Mănăstirea Plumbuita

De la OrthodoxWiki
Versiunea din 24 februarie 2020 16:51, autor: Sîmbotin (Discuție | contribuții) (Istoric)
Salt la: navigare, căutare
La acest articol se lucrează chiar în acest moment!

Ca o curtoazie față de persoana care dezvoltă acest articol și pentru a evita conflictele de versiuni din baza de date a sistemului, evitați să îl editați până la dispariția etichetei. În cazul în care considerați că este necesar, vă recomandăm să contactați editorul prin pagina de discuții a articolului.

Mănăstirea Plumbuita
Biserica manastirii Plumbuita.jpg
Jurisdicție Arhiepiscopia Bucureștilor
Tip călugări
Înființată 1560
Ctitori Petru cel Tânăr
Matei Basarab
Stareț Protosinghel Justin Bulimar
Mărime aprox. 20 călugări
Localizare   București
Str. Plumbuita nr. 58, Sectorul 2
Limba liturgică română
Cântarea bizantină
Schituri, metocuri și chilii
Hramuri Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul
(24 iunie)
Site web oficial http://manastirea-plumbuita.ro/

Mănăstirea Plumbuita, cu hramul Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, este o veche mănăstire ortodoxă din România. Este situată în cartierul Colentina din București, pe un mic deal de pe malul drept al râului Colentina. A fost ctitorită de voievodul Petru cel Tânăr (1559-1568), în 1560, apoi refăcută din temelii de către Matei Basarab, Domn al Țării Românești (1632-1654), în 1647.
Este inclusă, în ansamblul ei, în Lista monumentelor istorice din România, având codul de clasificare B-II-a-A-19419.[1]

Istoric

Prima atestare documentară se referă la anul 1560, când Petru cel Tânăr (Domn al Țării Românești între 1559-1568, fiul lui Mircea Ciobanul și al Doamnei Chiajna) începe ridicarea acestui sfânt lăcaș, cu hramul Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul. Mai exact, la la 1 iulie 1564, Petru cel Tânăr întărea printr-un hrisov domnesc stăpânirea mănăstirii, încă în construcție, asupra unui loc din apropiere.[2]

Lucrările de construcție continuă și în timpul urmașului său la tron, Alexandru al II-lea Mircea (1568–1577, cel care a ctitorit și Mănăstirea Radu Vodă din București),[3] dar sunt terminate abia în timpul domniei lui Mihnea al II-lea Turcitul (1577-1583). În 1585, acesta din urmă închină așezământul Mănăstirii Xiropotamu, de la Muntele Athos, printr-un hrisov emis la 21 octombrie din acel an, deschizând astfel lungul șir al egumenilor greci a căror conducere lipsită de interes a influențat dramatic destinele ctitoriei, mănăstirea căzând în paragină, mai ales după evenimentele din 1595, când Sinan Pașa cucerește Bucureștiul, și după incendiul din 1614.[2]

În anul 1647, biserica mănăstirii este rezidită din temelii din porunca lui Matei Basarab,[4] după modelul ctitoriei lui Radu cel Mare de la Dealu, pentru a comemora victoria din 20 octombrie 1632 asupra lui Radu Iliaș. Tot atunci, mănăstirea este întărită cu ziduri mari de apărare (domnii țărilor române, după acceptarea suzeranității otomane, nu mai aveau voie să ridice cetăți propriu-zise, dar le suplineau fortificând mănăstirile aflate în puncte strategice) și se construiește Casa Domnească, asemănătoare cu cea de la Mănăstirea Brebu.[2]

Marele cutremur care a lovit capitala în anul 1802 a produs mari stricăciuni și la Plumbuita. Egumenul Dionisie din Ianina, fost stareț al Mănăstirii Xiropotamu, a început reconstrucția clopotniței și a bisericii, ambele grav afectate de acel cutremur. Folosind doar fondurile așezământului, el a finalizat între anii 1802-1806 toate lucrările de reparație necesare.[2]

După reprimarea Revoluției de la 1848, mănăstirea este transformată în închisoare politică. Astfel, în luna octombrie 1848, autoritățile de atunci i-au arestat și încarcerat în beciurile de la Plumbuita pe o parte din fruntașii Revoluției. În timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, odată cu secularizarea averilor mănăstirești (1863), toate bunurile mănăstirii au trecut în proprietatea statului. Mănăstirea este părăsită, biserica ei fiind transformată în biserică de parohie, dar restul complexului decade și ajunge în stare ruina pentru o lungă perioada de timp.[5]

Între anii 1933-1940, mănăstirea a fost supusă unor lucrări de restaurare conduse de Comisia Monumentelor Istorice. Izbucnind al doilea război mondial, aceste lucrări nu au fost finalizate. În anul 1953, restaurarea fiind reluată și terminată în 1955, prin grija PF Iustinian. Târnosire mănăstirii complet refăcute s-a săvârșit la 24 iunie (ziua hramului mănăstirii) 1958, stareț fiind Părintele arhimandrit Sofian Boghiu.[5]

Arhitectură

Mănăstirea Plumbuita în prezent

Note

  1. Ministerul Culturii. Lista monumentelor istorice 2015: București, p. 652, accesat la 15 februarie 2020
  2. 2,0 2,1 2,2 2,3 Arhiepiscopia Bucureștilor: Mănăstirea Plumbuita, accesat la 20 februarie 2020
  3. Nicolae Iorga, Istoria Bisericii Românești, 1908, p. 80.
  4. Nicolae Iorga, Istoria Bisericii Românești, 1908, p. 148.
  5. 5,0 5,1 Mănăstirea Plumbuita: Istoric, accesat la 24 februarie 2020

Bibliografie

  • Nicolae Iorga, Istoria Bisericii Românești și a vieții religioase a Românilor, Tipografia „Neamul Românesc”, Vălenii de Munte, 1908

Legături externe