Mănăstirea Brebu
| La acest articol se lucrează chiar în acest moment!
Ca o curtoazie față de persoana care dezvoltă acest articol și pentru a evita conflictele de versiuni din baza de date a sistemului, evitați să îl editați până la dispariția etichetei. În cazul în care considerați că este necesar, vă recomandăm să contactați editorul prin pagina de discuții a articolului. |
| Mănăstirea Brebu | |
| |
| Jurisdicție | Arhiepiscopia Bucureștilor |
| Tip | călugări |
| Înființată | 1640 |
| Ctitori | Matei Basarab |
| Stareț | |
| Mărime aprox. | |
| Localizare |  Brebu Mânăstirei,județul Prahova |
| Limba liturgică | română |
| Cântarea | bizantină |
| Schituri, metocuri și chilii | |
| Hramuri | Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil |
| Site web oficial | |
Mănăstirea Brebu a fost o mănăstire ortodoxă, una dintre cele mai importante realizări arhitectonice creștine ale domniei lui Matei Basarab și ale artei românești din secolul al XVII-lea.
Acest sfânt lăcaș este amplasat în vatra satului Brebu Mânăstirei din județul Prahova, în apropierea râului Doftana. Zona este încântătoare, iar situarea într-o depresiune a Sub-Carpaților, la poalele munților Baiului și Grohotișului conferă o climă dulce și un aer curat cu calități terapeutice.
Mănăstirea Brebu este inclusă în Lista monumentelor istorice din România (LMI), având codul de clasificare PH-II-a-A-16375.
Cuprins
Istoric
Ridicarea acestui sfânt lăcaș a început la o dată anterioară celei de 27 noiembrie 1640, când este datat actul solemn emis de Matei Basarab, având semnătura acestuia și pecetea cea mare a țării, act prin care readucea mănăstirile autohtone la stăpânii lor firești și oprea practicile dării ca metoh, și care pomenea de Mănăstirea Brebu ca despre o mânăstire ridicată din temelii de el însuși. De asemenea, în actul de întărire al Patriarhiei Ecumenice, din aprilie 1641, se confirma același lucru [1]
La sfârșitul domniei lui Matei Basarab (1654), lucrările la finisaje, precum și pictura bisericii, nu erau încă gata, în pofida eforturilor celor doi ispravnici (Mogoș, iuzbașa din Păulești și Antonie postelnicul din Negoiești). Primul egumen al mănăstirii a fost Vasilie monahul, așa cum rezultă din pisanie.
Într-un document emis de Constantin Șerban la 12 iulie 1654 se menționează că li se înapoiază brebenilor (la acea dată Brebu era un sat de oameni liberi, moșneni) jumătate din moșia luată de Matei Basarab și dată mănăstirii, făcându-se astfel un act de justiție. Mai târziu, voievodul Antonie din Popești (1669 - 1672) recondiționează turnul incintei, înzestrându-l cu un clopot mare, astăzi dispărut.
Arhitectură
Complexul arhitectural de la Brebu, conceput ca mănăstire, dar și curte domnească, este păstrat în forma inițială, fiind unul dintre puținele monumente medievale românești bine conservate. Complexul este compus din:
Biserica mănăstirii - ca arhitectură este asemănătoare cu cea de la Mănăstirea Dealu, de dimensiuni mari (30 x 10 m), construită pe un plan triconc cu o turlă pe naos și alte două mai mici pe pronaos. Zidurile, foarte groase, sunt din cărămidă arsă și piatră. Decorațiunea exterioară este specifică bisericilor din Țara Românească, simplă, singurele elemente decorative fiind două registre de firide și un brâu de piatră în partea superioară și ancadramentele ușilor și ferestrelor, acestea fiind realizate de meșterul Lupu (probabil un meșter adus din Moldova) și reproducând modele ale goticului târziu moldovenesc. Decorațiunea înterioară este mai târzie, din 1843. Pictura tâmplei și a altarului este opera lui Sava Henția, fiind realizată între anii 1901-1902.
Casele domnești sunt, ca arhitectură, specifice epocii. Construcția este asemănătoare cu cea păstrată la Mănăstirea Plumbuita, de dimensiuni relativ mari (11,80 x 30,20 m), formată din 9 camere și o sufragerie, toate comunicând între ele. Subsolul este format din două pivnițe boltite, accesul în ele făcându-se printr-un gârlici peste care a fost construit un foișor.
Turnul de acces în incinta complexului este de dimensiuni mari, una dintre cele mai frumoase și mai bine păstrate construcții de acest tip din România. Este așezat pe latura sudică a incintei, având un parter și trei etaje și domină prin înălțimea sa (aproximativ 20 m) împrejurimile (de altfel unul din scopurile construcției a fost și acela de foișor de observație). Primele două etaje sunt prevăzute cu metereze pentru arme de foc iar al treilea, folosit drept clopotniță, are spațiu deschis în toate părțile. Parte din pereții interiori ai turnului au fost repictați de Sava Henția.
Zidul de incintă, cu o înălțime de 6 m, are formă octogonală neregulată. Este făcut din piatră și cărămidă arsă, fiind prevăzut cu metereze pentru tragere. Sub aceste metereze încă se mai pot observa urmele unui drum de strajă de lemn, astăzi dispărut.
Chiliile și clădirile anexe erau situate pe latura de vest a incintei, astăzi fiind dispărute în întregime, locul existenței lor fiind marcat cu ocazia lucrărilor de restaurare terminate în 1963.
În prezent
După desființarea mănăstirii în 1960, complexul de la Brebu a devenit muzeu de istorie și artă medievală.
În prezent biserica mănăstirii, cu hramul „Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil” (cod LMI PH-II-m-A-16375.01), servește ca lăcaș de cult pentru parohia satului Brebu Mânăstirei.
Casa Domnească (cod LMI PH-II-m-A-16375.02) adăpostește exponatele muzeului de istorie și artă medievală.[2]
Note
- ↑ Catalogul documentelor Țării Românești din Arhivele Statului, vol.V 1640-1644, București, 1985, pp. 111-113, 179-180.
- ↑ Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova: Muzeul „Casa Domnească Brebu”, accesat 31 octombrie 2015.
