259 de modificări
Modificări
→Sursele mândriei
{{Spiritualitate didactică}}
[[Image:Mândria-Jacob Matham.png|thumb|right|Mândria-Jacob Matham,1592-93, Bayly Art Museum]]
'''Mândria''' (sau '''trufia''') este un [[păcat]] care constă în afişarea unei superiorităţi ce poate fi legată în chip nesăbuit de diverse lucruri (calităţi fizice sau morale, avere, situaţie, origine, naţionalitate, etnie, rasă, culoarea pielii, etc). Mândria este unul din cele şapte păcate capitale.<ref>Sf. [[Grigorie cel Mare]] ( sec al VI-lea) a stabilit şapte păcate capitale (Lib. mor. in Job. XXXI, XVII), această clasificare fiind reţinută de cei mai mulţi teologi ai Evului Mediu. Toma de Aquino, sec al XIII-lea (I-II:84:4) vorbeşte de slavă deşartă (mândrie), avariţie, lăcomie, desfrânare, lene, invidie, mânie. Sf. Bonaventura (sec al XIII-lea) dă aceeaşi enumerare (Brevil, III, IX). Scriitorii creştini timpurii distingeau opt păcate capitale: Sf. [[Ciprian al Cartaginei|Ciprian]], sec al III-lea (De mort., IV), [[Ioan Casian]], sec al III-lea (Institutes 5, Conferences 5), Columbanus, sec al V-lea (("Instr. de octo vitiis princip." în "Bibl. max. vet. patr.", XII, 23), Alcuin, sec al VII-lea (De virtut. et vitiis, XXVII sqq.)http://www.newadvent.org/cathen/14004b.htm </ref> Ea îl spurcă, îl coboară pe om, îl acoperă de ruşine, căci îl face asemenea [[diavol]]ilor, foşti [[îngeri]] azvârliţi din cer de [[Dumnezeu]] din pricina trufiei; ea este în acelaşi timp şi rădăcina marilor încălcări ale legii morale (deci al celorlalte [[păcate]]).
Dumnezeu urăşte ochii trufaşi şi inima trufaşă născătoare de cuvinte semeţe. El le stă împotrivă celor mândri, pe care îi mustră şi îi pedepseşte aspru, cărora le [[smerenia|smereşte]] inima prin [[suferinţa|suferinţe]] şi necazuri. Exemple pilduitoare sunt destinele tragice ale lui [[Sanherib]], [[Belşaţar]] şi ale Egiptului, [[Israel]]ului, Moabului sau cele ceva mai blânde ale lui [[Nabucodonosor al II-lea]], [[Ozia]] sau [[Iezechia]].
În mod obişnuit mândria aţâţă [[cearta|certurile]], poate cufunda omul în [[sărăcia|sărăcie]] (prin refuzul de a presta unele [[munca|munci]] considerate inferioare) şi poate da naştere la dispreţ faţă de ceilalţi, ceea ce se întâmplă la unii oameni care au o anumită corectitudine morală ([[pilda vameşului şi fariseului]]). Ea este incompatibilă cu adevărata [[înţelepciunea|înţelepciune]]. Creştinul adevărat nu se socoteşte niciodată înţelept, cum fac cei [[iubirea de arginţi|bogaţi]] sau mulţi din oamenii mândri, pentru că acest lucru l-ar îndepărta de [[mântuire]].
:A răsturnat pe cei puternici de pe scaunele lor de domnie, şi a înălţat pe cei smeriţi.
:Pe cei flămânzi i -a săturat de bunătăţi, şi pe cei bogaţi i -a scos afară cu mâinile goale”.<ref>Lc1.51-52 </ref><ref name="Anania"/>
Iisus a criticat slava deşartă după care umblau [[cărturar]]ii şi [[farisei]]i; aceştia umblau după locurile dintâi la ospeţe, şi după scaunele dintâi în sinagogi; le placea plăcea să le facă oamenii plecăciuni prin pieţe, şi să le zică: „Rabi! Rabi!”. Iisus le-a amintit că numai Unul este învăţătorul şi că oricine se va înălţa, va fi [[smerenia|smerit]]; şi oricine se va smeri, va fi înălţat<ref>Mt23.11-12</ref>, lucru aplicabil chiar la o masă, unde este bine să fim mutaţi de gazdă mai sus în loc să fim izgoniţi în mod ruşinos de pe locurile cele dintâi dacă se întâmplă să vină cineva mai cu vază.<ref>Lc14.7-11</ref><ref name="Concordanţă"/><ref name="Anania 2"/>
[[Apostolul Petru]] le spune [[preot|preoţilor]] să se îmbrace cu [[smerenia|smerenie]], amintindu-le că Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă, iar celor smeriţi le dă [[har]], şi numai în acest fel, smerindu-se sub mâna tare a lui Dumnezeu, ei vor fi înălţaţi la vremea potrivită.<ref>1Pet5.5</ref><ref name="Concordanţă"/><ref name="Anania"/>
[[Apostolul Iacov]] arată că Duhul pe care l-a pus Dumnezeu să locuiască în noi ne vrea cu gelozie pentru Sine şi că în schimb, ne dă un har şi mai mare şi că de aceea spune [[Biblia|Scriptura]]:„Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar dă har celor smeriţi”.<ref>Iac4.6</ref><ref name="Concordanţă"/><ref name="Anania"/><ref name="Anania 2"/>
==Sursele mândriei==
[[Cercetarea|Cunoaşterea]] este una din pricinile de mândrie, căci „cunoştinţa îngâmfă, pe când dragostea zideşte” învaţă [[apostolul Pavel]]<ref>1Cor8.1</ref>. [[Adam]] şi [[Eva]] au fost alungaţi din [[rai]] din pricina trufiei cunoaşterii, pentru că au nesocotit porunca Domnului şi au mâncat din pomul cunoaşterii binelui şi răului, arată [[Cartea Facerii]]<ref>Fac3.1-6</ref><ref name="Anania 2"/>. [[diavol|Lucifer]] a căzut din [[cer]] din pricina trufiei, devenind [[diavol|Satan]] (duşmanul, [[diavol]]ul), învaţă proorocul [[Isaia]]<ref>Is14.12-14, Lc10.18</ref><ref name="Anania 2"/>. [[Puterea]] şi [[iubirea de arginţi|bogăţia]] reprezintă a doua cauză de mândrie. Regele asirian [[Sanherib]], regii babilonieni [[Nabucudonosor al II-lea]] şi [[Belşaţar]], regii lui Israel [[Ozia]], [[Iezechia]], tânarul [[Adonia]] cad pradă acestui [[păcat]]. Ea cuprinde cetăţi (Iacov, Tir, Efraim, [[homosexualitatea|Sodoma]]) şi ţări (Egipt, Israel, Iuda, Moab).
==Păcatele mândriei==
După Îndreptarul de Spovedanie al părintelui Ilie Cleopa, lista cu [[Spovedania#P.C4.83catele_m.C3.A2ndriei|păcatele mândriei]].
==Mândria domnitorilor==
Cetatea [[homosexualitatea|Sodomei]] a păcătuit şi prin trufie, ne informează proorocul Ezechiel<ref>Ezec16.49-50 </ref>
Isaia prooroceşte Iudei şi Ierusalimului, mustrându-le pentru idolatria şi [[lăcomia]] lor: la venirea lui [[Iisus]] „omul va trebui să-şi plece in jos privirea semeaţă si îngâmfarea lui va fi smerită: numai Domnul va fi înalţat înălţat in ziua aceea”.<ref>Ezec,cap7, Is, cap2 </ref>
Cărţile [[Biblia|Bibliei]] arată cum Domnul face de ruşine mândria lui Moab, pentru că locuitorii săi au fost idolatri, au batjocorit poporul Domnului şi au fost semeţi cu acesta.<ref>Is16.1-14, Tefania, cap2, Ier,cap48 </ref><ref name="Concordanţă"/>. Datele istorice arată că ţara Moabului a fost cucerită de babilonieni în secolul al 6-lea, după care a dispărut ca ţară.<ref name="Encarta"/>
:Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate: dragostea nu pizmuieşte; dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie,
:nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândeşte la rău,
:nu se bucură de neleguirenelegiuire, ci se bucură de adevăr,
:acopere totul, crede totul, nădăjduieşte totul, sufere totul.
:Dragostea nu va pieri niciodată. Proorociile se vor sfârşi; limbile vor înceta; cunoştinţa va avea sfârşit.
