholikon]], was built between 1548 and 1563 in the Athonite styleThe murals were added in 1716, and in 1763 the outer narthex was painted with scenes from the Book of Revelations. The church houses a portable [[icon]] of the Apostles that was painted by Dionysius in the early eighteenth century. There are seven [[chapel]]s within the walls of the monastery. In addition the monastery has eighteen Kellia, four in Karyes and fourteen in the forest southwest of the monastery. The monks of Karakalou have followed the coenobium discipline since 1813.
+
Întemeiată în secolul al XI-lea, mănăstirea îşi ia numele fie de la împăratul roman Caracala, fie, mai probabil, de la un [[monah]] cu numele de Karakalas, care ar fi fost întemeietorul acesteiaMănăstirea este menţionată pentru prima dată în documente datând din anii 1018 şi 1087. Construită la la marginea muntelui, mănăstirea Caracalu arată în zilele noastre ca o fortăreaţă veghind la marginea mării Mediterane, aspect pe care îl datorează raidurilor piratereşti sistematice, precum şi a raidurilor latinilor de după anul 1204 când, în urma cruciadei a IV-a, trupele france puseseră stăpânire pe Constantinopol.
 +
 
 +
Împăraţii Andronic al II-lea (1282-1328) şi Ioan al V-lea Paleologul (1341-1391) au reconstruit mănăstirea, dar, înainte ca aceasta să fie complet reconstruită, ea a fost distrusă din nou de piraţi. Domnitorul Petru Rareş al Moldovei (1527-1538, 1541-1546) începe, după anul 1535, reconstrucţia integrală a mănăstirii, lucrare dusă la bun sfârşit de ginerele său, domnitorul Alexandru Lăpuşneanu (1552-1561, 1564-1568). Astfel, au fost refăcute arsanaua (portul), căreia i s-a adăugat un turn de pază, apoi biserica şi ansamblul de chilii.
 +
 
 +
Potrivit tradiţiei, Petru Rareş l-ar fi trimis pe unul din boierii săi, Petru, primul spătar, să reconstruiască mănăstirea şi să zidească aici o biserică mare. Zgârcindu-se la bani, acesta zideşte însă doar o biserică mică. Aflând domnitorul acestea, pune să i se taie capul, însă boierul scapă, făgăduind că va sfârşi zidirea mănăstirii pe cheltuiala lui, ceea ce şi face, fiind astfel iertat de domn.  
  
Ctitorul acestei M-tiri a fost Antoniu Caracal, împărat Roman (211 după Hr.), de la care îsi trage si numele. Prădată în sec. XIII, Andronie al II Paleologul a înzestrat-o asigurându-i existenta, Mai târziu (1530) a fost reînoită, de către Petru-Vodă-Rares (Domnul Moldovei), iar sotia sa D-na Ruxandra i-a răscumpărat metoacele în 1670. Iubitor pentru acest Sf. lăcas, Petru-Rares a trimes pe Proto Spătarul Petru cu multi bani, poruncindu-i ca să zidească o Mănăstire frumoasă la malul mării. Acesta însă fiind lacom de bani ca si Iuda a zidit o bisericută mică si s-a întors în tară spunând domnitorului că a făcut cum i-a poruncit. Domnitorul însă aflând adevărul, s-a supărat foarte si vroia -i taie capul. Proto spătarul Petru � ca să-si scape viata, a promis va ridica M-tirea, cu cheltuiala sa, Asa a si făcut (1534). Si întorcându-se în tară, cu bună ispravă, domnitorul l-a iertat, si l-a primit, cu mare cinste. Mai târziu, însusi domnitorul si cu Proto-spătarul său, s-au dus la Sf. M-te, unde s-au călugărit, luând el, domnitorul, numele de Pahomie. Aci s-au săvârsit amândoi, în viată sfânta si fapte de milostenie crestinească. Biserica este măreată, zugrăvită artistic, în stil bizantin. Arhitectura bisericii are elemente in stil moldovenesc.
+
Conform tradiţiei mănăstirii (neconfirmată de istoriografia românească, potrivit căreia domnitorul ar fi înmormântat în ctitoria sa de la Mănăstirea Probota), atât Petru Rareş cât şi Petru spătarul s-ar fi călugărit, la sfârşitul vieţii lor, amândoi cu numele de Pahomie, fiind reprezentaţi sub acest nume într-o frescă din pridvorul mănăstirii. Este posibil ca tradiţia fi avut ca bază faptul că, spre sfârşitul vieţii sale, domnitorul Alexandru Lăpuşneanu, al doilea înnoitor al mănăstirii, a fost într-adevăr tuns în [[monahism]], primind numele de Pahomie. Doamna Ruxandra, soţia lui Alexandru Lăpuşneanu, a răscumpărat în anul 1568, după moartea soţului ei, averile mănăstirii, confiscate de sultanul Selim al II-lea.
  
In interior are si 19 paraclise.  
+
În secolul al XVII-lea, mănăstirea a primit în dar metocul Sf. [[Nicolae al Mirelor|Nicolae]] din Ismaelia (în Egiptul de astăzi?), însă aceasta şi-a pierdut toate averile în timpul stăpânirii otomane, fiind expropriate de către turci. Mănăstirea a jucat un rol semnificativ şi în lupta grecilor pentru dobândirea independenţei faţă de Imperiul Otoman.
 +
 
 +
Biserica principală a mănăstirii, [[catolicon|catholiconul]] a fost construită între anii 1548-1563, în stil atonit. Pictura murală a fost adăugată în anul 1716, iar în anul 1763, pridvorul bisericii a fost pictat, aici fiind zugrăvite scene din [[Apocalipsa Sf. Ioan Teologul|Apocalipsă]]. Biserica adăposteşte o icoană portabilă pictată de zugravul [[Dionisie din Furna|Dionisie]] (?) la începutul secolului al XVIII-lea.
 +
 
 +
Înăuntrul zidurile mănăstirii se găsesc şapte [[paraclis]]e, iar mănăstirea mai are şi optsprezece chilii, dintre care patru în Careia şi paisprezece în pădurile aflate la sud-vestul mănăstirii. Începând cu anul 1813, monahii de la mănăstirea Caracalu urmează rânduiala [[Viaţă de obşte|vieţii de obşte]].
  
 
==Odoare==
 
==Odoare==
In its treasury, Karakalou, among many vestments, ecclesiastical vessels, and relics of [[saint]]s, possesses portable icons of Ss. Peter and Paul and the Circumcision of Christ, and a piece of the Holy [[Cross]]. The library contains 279 manuscripts, including 42 on parchment, some 2,500 printed books, and many official documents.
+
Între odoarele mănăstirii se numără mai multe sfinte moaşte de la mai mulţi sfinţi, mai multe icoane, între care icoanele portabile ale Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel şi a Tăierii Împrejur a Domnului, precum şi o bucată din [[cruce|Sfânta Cruce]] a Mântuitorului. Tot aici se află şi o icoană făcătoare de minuni pictată de un necunoscut în anul 1540. În anul 1700, un incendiu a distrus toată mănăstirea, cu excepţia icoanei (la care a ars spatele, iar faţa a rămas intactă). Biblioteca mănăstirii adăposteşte 279 de manuscrise, dintre care 42 pe pergament, precum şi aproximativ 2.500 de cărţi vechi tipărite şi multe documente oficiale.
  
 
Sfinte [[moaşte]]:
 
Sfinte [[moaşte]]:
*o părticică din [[sfântul lemn]]
+
*o părticică din [[cruce|Sfântul Lemn]]
 
*capul Sf. Apostol [[Apostolul Bartolomeu|Bartolomeu]].
 
*capul Sf. Apostol [[Apostolul Bartolomeu|Bartolomeu]].
 
*degetul cel mic de la mâna dreaptă a sf. [[Ioan Botezătorul]]
 
*degetul cel mic de la mâna dreaptă a sf. [[Ioan Botezătorul]]
 
*capul Sf. [[Policarp, episcopul Smirnei]]
 
*capul Sf. [[Policarp, episcopul Smirnei]]
 
*mâna stângă a sf. muceniţe Marina
 
*mâna stângă a sf. muceniţe Marina
*Apoi părticele mici: De la sf. [[mucenic]]i arşi în Nicomidia; de la sf. [[Mercurie]]; de la sf. [[Ioan cel Milostiv]]; sf. [[Haralambie]]; Sf. [[Averchie]]; Sf. Orest şi Sf. mucenic Ghedeon.
+
*Apoi părticele mici: de la sf. [[mucenic]]i arşi în Nicomidia; de la sf. [[Mercurie]]; de la sf. [[Ioan cel Milostiv]], sf. [[Haralambie]], Sf. [[Averchie]]Sf. Orest şi Sf. mucenic Ghedeon.
  
Tot aici se află şi o icoană făcătoare de minuni pictată de un necunoscut în anul 1540. În anul 1700, un incendiu a distrus toată mănăstirea, cu excepţia icoanei (la care a ars spatele, iar faţa a rămas intactă).
+
==Surse==
 +
*[[:en: Karakalou Monastery (Athos)|en:Karakalou Monastery]]
 +
*[http://prieteniisfmunteathos.wordpress.com/2008/07/23/manastirea-caracalu-scurt-istoric/ Mănăstirea Caracalu]
  
 
==Legături externe==
 
==Legături externe==
*[http://inathos.gr/athos/en/ Mount Athos]
+
*en: [http://inathos.gr/athos/en/ Mount Athos]
*[http://hellas.teipir.gr/prefectures/english/AgioOros/Karakalou.htm Karakalou]
+
*en: [http://hellas.teipir.gr/prefectures/english/AgioOros/Karakalou.htm Karakalou]
* http://munteleathos.ro/CARACALU.HTM
+
*ro:  [http://munteleathos.ro/CARACALU.HTM Mănăstirea Caracalu]
 
+
*ro: [http://prieteniisfmunteathos.wordpress.com/2008/07/23/manastirea-caracalu-scurt-istoric/ Mănăstirea Caracalu]
 +
*[http://www.munteleathos.com/Pagina/Afisare/Imagini_Manastiri_Muntele_Athos Imagini ale mănăstirilor din Muntele Athos]
 
[[Categorie:Mănăstiri]]
 
[[Categorie:Mănăstiri]]
 
[[Categorie:Muntele Athos]]
 
[[Categorie:Muntele Athos]]
  
 
+
[[el:Ιερά Μονή Καρακάλου]]
 
[[en:Karakalou Monastery (Athos)]]
 
[[en:Karakalou Monastery (Athos)]]
 
[[fr:Monastère Karakallou (Mont Athos)]]
 
[[fr:Monastère Karakallou (Mont Athos)]]

Versiunea curentă din 30 aprilie 2016 17:49

Mănăstirea Caracalu
Jurisdicție Patriarhia Ecumenică de Constantinopol (Istanbul)
Tip călugări (viaţă de obşte)
Înființată sec. al XI-lea
Ctitori (probabil) monahul Karakalas
Stareț Philotheos
Mărime aprox. 50
Localizare Grecia.png Muntele Athos, Grecia
Limba liturgică greacă
Cântarea psaltică
Schituri, metocuri și chilii
Hramuri 29 iunie
Site web oficial


Mănăstirea Caracalu (gr.: Καρακάλλου) este una din cele cele douăzeci de mănăstiri de la Muntele Athos. Mănăstirea este situată în partea de sud-vest a peninsulei (între Marea Lavră şi Iviron) şi ocupă locul al 11-lea în ierarhia mănăstirilor atonite. Este închinată sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel.

Istorie

Întemeiată în secolul al XI-lea, mănăstirea îşi ia numele fie de la împăratul roman Caracala, fie, mai probabil, de la un monah cu numele de Karakalas, care ar fi fost întemeietorul acesteia. Mănăstirea este menţionată pentru prima dată în documente datând din anii 1018 şi 1087. Construită la la marginea muntelui, mănăstirea Caracalu arată în zilele noastre ca o fortăreaţă veghind la marginea mării Mediterane, aspect pe care îl datorează raidurilor piratereşti sistematice, precum şi a raidurilor latinilor de după anul 1204 când, în urma cruciadei a IV-a, trupele france puseseră stăpânire pe Constantinopol.

Împăraţii Andronic al II-lea (1282-1328) şi Ioan al V-lea Paleologul (1341-1391) au reconstruit mănăstirea, dar, înainte ca aceasta să fie complet reconstruită, ea a fost distrusă din nou de piraţi. Domnitorul Petru Rareş al Moldovei (1527-1538, 1541-1546) începe, după anul 1535, reconstrucţia integrală a mănăstirii, lucrare dusă la bun sfârşit de ginerele său, domnitorul Alexandru Lăpuşneanu (1552-1561, 1564-1568). Astfel, au fost refăcute arsanaua (portul), căreia i s-a adăugat un turn de pază, apoi biserica şi ansamblul de chilii.

Potrivit tradiţiei, Petru Rareş l-ar fi trimis pe unul din boierii săi, Petru, primul spătar, să reconstruiască mănăstirea şi să zidească aici o biserică mare. Zgârcindu-se la bani, acesta zideşte însă doar o biserică mică. Aflând domnitorul acestea, pune să i se taie capul, însă boierul scapă, făgăduind că va sfârşi zidirea mănăstirii pe cheltuiala lui, ceea ce şi face, fiind astfel iertat de domn.

Conform tradiţiei mănăstirii (neconfirmată de istoriografia românească, potrivit căreia domnitorul ar fi înmormântat în ctitoria sa de la Mănăstirea Probota), atât Petru Rareş cât şi Petru spătarul s-ar fi călugărit, la sfârşitul vieţii lor, amândoi cu numele de Pahomie, fiind reprezentaţi sub acest nume într-o frescă din pridvorul mănăstirii. Este posibil ca tradiţia să fi avut ca bază faptul că, spre sfârşitul vieţii sale, domnitorul Alexandru Lăpuşneanu, al doilea înnoitor al mănăstirii, a fost într-adevăr tuns în monahism, primind numele de Pahomie. Doamna Ruxandra, soţia lui Alexandru Lăpuşneanu, a răscumpărat în anul 1568, după moartea soţului ei, averile mănăstirii, confiscate de sultanul Selim al II-lea.

În secolul al XVII-lea, mănăstirea a primit în dar metocul Sf. Nicolae din Ismaelia (în Egiptul de astăzi?), însă aceasta şi-a pierdut toate averile în timpul stăpânirii otomane, fiind expropriate de către turci. Mănăstirea a jucat un rol semnificativ şi în lupta grecilor pentru dobândirea independenţei faţă de Imperiul Otoman.

Biserica principală a mănăstirii, catholiconul a fost construită între anii 1548-1563, în stil atonit. Pictura murală a fost adăugată în anul 1716, iar în anul 1763, pridvorul bisericii a fost pictat, aici fiind zugrăvite scene din Apocalipsă. Biserica adăposteşte o icoană portabilă pictată de zugravul Dionisie (?) la începutul secolului al XVIII-lea.

Înăuntrul zidurile mănăstirii se găsesc şapte paraclise, iar mănăstirea mai are şi optsprezece chilii, dintre care patru în Careia şi paisprezece în pădurile aflate la sud-vestul mănăstirii. Începând cu anul 1813, monahii de la mănăstirea Caracalu urmează rânduiala vieţii de obşte.

Odoare

Între odoarele mănăstirii se numără mai multe sfinte moaşte de la mai mulţi sfinţi, mai multe icoane, între care icoanele portabile ale Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel şi a Tăierii Împrejur a Domnului, precum şi o bucată din Sfânta Cruce a Mântuitorului. Tot aici se află şi o icoană făcătoare de minuni pictată de un necunoscut în anul 1540. În anul 1700, un incendiu a distrus toată mănăstirea, cu excepţia icoanei (la care a ars spatele, iar faţa a rămas intactă). Biblioteca mănăstirii adăposteşte 279 de manuscrise, dintre care 42 pe pergament, precum şi aproximativ 2.500 de cărţi vechi tipărite şi multe documente oficiale.

Sfinte moaşte:

Surse

Legături externe