Lup din Novae

De la OrthodoxWiki
Versiunea din 14 august 2014 09:46, autor: Nick15 (Discuție | contribuții)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)
Salt la: navigare, căutare

Sfântul Mucenic Lup a trăit în cetatea Novae, de lângă Dunărea de Jos (astăzi Siștov), în secolele III–IV, ca sclav, și din această pricină era împilat de nedreptățile celor bogați și puternici. Avea însă nădejdea că Dumnezeu își va ține făgăduințele sale, și anume „Fericiți cei săraci cu duhul, că a lor este împărăția cerurilor.” (Luca 6, 20).

Ca membru al clasei sclavilor, și conform legiuirilor romane din acea vreme, Sfântul Mucenic nu se bucura de protecția legilor, nu avea nici un drept și era apăsat de munci grele și de lipsuri. Din această stare de asuprire și umilință, Sf. Mc. Lup a fost ridicat de Hristos, prietenul celor năpăstuiți, la adevărata libertate, fericire și bucurie.

Astfel, din întunericul robiei și al apăsărilor lumești, Sf. Mc. Lup a fost ridicat la fericirea și lumina cea pururi fiitoare, unde se roagă neîncetat pentru cei obidiți, ca și pentru mântuirea tuturor. A ajuns aici prin jertfa sa cea mucenicească, fiind străpuns de ascuțișul sabiei păgânești, datorită credinței sale creștine, în data de 23 august, anul 304.

Cinstirea lui s-a făcut mereu în cetatea Novae și împrejurimi cu multă evlavie de către populația creștină daco-romană, la sărbătoarea lui luând parte și creștinii din clasele de jos, dar și cei din clasele conducătoare. Astfel se face că pe la sfârșitul secolului al VI-lea, prințul Petru, fratele împăratului bizantin Mauriciu, a vizitat cetatea Novae, chiar în ziua prăznuirii Sf. Mc. Lup, acest fapt fiind consemnat de documentele vremii.