Lavra Poceaev: Diferență între versiuni

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
(propunere de traducere din engleză)
 
(traducere partial)
Linia 1: Linia 1:
{{Traducere EN}}
 
 
'''Lavra Adormirii Maicii Domnului de la Poceaev''' (ucr.: ''Почаївська Свято-Успенська Лавра''; rus.: ''Свято-Успенская Почаевская Лавра'') este, de secole, unul dintre principalele centre spirituale ale Ortodoxiei ucrainene, alături de [[Lavra Pecerska]]. Mănăstirea, aflată în ascultarea canonică a Bisericii Ortodoxe a Ucrainei ([[Biserica Ortodoxă Rusă|Patriarhia Moscovei]]) este cea mai mare mănăstire ortodoxă din Ucraina Occidentală. Mănăstirea este așezată pe un deal cu înălțimea de 60 de metri, în orașul Poceaev din districtul Ternopol, la 18 km în sud-estul orașului Kremeneț și la 50 km nord de Ternopol.
 
'''Lavra Adormirii Maicii Domnului de la Poceaev''' (ucr.: ''Почаївська Свято-Успенська Лавра''; rus.: ''Свято-Успенская Почаевская Лавра'') este, de secole, unul dintre principalele centre spirituale ale Ortodoxiei ucrainene, alături de [[Lavra Pecerska]]. Mănăstirea, aflată în ascultarea canonică a Bisericii Ortodoxe a Ucrainei ([[Biserica Ortodoxă Rusă|Patriarhia Moscovei]]) este cea mai mare mănăstire ortodoxă din Ucraina Occidentală. Mănăstirea este așezată pe un deal cu înălțimea de 60 de metri, în orașul Poceaev din districtul Ternopol, la 18 km în sud-estul orașului Kremeneț și la 50 km nord de Ternopol.
  
 
==Istoric==
 
==Istoric==
The first record of a monastery at Pochaev, in Volhynia, dates to 1527. Local tradition, however, claims the beginning of a monastery three centuries earlier, when several [[monk]]s established a monastery during the Tatar invasions. According to this tradition, the [[Theotokos]] appeared to the monks in a column of fire and left her footprint in the rock upon which she stood. The rock and footprint became revered by the local people for the curative properties of the water that issued from it.
+
Prima atestare documentară a mănăstirii Poceaev din Volînia datează din anul 1527. Potrivit tradiției locale însă, viața monahală a început la Poceaev cu trei secole mai devreme, când, în perioada invaziilor tătare au întemeiat aici o mănăstire. Potrivit acestei tradiții, [[Maica Domnului]] le-a apărut monahilor într-un stâlp de foc și și-a lăsat amprenta piciorului pe stânca pe care a apărut, din acest loc fiind și un izvor cu apă tămăduitoare. Stânca și urma tălpii Maicii Domnului au început să fie cinstite de credincioșii din partea locului, care se bucurau de vindecările date de apa tămăduitoare.  
  
During the sixteenth century the monastery prospered. A stone [[cathedral]] was built, and the monastery hosted an annual fair. In 1597, the monastery expanded further through a gift of land by a noblewoman, Anna Hojska (Goiskaya). She is also credited with the establishment of the famous printing press shop at the monastery that supplied Orthodox theological literature in Galicia and Volhynia.  
+
În timpul secolului al XVI-lea, mănăstirea a devenit înfloritoare. A fost construită o [[catedrală]] din piatră, iar în jurul mănăstirii a început să se organizeze un târg anual. În anul 1597, mănăstirea s-a extins prin daniile făcute de Anna Hoiska [ru: Goiskaia], o credincioasă de origine nobilă, căreia i se atribuie și întemeierea celebrei tipografii a mănăstirii care a furnizat în secolele următoare scrieri de teologie ortodoxă în regiunile Galiția și Volînia. Tot ea a dăruit mănăstirii o [[icoană]] făcătoare de minuni a Maicii Domnului, primită de la un episcop bulgar aflat în trecere și care ajutase la vindecarea fratelui acesteia de orbire. Icoana a rămas până în zilele noastre cunoscută sub numele de [[Icoana Maicii Domnului de la Poceaev|Maica Domnului de la Poceaev]].
  
She also gave the monastery a miracle working [[icon]] of the Theotokos traditionally known as [[Theotokos of Pochayiv|'''‘’Our Lady of Pochaev’’''']]. This icon that helped to cure her brother from blindness had been given to Anna by a Bulgarian [[bishop]] who passed by.
+
În această perioadă, care era și cea a [[Uniunea de la Brest|Uniunii de la Brest]], ortodocșii au început să fie supuși unor presuni tot mai mari  din partea catolicilor romani și greco-catolicilor.  
  
During this period, the area was the setting of growing persecution of the Orthodox on the part  of Roman Catholics and [[Unia|Uniates]].  
+
În anul 1604, [[ieromonah]]ul [[Iov de la Poceaev|Iov]] s-a retras în peșterile mănăstirii de la Poceaev, dorindu-și o viață [[pustnic|pustnicească]]. Cuviosul Iov vorbea puțin, cu blândețe și își petrecea tot timpul rostind [[rugăciunea lui Iisus|rugăciunea inimii]]. Foarte îndrăgit de frații de la Poceaev, a fost ales stareț al mănăstirii și, în această calitate, a introdus o disciplină strictă a vieții monahale. A introdus obligația lucrului mâinilor ([[rucodelia]]) în mănăstire, fiind el însuși un exemplu în acest sens: a plantat copaci, îngrijea grădina și a lucrat la consolidarea fântânilor mănăstirii. Era un critic ferm al Uniunii de la Brest și apărător activ al Ortodoxiei și al credincioșilor ortodocși de persecuțiile pe care le îndurau la acea vreme. Starețul Iov a publicat la tipografia mănăstirii mai multe lucrări împotriva uniatismului, unele scrise chiar de el.
  
In 1604, the [[hieromonk]] [[Job of Pochaev|Job]] withdrew to the caves of the monastery at Pochaev in order to be a [[hermit]] . Job was soft-spoken, brief in words, with the [[Jesus Prayer]] the only sound heard from his lips. Soon he grew beloved amongst the brethren at Pochaev, and eventually he was elected [[abbot]]. As abbot, Job introduced a strict discipline into the monastery life. He also set an example of doing much manual labor at the monastery: planting trees, tending the garden, and improving the monastery's waterworks. He was a vocal critic of the [[Union of Brest]] and actively defended Orthodoxy and the Orthodox faithful against the persecutions of the time. Through the monastery press, Job published works in defense of Orthodoxy against the Unia, including publications that he wrote.  
+
Starețul Iov s-a confruntat și cu mai multe încercări ale urmașilor Anei Hoiska de a recupera unele dintre daniile pe care aceasta le făcuse mănăstirii. În 1623, nepotul acesteia, Andrei a invadat, cu o forță armată, mănăstirea și a confiscat icoana Maicii Domnului de la Poceaev. Icoana a fost restituită mănăstirii în anul 1641, fiind recâștigată în justiție. În anul 1651, starețul Iov a trecut la Domnul, fiind [[proslăvire|canonizat]].  
  
Job was also confronted with attempts upon the monastery by the heirs of Anna over her bequests to it. In 1623, her grandson, Andrei, raided the monastery, taking the Our Lady of Pochaev icon. The icon was returned in 1641 after the court restored ownership of the icon to the monastery. In 1651, Abbot Job died, soon to be glorified.
+
În 1675, mănăstirea a fost asediată de turcii otomani; potrivit tradiției, armatele otomane au fugit, abandonând asediul, atunci când pe zidurile mănăstirii a apărut Maica Domnului însoțită de îngeri și de Sfântul Iov de la Poceaev.
  
In 1675, the monastery was besieged by the Ottoman Turks. According to tradition, the army fled from the siege when they saw an apparition over it of the Theotokos accompanied by St. Job and [[angel]]s.  
+
În 1720, mănăstirea a intrat într-o perioadă de declin, fiind preluată de ordinul greco-catolic al călugărilor bazilieni. O nouă perioadă de înflorire a mănăstirii a început după 1759, ca urmare a unui accident de trăsură suferit de contele Potoski lângă zidurile mănăstirii. Furios din pricina acestui accident, contele Potoski a încercat de trei ori să îl împuște pe vizitiul pe care îl considera vinovat de cele petrecute, dar a ratat de fiecare dată. Regretându-și imediat fapta, Potoski a atribuit faptul că ratase ținta unei intervenții divine. Stabilindu-și reședința la Poceaev, a făcut daruri de mare valoare mănăstirii. În 1773, contele Potoski, care era romano-catolic, a înaintat Papei de la Roma o petiție prin care solicita recunoașterea icoanei de la Poceaev ca făcătoare de minuni și a cuviosului Iov ca sfânt catolic. Numai icoana a fost recunoscută. La moartea lui, în 1782, contele Potoski a fost înmormântat în catedrala Adormirii Maicii Domnului.  
  
In 1720, the monastery fell into a decline after the Greek-Catholic Basilian Fathers took control. After 1759, the monastery prospered again, the result of an accident with a coach carrying Count Potosky near the monastery walls. Angered of the accident, the count attempted to shoot the coach driver, but failed. Attributing the failure to divine intercession, Potosky settled in Pochaev and lavished gifts upon the monastery. In 1773, Potosky, a Roman Catholic, petitioned the [[Pope]] of Rome to recognize the Pochaev icon as miraculous and to recognize St. Job as a Roman Catholic [[saint]]. Only the icon was recognized. Upon his death in 1782, Count Potosky was interred in the Dormition Cathedral.
+
Ca urmare a celei de-a treia împărțiri a Poloniei (1795), regiunea Volînia, cuprinzând și mănăstirea Poceaev, a intrat din nou în cuprinsul Imperiului Rus. Mănăstirea de la Poceaev a continuat să funcționeze sub jurisdicția Bisericii Greco-Catolice, păstrând latina ca limbă de predare în școlile mănăstirii, deși poloneza era limba curentă în zonă. În această perioadă, a crescut susținerea pentru restituirea mănăstirii către Biserica Ortodoxă. În 1823, episcopi Ștefan al Volîniei a solicitat împăratului Alexandru I restituirea mănăstirii Poceaev [[Biserica Ortodoxă Rusă|Bisericii Ruse]], dar petiția sa a fost respinsă. În 1831 însă, împăratul Nicolae I a ordonat restituirea mănăstirii către Biserica Ortodoxă, ca represalii la sprijinul acordat de către greco-catolici revoltelor din Polonia și Lituania spre sfârșitul anului 1830. Întregul complex a fost resfințit ca mănăstire ortodoxă pe [[10 octombrie]] 1831, punând capăt unei perioade de 110 ani sub jurisdicție greco-catolică. Monahii nu s-au împotrivit acestei schimbări și majoritatea acestora s-au convertit la ortodoxie.
  
As the result of the Third Partition of Poland in 1795, Volhynia, with Pochaev, again became a part of the Russian empire. The monastery at Pochaev continued as a Greek Catholic institution, still using Latin in the religious schools at the monastery, although Polish was the language in general use. Support, however, grew for return of the monastery to the Orthodox Church. In 1823, Bishop Stephan of Volhynia petitioned the Emperor Alexander I for return of Pochaev Monastery to the [[Church of Russia|Russian Orthodox Church]]. The request was denied. However, in 1831, Nicholas I ordered the return of Pochaev to the Russian Church as a result of the support given by the Greek Catholics to the upraising in Poland and Lithuania in late 1830. The monastery was re-consecrated on [[October 10]], 1831, ending 110 years of Greek Catholic control. The monks did not resist this change and soon converted to Orthodoxy.
+
În 1833, mănăstirea de la Poceaev a primit statutul de [[lavră]]. În ultima parte a secolului al XIX-lea, mănăstirea a redevenit un important loc de pelerinaj pentru creștinii ortodocși din Imperiul Rus și din Balcani.  
 
+
In 1833, the Pochaev monastery was accorded the status of a [[lavra]]. During the latter part of the nineteenth century, the monastery became a popular destination for Orthodox [[pilgrim]]s from the Russian Empire and the Balkans.
+
{{Traducere EN}}
  
 
As the monastery’s location was near Austrian ruled Galicia it became a symbol used in propagating pan-slavism in the area. During the early days of World War I when Russian forces occupied Galicia, thousands of Galicians journeyed as pilgrims to Pochaev, with many returning to Orthodoxy. As the Lavra, and Volhynia, became part of the front line between the Austrian and Russian forces, in 1915, the Lavra was looted by the Austrians. Then, after the Bolshevik revolution in 1917, the Lavra was again looted. It was again looted after western Volhynia was transferred to Poland under the Peace of Riga signed between Poland and the Soviet Union on [[March 18]], 1921.  
 
As the monastery’s location was near Austrian ruled Galicia it became a symbol used in propagating pan-slavism in the area. During the early days of World War I when Russian forces occupied Galicia, thousands of Galicians journeyed as pilgrims to Pochaev, with many returning to Orthodoxy. As the Lavra, and Volhynia, became part of the front line between the Austrian and Russian forces, in 1915, the Lavra was looted by the Austrians. Then, after the Bolshevik revolution in 1917, the Lavra was again looted. It was again looted after western Volhynia was transferred to Poland under the Peace of Riga signed between Poland and the Soviet Union on [[March 18]], 1921.  
Linia 38: Linia 37:
  
 
== A se vedea și ==
 
== A se vedea și ==
* Icoana [[Maica Domnului de la Poceaev|Maicii Domnului de la Poeceaev]].
+
* Icoana [[Maica Domnului de la Poceaev|Maicii Domnului de la Poceaev]].
  
 
==Surse==
 
==Surse==

Versiunea de la data 13 august 2015 12:27

Lavra Adormirii Maicii Domnului de la Poceaev (ucr.: Почаївська Свято-Успенська Лавра; rus.: Свято-Успенская Почаевская Лавра) este, de secole, unul dintre principalele centre spirituale ale Ortodoxiei ucrainene, alături de Lavra Pecerska. Mănăstirea, aflată în ascultarea canonică a Bisericii Ortodoxe a Ucrainei (Patriarhia Moscovei) este cea mai mare mănăstire ortodoxă din Ucraina Occidentală. Mănăstirea este așezată pe un deal cu înălțimea de 60 de metri, în orașul Poceaev din districtul Ternopol, la 18 km în sud-estul orașului Kremeneț și la 50 km nord de Ternopol.

Istoric

Prima atestare documentară a mănăstirii Poceaev din Volînia datează din anul 1527. Potrivit tradiției locale însă, viața monahală a început la Poceaev cu trei secole mai devreme, când, în perioada invaziilor tătare au întemeiat aici o mănăstire. Potrivit acestei tradiții, Maica Domnului le-a apărut monahilor într-un stâlp de foc și și-a lăsat amprenta piciorului pe stânca pe care a apărut, din acest loc fiind și un izvor cu apă tămăduitoare. Stânca și urma tălpii Maicii Domnului au început să fie cinstite de credincioșii din partea locului, care se bucurau de vindecările date de apa tămăduitoare.

În timpul secolului al XVI-lea, mănăstirea a devenit înfloritoare. A fost construită o catedrală din piatră, iar în jurul mănăstirii a început să se organizeze un târg anual. În anul 1597, mănăstirea s-a extins prin daniile făcute de Anna Hoiska [ru: Goiskaia], o credincioasă de origine nobilă, căreia i se atribuie și întemeierea celebrei tipografii a mănăstirii care a furnizat în secolele următoare scrieri de teologie ortodoxă în regiunile Galiția și Volînia. Tot ea a dăruit mănăstirii o icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului, primită de la un episcop bulgar aflat în trecere și care ajutase la vindecarea fratelui acesteia de orbire. Icoana a rămas până în zilele noastre cunoscută sub numele de Maica Domnului de la Poceaev.

În această perioadă, care era și cea a Uniunii de la Brest, ortodocșii au început să fie supuși unor presuni tot mai mari din partea catolicilor romani și greco-catolicilor.

În anul 1604, ieromonahul Iov s-a retras în peșterile mănăstirii de la Poceaev, dorindu-și o viață pustnicească. Cuviosul Iov vorbea puțin, cu blândețe și își petrecea tot timpul rostind rugăciunea inimii. Foarte îndrăgit de frații de la Poceaev, a fost ales stareț al mănăstirii și, în această calitate, a introdus o disciplină strictă a vieții monahale. A introdus obligația lucrului mâinilor (rucodelia) în mănăstire, fiind el însuși un exemplu în acest sens: a plantat copaci, îngrijea grădina și a lucrat la consolidarea fântânilor mănăstirii. Era un critic ferm al Uniunii de la Brest și apărător activ al Ortodoxiei și al credincioșilor ortodocși de persecuțiile pe care le îndurau la acea vreme. Starețul Iov a publicat la tipografia mănăstirii mai multe lucrări împotriva uniatismului, unele scrise chiar de el.

Starețul Iov s-a confruntat și cu mai multe încercări ale urmașilor Anei Hoiska de a recupera unele dintre daniile pe care aceasta le făcuse mănăstirii. În 1623, nepotul acesteia, Andrei a invadat, cu o forță armată, mănăstirea și a confiscat icoana Maicii Domnului de la Poceaev. Icoana a fost restituită mănăstirii în anul 1641, fiind recâștigată în justiție. În anul 1651, starețul Iov a trecut la Domnul, fiind canonizat.

În 1675, mănăstirea a fost asediată de turcii otomani; potrivit tradiției, armatele otomane au fugit, abandonând asediul, atunci când pe zidurile mănăstirii a apărut Maica Domnului însoțită de îngeri și de Sfântul Iov de la Poceaev.

În 1720, mănăstirea a intrat într-o perioadă de declin, fiind preluată de ordinul greco-catolic al călugărilor bazilieni. O nouă perioadă de înflorire a mănăstirii a început după 1759, ca urmare a unui accident de trăsură suferit de contele Potoski lângă zidurile mănăstirii. Furios din pricina acestui accident, contele Potoski a încercat de trei ori să îl împuște pe vizitiul pe care îl considera vinovat de cele petrecute, dar a ratat de fiecare dată. Regretându-și imediat fapta, Potoski a atribuit faptul că ratase ținta unei intervenții divine. Stabilindu-și reședința la Poceaev, a făcut daruri de mare valoare mănăstirii. În 1773, contele Potoski, care era romano-catolic, a înaintat Papei de la Roma o petiție prin care solicita recunoașterea icoanei de la Poceaev ca făcătoare de minuni și a cuviosului Iov ca sfânt catolic. Numai icoana a fost recunoscută. La moartea lui, în 1782, contele Potoski a fost înmormântat în catedrala Adormirii Maicii Domnului.

Ca urmare a celei de-a treia împărțiri a Poloniei (1795), regiunea Volînia, cuprinzând și mănăstirea Poceaev, a intrat din nou în cuprinsul Imperiului Rus. Mănăstirea de la Poceaev a continuat să funcționeze sub jurisdicția Bisericii Greco-Catolice, păstrând latina ca limbă de predare în școlile mănăstirii, deși poloneza era limba curentă în zonă. În această perioadă, a crescut susținerea pentru restituirea mănăstirii către Biserica Ortodoxă. În 1823, episcopi Ștefan al Volîniei a solicitat împăratului Alexandru I restituirea mănăstirii Poceaev Bisericii Ruse, dar petiția sa a fost respinsă. În 1831 însă, împăratul Nicolae I a ordonat restituirea mănăstirii către Biserica Ortodoxă, ca represalii la sprijinul acordat de către greco-catolici revoltelor din Polonia și Lituania spre sfârșitul anului 1830. Întregul complex a fost resfințit ca mănăstire ortodoxă pe 10 octombrie 1831, punând capăt unei perioade de 110 ani sub jurisdicție greco-catolică. Monahii nu s-au împotrivit acestei schimbări și majoritatea acestora s-au convertit la ortodoxie.

În 1833, mănăstirea de la Poceaev a primit statutul de lavră. În ultima parte a secolului al XIX-lea, mănăstirea a redevenit un important loc de pelerinaj pentru creștinii ortodocși din Imperiul Rus și din Balcani.

Acest articol (sau părți din el) este propus spre traducere din limba engleză!

Dacă doriți să vă asumați acestă traducere (parțial sau integral), anunțați acest lucru pe pagina de discuții a articolului.
De asemenea, dacă nu ați făcut-o deja, citiți pagina de ajutor Traduceri din limba engleză.


As the monastery’s location was near Austrian ruled Galicia it became a symbol used in propagating pan-slavism in the area. During the early days of World War I when Russian forces occupied Galicia, thousands of Galicians journeyed as pilgrims to Pochaev, with many returning to Orthodoxy. As the Lavra, and Volhynia, became part of the front line between the Austrian and Russian forces, in 1915, the Lavra was looted by the Austrians. Then, after the Bolshevik revolution in 1917, the Lavra was again looted. It was again looted after western Volhynia was transferred to Poland under the Peace of Riga signed between Poland and the Soviet Union on March 18, 1921.

During the Russian Civil War, the renowned printing press of Pochaev was moved in 1923 by a group of the monks to safety at the new Monastery of St. Job of Pochaev in Ladomirova, Czechoslovakia. Here the press remained and was used by the brotherhood until 1944, when the monastic Brotherhood of St. Job moved it again, ultimately in 1946 to the Holy Trinity Monastery in Jordanville, New York to escape the advancing Soviet army.

With Russia under control by the Bolsheviks and no longer under any possible ecclesiastical control by the Church of Russia, in 1923 the monastery came under the oversight of the Church of Constantinople and became part of the Church of Poland. During the 1920s the monks of the lavra were able to rebuild the monastery facilities that had been damaged during the 1910s. In 1929, a new wave of persecution hit the Orthodox majority in Volhynia. This time it emanated from Warsaw and the Polish majority. The lavra survived, though, and in the process became the most visible center of Orthodoxy in the Polish Republic.

After Poland was divided between Germany and the Soviet Union at the beginning of World War II, Pochaev Lavra returned to the Church of Russia. While the local population looked upon the annexation as a form of liberation from Polish rule, the Orthodox came under Soviet anti-religious policies, a position that was not as rigid as that in the early 1920s, when thousands of clergy were tortured and persecuted. While the Soviets confiscated most of the material property of the lavra, the great numbers of Orthodox pilgrims to the monastery mediated the Soviets' actions against it.

On June 22, 1941, the Nazis invaded the Soviet Union and in the process occupied Pochaev. While the monastery was not closed, the Nazis plundered what the Soviets had left behind. During the German occupation the Ukrainian Autocephalous Orthodox Church was formed, but the lavra refused to become part of the German supported group, considering it schismatic. The lavra was able to provide a refuge for the local population during the Nazi occupation.

With the end of the war came a more tolerant period of Soviet control. At this time Pochaev Lavra was able to influence the believers in the surrounding area to return from Greek Catholicism. The lavra was also able to maintain its existence, but with great difficulty, under increased Soviet government pressure during the harsh rule of Khrushchev in the late 1950s and early 1960s. These pressures increased and waned cyclically through the following decades, even after the fall of the Soviet Union. By the late 1970s, the lavra had become the principal theological center of the Ukrainian Exarchate of the Church of Russia. During early the 1980s, the frustration and anger of the local Bolsheviks increased pressures on the lavra, again making life difficult. These religious restrictions were relaxed in the late 1980s, and a theological school was established that became a seminary in 1991.

With the fall of the Soviet Union, Pochaev entered an era of increased tension with the revival of the Ukrainian Catholic Church and the Ukrainian Autocephaleous Orthodox Church. But, once again under new political leadership, the lavra revived its historical position as the guardian of Orthodoxy in the Western Ukrainian areas.

A se vedea și

Surse

Legături externe