Laurențiu de Novae
Fericitul episcop Laurenţiu de Novae a vieţuit în secolele IV – V, păstorind peste Dacia între anii 401 – 417, făcând numeroase catehizări şi luptând pentru răspândirea religiei creştine printre geţi.
Pe când era la Sirmium, episcopul Laurenţiu a primit o scrisoare a Papei Inocenţiu în legătură cu ideile eretice ale episcopului Fotin, iar sub influenţa marilor scriitori răsăriteni, îndeosebi a Sfântului Ioan Gură de Aur, episcopul Laurenţiu de Novae a scris lucrările "De Paenitentia" (Despre pocăinţă) şi "De Elemosyna" (Despre milostenie).
Episcopul Laurenţiu a desfăşurat o bogată activitate obştească. Scrierile sale se adresau în special unor comunităţi daco-romane, acesta fiind numit de către Sigebert de Gembloux ca fiind “dulce ca mierea”, dispunând de o remarcabila artă a compoziţiei.
Spre mijlocul primei jumătăţi a secolului al V-lea, fericitul episcop Laurenţiu de Novae se mută la Domnul, în Împărăţia cea fără de sfârşit.