Vizualizare sursă pentru „Latinizare”

'''Latinizarea''' sau '''occidentalizarea''' se referă la introducerea elementelor de [[teologie]] şi a practicilor [[Biserica Romano-Catolică|romano-catolice]] în tradiţiile nelatine. 

__TOC__

Exemplele cele mai reprezentative de astfel de tradiţii latinizate (sau occidentalizate) sunt cultul celt, mozarab şi galic în Occident şi Bisericile Bizantine, Maronită şi Coptă în Răsărit. În unele cazuri, latinizarea  a înlocuit complet vechea [[tradiţie]]. În alte cazuri, în special în Răsărit, bisericile care au intrat sub autoritatea Vaticanului au primit permisiunea de a-şi menţine unele din instituţiile lor tradiţionale în schimbul acceptării altor elemente specifice romano-catolice, cum ar fi autoritatea și [[infailibilitatea papală]], de exemplu.

Adesea, termenul este utilizat (peiorativ, uneori) pentru a descrie schimbările impuse de Roma bisericilor uniate, numite și [[Catolic de rit răsăritean|catolice de rit răsăritean]]. În aceste cazuri, când foste jurisdicţii ortodoxe au intrat sub autoritatea Romei, acestora li se cerea să accepte anumite schimbări teologice şi [[drept canonic|canonice]]. Probabil cele mai importante astfel de schimbări sunt [[celibat]]ul [[preot|preoţilor]] şi introducerea adausului [[Filioque]] în [[Crezul|Crezul de la Niceea]].

În sensul său cel mai larg, latinizarea poate include limbajul bisericesc și teologic, [[muzica bisericească]], artele decorative, iconografia, arhitectura bisericească, liturgica în general, dar şi felul de a privi și înțelege lumea. 

==În Teologie==
În Teologie, latinizarea sau occidentalizarea se poate referi pur şi simplu la o accentuare a scrierilor [[Părinţii Bisericii|Părinţilor latini ai Bisericii]]. Mulţi dintre Părinţii latini care au scris înainte de [[Marea Schismă]] sunt consideraţi, din punct de vedere teologic, ortodocşi. Din contră, teologii, [[sfinţi]]i şi învăţăturile romano-catolice de după [[schismă]], sunt consideraţi latinizanţi, în sensul că ei îi pot influenţa pe creştinii ortodocşi într-o direcție teologică greșită sau nesigură.

Elemente latinizante au putut pătrunde în teologia ortodoxă în diferite epoci în cursul dialogurilor sau disputelor teologice fie direct cu Biserica Romano-Catolică, fie cu Bisericile protestante. Un astfel de exemplu ar putea fi cazul mitropolitului [[Petru Movilă]].

==În iconografie==
În secolul al XVII-lea apar, în insulele grecești sub influența latină, reprezentări iconografice ale „Sfintei Familii” ([[Fecioara Maria]] cu [[Dreptul Iosif]] având în mijloc pe [[Iisus]] copil) în stil bizantin și în uzul credincioșilor ortodocși, această reprezentare existând până astăzi în aceste locuri, deși ea nu are rădăcini în tradiția iconografică ortodoxă și nici corespondent în [[sinaxar]].

Tot de influență occidentală este considerată dezvoltarea ciclurilor de scene de vieți de sfinți (începând cu secolul al XVII-lea deja), într-un demers narativ exagerat și străin tradiției iconografice ortodoxe.

Sub influența picturii religioase occidentale, apar, mai ales începând cu secolul al XVIII-lea, reprezentări iconografice din ce în ce mai realiste și umaniste, curentul culminând în secolul al XIX-lea în mai toate Bisericile Ortodoxe din Răsărit cu reprezentări iconografice în stil italian.

==În muzică==
Primele forme de occidentalizare a cântării bisericești apar în Rusia secolului al XVII-lea: „Western-style harmonizations eventually came into use in the Russian church via Lvov and Kiev due to the influence of the Roman Catholic Church from Poland, and polyphony "suddenly burst into Russian liturgical singing from the West in the middle of the seventeenth century" (Johann von Gardner, Russian Church Singing, Vol. I: Orthodox Worship and Hymnography, p. 380). In the mid-18th century, the choirmasters of the imperial court were mainly Italians[1], which further pushed Russian church music in a Western direction. In the 19th century, German composition principles came to dominate in Russian chant.” Această tendință va influența în același sens muzica bisericească din mai multe biserici de tradiția slavă (cum ar fi: Ucraina, Moldova, Bulgaria, Serbia).

În România, o numită occidentalizare a cântării bisericești începe în Transilvania în secolul al XIX-lea, odată cu trecerea de la notația bizantină la cea occidentală, și ia amploare prin crearea cântărilor numite cunţană și bănăţană, în Transilvania și, respectiv, Banat.

[[Categorie:Istoria Bisericii]]
[[Categorie:Liturgică]]

[[en:Latinization]]