Leon cel Mare: Diferență între versiuni

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
(Apărător al ţării sale: mici completări istorice; vandalii au incendiat Roma în 455)
Linia 14: Linia 14:
  
 
===Apărător al ţării sale===
 
===Apărător al ţării sale===
În 452, Leon cel Mare s-a înfăţişat lui Atila al hunilor, convingându-l se oprească din jefuirea Italiei. De asemenea, în anul 455, când Henzerich, căpetenia tribului germaic al vandalilor, s-a îndreptat împotriva Romei, sfântul Leon a intervenit din nou, convingându-l să nu jufuiască oraşul, să nu ardă clădirile sau să verse sânge.
+
Cei 21 de ani (440-461), în care  Leon cel Mare a stat la cârma Bisericii din Apus, au fost ani plini de greutăţi, atât din interior, cât şi din afară. În aceşti ani, spre Roma s-au îndreptat năvălitorii huni, care nu cunoşteau nici mila faţă de oameni, nici respectul faţă de cele sfinte; în fruntea acestora se afla Attila, poreclit „Biciul lui Dumnezeu”. Cu prestigiul persoanei sale şi cu puterea cuvântului său, papa Leon s-a dus plin de curaj în faţa lui Atila (anul 452) şi l-a convins pe temutul conducător să cruţe Roma şi chiar părăsească Italia (probabil şi în urma unei sume importante de bani). Peste câţiva ani, în 455, vandalii ajung la porţile Romei, hotărâţi să nu lase în urma lor decât un morman de ruine grămădite peste cadavrele locuitorilor săi. Sfântul Leon a intervenit din nou, îmblânzindu-l pe căpetenia lor, Genseric, şi obţine favorul de a fi cruţate toate lăcaşurile de închinare, cu toţi cei ce se vor adăposti în ele. Bisericile, mănăstirile, catacombele, cavourile cimitirelor au devenit pentru câtva timp locuinţa cetăţenilor îngroziţi; năvălitorii au prădat casele, multora le-au dat foc, dar cea mai mare parte a populaţiei a fost salvată, nevărsându-se sânge
 +
 
  
 
Moare în pace în anul 461.
 
Moare în pace în anul 461.

Versiunea de la data 19 februarie 2010 05:53

Sf. Leon cel Mare, episcop al Romei

Sfântul Leon cel Mare (c. 400-461), sau Papa Leon I, este considerat unul din cei mai importanţi papi ai antichităţii creştine. Prăznuirea lui se face la 18 februarie.

Viaţa şi activitatea

S-a născut în jurul anului 400 într-o familie din nobilimea toscană a Italiei. După ce îşi face studiile profane (acumulând şi o frumoasă cultură literară) şi teologice, este hirotonit diacon, ocupând o poziţie importantă cu Sf. Chiril de Alexandria. A devenit apoi arhidiacon sub Papa Sixt al III-lea al Romei, iar în 440, la moartea acestuia din urmă, este ales în unanimitate episcop al Romei, conducând Biserica din Occident timp de 21 de ani.

Leon cel Mare are merite mari politice si religioase in istoria creştinismului occidental şi nu numai. A luptat impotriva ereziilor, pentru redobandirea pacii si a disciplinei in Biserica si politica de mediere. La acestea trebuie sa adaugam in mod special grija fata de pastrarea unitatii Bisericii, prin mentinerea comuniunii universale de credinta.

Apărător al Ortodoxiei

În vremuri foarte dificile pentru Biserică, Leon cel Mare a fost unul din apărătorii dreptei-credinţei atât în faţa susţinătorilor lui Nestorie, cât şi în faţa ereziilor lui Eutihie şi Dioscor din Alexandria, care învăţau că în Iisus Hristos nu este decât o singură natură/fire, cea omenească fiind absorbită de cea dumnezeiască.

Sfântul papă Leon a fost unul din promotorii convocării Sinodului IV Ecumenic de la Calcedon în 451, care a condamnat erezia monofizită. La Sinodul de la Calcedon, în faţa a 630 de episcopi prezenţi, delegatul episcopului Leon citeşte o scrisoare a acestuia către Sfântul Flavian, patriarh de Constantinopol (447-449), apărător şi mărturisitor al Ortodoxiei la Sinodul tâlhăresc de la Efes în 449. În această scrisoare învăţătura ortodoxă despre cele două naturi în Isus Hristos este afirmată cu putere. Episcopii participanţi la Sfântul Sinod, în acord cu papa Leon al Romei, condamnă monofizitismul şi excomunică din Biserică pe Eutihie şi Discor. Dupa ţinerea Sinodului de la Calcedon, Leon cel Mare accepta formularile doctrinare sinodale şi le comunica totodata episcopilor apuseni.

Apărător al ţării sale

Cei 21 de ani (440-461), în care Leon cel Mare a stat la cârma Bisericii din Apus, au fost ani plini de greutăţi, atât din interior, cât şi din afară. În aceşti ani, spre Roma s-au îndreptat năvălitorii huni, care nu cunoşteau nici mila faţă de oameni, nici respectul faţă de cele sfinte; în fruntea acestora se afla Attila, poreclit „Biciul lui Dumnezeu”. Cu prestigiul persoanei sale şi cu puterea cuvântului său, papa Leon s-a dus plin de curaj în faţa lui Atila (anul 452) şi l-a convins pe temutul conducător să cruţe Roma şi chiar să părăsească Italia (probabil şi în urma unei sume importante de bani). Peste câţiva ani, în 455, vandalii ajung la porţile Romei, hotărâţi să nu lase în urma lor decât un morman de ruine grămădite peste cadavrele locuitorilor săi. Sfântul Leon a intervenit din nou, îmblânzindu-l pe căpetenia lor, Genseric, şi obţine favorul de a fi cruţate toate lăcaşurile de închinare, cu toţi cei ce se vor adăposti în ele. Bisericile, mănăstirile, catacombele, cavourile cimitirelor au devenit pentru câtva timp locuinţa cetăţenilor îngroziţi; năvălitorii au prădat casele, multora le-au dat foc, dar cea mai mare parte a populaţiei a fost salvată, nevărsându-se sânge


Moare în pace în anul 461.

Opera

De la sfântul Leon cel Mare au rămas 143 de scrisori şi 96 de cuvântări şi predici ţinute în vremea pontificatului său:

- Scrisoare dogmatică către Flavian (a 28-a), numită şi Tomosul către Flavian - Cea mai cunoscută dintre scrisorile sale, este importanta pentru discutiile hristologice ale timpului si in care Leon combate pe Eutihie si sustine doctrina ortodoxa. Aceasta este scrisoarea care a fost citită de legatul său la Sinodul de la Calcedon.

- 96 de Cuvântări - la sarbatorile imparatesti si sarbatori de peste an - saptămâna patimilor. Primele cinci, tinute la aniversarea suirii sale pe scaunul pontifical, trateaza despre primatul papal, altele se ocupa cu dogma hristologica.

- 173 de Scrisori - dintre care numai 143 îi aparţin personal, celelalte fiindu-i adresate de diverse persoane si personalitati in decursul pontificatului sau. Aceste scrisori tratează probleme administrative si disciplinare pentru Biserica sa.

- i se atribuie şi un liturghier - Sacramentarium leonianum

În Patristică, cu Leon cel MAre se încheie perioada a II-a din patristica latina.

Doctrina

In Tomosul catre Flavian combate monofizismul, defineste doctrina hristologica si pune baza discutiilor si formulei dogmatice de la Calcedon, combate pelagianismul, maniheismul si priscilianismul, formuleaza si sustine primatul papal.

Leon a avut o mare contributie in in hristologie. Hristos e Dumnezeu adevarat si Om adevarat. El are doua firi: omeneasca si dumnezeiasca, dar o singura Persoana. Cele doua firi nu se amesteca, ci ele lucreaza in comuniune una cu alta, ceea ce e propriu fiecareia: Logosul cele ale Logosului, iar trupul cele ale trupului. Aceasta unitate face posibila comuniunea insusirilor. Domnul Hristos e vazut si nevazut, de inteles si de neinteles, rastignit si inviat. Domnul S-a intrupat pentru a ne mantui prin patima si moartea Sa.

Leon vorbeste despre har, despre Sfintele Taine, despre Biserica.

El staruie asupra unitatii Bisericii, ca fiind mireasa unui singur barbat, Hristos.

Leon proclama răspicat primatul papal, sprijinit pe asa numitul primat al lui Petru.

Sinaxar

Acest părinte al nostru Leon, pentru nespusa lui curăţie, înţelepciune şi bunătatea vieţii, a fost hirotonit prin Duhul Sfânt episcop al Romei celei vechi. Ducând viaţă curată şi plăcută lui Dumnezeu şi păstorind turma lui cu cuvioşie, a nimicit în chip desăvârşit şi bârfelile ereticilor, în vremea când s-a întrunit sfântul Sinod Ecumenic al patrulea, la Calcedon, la care au luat parte 630 de părinţi. El a scris multe lucruri în legătură cu credinţa ortodoxă şi a înfruntat învăţăturile ereticilor, care bârfeau şi grăiau despre o singură lucrare şi o singură voinţă întru Hristos Dumnezeul nostru. Deoarece bârfitorii aceia de Dumnezeu, împotrivindu-se adevărului, încercau să strice şi să întoarcă dogmele cele insuflate de Dumnezeu dumnezeieştilor părinţi, fericitul acesta, plecându-se la rugămintea Sinodului şi făcând multe zile post şi priveghere şi rugăciune stăruitoare către Dumnezeu insuflat fiind de Duhul cel de viaţă făcător, a alcătuit o lucrare cu privire la cele ce erau discutate atunci, susţinând cu putere, îndoita lucrare şi cele două voinţe în Hristos Dumnezeul nostru, şi a trimis-o Sinodului cu o epistolă a sa. Preacuvioşii părinţi primind-o au fost mulţumiţi şi o socoteau ca pe un stâlp al Ortodoxiei. Sfântul Sinod, sprijinindu-se pe ea, s-a ridicat şi a stat împotriva ereticilor cu mai multã îndrăzneală, şi a biruit meşteşugirile de multe feluri ale lor. Iar minunatul Leon trăind încă multă vreme şi strălucind ca un luminător cu faptele sale cele bune, la adânci bătrâneţi s-a mutat către Domnul.

Imnografie

Tropar (Glas 8)

O Champion of Orthodoxy, and teacher of holiness,
The enlightenment of the universe and the inspired glory of true believers.
O most wise Father Leo, your teachings are as music of the Holy Spirit for us!
Pray that Christ our God may save our souls!

Condac (Glas 3)

O glorious Leo, when you rose to the Bishop's throne,
You shut the lions' mouths with the true doctrine of the Holy Trinity:
You enlightened your flock with the knowledge of God.
Therefore you are glorified, O seer of things divine!

Surse

A se vedea şi

Legături externe

Casetă de succesiune:
Leon cel Mare
Precedat de:
Sf. Sixt al III-lea
Papă al Romei
440-461
Urmat de:
Sf. Ilarie