Mănăstirea Bistrița (județul Neamț)
| Mănăstirea Bistriţa (Neamţ) | |
| |
| Jurisdicție | Mitropolia Moldovei şi Bucovinei |
| Tip | călugări |
| Înființată | 1407 |
| Ctitori | Voievodul Alexandru cel Bun |
| Stareț | |
| Mărime aprox. | 25 călugări |
| Localizare |  satul Bistriţa,comuna Alexandru cel Bun, judeţul Neamţ |
| Limba liturgică | română |
| Cântarea | bizantină |
| Schituri, metocuri și chilii | |
| Hramuri | Adormirea Maicii Domnului (15 august) |
| Site web oficial | |
Mănăstirea Bistriţa din județul Neamț este o mănăstire ortodoxă din România situată în apropierea satului Bistriţa, comuna Alexandru cel Bun, aflată în arhiepiscopia Iaşilor. Este o ctitorie a voievodului Moldovei Alexandru cel Bun, datând din anul 1407 (prima atestare documentară).
Mănăstirea are hramul Adormirea Maicii Domnului.
Cuprins
Istoric
Începuturile Mănăstirii Bistriţa din judeţul Neamţ datează de la sfârşitul secolului al XIV-lea, atunci când voievod al Moldovei era Petru Muşat, aici ridicându-se o bisericuţă de lemn prin grija ieromonahului Pafnutie. În anul 1402, pe locul bisericii de lemn, voievodul Alexandru cel Bun a ridicat o biserică din piatră. Această biserică era construită după canoanele vremii, având altar, naos, pronaos precum şi o gropniţă; lungimea totală a construcţiei era de circa 30 m.
Prima atestare documentară a Mănăstirii Bistriţa datează din 1407, atunci când Alexandru cel Bun emite un act de danie prin care a înzestrat Mănăstirea Bistriţa cu câteva sate şi moşii. În anul 1418 a fost înmormântată aici doamna Ana (Neacşa), iar alături de ea, în anul 1432, a fost îngropat însuşi ctitorul mănăstirii, voievodul Alexandru cel Bun.
În anul 1498, Ştefan cel Mare şi Sfânt a ridicat o impunătoare clopotniţă şi un paraclis (închinat Sf. Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava), intrând astfel pe lista ctitorilor acestei mănăstiri. Următorul ctitor a fost Petru Rareş, cel care între anii 1541-1546 a reînoit din temelie sfânta mănăstire, construind un nou turn la intrarea în mănăstire, un paraclis închinat Sf. Ierarh Nicolae, noi ziduri întărite, chilii, precum şi o „casă domnească”.
Mănăstirea Bistriţa a fost închinată „Locurilor Sfinte” (mai exact Patriarhiei Ierusalimului) în 1677 de către Doamna Safta, soţia voievodului Gheorghe Ştefan, începând astfel o lungă perioadă de înstrăinare în care s-a pierdut cea mai mare parte din patrimoniul mănăstirii.
Arhitectonica Mănăstirii Bistriţa
Biserica Mănăstirii Bistriţa, cu hramul Adormirea Maicii Domnului, este construită în stilul moldovenesc clasic. O adevărată catedrală de piatră, cu ziduri groase de peste un metru, biserica are o lungime de peste 45 m şi o înălţime de 40 m.
Spaţiul interior al bisericii este compartimentat în altar, naos, pronaos, gropniţă (camera mormintelor) şi un pridvor închis.
Deasupra naosului se ridică turla principală , de formă circulară în interior şi poligonală la exterior, luminată de patru ferestre mari şi cu firide atât în partea superioară, cât şi la bază. Ca şi biserica, turla este acoperită cu tablă în formă de solzi. Naosul este luminat de câte o fereastră pe fiecare parte; la fel gropniţa şi pronaosul, aici ferestrele fiind mai mici.
Icoana făcătoare de minuni
Cel mai preţios odor al Mănăstirii Bistriţa este Icoana Făcătoare de Minuni a Sfintei Ana, dăruită lui Alexandru cel Bun de către împăratul bizantin Manuel al II-lea Paleologul (1391 - 1425).
După tradiție, această icoană a fost dată ca „dar de patron” Doamnei Ana, soția lui Alexandru cel Bun, de către împărăteasa Irena (Ana), soția împăratului bizantin Manuel al II-lea Paleologul şi de Patriarhul Matei al Constantinopolului, în anul 1401 . Ulterior, familia voievodală a dăruit icoana Mănăstirii Bistrița.
Mănăstirea Bistriţa în prezent
În anul 1932, când s-au împlinit 500 de ani de la stingerea din viaţa a lui Alexandru cel Bun, au fost deshumate osemintele ctitorilor şi reaşezate pe latura nordică a gropniţei, sub două bolţi de piatră. Tot atunci, Mănăstirea Bistriţa a fost gazda unor ample serbări naţionale, omagiu adus voievodului care a intrat în istoria ţării sub numele de „părintele Moldovei”.
O manifestare similară a avut loc şi la sfârşitul anului 1982, la 550 de ani de la moartea ctitorului (Alexandru cel Bun). Slujba parastasului a fost oficiată de Înalt Prea Sfinţitul Teoctist, pe atunci Mitropolit al Moldovei şi Sucevei, devenit mai apoi Patriarh al Bisericii Ortodoxe Romane. Tot atunci s-a sfinţit şi statuia în marmură albă a lui Alexandru cel Bun, operă remarcabilă a sculptorului Gir Rădulescu, situată chiar lângă biserică, pe latura de sud a acesteia.
În incinta sfântului lăcaş se află şi Muzeul Mănăstirii Bistriţa. Acesta a fost înfiinţat încă din anul 1932, fiind împlinit în vara anului 1984, atunci când s-au încheiat lucrările de restaurare a fostei Şcoli Domneşti a lui Petru Rareş. În muzeu se păstrează un mare număr de icoane din secolele XVI-XVIII, sculpturi şi o frescă descoperite în timpul cercetărilor arheologice efectuate la Mănăstirea Bistriţa, resturi din veşmintele domneşti şi alte obiecte din necropola voievodală, precum şi monede din epoca medievală.
Surse
- Wikipedia.ro - Mănăstirea Bistriţa (judeţul Neamţ)
- Biserica Ortodoxă Română - Mănăstirea BISTRIŢA
- CrestinOrtodox.ro Mănăstirea Bistriţa, Neamţ
