Vizualizare sursă pentru „Lumină lină”

'''Lumină lină''' (gr. Φως Ιλαρόν) este o veche cântare scrisă inițial în greaca koiné ([[limba greacă]] populară, folosită şi la scrierea [[Evanghelie|Evangheliilor]]). Este cel mai vechi [[imn]] creștin cunoscut, în afara textului [[Sfânta Scriptură|biblic]], și care este folosit până în zilele noastre. Acest imn este cântat, în [[Biserica Ortodoxă]], la slujba [[Vecernie]]i.

==Origini==

Prima sursă scrisă în care această cântare a fost păstrată, sub pana unui autor anonim, sunt ''[[Constituțiile Apostolice]]'', scrise spre sfârșitul secolului al III-lea, începutul secolului al IV-lea d.Hr., în cadrul unui grup de cântări de dimineață, seară, înainte de masă sau seara, la momentul aprinderii lumânărilor. '''Lumină lină''' se cânta la momentul aprinderii lumânărilor, seara, fiind cunoscut și sub numele de '''''Cântarea la aprinderea lumânărilor'''''. Deși cuvintele a trei dintre celelalte imnuri sunt preluate din Scriptură sau altele care au fost datate spre anul 150 d.Hr., ''Lumină lină'' este prima cântare considerată a fi un imn în sensul modern al cuvântului. În orice caz, este primul exemplu complet în acest sens. Este mult mai ritmat decât altele și este împărțit în doisprezece versuri a câte 4, 6, 8, 9, 10 și 11 silabe pe vers (în versiunea greacă). Sfântul [[Vasile cel Mare]] (cca. 330 - [[1 ianuarie]] 379) vorbește despre  cântarea imnului ''Lumină lină'' ca despre una dintre [[Tradiție|tradițiile]] foarte îndrăgite ale Bisericii, la acea dată imnul fiind considerat deja vechi (există însă și voci care atribuie Sfântului Vasile însuși compunerea acestui imn).

La vremea aceea, în [[Ierusalim]] o candelă rămânea pururea aprinsă în [[Biserica Sfântului Mormânt (Ierusalim)|mormântul gol]] al Mântuitorului, strălucirea ei fiind un simbol al luminii vii a lui [[Hristos]]. Atunci când creștinii se adunau la [[rugăciune]] era cântat acest imn, iar la ceremonia numită a aprinderii luminilor, această candelă era scoasă din Mormânt, această singură lumină strălucitoare chemând Biserica să Îl cinstească pe Domnul Cel [[Învierea Domnului|înviat]] din morți.

Unii cred că acest imn a fost compus de [[Atinoghen]], un [[sfânt]] despre care nu se știe când a trăit, dar a cărui pomenire se face la [[16 iulie]], și care ar fi alcătuit această cântare în timp ce era dus spre a fi [[mucenic|martirizat]]. Sfântul este adesea reprezentat în chipul unui [[episcop]] bătrân, iar alături de el călăul cu un braț paralizat până ce acela va fi sfârșit cântarea. ''[[Martirologiul roman]]'' relatează: "În Pont, [este celebrată] ziua Sfântului Atinoghen, [care a fost] un teolog vârstnic, care, atunci când era pe cale să primească mucenicia prin foc, a cântat un imn de bucurie, pe care l-a lăsat în scris [[ucenic]]ilor săi". Este probabil unul și același cu episcopul care a pătimit în Sevastia Armeniei împreună cu zece ucenici ai săi, în vremea [[persecuții]]lor lui Dioclețian, pe data de [[16 iulie]], astfel că se poate aprecia că a trecut la Domnul în jurul anului 305 d.Hr.<ref>Părintele Macarie de la Simonos-Petras dinstinge în Sinaxarul său doi sfinți Antinoghen pe 16 iulie, unul de la începutul secolului al IV-lea și altul de la sfârșitul secolului al II-lea, despre care spune: „La mémoire de cet autre S. Athénogène, mort par le feu, peut-être en Égypte sous Septime Sévère (vers 196), a été introduite par S. Nicodème. Mais c’est à tort qu’on a attribué à ce saint la composition de l’hymne vespérale Lumière joyeuse, chantée ou récitée tous les jours aux vêpres. Le texte de S. Basile, sur lequel se fonde cette affirmation, distingue en effet clairement l’hymne « antique » du lucernaire, « dont personne ne connaît l’auteur », de l’hymne composée par le saint martyr Athénogène, « qu’il a laissée à ses disciples, comme un discours d’adieu, alors qu’il se hâtait déjà vers le bûcher » (Traité du Saint-Esprit 29, SC 17bis, 510). Certains historiens ont par ailleurs identifié ce second S. Athénogène avec l’Apologiste Athénagore, philosophe chrétien originaire d’Athènes, auteur d’une Supplique au sujet des chrétiens, adressée, vers 177, aux empereurs Marc Aurèle et Commode. Il est possible qu’il ait vécu et enseigné à Alexandrie, mais on ignore s’il mourut martyr.”</ref>.

Se crede că Sfântul [[Sofronie al Ierusalimului]] (634-638 d.Hr.), care a fost cunoscut ca [[imnograf]], a revizuit această cântare.

==Text==
===În limba greacă===
Φώς ιλαρόν αγίας δόξης αθανάτου Πατρός, ουρανίου, αγίου, μάκαρος, Ιησού Χριστέ, ελθόντες επί την ηλίου δύσιν, ιδόντες φώς εσπερινόν, υμνούμεν Πατέρα, Υιόν και Άγιον Πνεύμα, Θεόν.  Άξιόν σε εν πάσι καιροίς, υμνείσθαι φωναίς αισίαις, Υιέ Θεού, ζωήν ο διδούς· Διό ο κόσμος σε δοξάζει.

===În limba română===

Lumină lină a sfintei slave a Tatălui ceresc, Celui fără de moarte, a Sfântului, Fericitului, Iisuse Hristoase, venind la apusul soarelui, văzând lumina cea de seară, lăudăm pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh, Dumnezeu; vrednic ești în toată vremea a fi lăudat de glasuri cuvioase, Fiul lui Dumnezeu, Cel de dai viață, pentru aceasta lumea Te slăvește.

===Engleză=== 
'''English Lyrics''' - [[OCA]]

''O Gladsome Light of the holy glory of the Immortal Father, heavenly, holy, blessed Jesus Christ. Now we have come to the setting of the sun and behold the light of evening. We praise God: Father, Son, and Holy Spirit. For it is right at all times to worship Thee with voices of praise, O Son of God and Giver of Life, therefore all the world glorifies Thee.'' 

==Note==
<references />

==Articole înrudite==

*[[Vecernia]]

==Surse==
*[[:en:Phos Hilaron|OrthodoxWiki:Phos Hilaron]], după [http://en.wikipedia.org/wiki/Phos_Hilaron Phos Hilaron] (Wikipedia) şi[http://www.oca.org/OCchapter.asp?SID=2&ID=61 Vespers] (siteul [[OCA]]).

==Bibliografie==
* [[Ene Braniște]], pr.prof.univ.dr., „Istoria şi explicarea Vecerniei”, în revista ''BOR'', nr. 5-6, București, 1966.


[[Categorie:Imnografie]]

[[en:Phos Hilaron]]
[[mk:Светлино тивка]]