Laurențiu de Novae

De la OrthodoxWiki
Versiunea din 26 aprilie 2013 13:40, autor: Sîmbotin (Discuție | contribuții) (a redenumit Laurenţiu de Novae în Laurențiu de Novae: diacritice noi (cu virgulă))
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)
Salt la: navigare, căutare

Fericitul episcop Laurenţiu de Novae a vieţuit în secolele IV – V, păstorind peste Dacia între anii 401 – 417, făcând numeroase catehizări şi luptând pentru răspândirea religiei creştine printre geţi.

Pe când era la Sirmium, episcopul Laurenţiu a primit o scrisoare a Papei Inocenţiu în legătură cu ideile eretice ale episcopului Fotin, iar sub influenţa marilor scriitori răsăriteni, îndeosebi a Sfântului Ioan Gură de Aur, episcopul Laurenţiu de Novae a scris lucrările "De Paenitentia" (Despre pocăinţă) şi "De Elemosyna" (Despre milostenie).

Episcopul Laurenţiu a desfăşurat o bogată activitate obştească. Scrierile sale se adresau în special unor comunităţi daco-romane, acesta fiind numit de către Sigebert de Gembloux ca fiind “dulce ca mierea”, dispunând de o remarcabila artă a compoziţiei.

Spre mijlocul primei jumătăţi a secolului al V-lea, fericitul episcop Laurenţiu de Novae se mută la Domnul, în Împărăţia cea fără de sfârşit.