Mănăstirea Comana: Diferență între versiuni

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
(Manastirea Comana)
(refacere referinţe şterse de Utilizator:Ghighi)
Linia 1: Linia 1:
{{Ciornă}}
 
 
{{Mănăstire |nume=Mănăstirea Comana |Imagine= [[Imagine:Comana_monastery_church_1.jpg|250 px|Mănăstirea Comana]]|jurisdicţie= Mitropolia Munteniei şi Dobrogei |tip=[[călugăr]]i |înfiinţată=1461 |ctitor=Domnii Ţării Româneşti:<br>Vlad Ţepeş<br>[[Radu Șerban]]<br>[[Șerban Cantacuzino]]|stareţ=[[Arhimandrit]] Mihail Muscariu |mărime aprox= |localizare=comuna Comana, judeţul Giurgiu, aprox. 30 km sud de Bucureşti |limba liturgică=română |cântarea=[[Cântarea bizantină|bizantină]] |schituri= Mironeşti şi „Barbu Bellu” Goștinari |hramuri= [[Nicolae al Mirelor|Sfântul Ierarh Nicolae]] |site=www.manastireacomana.ro |}}
 
{{Mănăstire |nume=Mănăstirea Comana |Imagine= [[Imagine:Comana_monastery_church_1.jpg|250 px|Mănăstirea Comana]]|jurisdicţie= Mitropolia Munteniei şi Dobrogei |tip=[[călugăr]]i |înfiinţată=1461 |ctitor=Domnii Ţării Româneşti:<br>Vlad Ţepeş<br>[[Radu Șerban]]<br>[[Șerban Cantacuzino]]|stareţ=[[Arhimandrit]] Mihail Muscariu |mărime aprox= |localizare=comuna Comana, judeţul Giurgiu, aprox. 30 km sud de Bucureşti |limba liturgică=română |cântarea=[[Cântarea bizantină|bizantină]] |schituri= Mironeşti şi „Barbu Bellu” Goștinari |hramuri= [[Nicolae al Mirelor|Sfântul Ierarh Nicolae]] |site=www.manastireacomana.ro |}}
  
'''Mănăstirea Comana''' este o [[mănăstire]] de [[călugăr]]i situată în comuna Comana (județul Giurgiu), în Episcopia Giurgiului din Mitropolia Munteniei şi Dobrogei. [[Ctitor]]ită de Domnul Țării Românești Vlad Țepeș, în anul 1461, ca o mănăstire-cetate, a rezistat până la sfârșitul secolului al XVI-lea, când a fost reclădită de Domnul Ţării Româneşti Radu Şerban. Mai târziu, marele boier Şerban Cantacuzino a restaurat-o în stil brâncovenesc şi i-a adăugat noi contrucţii.  Înzestrată cu moşii de voievozii români, Mănăstirea Comana era foarte bogată în secolul al XVII-lea, fiind considerată şi unul dintre principalele centre religioase ale ţării. Deşi a fost atacată de invadatori, incendiată şi afectată de cutremure, nu a fost niciodată părăsită, în biserică fiind săvârşită, fără întrerupere, Sfânta Liturghie. După ce a fost închinată Sfântului Mormânt din Ierusalim şi-a pierdut averile şi a ajuns într-o stare avansată de degradare. Odată cu secularizarea averilor mănăstireşti a devenit biserică parohială, fiind redeschisă ca mănăstire de călugări în 1992.
+
'''Mănăstirea Comana''' este o [[mănăstire]] de [[călugăr]]i situată în comuna Comana (județul Giurgiu), în Episcopia Giurgiului din Mitropolia Munteniei şi Dobrogei. [[Ctitor]]ită de Domnul Țării Românești Vlad Țepeș, în anul 1461, ca o mănăstire-cetate, se ruinase până la sfârșitul secolului al XVI-lea, când a fost reclădită de Domnul Ţării Româneşti [[Radu Şerban]]. Mai târziu, marele boier [[Şerban Cantacuzino]] a restaurat-o în stil brâncovenesc şi i-a adăugat noi contrucţii.  Înzestrată cu moşii de voievozii români, Mănăstirea Comana era foarte bogată în secolul al XVII-lea, fiind considerată ca unul dintre principalele centre religioase ale ţării. Deşi a fost atacată de invadatori, incendiată şi afectată de cutremure, nu a fost niciodată părăsită, în biserică fiind săvârşită, fără întrerupere, [[Sfânta Liturghie]]. După ce a fost închinată Sfântului Mormânt din [[Ierusalim]], şi-a pierdut averile şi a ajuns într-o stare avansată de degradare. Odată cu secularizarea averilor mănăstireşti a devenit biserică parohială, fiind redeschisă ca mănăstire de călugări în 1992.
Mănăstirea Comana este inclusă în ''Lista monumentelor istorice din România'', având codul de clasificare ''GR-II-a-A-14967''.
+
 
 +
Mănăstirea Comana este inclusă în ''Lista monumentelor istorice din România'', având codul de clasificare ''GR-II-a-A-14967''.<ref>[http://www.cultura.ro/page/17 Cultura.ro - Lista monumentelor istorice din România], accesat 14 martie 2014</ref>
  
 
==Istoric==
 
==Istoric==
Linia 37: Linia 37:
 
Biserica Schitului Mironeşti, care îi are ca ocrotitori pe Sfântul Ierarh Nicolae şi pe Sfânta Teodora Împărăteasa, este considerată unul dintre puţinele monumente medievale din Câmpia Română care îşi păstrează arhitectura originală. Sfântul lăcaş a fost ridicat în anul 1669 de către domniţa Ilinca Cantacuzino, fiica domnitorului Radu Şerban, împreună cu fiii săi, Constantin şi Mihai. În 2010, Parohia Mironeşti a fost transformată în schit de maici cu viaţa monahală de obşte, dependent de Mănăstirea Comana, egumena fiind monahia Teodora Marinescu.
 
Biserica Schitului Mironeşti, care îi are ca ocrotitori pe Sfântul Ierarh Nicolae şi pe Sfânta Teodora Împărăteasa, este considerată unul dintre puţinele monumente medievale din Câmpia Română care îşi păstrează arhitectura originală. Sfântul lăcaş a fost ridicat în anul 1669 de către domniţa Ilinca Cantacuzino, fiica domnitorului Radu Şerban, împreună cu fiii săi, Constantin şi Mihai. În 2010, Parohia Mironeşti a fost transformată în schit de maici cu viaţa monahală de obşte, dependent de Mănăstirea Comana, egumena fiind monahia Teodora Marinescu.
 
Biserica Schitului “Barbu Bellu” din comuna Gostinari a fost construită de  vistiernicul Ştefan Bellu în 1818. Cândva o construcţie impunătoare prin stilul şi masivitatea ei, biserica este astăzi o ruină. Totuşi în interior se mai pot vedea câteva din picturile de odinioară. Biserica nu a mai servit ca lăcaş de cult din anul 1857. Schitul poartă numele lui Barbu Bellu, nepot al primul ctitor, un baron de origine aromâna, care a donat şi terenul pe care s-a construit cimitirul Bellu din Bucureşti.  
 
Biserica Schitului “Barbu Bellu” din comuna Gostinari a fost construită de  vistiernicul Ştefan Bellu în 1818. Cândva o construcţie impunătoare prin stilul şi masivitatea ei, biserica este astăzi o ruină. Totuşi în interior se mai pot vedea câteva din picturile de odinioară. Biserica nu a mai servit ca lăcaş de cult din anul 1857. Schitul poartă numele lui Barbu Bellu, nepot al primul ctitor, un baron de origine aromâna, care a donat şi terenul pe care s-a construit cimitirul Bellu din Bucureşti.  
 +
 +
==Note==
 +
<references/>
  
 
==Surse==
 
==Surse==
Linia 46: Linia 49:
 
* [http://www.doxologia.ro/viata-sfant/viata-sfantului-ierarh-sava-brancovici Viaţa Sfântului Ierarh Sava Brancovici, 20 aprilie 2012, ''doxologia.ro'']
 
* [http://www.doxologia.ro/viata-sfant/viata-sfantului-ierarh-sava-brancovici Viaţa Sfântului Ierarh Sava Brancovici, 20 aprilie 2012, ''doxologia.ro'']
 
* [http://episcopiagiurgiului.ro/Index/index.php?dir=Giurgiu&page=spiritualitate Prof. Cornel Andrei:''Credinţă şi spiritualitate în Vlaşca medievală'', Şcoala ,,Constantin Spaneşteanu”, Bulbucata]
 
* [http://episcopiagiurgiului.ro/Index/index.php?dir=Giurgiu&page=spiritualitate Prof. Cornel Andrei:''Credinţă şi spiritualitate în Vlaşca medievală'', Şcoala ,,Constantin Spaneşteanu”, Bulbucata]
 
 
==Note==
 
<references/>
 
  
  
 
[[Categorie:Mănăstiri din România|Comana]]
 
[[Categorie:Mănăstiri din România|Comana]]

Versiunea de la data 19 martie 2014 19:22

Mănăstirea Comana
Mănăstirea Comana
Jurisdicție Mitropolia Munteniei şi Dobrogei
Tip călugări
Înființată 1461
Ctitori Domnii Ţării Româneşti:
Vlad Ţepeş
Radu Șerban
Șerban Cantacuzino
Stareț Arhimandrit Mihail Muscariu
Mărime aprox.
Localizare comuna Comana, judeţul Giurgiu, aprox. 30 km sud de Bucureşti
Limba liturgică română
Cântarea bizantină
Schituri, metocuri și chilii Mironeşti şi „Barbu Bellu” Goștinari
Hramuri Sfântul Ierarh Nicolae
Site web oficial www.manastireacomana.ro


Mănăstirea Comana este o mănăstire de călugări situată în comuna Comana (județul Giurgiu), în Episcopia Giurgiului din Mitropolia Munteniei şi Dobrogei. Ctitorită de Domnul Țării Românești Vlad Țepeș, în anul 1461, ca o mănăstire-cetate, se ruinase până la sfârșitul secolului al XVI-lea, când a fost reclădită de Domnul Ţării Româneşti Radu Şerban. Mai târziu, marele boier Şerban Cantacuzino a restaurat-o în stil brâncovenesc şi i-a adăugat noi contrucţii. Înzestrată cu moşii de voievozii români, Mănăstirea Comana era foarte bogată în secolul al XVII-lea, fiind considerată ca unul dintre principalele centre religioase ale ţării. Deşi a fost atacată de invadatori, incendiată şi afectată de cutremure, nu a fost niciodată părăsită, în biserică fiind săvârşită, fără întrerupere, Sfânta Liturghie. După ce a fost închinată Sfântului Mormânt din Ierusalim, şi-a pierdut averile şi a ajuns într-o stare avansată de degradare. Odată cu secularizarea averilor mănăstireşti a devenit biserică parohială, fiind redeschisă ca mănăstire de călugări în 1992.

Mănăstirea Comana este inclusă în Lista monumentelor istorice din România, având codul de clasificare GR-II-a-A-14967.[1]

Istoric

Unul dintre cele mai importante ansambluri monastice ale Ţării Româneşti, Mănăstirea Comana este situată în marginea comunei cu acelaşi nume, la 33 km de Bucureşti. Ctitorită de domnitorul Ţării Româneşti Vlad Ţepeş, în a doua sa domnie, este atestată documentar într-un hrisov, la 27 septembrie 1461. În acea perioadă mănăstirea era construită pe o insulă, înconjurată de apele Câlniştei şi de mlaştini, în apropierea pădurii, fiind greu de cucerit de invadatori. Este posibil să fi fost construită nu doar ca lăcaş de închinăciune, ci şi ca parte dintr-un sistem de apărare a ţării, realizat de domnitorul Vlad Ţepeş. Mănăstirea era aşezată într-un punct strategic, pe vechiul drum comercial Braşov-Bucureşti-Giurgiu- Istanbul, pe unde erau trimise bogăţiile ţării către Turcia. Pe aici veneau domnii numiţi în scaun, se refugiau voievozii alungaţi din ţară, şi treceau negustorii ţarigrădeni. [2]

Din modesta mănăstire ridicată în secolul al XV-lea nu s-a mai păstrat nimic până în prezent. Unele urme parţiale au fost descoperite în urma săpăturilor arheologice efectuate aici în 1971-1972, în timpul lucrărilor de restaurare. Construită din lemn, biserica avea dimensiunile exterioare de 12 m lungime şi 10 m lăţime. Fundaţiile şi pardoseală erau din cărămizi de calitate, legate cu mortar, iar partea superioară era din bârne. Era tencuită pe ambele feţe, iar interiorul era pictat în două culori, roşu şi albastru. Amplasată în mijlocul curţii, biserica avea în jurul său chiliile mănăstirii, care erau construite din lemn. Înzestrată cu moşia Călugăreni de Vlad al V-lea, în anul 1462, apoi cu moşia Tătărăşti de domnitorul Neagoe Basarab, mănăstirea a durat până la sfârşitul secolului al XVI-lea, fiind reparată de unii domnitori de mai multe ori. [3] În 1588, cel mai bogat boier din ţinutul Vlaşca, Radu Şerban, a început zidirea unui aşezământ monahal în aceeaşi incintă, care se afla pe pământul moştenit de la mama sa. Urmaş al Craioveştilor, el era mare paharnic al lui Mihai Viteazul şi avea reşedinţa la Coiani (azi satul Mironeşti), la numai 8 km de Mănăstirea Comana. Ceea ce l-a determinat să facă această alegere au fost zidurile vechi, care erau încă destul de puternice ca să asigure protecţia noului sfânt lăcaş. Radu Şerban a demolat în întregime vechea ctitorie a lui Vlad Ţepeş şi a construit un aşezământ monahal din cărămizi, pe o suprafaţă mult extinsă, care arăta ca o cetate de câmpie. Zidurile exterioare erau din piatră şi cărămidă, iar în cele patru colţuri erau dispuse turnuri pentru apărare. De asemenea, avea un masiv turn era de intrare care avea şi funcţia de clopotniţa. Biserica ridicată atunci, cu hramul Sfântul Ierarh Nicolae, a fost pictată în 1609, când ctitorul Radu Şerban era deja Domn al Ţării Româneşti (1602-1610). În jurul său se afală corpuri de chilii, clădiri cu destinaţie gospodărească şi Casa Domnească, care era destinată adăpostirii ctitorilor când se aflau la mănăstire. Tot Radu Şerban a înzestrat Mănăstirea Comana cu moşiile Creţeşti, Piscul Danciului, Vadul Sării şi Dadilov. Urmaşii săi, dar şi alţi domnitori români au înfrumuseţat-o şi au înzestrat-o şi ei cu moşii: Radu Mihnea i-a dăruit satele Gălăşeşti, Buciumeni şi Sobârcu, Alexandru Iliaş i-a dat satul Siminov, de la Matei Basarab a primit satul Budeni, Şerban Vodă Cantacuzino a înzestrat-o cu satul Baldovineşti, Constantin Brâncoveanu a i-a dăruit o vie la Copăceni, iar domniţa Ilinca, nepoata lui Radu Şerban, i-a dat moşia Moceşti din ţinutul Buzăului. Starea prosperă în care se afla mănăstirea la mijlocul secolului al XVII-lea a fost remarcată şi de Paul de Alep, secretarul patriarhului Macarie de Antiohia, în călătoria pe care au făcut-o aici, în 1657:„Ea este o mănăstire mare, trainică, închisă cu ziduri de piatră. În cele patru colţuri sunt patru turnuri cu galerii boltite de jur împrejur pentru înfrumuseţarea aspectului şi pentru plimbare.(…)Această mănăstire este aşezată ca într-o insulă, fiind înconjurată de lacuri şi de bălţi, de ape şi de mocirlă de nepătruns. Şi nu este nici un drum care să ducă spre ea, noi înşine trecând prin ele cu corăbiile. Ei (călugării) spun că, dacă împăratul (sultanul) ar veni să poarte război împotriva ei cu întreaga lui armată, n-ar fi în stare să o biruie, lucru ce pare adevărat, căci poziţia este foarte puternică şi bine întărită, între locuri care nu îngheaţă niciodată, chiar în iarna cea mai aspră”.[4] Deosebit de bogată, dovadă fiind moşiile pe care le avea, mănăstirea a fost în timpul domnitorului Matei Basarab (1632-1654) unul dintre principalele centre religioase ale ţării. Aici a venit şi Sfântul Ierarh Sava Brancovici care şi-a completat învăţătura şi a deprins rânduiala slujbelor, de la unchiul său, vlădica Longhin, mitropolit al Ineului, retras la Comana în acea perioadă. Mare apărător al credinţei ortodoxe, Sava Brancovici a fost mitropolit al Transilvaniei aproape un sfert de veac, fiind întemniţat şi bătut cu toiege pentru că a refuzat să treacă la calvinism. În perioada 1699-1703, mănăstirea a fost restaurată în stil brâncovenesc de Şerban Cantacuzino, unul dintre marii dregători ai Ţării Româneşti, care a fost mare comis, mare paharnic şi mare vornic, în vremea domniei lui Constantin Brâncoveanu (1688-1714). Strănepot al domnitorului Radu Şerban, el a zidit şi a ajutat multe lăcaşuri sfinte, mai ales după ce au murit prima sa soţie şi singurul lor copil. La Comana, Şerban Cantacuzino a reparat şi a înălţat zidurile până la aproape 15 metri, a adăugat pridvorul şi unele chilii noi, a construit un elegant foişor brâncovenesc şi a zidit în incintă paraclisul Sfinţii Spiridon şi Eftimie, din care însă nu s-a mai păstrat decât pisania. De asemenea, Şerban Cantacuzino a înzestrat mănăstirea cu mai multe vii şi moşii, dar nu a avut niciun moştenitor direct care să se îngrijească de mănăstire după moartea sa.

Necropolă a domnitorului Radu Şerban

Biserica Mănăstirii Comana a fost necropolă a domnitorului Radu Şerban şi a familiei acestuia, precum şi a Cantacuzinilor înrudiţi cu ei. În 1640, la 20 de ani, după ce Radu Şerban a fost înmormântat în marea catedrală Sfântul Ştefan din Viena, cele două fiice ale sale, Anca şi Elina, i-au adus osemintele la Mănăstirea Comana, iar mai târziu au fost şi ele îngropate tot aici. În biserică au mai fost înmormântaţi soţul Ancăi, Nicolae Pătraşcu (care era fiul lui Mihai Viteazul), precum şi fiul lor, Mihai Pătraşcu. În secolul al XVIII-lea, Comana a devenit loc de înhumare a Cantacuzinilor: fiul Elinei, marele spătar Drăghici Catacuzino, a fost înmormântat aici, alături de cei doi fii ai săi, Constantin şi Şerban. Acesta din urmă a fost al treilea ctitor al mănăstirii şi a fost îngropat în 1710, alături de prima lui soţie şi fiica lor. De asemenea, aici a fost înhumat şi marele boier Pârvu Cantacuzino, din neamul lui Drăghici Cantacuzino, după ce a fost ucis în luptele cu turcii, în 1769. El se afla atunci în fruntea unui detaşament de voluntari români, care încercau să salveze mănăstirea, asediată timp de trei zile de turci, dar au pierit toţi în lupte. [5]Dealtfel, Mănăstirea Comana s-a aflat în centrul atentiei şi în timpul luptelor antiotomane din 1657-1662, iar în timpul războiului ruso-austro-turc din 1768-1774, a fost o perioadă scurtă închisoare pentru prizonierii de război.

Legenda mormântului lui Vlad Ţepeş

Despre domnitorul Vlad Ţepeş se ştie că a fost ucis înainte de 10 ianuarie 1477, în urma unui complot al boierilor. Însă nu se cunoaşte sigur locul unde s-a petrecut omorul şi nici unde a fost înmormântat. Marele istoric Nicolae Iorga vorbea despre o tradiţie, potrivit căreia domnitorul ar fi înmormântat în apropierea Mănăstirii Snagov, ctitorită de acesta, dar prof. univ. dr. Constantin Rezachevici, cercetător ştiinţific la Institutul de Istorie “Nicolae Iorga”, afirmă acum că cea mai plauzibilă ipoteză este aceea că Vlad Ţepeş a fost ucis în apropierea Mănăstirii Comana, în timpul luptelor cu turcii care veneau dinspre Giurgiu şi îl aduceau pe Basarab Laiotă la domnie. Iar trupul său, fără capul care a fost trimis la Poartă, nu putea fi înmormântat decât în cea mai apropiată ctitorie a voievodului, Mănăstirea Comana. Cercetările arheologice au descoperit un mormânt fără piatră funerară, pe latura sudică a bisericii din timpul lui Vlad Ţepeş, care ar putea fi numai ipotetic atribuit domnitorului. Este posibil ca mormântul să fi fost dezafectat odată cu întreaga biserică la sfârşitul sec.al XVI-lea.

Mănăstirea Comana în prezent

Declinul Mănăstirii Comana a început în 1728, când domnitorul fanariot Nicolae Mavrocordat a închinat-o Patriarhiei Sfântului Mormânt din Ierusalim, unde urma să ajungă o parte din venitul său, în schimbul întreţinerii lăcaşului. Din acel an, aşezământul monahal a fost administrat de călugări greci, timp de 135 de ani, până la secularizarea averilor mănăstireşti. Cu toate daniile de care a beneficiat din partea unor domnitori fanarioţi, mănăstirea a ajuns într-o stare foarte proastă şi a început să-şi piardă din averi şi moşii. Grav afectată şi de puternicul cutremur din 1802, mănăstirea nu a mai putut fi reparată, fiind refăcută din temelii în 1854. Au reclădit-o meşteri din Germania, după planul austriacului Johan Schlatter (numit şi “arhitectul mănăstiresc”) care i-a schimbat aspectul din timpul lui Radu Şerban. Cu toate acestea, după doar şase ani, ministrul cultelor Cezar Bolliac, care a vizitat o serie de mănăstiri închinate, în vederea secularizării lor, vorbea despre “starea jalnică” în care se afla Mănăstirea Comana, deşi avea atunci 12 moşii mari, trei vii şi un venit mare:„Am intrat singur în curtea mănăstirii, înconjurată de case mari, ce semănau nelocuite, cu grajduri cu bălegarul până la straşină. Am ocolit curtea plină cu grămezi de moloz, de cărămizi, de gunoi şi bălării. Am intrat în biserica deschisă, fără să văz nici un om. Nici o candelă aprinsă, o sărăcie lucie, vreo două cărţi greceşti prăfuite pe tripede şi o lespede mare de marmură, sculptată admirabil, cu stema Domnilor ţării, arată mormântul ctitorului”.[6] Odată cu secularizarea din 1863, mănăstirea a fost transformată în biserică parohială, toate moşiile pe care le mai avea au trecut în patrimoniul statului, iar ultimii călugări greci de aici au fost nevoiţi să plece. A fost restaurată în 1908, dar după zece ani, mareşalul german Mackensen care a venit aici vorbea despre “ruina unei mănăstiri”. El a vizitat atunci cimitirul unde erau îngropaţi soldaţi germani, alături de români, bulgari şi turci, căzuţi în luptele de pe Neajlov din Primul Război Mondial. În 1919 a vizitat mănăstirea marele istoric Nicolae Iorga, la indicaţia sa fiind construit în 1932 Mausoleul Eroilor, unde au fost depuse osemintele a peste 750 de eroi, români şi străini. După cel de-Al Doilea Război Mondial aşezământul monahal a căzut din nou în paragină. Grav afectată şi de cutremurele din 1977 şi 1986 biserica a fost consolidată în întregime, în perioada 1988-1990, iar în anii următori a fost pictată din nou. După aproape 130 de ani de la secularizarea făcută de Cuza, Mănăstirea Comana a fost redeschisă la 1 august 1992. Biserica a fost repictată şi înfrumuseţată cu mobilier, uşile de la intrare au fost schimbate, incinta mănăstirii a fost înconjurată cu gard, a fost înnoită instalaţia de încălzire în biserică. De asemenea a fost restaurată Casa Domnească, care de-a lungul vremii găzduise Şcoala Generală, Prefectura judeţului, fiind chiar şi siloz de cereale pentru CAP-ul din comună, în perioada comunistă. La etajul clădirii se află acum Biblioteca şi Sala Tronului, unde se găsesc obiectele de cult, icoanele vechi, cărţile de cult şi celelalte artefacte descoperite aici. Beciurile spaţioase, dispuse pe toată suprafaţa Casei Domneşti, sunt singurele care se păstrează întregi din clădirea ridicată la începutul secolului al XVII-lea. Acestea au fost restaurate ca lapidariu, unde sunt expuse bucăţi de pietre tombale ale membrilor familiei ctitorilor înmormântaţi aici, fragmente de coloane, pisanii foarte vechi, precum şi armuri medivale, steaguri de luptă şi portretele voievozilor şi ctitorilor. Monument istoric de importanţă naţională, Mănăstirea Comana se află din 2011 într-un amplu proces de restaurare, care se realizează printr-un proiect cofinanţat de Uniunea Europeană. Printre odoarele de preţ ale bisericii se află icoana făcătoare de minuni a Sfântului Ierarh Nicolae, veche de peste 300 de ani, o raclă cu părticele din moaştele Sfintei Ecaterina, iar din 2012, o nouă raclă cu părticele din moaştele Sfântului Ierarh Nicolae, ale Sfântului Ierarh Nectarie Taumaturgul, şi ale altor sfinţi .

Schituri dependente: Mironeşti şi “Barbu Bellu” Gostinari

Biserica Schitului Mironeşti, care îi are ca ocrotitori pe Sfântul Ierarh Nicolae şi pe Sfânta Teodora Împărăteasa, este considerată unul dintre puţinele monumente medievale din Câmpia Română care îşi păstrează arhitectura originală. Sfântul lăcaş a fost ridicat în anul 1669 de către domniţa Ilinca Cantacuzino, fiica domnitorului Radu Şerban, împreună cu fiii săi, Constantin şi Mihai. În 2010, Parohia Mironeşti a fost transformată în schit de maici cu viaţa monahală de obşte, dependent de Mănăstirea Comana, egumena fiind monahia Teodora Marinescu. Biserica Schitului “Barbu Bellu” din comuna Gostinari a fost construită de vistiernicul Ştefan Bellu în 1818. Cândva o construcţie impunătoare prin stilul şi masivitatea ei, biserica este astăzi o ruină. Totuşi în interior se mai pot vedea câteva din picturile de odinioară. Biserica nu a mai servit ca lăcaş de cult din anul 1857. Schitul poartă numele lui Barbu Bellu, nepot al primul ctitor, un baron de origine aromâna, care a donat şi terenul pe care s-a construit cimitirul Bellu din Bucureşti.

Note

  1. Cultura.ro - Lista monumentelor istorice din România, accesat 14 martie 2014
  2. Mihail Muscariu, protosinghel (coord.), Mănăstirea Comana. Istorie, legendă, spiritualitate, Editura Episcopiei Giurgiului, 2012, pp.8-10.
  3. Ioan Brezoianu, Mănăstiri zise închinate şi călugării străini, Editura Bucureşti, 1861, pp. 44-45.
  4. Călători străini despre Ţările Române, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1980, vol. VI
  5. Constantin C. Giurescu, Istoria Bucureştilor. Din cele mai vechi timpuri pînă în zilele noastre, Ed. Pentru Literatură, Bucureşti, 1966, p.98.
  6. Cezar Bolliac, Mănăstirile din România, Bucureşti, 1862, pp. 13-14

Surse

Legături externe