5.288 de modificări
Modificări
legături interne şi mici ajustări de formă
{{Spiritualitate didactică}}
'''Mândria''' este un [[păcat]] care constă în afişarea unei superiorităţi ce poate fi legată în chip nesăbuit de diverse lucruri (calităţi fizice sau morale, avere, situaţie, origine, naţionalitate, etnie, rasă, culoarea pielii, etc). Mândria este unul din cele şapte păcate capitale. Ea îl spurcă, îl coboară pe om, îl acoperă de ruşine, căci îl face asemenea [[diavol]]ilor, foşti [[îngeri]] azvârliţi din cer de [[Dumnezeu]] din pricina trufiei; ea este în acelaşi timp şi rădăcina marilor încălcări ale legii morale (deci al celorlalte [[păcate]]).
Dumnezeu urăşte ochii trufaşi şi inima trufaşă născătoare de cuvinte semeţe. El le stă împotrivă celor mândri, pe care îi mustră şi îi pedepseşte aspru, cărora le [[smerenia|smereşte]] inima prin [[suferinţa|suferinţe]] şi necazuri. Exemple pilduitoare sunt destinele tragice ale lui [[Sanherib]], [[Belşaţar]] şi ale Egiptului, [[Israel]]ului, Moabului sau cele ceva mai blânde ale lui [[NebucadneţarNebucudonosor al II-lea]], [[Ozia]] sau [[EzechiaIezechia]].
În mod obişnuit mândria aţâţă [[cearta|certurile]], poate cufunda omul în [[sărăcia|sărăcie]] (prin refuzul de a presta unele [[munca|munci]] considerate inferioare) şi poate da naştere la dispreţ faţă de ceilalţi, ceea ce se întâmplă la unii oameni care au o anumită corectitudine morală ([[pilda vameşului şi fariseului]]). Ea este incompatibilă cu adevărata [[înţelepciunea|înţelepciune]]. Creştinul adevărat nu se socoteşte niciodată înţelept, cum fac cei [[iubirea de arginţi|bogaţi]] sau mulţi din oamenii mândri, pentru că acest lucru l-ar îndepărta de [[mântuire]].
Omul mândru este adeseori lăudăros (cu ceea ce de fapt nu-i aparţine- bunuri, sănătate, educaţie, origine), în multe cazuri ateu, uneori batjocoritor; în anumite cazuri el este [[lăcomia|îmbuibat]] şi asupritor iar în altele adună mulţime de păcate grele. Cauzele mândriei sunt [[cunoaşterea]], [[iubirea de arginţi|bogăţia]] şi [[puterea]] sau chiar o anumită corectitudine morală. Armele luptei împotriva mândriei sunt [[rugăciune]]a şi [[iubirea]] aproapelui, modelul suprem fiind [[Iisus]], care este [[blândeţea|blând]] şi [[smerenia|smerit]] cu inima.
[[Solomon]] ne arată că [[înţelepciunea|înţeleptul]] se teme şi se abate dela rău, dar prostul este nechibzuit şi sigur de sine.<ref>Prov14.16</ref>
Solomon ne încredinţează că mândria aţâţă [[cearta|certurile]]<ref>Prov13.10</ref><ref name="Concordanţă"/> şi ne spune că omul [[nesăbuinţa|nesăbuit]] lovit de înfumurare şi cu gânduri rele ar fi mai bine să-şi pună mâna la gură pentru a nu stârni, în [[mânia]] sa, certuri.<ref>Prov30.33</ref><ref name="Concordanţă"/>
Fudulia poate cufunda omul în [[sărăcia|sărăcie]]: mai bine să fii [[smerenia|smerit]] şi să ai o slugă decât să fii fudul şi să nu ai ce mânca, ne pune în gardă Solomon.<ref>Prov12.9</ref>Trufia se înalţă adeseori din solul unei anumite corectitudini, cum se întâmplă cu cei mândri şi dispreţuitori, iar [[smerenia|umilinţa]] creşte de multe ori din lacrimile păcătoşilor, aşa cum ne avertizează [[Iisus]] în [[pilda vameşului şi fariseului]].<ref>Lc18.9-14</ref><ref name="Concordanţă"/>Înţelepciunea, personificată în [[Pilde|Proverbele Pildelui lui Solomon]](Proverbele lui Solomon), strigă că ea urăşte trufia şi mândria, purtarea rea şi gura [[minciuna|mincinoasă]].<ref>Prov8.12-13</ref><ref name="Concordanţă"/><ref name="Anania">Biblia, traducere Anania, vezi bibliografia, capitolul Concordanţă biblică, secţiunea mândria</ref> Mândria este prezentă în discursurile falşilor învăţători, sofişti şi [[iubirea de arginţi|lacomi]] împotriva cărora vorbeşte [[apostolul Pavel]] într-una din epistolele sale.<ref>1Tim6.3-5</ref><ref name="Concordanţă"/>
===Oamenii mândri ce se cred înţelepţi===
[[Solomon]] ne atrage atenţia să nu ne socotim înţelepţi şi să nu ne [[nădejdea|bizuim]] pe [[înţelepciunea]] noastră, ci să ne [[teama|temem]] de Domnul şi să ne abatem de la rău.<ref>Prov3.5-7</ref> Omul [[iubirea de arginţi|bogat]] este unul dintre aceia care cred că sunt înţelepţi; pe acesta [[sărăcia|săracul]] priceput îl cercetează, arată acelaşi Solomon.<ref>Prov28.11</ref>În general putem să tragem [[nădejdea|nădejde]] de îndreptare mai mult de la un [[nesăbuinţa|nesăbuit]] decât de la unul care se crede înţelept, ne previne Solomon.<ref>Prov26.12</ref><ref name="Concordanţă"/>Proorocul [[Ieremia]] spune că e bine ca înţeleptul să nu se laude cu înţelepciunea lui, cel tare să nu se laude cu tăria lui, bogatul să nu se laude cu bogăţia lui, ci cel ce se laudă să se laude că are pricepere şi că-l cunoaşte pe [[Dumnezeu]], care face [[mila|milă]], [[judecată]] şi [[dreptatea|dreptate]] pe pământ, căci în aceasta găseşte [[plăcerea|plăcere]] Dumnezeu.<ref>Ier 9.23</ref>
===Omul mândru şi batjocoritor===
Omul îngâmfat este deseori batjocoritor, arată [[Solomon]]<ref>Prov14.6, 1.22, 21.24, Dan11.22, Os7.5 </ref> Batjocoritorii sunt cauza [[cearta|certurilor]], neînţelegerilor, ocărilor, stărilor sociale conflictuale,<ref>Prov 22.10, 29.8, Iov17.2</ref> dincolo de faptul că îşi creează singuri [[suferinţa|suferinţe]] şi neplăceri, spune acelaşi Solomon.<ref>Prov 9.12, 24.9</ref> Cine îşi bate joc de [[sărăcia|sărac]], îşi bate joc de Cel care l-a făcut<ref>Prov17.5, 14.31 </ref>, iar acesta va fi batjocorit de [[Dumnezeu]], avertizează autorul [[Proverbele Pildele lui Solomon|Proverbelor]].(Proverbele lui Solomon)<ref>Prov 3.34 </ref> Batjocoritorul nu ascultă şi nu-i place mustrarea,<ref>Prov 9.7-8, 13.1</ref> aşa că lor le sunt rezervate pedepsele, inclusiv loviturile, spre îndreptare, ne previne Solomon.<ref>Prov19.25,29,21.11 </ref> Dacă vor rămâne neschimbaţi, nu vor vedea [[împărăţia lui Dumnezeu]], arată apostolul Pavel<ref>1Cor6.10, Is29.20 </ref> Apostolii Iuda şi [[apostolul Petru|Petru]] arată că în zilele din urmă (premergătoare [[Apocalipsa Sf. Ioan Teologul|apocalipsei]]) vor fi batjocoritori.<ref>Iuda1.18, 2Pet3.3,</ref>
===Omul mândru şi rău===
==Sursele mândriei==
[[Cunoaşterea]] este una din pricinile de mândrie, căci „cunoştinta îngâmfă, pe când dragostea zideşte” învaţă [[apostolul Pavel]]<ref>1Cor8.1</ref>[[Adam]] şi [[Eva]] au fost alungaţi din [[rai]] din pricina trufiei cunoaşterii, pentru că au nesocotit porunca Domnului şi au mâncat din pomul cunoaşterii binelui şi răului, arată [[Cartea Facerii]]<ref>Fac3.1-6</ref><ref name="Anania 2"/> [[diavol|Lucifer]] a căzut din [[cer]] din pricina trufiei, devenind [[diavol|Satan]] (duşmanul, [[diavol]]ul), învaţă proorocul [[Isaia]]<ref>Is14.12-14, Lc10.18</ref><ref name="Anania 2"/> [[Puterea]] şi [[iubirea de arginţi|bogăţia]] reprezintă a doua cauză de mândrie. Regele asirian [[Sanherib]], regii babilonieni [[NabucadneţarNabucudonosor al II-lea]] şi [[Belşaţar]], regii lui Israel [[Ozia]], [[EzechiaIezechia]], tânarul [[Adonia]] cad pradă acestui [[păcat]]. Ea cuprinde cetăţi (Iacov, Tir, Efraim, [[homosexualitatea|Sodoma]]) şi ţări (Egipt, Israel, Iuda, Moab)
==Mândria domnitorilor==
[[Cartea I a Regilor]] relatează cum [[Adonia]], pe care tatăl său, [[David]], nu-l mustrase niciodată, s-a sumeţit împotriva tatălui său, împăratul, uneltind pentru preluarea puterii.<ref>1Imp1.5-6</ref>
Cărţile istorice ale [[Vechiul Testament|Vechiului Testament]] relatează cum [[Dumnezeu]] a pedepsit trufia lui [[Sanherib]], trimiţând un [[înger]] care ucide 185 000 de soldaţi din tabăra acestuia, obligându-l să renunţe la lupta împotriva lui [[EzechiaIezechia]]. El se întoarce în ţara sa unde este ucis de fiii săi, în timp ce se ruga în templu.<ref>2Imp19, 2Cron32.1-22 </ref><ref name="Concordanţă"/>
Cartea profetică a proorocului [[Daniel]], care-i poartă numele, istoriseşte cum [[NabucadneţarNabucudonosor al II-lea]] primise atâta putere, încât i s-a îngâmfat inima, şi i s-a împietrit până la mândrie. Aşa cum i-a tălmăcit Daniel [[vis]] său neliniştitor, el a fost îndepărtat de pe tron şi a fost despuiat de [[slava]] lui: a fost izgonit din mijlocul copiilor oamenilor, a locuit la un loc cu măgarii sălbatici, i s-a dat să mănânce iarbă ca la boi, trupul i-a fost udat de roua cerului, i-a crescut părul ca penele vulturului şi unghiile ca ghearele păsărilor; inima i s-a făcut ca a fiarelor; şapte vremi au trecut peste el, până când a recunoscut că Dumnezeu stăpâneşte peste împărăţia oamenilor şi o dă cui vrea; şi atunci a fost reaşezat în scaunul de domnie.<ref>Dan4.1-37, 5.18-21 </ref><ref name="Concordanţă"/>
[[Belşaţar]] nu învaţă nimic din istoria tatălui său şi nu-şi smereşte inima, aşa că mesajul lui Dumnezeu, scris de mâna Domnului pe tencuiala zidului împărătesc -continuă aceeaşi carte profetică- se împlineşte nemilos, aşa cum este tâlcuit de Daniel: Belşaţar este ucis, domnia revenindu-i lui Dariu, Medul (Darius al II-lea Ochos, rege persan)<ref>Dan5.1-31 </ref><ref name="Concordanţă"/>
[[Cartea a II-a a Cronicilor]] relatează cum împăratul [[Ozia]], fiul lui [[Amaţia]], a dus o viaţă plăcută lui Dumnezeu, ajungând un lider regional foarte influent, cu o armată foarte numeroasă şi, devenit puternic, s-a sumeţit: a intrat în [[Templul din Ierusalim|Templul]] Domnului pentru a arde [[tămâie]], faptă îngăduită doar [[preot|preoţilor]], fiii lui [[Aaron]], care au fost sfinţiţi s-o aducă. Înfruntat de preotul Azaria şi cei 80 de preoţi care-l atenţionară că face un [[păcat]]- continuă cartea- el s-a [[mânia|mâniat]] pe preoţi, şi cum s-a mâniat, i-a apărut o [[boala|lepră]] pe frunte, pe care a avut-o până la sfârşitul vieţii. El a locuit într-o casă deosebită ca lepros, căci a fost izgonit din Casa Domnului. Şi fiul său, [[Iotam]], era în fruntea casei împăratului şi judeca poporul ţării. <ref>2Cron26.1-16-23 </ref><ref name="Concordanţă"/>
Aceeaşi carte a Cronicilor evocă cum, fiind [[boala|bolnav]] de moarte, [[EzechiaIezechia]] a făcut o [[rugăciune]] Domnului, iar Domnul l-a vindecat. În loc să răsplătească binefacerea primită, Ezechia, părăsit de Dumnezeu care vroia să-i încerce inima, s-a îngâmfat din pricina bogăţiilor şi le-a arătat solilor babilonieni toate locurile unde îşi ţinea lucrurile de mare preţ. Atunci [[mânia]] lui Dumnezeu s-a abătut asupra lui, asupra lui Iuda şi asupra Ierusalimului, însă Ezechia, smerenia|smerindu-se din mândria lui, împreună cu locuitorii Ierusalimului, a făcut ca mânia lui Dumnezeu să nu vină peste ei în timpul vieţii lui: [[Isaia]] îl anunţă că, după moartea sa, ţara va fi jefuită şi copiii săi duşi în robie la curtea Babilonului.<ref>2Cron32.23-31, 2Imp, cap20 </ref><ref name="Concordanţă"/>
==Cetăţi şi ţări mândre smerite==
În cartea [[Isaia]] proorocul ce da numele cărţii vesteşte:„cununa îngâmfată a beţivilor lui Efraim” va fi strivită. Căci judecătorii şi soldaţii se clatină din pricina vinului şi sunt ameţiţi de băuturi tari; [[preot|preoţii]] şi proorocii aşijderea: se clatină când proorocesc, se poticnesc când judecă; în plus sunt şi batjocoritori.<ref>Is28.1-29 </ref><ref name="Concordanţă"/>
Proorocul [[EzechielIezechiel]] prezice că mândria Egiptului va fi nimicită de către „sabia” Babilonului; Egiptul, care era „ca un crocodil în mări, care se aruncă în râuri şi tulbură apele cu picioarele lui şi întărâtă valurile râurilor” va fi „prins” şi zdrobit. Cei care „răspândeau groaza în ţara celor vii”, cum sunt Mesec şi Tubal, vor fi [[uciderea|ucişi]] de sabie.<ref>Ezec32</ref> Este vorba de victoria lui Nabucudonosor al II-lea (Nabucadneţar în Biblie) împotriva Egiptului la Karkemiş, în anul 605.<ref name="Encarta">Encarta 2006</ref>
[[Israel]]ul va fi pedepsit pentru urâciunile sale ([[închinarea la dumnezei străini|idolatrie]], [[lăcomia|lăcomie]], uciderea|omoruri, silnicie): popoarele cele mai rele vor stăpâni casele lor şi mândria celor puternici va cunoaşte sfârşitul, anunţă acelaşi prooroc<ref>Ezechiel7, Isaia cap2</ref>. Istoria arată că Nabucudonosor al II-lea supune Iudeea în 597 şi duce o bună parte din populaţia captivă în Babilon.<ref name="Encarta"/>
