Latinizare: Diferență între versiuni

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
(Pagină nouă: {{Traducere EN}} '''Latinization''' refers to the introduction of Roman Catholic elements of theology or praxis into non-Roman traditions. Examples of such traditions hav...)
 
(ortografie)
 
(Nu s-au afișat 8 versiuni intermediare efectuate de alți 4 utilizatori)
Linia 1: Linia 1:
−
{{Traducere EN}}
+
'''Latinizarea''' sau '''occidentalizarea''' se referă la introducerea elementelor de [[teologie]] şi a practicilor [[Biserica Romano-Catolică|romano-catolice]] în tradiţiile nelatine.
  
−
'''Latinization''' refers to the introduction of [[Roman Catholic]] elements of [[theology]] or [[praxis]] into non-Roman traditions. Examples of such traditions have included the Celtic, Mozarabic and Gallican Rites in the west, and the Byzantine, Maronite, and [[Coptic]] Churches in the east. In some cases, Latinization has completely supplanted the older traditions. In other cases, especially in the East, churches coming under the authority of the Vatican are allowed to maintain some of their particular institutions while having to accept other particularly Roman Catholic elements.
+
__TOC__
  
−
In its broadest sense, Latinization may include language, music, decorative arts, architecture, and even world view. In theology, it may simply refer to an emphasis on the writings of the Latin [[Church Fathers|Fathers of the Church]]. Many of the Latin Fathers who wrote before the [[Great Schism]] are considered technically Orthodox. Alternatively, post-Schism Roman Catholic theology, [[saint]]s, and teachings, in the sense that they may influence Orthodox Christians, are also considered Latinizations. Often the term is used pejoratively to describe changes imposed by Rome upon the so-called [[Eastern Rite Catholic]] churches. In these instances, when formerly Orthodox jurisdictions came under the authority of Rome, they were required to accept certain [[canon law|canonical]] and theological changes. Possibly the most notable of these are the requirement of a [[celibacy|celibate]] [[priest]]hood and the insertion of the [[Filioque]] clause into the [[Nicene Creed]].
+
Exemplele cele mai reprezentative de astfel de tradiţii latinizate (sau occidentalizate) sunt cultul celt, mozarab şi galic în Occident şi Bisericile Bizantine, Maronită şi Coptă în Răsărit. În unele cazuri, latinizarea  a înlocuit complet vechea [[tradiţie]]. În alte cazuri, în special în Răsărit, bisericile care au intrat sub autoritatea Vaticanului au primit permisiunea de a-şi menţine unele din instituţiile lor tradiţionale în schimbul acceptării altor elemente specifice romano-catolice, cum ar fi autoritatea și [[infailibilitatea papală]], de exemplu.
  
−
[[Category:Church History]]
+
Adesea, termenul este utilizat (peiorativ, uneori) pentru a descrie schimbările impuse de Roma bisericilor uniate, numite și [[Catolic de rit răsăritean|catolice de rit răsăritean]]. În aceste cazuri, când foste jurisdicţii ortodoxe au intrat sub autoritatea Romei, acestora li se cerea să accepte anumite schimbări teologice şi [[drept canonic|canonice]]. Probabil cele mai importante astfel de schimbări sunt [[celibat]]ul [[preot|preoţilor]] şi introducerea adausului [[Filioque]] în [[Crezul|Crezul de la Niceea]].
−
[[Category:Liturgics]]
+
 
 +
În sensul său cel mai larg, latinizarea poate include limbajul bisericesc și teologic, [[muzica bisericească]], artele decorative, iconografia, arhitectura bisericească, liturgica în general, dar şi felul de a privi și înțelege lumea.
 +
 
 +
==În Teologie==
 +
În Teologie, latinizarea sau occidentalizarea se poate referi pur şi simplu la o accentuare a scrierilor [[Părinţii Bisericii|Părinţilor latini ai Bisericii]]. Mulţi dintre Părinţii latini care au scris înainte de [[Marea Schismă]] sunt consideraţi, din punct de vedere teologic, ortodocşi. Din contră, teologii, [[sfinţi]]i şi învăţăturile romano-catolice de după [[schismă]], sunt consideraţi latinizanţi, în sensul că ei îi pot influenţa pe creştinii ortodocşi într-o direcție teologică greșită sau nesigură.
 +
 
 +
Elemente latinizante au putut pătrunde în teologia ortodoxă în diferite epoci în cursul dialogurilor sau disputelor teologice fie direct cu Biserica Romano-Catolică, fie cu Bisericile protestante. Un astfel de exemplu ar putea fi cazul mitropolitului [[Petru Movilă]].
 +
 
 +
==În iconografie==
 +
În secolul al XVII-lea apar, în insulele grecești sub influența latină, reprezentări iconografice ale „Sfintei Familii” ([[Fecioara Maria]] cu [[Dreptul Iosif]] având în mijloc pe [[Iisus]] copil) în stil bizantin și în uzul credincioșilor ortodocși, această reprezentare existând până astăzi în aceste locuri, deși ea nu are rădăcini în tradiția iconografică ortodoxă și nici corespondent în [[sinaxar]].
 +
 
 +
Tot de influență occidentală este considerată dezvoltarea ciclurilor de scene de vieți de sfinți (începând cu secolul al XVII-lea deja), într-un demers narativ exagerat și străin tradiției iconografice ortodoxe.
 +
 
 +
Sub influența picturii religioase occidentale, apar, mai ales începând cu secolul al XVIII-lea, reprezentări iconografice din ce în ce mai realiste și umaniste, curentul culminând în secolul al XIX-lea în mai toate Bisericile Ortodoxe din Răsărit cu reprezentări iconografice în stil italian.
 +
 
 +
==În muzică==
 +
Primele forme de occidentalizare a cântării bisericești apar în Rusia secolului al XVII-lea: „Western-style harmonizations eventually came into use in the Russian church via Lvov and Kiev due to the influence of the Roman Catholic Church from Poland, and polyphony "suddenly burst into Russian liturgical singing from the West in the middle of the seventeenth century" (Johann von Gardner, Russian Church Singing, Vol. I: Orthodox Worship and Hymnography, p. 380). In the mid-18th century, the choirmasters of the imperial court were mainly Italians[1], which further pushed Russian church music in a Western direction. In the 19th century, German composition principles came to dominate in Russian chant.” Această tendință va influența în același sens muzica bisericească din mai multe biserici de tradiția slavă (cum ar fi: Ucraina, Moldova, Bulgaria, Serbia).
 +
 
 +
În România, o numită occidentalizare a cântării bisericești începe în Transilvania în secolul al XIX-lea, odată cu trecerea de la notația bizantină la cea occidentală, și ia amploare prin crearea cântărilor numite cunţană și bănăţană, în Transilvania și, respectiv, Banat.
 +
 
 +
[[Categorie:Istoria Bisericii]]
 +
[[Categorie:Liturgică]]
 +
 
 +
[[en:Latinization]]

Versiunea curentă din 16 noiembrie 2013 13:08

Latinizarea sau occidentalizarea se referă la introducerea elementelor de teologie şi a practicilor romano-catolice în tradiţiile nelatine.

Exemplele cele mai reprezentative de astfel de tradiţii latinizate (sau occidentalizate) sunt cultul celt, mozarab şi galic în Occident şi Bisericile Bizantine, Maronită şi Coptă în Răsărit. În unele cazuri, latinizarea a înlocuit complet vechea tradiţie. În alte cazuri, în special în Răsărit, bisericile care au intrat sub autoritatea Vaticanului au primit permisiunea de a-şi menţine unele din instituţiile lor tradiţionale în schimbul acceptării altor elemente specifice romano-catolice, cum ar fi autoritatea și infailibilitatea papală, de exemplu.

Adesea, termenul este utilizat (peiorativ, uneori) pentru a descrie schimbările impuse de Roma bisericilor uniate, numite și catolice de rit răsăritean. În aceste cazuri, când foste jurisdicţii ortodoxe au intrat sub autoritatea Romei, acestora li se cerea să accepte anumite schimbări teologice şi canonice. Probabil cele mai importante astfel de schimbări sunt celibatul preoţilor şi introducerea adausului Filioque în Crezul de la Niceea.

În sensul său cel mai larg, latinizarea poate include limbajul bisericesc și teologic, muzica bisericească, artele decorative, iconografia, arhitectura bisericească, liturgica în general, dar şi felul de a privi și înțelege lumea.

În Teologie

În Teologie, latinizarea sau occidentalizarea se poate referi pur şi simplu la o accentuare a scrierilor Părinţilor latini ai Bisericii. Mulţi dintre Părinţii latini care au scris înainte de Marea Schismă sunt consideraţi, din punct de vedere teologic, ortodocşi. Din contră, teologii, sfinţii şi învăţăturile romano-catolice de după schismă, sunt consideraţi latinizanţi, în sensul că ei îi pot influenţa pe creştinii ortodocşi într-o direcție teologică greșită sau nesigură.

Elemente latinizante au putut pătrunde în teologia ortodoxă în diferite epoci în cursul dialogurilor sau disputelor teologice fie direct cu Biserica Romano-Catolică, fie cu Bisericile protestante. Un astfel de exemplu ar putea fi cazul mitropolitului Petru Movilă.

În iconografie

În secolul al XVII-lea apar, în insulele grecești sub influența latină, reprezentări iconografice ale „Sfintei Familii” (Fecioara Maria cu Dreptul Iosif având în mijloc pe Iisus copil) în stil bizantin și în uzul credincioșilor ortodocși, această reprezentare existând până astăzi în aceste locuri, deși ea nu are rădăcini în tradiția iconografică ortodoxă și nici corespondent în sinaxar.

Tot de influență occidentală este considerată dezvoltarea ciclurilor de scene de vieți de sfinți (începând cu secolul al XVII-lea deja), într-un demers narativ exagerat și străin tradiției iconografice ortodoxe.

Sub influența picturii religioase occidentale, apar, mai ales începând cu secolul al XVIII-lea, reprezentări iconografice din ce în ce mai realiste și umaniste, curentul culminând în secolul al XIX-lea în mai toate Bisericile Ortodoxe din Răsărit cu reprezentări iconografice în stil italian.

În muzică

Primele forme de occidentalizare a cântării bisericești apar în Rusia secolului al XVII-lea: „Western-style harmonizations eventually came into use in the Russian church via Lvov and Kiev due to the influence of the Roman Catholic Church from Poland, and polyphony "suddenly burst into Russian liturgical singing from the West in the middle of the seventeenth century" (Johann von Gardner, Russian Church Singing, Vol. I: Orthodox Worship and Hymnography, p. 380). In the mid-18th century, the choirmasters of the imperial court were mainly Italians[1], which further pushed Russian church music in a Western direction. In the 19th century, German composition principles came to dominate in Russian chant.” Această tendință va influența în același sens muzica bisericească din mai multe biserici de tradiția slavă (cum ar fi: Ucraina, Moldova, Bulgaria, Serbia).

În România, o numită occidentalizare a cântării bisericești începe în Transilvania în secolul al XIX-lea, odată cu trecerea de la notația bizantină la cea occidentală, și ia amploare prin crearea cântărilor numite cunţană și bănăţană, în Transilvania și, respectiv, Banat.

Adus de la „https://ro.orthodoxwiki.org/index.php?title=Latinizare&oldid=35886”