{{Citat|De neajuns ==Libertatea bunului-plac nu este adevărată libertate==Libertatea fără poruncile şi legile lui Dumnezeu, care este o libertate arbitrară, a bunului-plac, nu este o libertate de dorit. În Deuteronom se spune că Dumnezeu dă următoarele porunci şi legi poporului lui Israel: trebuie să nimicească toate locurile de nedefinit închinare ale Neamurilor, să surpe altarele, să le sfărâme stâlpii idoleşti, să le ardă în ceea ce priveşte izvoarele eifoc copacii închinaţi idolilor lor, să dărâme chipurile cioplite ale dumnezeilor lor, să le facă să piară numele din locurile acelea; apoi să- L caute pe Dumnezeu la locaşul Lui, să meargă ,,la locul pe care -l va alege Domnul Dumnezeul vostru, din toate seminţiile voastre, ca să-Şi aşeze acolo Numele Lui”, să aducă acolo arderile lor de tot, jertfele lor, zeciuielile lor, temeiurile ei cele veşnicedintâi roade, darurile aduse ca împlinire a unei juruinţe, darurile de bună voie, viaţa duhovnicească simplă şi una întîii-născuţi din cirezile şi turmele lor. Apoi încheie:Să nu faceţi dar cum facem noi acum aici, unde fiecare face ce -i place, fiindcă n-aţi ajuns încă în locul de odihnă şi în moştenirea pe care v-o dă Domnul, Dumnezeul vostru” (Deut12.8). În această stare de libertate arbitrară se afla aşadar poporul lui Israel înainte de a lua în esenţa ei stăpânire ţara sfântă. În Cartea Judecătorilor se spune la un moment dat:,,În vremea aceea, nu era împărat în Israel. Fiecare făcea ce - i plăcea”. (Jud17.6), sintagmă care va reveni pe parcursul aceleiaşi cărţi (Jud21.25) Este aceeaşi stare de libertate arbitrară datorată aici lipsei unui împărat care să facă cunoscute legile şi poruncile Domnului. ==Libertatea nu găsesc cuvinte pentru trebuie luată ca acoperământ al răutăţii==Apostolul Petru ne spune să ne purtăm ca nişte oameni liberi dar fără să facem din această libertate o haină (acoperământ) a o definirăutăţii. Oarecine ar putea numi acest domeniu “supraconştientul”(1Pet2.16), referindu-se la libertatea de credinţă.==Libertatea faţă de robia păcatului==Adevărul propovăduit de Iisus ne eliberează de robia păcatuluiIisus zicea ,,către iudeii care crezuseră în El: Dacă veţi rămâne în cuvântul Meu, sunteţi cu adevărat ucenici ai Mei/ Şi veţi cunoaşte adevărul, iar adevărul vă va face liberi. / Ei însă acest cuvânt I-au răspuns: Noi suntem sămânţa lui Avraam şi nimănui niciodată n-am fost robi. Cum zici Tu că: Veţi fi liberi?/. Iisus le-a răspuns: Adevărat, adevărat vă spun: Oricine săvârşeşte păcatul este lipsit rob al păcatului./ Iar robul nu rămâne în casă în veac; Fiul însă rămâne în veac. / Deci, dacă Fiul vă va face liberi, liberi veţi fi într-adevăr.”(Ioan8.31-36). Acolo unde este Duhul Domnului, acolo este libertatea, va spune apostolul Pavel (2Cor3.17) Iisus este cel care a fost trimis să vindece pe cei cu inima zdrobită, să vestească robilor (păcatului) slobozenia. (Is6.1) Apostolul Pavel spune frumos că Iisus a luat robia roabă, şi a dat daruri oamenilor.``(Efes4.8), referindu-se la robia păcatului.Apostolul Pavel spune: Toate lucrurile îmi sunt îngăduite, dar nu toate sunt de înţeles aici nedefinind folos; toate lucrurile îmi sunt îngăduite, dar nimic mai mult decât relaţia dintre conştiinţa reflexivă şi acea lume care nu trebuie să pună stăpânire pe mine.(1Cor6.12), referindu-se află dincolo la robia faţă de limitele eipăcat.
Trecând din acest domeniu de nedefinit pe tărâmul accesibil observaţiei şi controlului nostru lăuntric, viaţa duhovnicească ni Apostolul Petru se înfăţişează sub două aspecte, şi anume: ca stare duhovnicească sau trăire şi ca conştiinţă dogmatică. Aceste două aspecte oarecum diferite unul de altul în “întruparea” lor, adică în expresia formală referă pe larg la unii păcătoşi care o iau în viaţa de zi cu zile făgăduiesc altora libertatea, în realitate constituie una şi aceeaşi viaţă, de nedespărţittimp ce ei înşişi sunt robi ai stricăciunii. În virtutea acestui fapt, toată lucrarea nevoinţei, toată starea duhovnicească Căci- arată apostolul- fiecare este nedespărţit legată robul lucrului de conştiinţa dogmatică corespunzătoare eicare este biruit. Având în vedere cele spuse mai sus, am încercat întotdeauna să înţeleg care era conştiinţa dogmatică cu care se lega acea mare rugăciune şi mare plâns al Sfântului Siluan pentru lume(2Pet2.19)
Dacă este nevoie de a transpune cuvintele Sfântului greu de cuprins în sfânta şi marea lor simplitate într-un limbaj mai accesibil contemporanilor noştri, atunciÎn El avem, prin credinţa în cele ce urmeazăEl, nădăjduim să ne apropiem libertatea şi apropierea de expresia conştiinţei lui dogmaticeDumnezeu cu încredere, spune apostolul Pavel.(Efes3.12)
Sfântul Siluan spunea şi scria că dragostea lui ==Libertatea în Hristos nu putea să rabde pierzania nici unui om şi că în grija ei pentru mântuirea tuturor, pentru a-şi atinge ţelul, ea alege calea jertfei. “Domnul dă monahului dragostea Sfântului Duh şi din această dragoste monahul se întristează pentru oameni, că nu toţi se mântuiesc. Însuşi Domnul atâta se întrista pentru oameni încât S-a dat pe Sine morţii pe cruce.==
Şi [[Maica Domnului]] purta aceeaşi durere pentru oameni Creştinii au libertate în Hristos. Apostolul Pavel îi scrie lui Filimon că măcar că are libertatea în inima ei; şi eaHristos de a-i porunci ce trebuie să facă, asemenea Fiului ei Cel iubit, tuturor le dorea, din tot sufletul ei, mântuirea. Acelaşi Duh Sfânt Lel vrea mai degrabă să-au dat Domnul Apostolilor şi Sfinţilor Părinţilor noştri şi păstorilor Bisericii.” i facă o rugăminte în numele dragostei (“Despre monahi” - Sfântul SiluanFilimon1).
A mântuiApostolul Pavel avertizează împotriva fraţilor mincinoşi, cu adevărat creştineşte, nu este cu putinţă decât prin dragoste, adică cucerind inimile; nici un fel de silire nu-furişaţi şi poate afle locul aici. În năzuinţa ei de a mântui pe toţistrecuraţi printreapostoli, dragostea se lasă dusă până la capătca să pândească libertatea, şi pentru aceasta ea îmbrăţişează nu numai omenirea care trăieşte acum pe pământ, ci şi pe cei care o au muritaceştia în Hristos Iisus, şi însuşi iadul, şi pe cei care mai au încă cu gând de a se naşte, adică pe întregul Adam. Şi dacă dragostea saltă şi se bucură văzând mântuirea fraţilor, atuncea plânge şi se roagă când vede pierzania lor-i aduce la robie (Gal2.1-5)
Am întrebat pe Sfântul Siluan: cum poate cineva să iubească toţi oamenii? Şi unde găseşti o asemenea dragoste ca să devii una cu toţi. Acesta a răspuns: “Ca să devii una cu toţi, precum zice Domnul. “Ca toţi una să fie” (Ioan 17, 21) nu avem nevoie să născocim nimic; noi toţi avem o singură fire, şi de aceea, firesc ar fi să iubim pe toţi; iar puterea de a iubi o dă Duhul Sfânt.” Puterea dragostei - este mare şi biruitoare, dar nu până la capăt. Există în fiinţa omului un anume domeniu unde până şi dragostea îşi află o limită, unde până şi ea nu ajunge la plinătatea stăpânirii. Care este aceasta?==Libertatea slavei==
Libertatea. Libertatea omului este într-adevăr atât de reală şi atât Firea va fi izbăvită din robia stricăciunii pentru a avea parte de mare că nici însăşi jertfa libertatea slavei copiilor lui HristosDumnezeu, nici jertfa tuturor celor care au urmat lui Hristos nu conduce în mod necesar la biruinţăarată apostolul Pavel.(1Rom8.21)
Domnul a zis: “Şi Eu, de mă voi înălţa pre pământ (adică voi fi răstignit pe cruce), pre toţi voi trage la Mine.” (Ioan 12, 32). Astfel, dragostea lui Hristos nădăjduieşte “pre toţi să tragă la Sine” şi pentru aceasta merge până la iadul cel mai de jos. Dar până şi acestei dragoste desăvârşite şi acestei jertfe desăvârşite, cineva - nu se ştie cine şi de vor fi mulţi sau puţini, iarăşi nu se ştie - poate răspunde cu refuz, chiar şi în planul veşniciei, şi să zică: dar eu - nu vreau”.
Şi acestă înfricoşătoare putere a libertăţii, cunoscută în experienţa duhovnicească a Bisericii, a făcut ca ideea origenistă (că toţi, până şi diavolul, neapărat se vor mântui) să fie respinsă. Nu e nici o îndoială că o conştiinţă origenistă nu poate naşte asemenea rugăciune ca cea a Sfântului Siluan.
Ceea ce Sfântul a cunoscut în clipa în care a văzut pe Hristos era pentru el mai presus de orice îndoială. El ştia că Cel Ce i Se arătase este Domnul Atotţiitorul. El ştia că smerenia lui Hristos şi acea dragoste pe care o cunoscuse şi de care se umpluse până la limita puterii de a le purta erau lucrarea Sfântului Duh - Dumnezeu. El prin Duhul Sfânt ştia că Dumnezeu este dragoste neţărmurită şi milostenie fără margini, şi totuşi, cunoştinţa acestui adevăr nu l-a dus la gândul că “până la urmă, toţi, neapărat se vor mântui”. Conştiinţa putinţei pierzaniei veşnice rămânea adânc întipărită în duhul lui, şi aceasta pentru că în starea de har i se dezvăluie sufletului măsura libertăţii omeneşti.
Esenţa libertăţii absolute constă în aceea că în afara oricărei dependenţe sau constrângeri, în afara oricărei limitări, să îţi determini tu însuţi, în toate, fiinţa proprie. Aceasta este libertatea lui Dumnezeu; omul nu are o astfel de libertate.
Ispita făptuirii libere, zidite în chipul lui Dumnezeu este să îşi zidească ea însăşi fiinţa proprie, să se determine pe sine însăşi în toate, însăşi să devină dumnezeu, şi nu să primească numai aceea ce îi este dat deoarece în aceasta ar simţi o anume dependenţă.
Fericitul Siluan zicea că şi această ispită se biruieşte prin credinţă în Dumnezeu, precum şi orice altă ispită. Credinţa în Dumnezeul cel bun şi milostiv, credinţa că El se află mai presus de orice desăvârşire, atrage harul în suflet şi atuncea nu-şi mai găseşte loc simţământul îngreuietor al dependenţei. căci sufletul iubeşte pe Dumnezeu ca pe Însuşi Tatăl lui şi trăieşte prin El.|Arhimandrit Sofronie, DIN ÎNVĂŢĂTURILE SFÂNTULUI SILUAN, Despre libertate}}
