Pătrundera scrierii în Ţările Române s-a făcut prin manuscrisele greceşti,dar cel mai probabil prin traducerile slavone. Manuscrisele în limba slavonă s-au pastrat din secoluul al XV-lea. De aici provine şi denumirea de "Leastviţa" sau "Lestviţa". Unii cercetători sunt de părere ca "Scara" a pătruns prin manuscrisele greceşti mult mai devreme şi de aici a fost tradusă direct în limba româna. Aceasta se explică prin receptivitatea culturii româneşti faţa de modelul bizantin. Popularitatea ei trebuie sa fi fosta mare, de vreme ce Î.P.S. Mitropolit Corneanu afirmă că "episcopi şi călugari, voievozi şi înalţi demnitari, târgoveti şi săteni,bărbaţi şi femei, toţi au citit cu acelaşi nesaţ stepenele (treptele) suitoare către cer ale Lestviţei".Familii de creştini păstrau în casele lor ''Leastviţa'' alături de Sfânta Scriptură sau Cartea de rugăciuni.În ''Învăţaturile lui Neagoe Basarab către fiul sau Teodosie'' întâlnim de în nenumărate rânduri referiri la Cuviosul Ioan Scararul.

Prima traducere cunoscută a ''Scarii'' in limba româna aparţine Mitropolitului Varlaam(?-1657),făcută pe când era călugăr la mănăstirea Secu(1602-1613).Varlaam traduce într-o limba vie,aceea care se vorbea pe vremea lui în nordul Moldovei şi nu urmează servil topica originalului:

Deşi nu s-a tipărit,a avut o largă circulaţie în copii manuscrise.Reprezintă un moment de cotitură, căci dă un puternic avânt isihasmului românnesc,făcandu-l de aici înainte accesibil şi laicilor.Deşi s-a crezut iniţial că Varlaam a tradus după un manscris slavon,s-a demonstrat că sursa a constituit-o manuscrisul neogrec al lui Maximos Margunios.