Mănăstirea Dochiaru (Muntele Athos): Diferență între versiuni

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
m
m (diacritice noi (cu virgulă))
Linia 18: Linia 18:
  
 
==Istorie==
 
==Istorie==
Potrivit tradiţiei, mănăstirea Dochiaru a fost întemeiată iniţial (cca. 1070) în apropierea portului [[Dafni (Muntele Athos)|Dafni]] de cuviosul călugăr Eftimie, care a trăit în a doua jumătate a secolului al XI-lea şi care a fost prietenul sau ucenicul Sf. [[Atanasie Atonitul]], fiind de meserie „dochiar”. Alte tradiţii spun că mănăstirea a fost fondată de monahul Daniil de la Dochiariu cândva între anii 1030-1032 sau că şi-a luat numele după un monah pe nume Atanasie Lavriotul (de la [[Mănăstirea Marea Lavră (Muntele Athos)|Marea Lavră]]) şi care avea însărcinarea de a se ocupa de păstrarea vinului şi a uleiului.
+
Potrivit tradiției, mănăstirea Dochiaru a fost întemeiată inițial (cca. 1070) în apropierea portului [[Dafni (Muntele Athos)|Dafni]] de cuviosul călugăr Eftimie, care a trăit în a doua jumătate a secolului al XI-lea și care a fost prietenul sau ucenicul Sf. [[Atanasie Atonitul]], fiind de meserie „dochiar”. Alte tradiții spun că mănăstirea a fost fondată de monahul Daniil de la Dochiariu cândva între anii 1030-1032 sau că și-a luat numele după un monah pe nume Atanasie Lavriotul (de la [[Mănăstirea Marea Lavră (Muntele Athos)|Marea Lavră]]) și care avea însărcinarea de a se ocupa de păstrarea vinului și a uleiului.
  
O legendă despre fondarea mănăstirii (dar mai degrabă despre zidirea catholiconului, după formulare) spune că Sfântul Arhanghel Mihail i-a descoperit unui tânăr o comoară la metocul acestei mânăstiri. Tânărul povesteşte [[egumen]]ului ce i se arătase, iar acesta trimite împreună cu tânărul doi ucenici, ca să descopere comoara si s-o aducă la mânăstire. Cei doi ucenici, voind să păstreze comoara pentru ei, îi leagă tânărului o piatră de gât şi îl aruncă în mare, spunând egumenului că nu găsiseră nimic, iar tânărul fugise. Tânărului doborât în fundul mării, fără cunoştinţă, i s-au arătat atunci doi tineri cu chipuri strălucitoare, anume Arhanghelul Mihail şi îngerul păzitor al tânărului. Îngerul îi cere Arhanghelului să-l scape pe tânăr, şi acesta se trezeşte dintr-o dată, ud şi cu piatra atârnată de gât, în mijlocul mănăstirii şi povesteşte ce i se întâmplase. Ucigaşii au fost siliţi să aducă înapoi comoara, cu care s-ar fi rezidit mănăstirea, primind hramul Sfinţilor Arhangheli. Legenda spune că piatra atârnată de gâtul tânărului s-ar păstra, zidită în zidurile mănăstirii, până în zilele noastre.   
+
O legendă despre fondarea mănăstirii (dar mai degrabă despre zidirea catholiconului, după formulare) spune că Sfântul Arhanghel Mihail i-a descoperit unui tânăr o comoară la metocul acestei mânăstiri. Tânărul povestește [[egumen]]ului ce i se arătase, iar acesta trimite împreună cu tânărul doi ucenici, ca să descopere comoara si s-o aducă la mânăstire. Cei doi ucenici, voind să păstreze comoara pentru ei, îi leagă tânărului o piatră de gât și îl aruncă în mare, spunând egumenului că nu găsiseră nimic, iar tânărul fugise. Tânărului doborât în fundul mării, fără cunoștință, i s-au arătat atunci doi tineri cu chipuri strălucitoare, anume Arhanghelul Mihail și îngerul păzitor al tânărului. Îngerul îi cere Arhanghelului să-l scape pe tânăr, și acesta se trezește dintr-o dată, ud și cu piatra atârnată de gât, în mijlocul mănăstirii și povestește ce i se întâmplase. Ucigașii au fost siliți să aducă înapoi comoara, cu care s-ar fi rezidit mănăstirea, primind hramul Sfinților Arhangheli. Legenda spune că piatra atârnată de gâtul tânărului s-ar păstra, zidită în zidurile mănăstirii, până în zilele noastre.   
  
În secolul al XI-lea, mănăstirea a fost înzestrată de împăraţii bizantini, însă la scurtă vreme după întemeiere a cunoscut o perioadă de declin, fiind jefuită şi incendiată de mai multe ori de piraţi, probabil îndeosebi în timpul ocupaţiei latine a Muntelui Athos şi după cucerirea Constantinopolului de către franci. În secolul al XIV-lea, a fost reînnoită de împăratul Ioan al V-lea Paleologul (1341-1357) şi de Ştefan al IV-lea Dušan al Serbiei (1331-1355).  
+
În secolul al XI-lea, mănăstirea a fost înzestrată de împărații bizantini, însă la scurtă vreme după întemeiere a cunoscut o perioadă de declin, fiind jefuită și incendiată de mai multe ori de pirați, probabil îndeosebi în timpul ocupației latine a Muntelui Athos și după cucerirea Constantinopolului de către franci. În secolul al XIV-lea, a fost reînnoită de împăratul Ioan al V-lea Paleologul (1341-1357) și de Ştefan al IV-lea Dušan al Serbiei (1331-1355).  
  
[[Catolicon]]ul mănăstirii, cu hramul Sfinţilor [[Arhanghel]]i [[Mihail (Arhanghelul)|Mihail]] şi [[Gavriil (Arhanghelul)|Gavriil]], a fost  (re)zidit în secolul al XVI-lea (1568) din donaţiile domnitorului Alexandru Lăpuşneanu al Moldovei (1552-16561, 1564-1568) şi ale soţiei sale, doamna Ruxandra, care, după moartea soţului ei, dăruieşte mănăstirii 165.000 de aspri de argint, o sumă foarte mare [http://www.proarad.ro/athos-meteora/dochiaru.html]. Ei au  mai ajutat şi la reconstruirea unei părţi a chiliilor, turnului şi zidurilor de apărare.   
+
[[Catolicon]]ul mănăstirii, cu hramul Sfinților [[Arhanghel]]i [[Mihail (Arhanghelul)|Mihail]] și [[Gavriil (Arhanghelul)|Gavriil]], a fost  (re)zidit în secolul al XVI-lea (1568) din donațiile domnitorului Alexandru Lăpușneanu al Moldovei (1552-16561, 1564-1568) și ale soției sale, doamna Ruxandra, care, după moartea soțului ei, dăruiește mănăstirii 165.000 de aspri de argint, o sumă foarte mare [http://www.proarad.ro/athos-meteora/dochiaru.html]. Ei au  mai ajutat și la reconstruirea unei părți a chiliilor, turnului și zidurilor de apărare.   
  
Pictura bisericii a fost realizată în anul 1568 de un cunoscut pictor al vremii din şcoala cretană, numit Tzortzis [http://www.macedonian-heritage.gr/Athos/General/Art.html] sau Gheorghe Cretanul şi completată în anul 1783. Din punct de vedere arhitectonic, catoliconul seamănă cu stilul bisericilor atonite similare, dar are şi influenţe ale stilului moldovenesc  [http://www.proarad.ro/athos-meteora/dochiaru.html]. Frescele din interiorul [[trapeză|trapezei]] au fost realizate în anul 1675. Pe lângă catolicon, mănăstirea mai are şi zece [[Capelă|paraclise]].
+
Pictura bisericii a fost realizată în anul 1568 de un cunoscut pictor al vremii din școala cretană, numit Tzortzis [http://www.macedonian-heritage.gr/Athos/General/Art.html] sau Gheorghe Cretanul și completată în anul 1783. Din punct de vedere arhitectonic, catoliconul seamănă cu stilul bisericilor atonite similare, dar are și influențe ale stilului moldovenesc  [http://www.proarad.ro/athos-meteora/dochiaru.html]. Frescele din interiorul [[trapeză|trapezei]] au fost realizate în anul 1675. Pe lângă catolicon, mănăstirea mai are și zece [[Capelă|paraclise]].
  
În timpul ocupaţiei otomane a Muntelui Athos din timpul războiului grec de independenţă (1821), mănăstirea Dochiaru şi-a pierdut toate proprietăţile de aici, iar mai târziu, în principiu după secularizarea a averilor mănăstireşti (1860-1864), şi metoacele din Ţările Române.
+
În timpul ocupației otomane a Muntelui Athos din timpul războiului grec de independență (1821), mănăstirea Dochiaru și-a pierdut toate proprietățile de aici, iar mai târziu, în principiu după secularizarea a averilor mănăstirești (1860-1864), și metoacele din Ţările Române.
  
 
==Odoare==  
 
==Odoare==  
În mănăstire se păstrează multe [[veşminte]] şi [[obiecte liturgice]] de mare preţ, precum şi părticele din moaştele unor sfinţi. Biblioteca mănăstirii Dochiaru adăposteşte 441 de manuscrise, dintre care au fost catalogate 395, precum şi 100 de codice şi 1500 de cărţi vechi tipărite.  
+
În mănăstire se păstrează multe [[veșminte]] și [[obiecte liturgice]] de mare preț, precum și părticele din moaștele unor sfinți. Biblioteca mănăstirii Dochiaru adăpostește 441 de manuscrise, dintre care au fost catalogate 395, precum și 100 de codice și 1500 de cărți vechi tipărite.  
  
===Sfinte moaşte===
+
===Sfinte moaște===
Mănăstirea adăposteşte mai multe fragmente de Sfinte [[Moaşte]]: un fragment din Sfânta Cruce a Mântuitorului, părticele din trupul Sf. [[Haralambie al Magneziei|Haralambie]], ale Sf. [[Mercurie]], capul Sf. Teodor şi altele.  
+
Mănăstirea adăpostește mai multe fragmente de Sfinte [[Moaște]]: un fragment din Sfânta Cruce a Mântuitorului, părticele din trupul Sf. [[Haralambie al Magneziei|Haralambie]], ale Sf. [[Mercurie]], capul Sf. Teodor și altele.  
  
 
===Icoane===
 
===Icoane===
Linia 51: Linia 51:
 
[[Categorie:Mănăstiri]]
 
[[Categorie:Mănăstiri]]
 
[[Categorie:Muntele Athos]]
 
[[Categorie:Muntele Athos]]
 
  
 
[[el:Ιερά Μονή Δοχειαρίου]]
 
[[el:Ιερά Μονή Δοχειαρίου]]
 
[[en:Dochiariou Monastery (Athos)]]
 
[[en:Dochiariou Monastery (Athos)]]
 
[[fr:Monastère Docheiariou (Mont Athos)]]
 
[[fr:Monastère Docheiariou (Mont Athos)]]

Versiunea de la data 9 noiembrie 2019 05:56

Mănăstirea Dochiaru
{{{Imagine}}}
Jurisdicție Patriarhia Ecumenică de Constantinopol (Istanbul)
Tip călugări (viaţă de obşte)
Înființată secolul al XI-lea
Ctitori Cuv. Eftimie
Stareț
Mărime aprox.
Localizare Grecia.png Muntele Athos, Grecia
Limba liturgică greacă
Cântarea psaltică
Schituri, metocuri și chilii
Hramuri Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil
Site web oficial


Mănăstirea Dochiaru sau Docheiariu (gr. Μονή Δοχειαρίου) este una din cele douăzeci de mănăstiri de la Muntele Athos. Mănăstirea este situată pe coasta de sud-vest a peninsulei și este a zecea în ordinea ierarhică atonită.

Istorie

Potrivit tradiției, mănăstirea Dochiaru a fost întemeiată inițial (cca. 1070) în apropierea portului Dafni de cuviosul călugăr Eftimie, care a trăit în a doua jumătate a secolului al XI-lea și care a fost prietenul sau ucenicul Sf. Atanasie Atonitul, fiind de meserie „dochiar”. Alte tradiții spun că mănăstirea a fost fondată de monahul Daniil de la Dochiariu cândva între anii 1030-1032 sau că și-a luat numele după un monah pe nume Atanasie Lavriotul (de la Marea Lavră) și care avea însărcinarea de a se ocupa de păstrarea vinului și a uleiului.

O legendă despre fondarea mănăstirii (dar mai degrabă despre zidirea catholiconului, după formulare) spune că Sfântul Arhanghel Mihail i-a descoperit unui tânăr o comoară la metocul acestei mânăstiri. Tânărul povestește egumenului ce i se arătase, iar acesta trimite împreună cu tânărul doi ucenici, ca să descopere comoara si s-o aducă la mânăstire. Cei doi ucenici, voind să păstreze comoara pentru ei, îi leagă tânărului o piatră de gât și îl aruncă în mare, spunând egumenului că nu găsiseră nimic, iar tânărul fugise. Tânărului doborât în fundul mării, fără cunoștință, i s-au arătat atunci doi tineri cu chipuri strălucitoare, anume Arhanghelul Mihail și îngerul păzitor al tânărului. Îngerul îi cere Arhanghelului să-l scape pe tânăr, și acesta se trezește dintr-o dată, ud și cu piatra atârnată de gât, în mijlocul mănăstirii și povestește ce i se întâmplase. Ucigașii au fost siliți să aducă înapoi comoara, cu care s-ar fi rezidit mănăstirea, primind hramul Sfinților Arhangheli. Legenda spune că piatra atârnată de gâtul tânărului s-ar păstra, zidită în zidurile mănăstirii, până în zilele noastre.

În secolul al XI-lea, mănăstirea a fost înzestrată de împărații bizantini, însă la scurtă vreme după întemeiere a cunoscut o perioadă de declin, fiind jefuită și incendiată de mai multe ori de pirați, probabil îndeosebi în timpul ocupației latine a Muntelui Athos și după cucerirea Constantinopolului de către franci. În secolul al XIV-lea, a fost reînnoită de împăratul Ioan al V-lea Paleologul (1341-1357) și de Ştefan al IV-lea Dušan al Serbiei (1331-1355).

Catoliconul mănăstirii, cu hramul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, a fost (re)zidit în secolul al XVI-lea (1568) din donațiile domnitorului Alexandru Lăpușneanu al Moldovei (1552-16561, 1564-1568) și ale soției sale, doamna Ruxandra, care, după moartea soțului ei, dăruiește mănăstirii 165.000 de aspri de argint, o sumă foarte mare [1]. Ei au mai ajutat și la reconstruirea unei părți a chiliilor, turnului și zidurilor de apărare.

Pictura bisericii a fost realizată în anul 1568 de un cunoscut pictor al vremii din școala cretană, numit Tzortzis [2] sau Gheorghe Cretanul și completată în anul 1783. Din punct de vedere arhitectonic, catoliconul seamănă cu stilul bisericilor atonite similare, dar are și influențe ale stilului moldovenesc [3]. Frescele din interiorul trapezei au fost realizate în anul 1675. Pe lângă catolicon, mănăstirea mai are și zece paraclise.

În timpul ocupației otomane a Muntelui Athos din timpul războiului grec de independență (1821), mănăstirea Dochiaru și-a pierdut toate proprietățile de aici, iar mai târziu, în principiu după secularizarea a averilor mănăstirești (1860-1864), și metoacele din Ţările Române.

Odoare

În mănăstire se păstrează multe veșminte și obiecte liturgice de mare preț, precum și părticele din moaștele unor sfinți. Biblioteca mănăstirii Dochiaru adăpostește 441 de manuscrise, dintre care au fost catalogate 395, precum și 100 de codice și 1500 de cărți vechi tipărite.

Sfinte moaște

Mănăstirea adăpostește mai multe fragmente de Sfinte Moaște: un fragment din Sfânta Cruce a Mântuitorului, părticele din trupul Sf. Haralambie, ale Sf. Mercurie, capul Sf. Teodor și altele.

Icoane

Într-un paraclis de la intrarea în catolicon se află o binecunoscută icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Grabnic Ajutătoarea” (Panaghia Gorgoepikoos).

Surse

Legături externe