Mănăstirea Moisei

De la OrthodoxWiki
Versiunea din 31 iulie 2018 15:28, autor: Ghighi (Discuție | contribuții) (minore)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)
Salt la: navigare, căutare

Mănăstire ortodoxă de călugări, cu o istorie de peste 400 de ani, Moisei a fost pe parcursul existenţei sale o adevărată cetate de apărare a credinţei ortodoxe în Maramureş. Viaţa monahală a început aici în secolul al XVI-lea, când a fost construită o biserică din lemn, ce s-a păstrat până în zilele noastre. Metoc al Mănăstirii Putna, Moisei a desfăşurat o intensă activitate monahală, timp de peste 200 de ani, şi a avut un rol cultural important în regiune. Ulterior, sfântul aşezământ a ajuns în posesia greco-catolicilor, iar din 1948 a revenit Bisericii Ortodoxe Române. Mănăstirea are hramurile Adormirea Maicii Domnului, la 15 august, şi Întâmpinarea Domnului, la 2 februarie.


Istoric

Mănăstirea Moisei se află la 10 km de orașul Borșa, în comuna Moisei, care în vechime a făcut parte din domeniul lui Bogdan, voievodul Maramureşului şi întemeietorul Moldovei, localitatea fiind atestată documentar în 1365. Complexul monahal este situat la poalele muntelui Pietrosul Rodnei, pe un platou înconjurat de dealuri împădurite, ce ajung până la 900 de metri înălţime, acolo unde s-au nevoit călugări isihaşti, în post şi rugăciune, încă din secolul al XV-lea. Aceştia au ridicat mai târziu, în secolul al XVI-lea, o modestă sihăstrie, din care a evoluat Mănăstirea Moisei. O inscripţie pe o bârnă din peretele sfântului lăcaş ne vorbeşte despre unul dintre ctitorii săi: „Această biserică nouă a ridicat-o călugărul Iosif în anul Domnului 1599“. Despre existenţa sa în acea perioadă, aflăm şi din alte izvoarele istorice. Astfel, pe ștampila lăcaşului monahal, folosită până la 1962, care avea la mijloc pe Maica Domnului, este scris: „Moisei 1600”, iar în șematismul Diecezei de Gherla, din 1920, se menționează: „Mănăstirea Moisei cu hramul Adormirea Maicii Domnului 1600”.

Chiar dacă nu a fost o ctitorie voievodală sau boierească, încă de la început a fost înzestrată cu întinse terenuri, mai ales cu păduri, după cum arată documentele vremii. În 1637, mănăstirea era pe deplin consolidată, fiind menţionată ca reşedinţă a episcopului Dumitru Pop. Mai târziu, a fost şi reşedinţă a episcopilor Serafim de Petrova şi Dosoftei al II-lea Teodorovici, mănăstirea fiind considerată a doua, ca importanță, de pe aceste meleaguri, după cea din Perii Maramureșului (zidită de fiul lui Dragoş Vodă, înainte de 1391). Biserica din lemn a fost sfinţită în 1672, de mitropolitul Ardealului, Sfântul Ierarh Sava Brancovici, în prezența unor delegați din Moldova. Aşezământul monahal a fost pus atunci sub ocrotirea Mănăstirii Putna, ca metoc, pentru a fi ferit de influenţe străine sau de acapararea de către alte culte. După aproape 20 de ani, un alt sfânt ierarh, Iosif Mărturisitorul, pe atunci episcop al Maramureşului, a ţinut un un sinod la Mănăstirea Moisei.

În ceea ce priveşte arhitectura, biserica din lemn nu este de tip maramureşan: are formă dreptunghiulară, cu proporţii reduse, iar turla, situată deasupra pronaosului, este scundă. Este construită pe temelie de piatră brută, din bârne de molid încheiate la capete în stilul coadă de rândunică, prinse între ele prin cuie de lemn. Biserica are lungimea de 12,5 metri, iar lăţimea de 4,5 metri, fiind împărţită în altar, naos şi pronaos, cu un pridvor în faţă. Altarul, în formă obișnuită de pentagon, este despărțit de naos printr-un perete de bârne, cu deschizături pentru ușile diaconești și ușa împărătească. Mai târziu, pe acest perete s-a aplicat un iconostas sculptat. Naosul are boltă semicirculară şi este luminat de patru ferestre de mici dimensiuni. Pronaosul, și el de mici dimensiuni, comunică printr-o uşă cu naosul. Pridvorul este deschis şi se sprijină pe patru coloane legate între ele prin arcuri de lemn. În urma cercetărilor, s-a constatat că biserica a fost împodobită de două ori cu pictură, primul strat pe pânză, iar cel de-al doilea, realizat peste primul, pe gips, se pare la 1871, de către Cunicu și fiul său Ottokarin. Mărturie a veacurilor trecute, biserica din lemn, construită în 1599, își păstrează și astăzi frumusețea ei arhaică.


O legendă despre ctitorie

Începuturile vieţii monahale la Moisei sunt legate şi de o legendă, care ne oferă mai multe informaţii cu privire la întemeierea mănăstirii. Se spune că a fost ridicată de credincioșii Moise Coman și soția sa Dochia, în memoria fiului lor, care plecase în Bucovina pentru a se căsători şi nu s-a mai întors. [1]După o lungă aşteptare, părinţii l-au considerat mort şi i-au ridicat o cruce la poalele munţilor. Într-un molid din apropiere aveau să descopere mai târziu o icoană a Maicii Domnului, pe care au dus-o în biserica satului, însă a doua zi au găsit-o tot acolo. După mai mulţi ani, într-o zi de vară, părinţii tânărului şi slugile lor se aflau pe platoul unde se află acum mănăstirea, pentru a strânge fân, iar în timp ce se odihneau au auzit toţi un sunet de clopot din pământ. Părinţii au înţeles că era un semn de la Dumnezeu şi au dăruit acel teren călugărilor pentru ridicarea unei biserici. Când construcţia era aproape terminată, a venit aici un monah care cerea ajutoare pentru refacerea Mănăstirii Putna, devastată de tătari. Acesta a fost recunoscut de Dochia ca fiind copilul ei, iar el a mărturisit că a poposit la Putna, unde a fost atras de slujbă şi de viaţa monahilor, încât a hotărât să se călugărească. După întâlnirea cu mama lui, acesta s-a întors în Moldova, iar mai târziu a fost trimis ca stareţ al Mănăstirii Moisei. Molidul în care fusese descoperită icoana Maicii Domnului a fost tăiat, iar pe trunchiul lui (se poate vedea şi azi) a fost aşezată masa altarului.


Metoc al Mănăstirii Putna

De-a lungul secolelor, sfântul aşezământ a rămas neclintit în faţa valurilor istoriei, fiind o mărturie vie a continuităţii monahismului maramureșan, chiar dacă au fost unele întreruperi. Fiind sub oblăduirea puternicei Mănăstiri Putna, a fost ferită de multe pericole. Astfel, în 1717, a scăpat de atacul violent al tătarilor, care au distrus zeci de localităţi, au ucis mii de oameni şi au incendiat numeroase biserici în Maramureş. Legăturile între Moisei şi Putna au continuat şi în secolul al XVIII-lea, fiind consolidate nu numai prin intermediul cărților dăruite de partea moldoveană, ci și prin viața de obște comună. În 1759, cu binecuvântarea mitropolitului Moldovei, Sfântul Iacob Putneanul, la Moisei a fost numit egumen ieromonahul Teofan de la Putna. În acea vreme, Moisei era considerată prima mănăstire din Maramureş, întrucât cea din Peri fusese distrusă de către calvini. Aşezământul monahal a scăpat şi de tunurile generalului austriac Bukow, în 1762, care au ras de pe suprafaţa Transilvaniei aproape toate mănăstirile ortodoxe. Moisei a fost atunci singura mănăstire ortodoxă din Maramureş care a rămas în picioare. Academicianul Mircea Păcurariu ne spune că, din acel an, unele mănăstiri din Ardeal au devenit greco-catolice „prin abuz și forță”, iar la scurt timp au fost desființate, din lipsă de călugări. Din această cauză, Biserica ortodoxă din Transilvania nu a mai avut nici o mănăstire până în anul 1918.


O vestită şcoală pentru preoţi

Prin întreaga sa existență, Mănăstirea Moisei a avut un rol important nu numai în apărarea şi păstrarea dreptei credinţe strămoşeşti, ci şi în viața culturală a monahismului românesc. Încă din secolul al XVII-lea, aici s-au desfăşurat activităţi cultural-educative. Astfel, în 1694, aici a luat ființă prima școală confesională ortodoxă în limba română, care a durat peste 100 de ani, până la apariţia şcolilor săteşti. Despre modul în care se desfăşura activitatea aici, istoricul Nicolae Albu ne spune următoarele: „În şcoala mănăstirii Moisei veneau călugări moldoveni, aducând cărţi şi daruri. Ea ajunse atât de vestită încât vin să înveţe aici bărbaţi din toate părţile Transilvaniei. Nu mai vorbim de maramureşeni, dintre care găsim semnându-şi numele pe diferite cărţi bisericeşti pe un diac Junta din Ieud şi diiacul Ion.[2] Aici se iniţiau viitorii preoţi şi cântăreţi bisericeşti, care „învăţau de la călugări scrisul, cititul, cântările şi slujbele bisericeşti”, după cum afirmă istoricul Ştefan Meteş.[3] Documentele vremii arată că Mănăstirea Moisei avea legături strânse cu marile centre ortodoxe din Moldova şi din Ţara Românească, de unde primea cărţi de slujbă şi de învăţătură ortodoxă, pe care le foloseau şi bisericile ţinutului. Prin aceste legături, românii din Maramureş au fost ajutaţi să rămână statornici în dreapta credinţă.

Tot în cadrul complexului monahal a fost şi o şcoală de pictură, înfiinţată de episcopul Dumitru Pop, la începutul secolului al XVII-lea, unde călugării învăţau să picteze icoane în stil postbizantin tradiţional. Avem mărturie, de atunci, trei icoane pe lemn de mari dimensiuni, care se păstrează și azi în biserica mică de lemn a mănăstirii: Iisus pe Tron cu Sfânta Scriptură, icoana Sfântului Nicolae, Adormirea Maicii Domnului, icoana de hram a bisericii mănăstirii Moisei. Iconarii de la Moisei au pictat şi la diferite biserici din Maramureş, dintre care amintim Vișeu de Mijloc, Botiza, Poienile Izei, Breb și Mănăstirea Giuleștiului.


Administrată de greco-catolici

Odată cu catolicizarea Ardealului, şi comunitatea credincioşilor din Moisei a fost trecută la catolicism, dar viața monahală ortodoxă de aici a durat până în 1840. Apoi, timp de aproape 100 de ani, între 1840 și 1933 a fost parohie de mir greco-catolică, deservită de preoții uniţi din parohia Moisei. În această perioadă, a fost ridicată o nouă biserică a mănăstirii, în stil neoclasic, cu hramul Adormirea Maicii Domnului. Pentru construirea noului sfânt lăcaş, a fost vândută o suprafaţă de pădure care aparţinea mănăstirii, iar la banii obţinuţi s-au adăugat şi daniile credincioşilor. Biserica a fost înălţată între anii 1904 şi 1910, dar a fost pictată după aproape 70 de ani. Are o înălţime de 35 de metri, este zidită din piatră și cărămidă şi are formă de cruce; este formată din altar, naos şi pronaos. în față are un pridvor deschis, iar ușa de la intrare sculptată din lemn de stejar. Tot atunci a fost construită şi o casă monahală, căreia i s-a adăugat mai târziu un paraclis cu hramul Buna-Vestire. Construirea unui nou lăcaş de cult a fost necesară deoarece vechea biserică din lemn devenise neîncăpătoare pentru mulţimea credincioșilor. De asemenea, se afla în stare de degradare, după aproximativ 200 de ani de la ridicarea ei, restaurarea fiind făcută între anii 1928 şi 1929. Din 1933 până în 1948, Moisei a fost tot în administrarea greco-catolicilor, dar ca mănăstire bazilitană.


Biserica în prezent

Anul 1948 a fost punctul de plecare al unui nou început pentru aşezământul monahal de la Moisei, care a revenit credincioșilor ortodocși, de la care a fost luată pe nedrept. Majoritatea clerului şi a credincioşilor greco-catolici au revenit atunci la Ortodoxie, iar Biserica unită a fost desfiinţată printr-un decret al regimului comunist. Cu toate acestea, nu au trecut decât zece ani, că un alt decret, tot al autorităţilor comuniste, avea să lovească în toate mănăstirile din ţară, multe dintre ele fiind închise sau transformate în parohii. Mosei a început să funcţioneze ca mănăstire ortodoxă din 1948, când viaţa monahală de aici a căpătat un nou impuls. Dar în 1958, a devenit parohie în sat, şi aşa a rămas timp de aproape 50 de ani. În această perioadă, biserica din zid a fost împodobită cu o pictură în frescă, realizată de Flesariu Pantelimon din Sușlănești, Argeș, fost ucenic al marelui pictor român Belizarie. Vechea catapeteasmă a fost înlocuită cu una nouă, în 1984, fiind sculptată în lemn de stejar.

Mănăstirea s-a separat de parohie în 2007, iar de atunci a început formarea unei obşti monahale. Dintre realizările ultimilor ani menționăm construirea stăreţiei, muzeului, bibliotecii şi altarului de vară, în stil maramureşan. Poarta de intrare şi zidul de piatră ce împrejmuieşte incinta au fost construite între anii 2008 şi 2011.

Un pelerinaj cu tradiție are loc an de an, la Moisei, cu ocazia sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, când mii de credincioși din zona Maramureșului, dar și din alte părţi ale țării se adună pentru a participa la hramul mănăstirii. Tot aici se organizează în fiecare an Tabăra de vară și de pictură „Sfântul Sava Brancovici”, unde copiii şi tinerii învaţă tehnica pictării icoanei pe sticlă. Este o activitate ce s-a dorit a fi un liant peste timp între pictorii din prezent și cei care, în urmă cu peste 400 de ani, deprindeau aceste taine în școala de zugravi care a funcționat o perioadă în cadrul mănăstirii.


Amintirea masacrului de la Moisei

Credincioşii din Moisei participă în fiecare an şi la evenimente religios-militare, pentru comemorarea celui mai cumplit asasinat săvârșit în Maramureș, în timpul ocupaţiei hortyiste. La 14 octombrie 1944, în ziua sfântă a Cuvioasei Parascheva, trupele hortyiste au ucis la Moisei 29 de oameni. Aceştia erau țărani români din Mureș, Cluj, Sălaj și Maramureș, care fuseseră duşi într-un lagăr de muncă forțată. Atunci, la sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial, ei au părăsit lagărul, încercând să ajungă la casele lor. Însă au fost prinși de trupele maghiare aflate în retragere, care i-au ținut nemâncați într-o casă din Vișeul de Sus, timp de două săptămâni, iar după aceea i-au adus la Moisei şi i-au împuşcat. În acea perioadă, Maramureşul a fost regiunea în care viața ortodoxă românească a fost expusă celor mai violente lovituri ale regimului hortyist. Prigoana a început în urma Dictatului de la Viena, din 1940, când România a fost obligată să cedeze Transilvania de Nord Ungariei. Acest teritoriu a fost ocupat atunci de armata ungară, condusă de Miklós Horthy, care a instituit un regim al terorii. Bilanţul atrocităţilor cuprinde sute de crime, maltratări, expulzări ale populaţiei româneşti, jafuri, internări în lagăre de muncă, profanări şi incendieri. Numeroase biserici au fost devastate, iar altele chiar dărâmate, cele mai multe fiind ortodoxe. În 1966, în memoria victimelor de la Moisei, sculptorul Vida Gheza a realizat un altar memorial, cu 12 statui din lemn de stejar, care a fost înlocuit, în 1972, cu altul din piatră. În 1983, a fost deschisă o casă memorială, în care se păstrează obiecte personale ale victimelor, ce constituie dovezi ale crimei din 1944.


Bibliografie

„Monahismul ardelean în trecut și astăzi”, Sebastian Dumitru Cârstea, Editura Andreiana, Sibiu, 2008 „Dicționarul mănăstirilor din Transilvania, Banat, Crișana și Maramureș”, coordonator Adrian Andrei Rusu, Editura Presa Universitară, Cluj-Napoca, 2000 „Uniația în Transilvania în trecut și astăzi”, Mircea Păcurariu, Editura Andreiana, Sibiu, 2010 „Istoria Românilor” , vol. III, partea I, Constantin C. Giurescu, Fundaţia Regală pentru Literatură şi Artă, Bucureşti,1944


Surse

  • Vasile Dumitrache, „Mănăstirile şi schiturile României pas cu pas”, vol.4, Mitropolia Ardealului, Crișanei și Maramureșului, Editura Nemira, București, 2002, pp. 245-251.
  • Nicolae Albu, „Istoria învăţământului românesc din Transilvania până la 1800”, Tipografia Lumina, Blaj, 1944, p. 58.
  • Ştefan Meteş, „Mănăstirile româneşti din Transilvania şi Ungaria”, Editură Sibiu, 1936, p. 107.
  • Adus de la „https://ro.orthodoxwiki.org/index.php?title=Mănăstirea_Moisei&oldid=46785