Legea lui Moise
Legea lui Moise, sau uneori simplu Legea (în Biblie) sau Legea veche sau Legea Vechiului Testament, se referă la un ansamblu de porunci morale, ceremoniale și civile, pe care Dumnezeu le-a dat poporului ales în Vechiul Testament, în principal prin Proorocul Moise, pentru a întreține legătura poporului ales cu Dumnezeul cel Adevărat și a-l pregăti pentru răscumpărarea care a venit prin Hristos.
Pentru creștini Legea veche este o „umbră a bunurilor viitoare” (Evr. 10, 1) și de aceea ei vorbesc despre „Legea nouă”, legea Noului Testament, legea duhovnicească.
Terminologie
Sintagma „Legea lui Moise” (în greacă în Septuaginta νόμος Μωυσῆ, nómos Mōusē) apare pentru prima dată în Biblie în Cartea lui Iosua Navi 8, 30–32: „30. Atunci Iosua a înălţat jertfelnic Domnului Dumnezeului lui Israel pe Muntele Ebal, 31. Cum poruncise Moise, sluga Domnului, fiilor lui Israel, şi de care este scris în legea lui Moise; jertfelnicul era din pietre întregi, asupra cărora nimeni n-a ridicat unealtă de fier şi el au adus pe el ardere de tot Domnului şi au făcut jertfe de împăcare. 32. Şi a scris Iosua acolo din nou pe pietre legea pe care Moise o scrisese înaintea fiilor lui Israel.”
Apoi sintagma apare ca atare de 15 ori în Veschiul Testament și de 7 ori în Noul Testament (și apoi de nenumărate ori în literatura rabinică și în scrierile Sfinților Părinți).
