Mănăstirea Antim

Mănăstirea Antim, cu hramul "Tuturor Sfinților", este un așezământ monahal important din București, ctitorie a sfântului Antim Ivireanul. Este mănăstire de călugări, care l-a avut ca stareț, până la trecerea sa la Domnul în anul 2002, pe Arhimandritul Sofian Boghiu.

Situare

Mănăstirea Antim se afla în București în strada Antim nr. 29 (la intersecția cu strada Justiției), de la Piața Unirii spre Casa poporului pe partea stângă.

Istoric

Ctitorul acestui așezământ este Sfântul Ierarh Antim Ivireanu, care a construit mănăstirea între anii 1713-1715, pe amplasamentul unei modeste biserici din lemn.

Arhitectonic, biserica mănăstirii, construită în plan triconic, aparține, prin concepție si decorație, stilului brâncovenesc.

După cum notează istoricul de artă românească veche Vasile Drăguț, iconostasul, unic în arta noastră, este din piatră sculptată, atribuit chiar lui Antim, care, conform tradiției, ar făcut și ușa bisericii, bogat împodobită.

Din 1797 a funcționat aici o școală de preoți; după 1836, Seminarul Mitropoliei Ungro-Vlahiei, iar 1840-1864, Arhivele Statului.

În 1912 s-a construit, în incinta mănăstirii, Palatul Sfântului Sinod (o clădire un pic greoaie și în disonanță cu arhitectura ansamblului), unde funcționează și Biblioteca Sfântului Sinod.

Mănăstirea are un muzeu cu obiecte de arta bisericească și o expoziție închinată vieții și activității Mitropolitului Antim Ivireanul.

Restaurată în a doua jumătate a secolului al XIX-lea (suferind importante modificări arhitectonice și o nouă pictare a bisericii), apoi în anii '50 prin grija Patriarhului Justinian.

În urma lucrărilor de sistematizare a zonei din anul 1984, Palatul Sfântului Sinod a fost translatat pe o distanta de 25m, cu o rotire de 13 grade.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât, la 20 iunie 1992, canonizarea ctitorului acestei mănăstiri - Antim Ivireanul, Mitropolit al Tarii Românești (1708-1716), personalitate de înaltă moralitate și cultură, fiind înscris în calendar în ziua de 27 septembrie.

La sfârșitul anului 1945, în această mănăstire a luat ființă cercul Rugul Aprins, alcătuit din monahi și distinși intelectuali (profesori, scriitori, compozitori, pictori, studenți), având ca temă de discuții isihasmul.

Cercul a fost desființat în 1950, mulți dintre membri săi fiind condamnați la ani grei de temniță comunistă.