Iustinian I: Diferență între versiuni

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
(→‎Surse și legături externe: +categ.)
 
(Nu s-au afișat 39 de versiuni intermediare efectuate de alți 7 utilizatori)
Linia 1: Linia 1:
−
{{Traducere EN}}
+
[[Imagine:Justinian.jpg|right|thumb|Sf. Iustinian, Împărat Roman, mozaic din din secolul al VI-lea]]
−
[[Image:Justinian.jpg|right|thumb|St Justinian, Emperor of Rome and Byzantium in the sixth century.]]The holy and right-believing Emperor '''Justinian I''' ([[May 11]], 483–[[November 13]]/14, 565), was Eastern Roman Emperor from [[August 1]], 527, until his death. His wife was the Empress [[Theodora (wife of Justinian)|Theodora]]. Besides being one of the most important rulers of Late Antiquity and a major figure in the history of the Byzantine state, Justinian was also a great champion of Orthodoxy, a builder of [[church]]es and a Church writer. During his reign Byzantium won glory with military victories in Persia, Africa, and Italy, as a result of which paganism was decisively routed among the Germanic Vandals and Visigoth tribes. He is also known as "the last Roman emperor" and was the emperor who reconquered the city of Rome from the Ostrogoths. The Church celebrates his [[feast day]] on [[November 14]].
+
Sfântul și drept-credinciosul Împărat '''Iustinian I''' ''cel Mare'' (n. [[11 mai]] 483 – d. [[14 noiembrie]] 565) a condus [[Imperiul Roman de Răsărit]] de la [[1 august]] 527 și până la moartea sa, în noiembrie 565. Soția sa a fost Împărăteasa [[Teodora Împărăteasa|Teodora]]. În afara faptului că a fost unul din cei mai importanți conducători ai antichității târzii și o figură majoră în istoria imperiului bizantin, Iustinian a fost de asemenea și un apărător al [[Introducere în Creștinismul Ortodox|Ortodoxiei]] și un mare [[ctitor]] de biserici. În timpul domniei sale [[Imperiul Bizantin]] a câștigat glorie prin victorii militare în Persia, Africa și Italia, care au avut ca rezultat dezrădăcinarea [[păgânism]]ului printre popoarele germanice (vandalii din Africa și ostrogoții din Italia)<ref>De fapt în acea perioadă vandalii și ostrogoții se creștinaseră, dar căzuseră în [[Erezie|erezia]] [[Arianism|arianistă]], ca și vizigoții din Spania.</ref>. Iustinian este cunoscut și sub numele de „ultimul împărat roman”, fiind împăratul care a recucerit [[Roma]] din mâinile ostrogoților. [[Biserica Ortodoxă]] îl [[Praznic|prăznuiește]] pe Iustinian pe data de [[14 noiembrie]]<ref>Nota părintelui Macarie Simonopetritul în Sinaxarul dânsului: „Istoricul Evagrie Scolasticul (''Hist. ecclés.'' IV, 39, PG 86, 2781), binecunoscut pentru antipatia lui față de Iustinian, afirmă că, spre sfârșitul vieții, împăratul ar fi publicat un decret în favoarea aftartodochetismului, învățătura potrivit căreia, trupul lui Hristos fiind nestricăcios datorită unirii sale cu firea Sa dumnezeiască, Iisus ar fi suferit doar în aparență, în mod miraculos, din proprie voință. Am putea să ne mirăm totuși ca împăratul-teolog să fi căzut într-o formă de [[monofizism]] atât de grosier, având în vedere că toate scrierile publicate în numele său proclamă exact contrariul. Pare așadar mai plauzibil să credem că politica sa de reconciliere cu monofiziții i-a făcut pe dușmanii săi să  îl acuze că ar fi căzut în erezie [cf. relatarea despre Sf [[Eutihie de Constantinopol]], [[6 aprilie|6 apr]].]. Această teză a aftartodochetismului împăratului, general acceptată în rândul istoricilor, a început de altfel să fie repusă în discuție, din perspectiva unor cercetări recente, cf. A. Grillmeier, ''Le Christ dans la tradition chrétienne'', t. II/2, "L’Église de Constantinople au VIe s.", Paris, 1993, 612-620. Doar dacă nu cumva împăratul ar fi publicat într-adevăr un asemenea decret pentru a-i atrage de partea sa pe armeni, care erau adepții lui Iulian din Halicarnas. Tocmai din pricina acestei reputații a lui Iustinian, unele sinaxare, între care cel al Sf. Nicodim, care îl pomenește pe 15, au înlocuit pomenirea acestuia cu cea a lui Iustin (518-527). Este pomenit și pe [[2 august]]. Cât despre Teodora, este dovedit faptul că arăta o mare simpatie față de Sever al Antiohiei, cel mai marcant dintre teologii monofiziți. Tocmai din acest motiv, atunci când împărăteasa i-a cerut Sf. [[Sava cel Sfințit|Sava]], aflat în misiune la Constantinopol, să se roage pentru ea, ca să poată avea un copil, acesta a refuzat. Dar nu putem totuși deduce din aceasta că ea ar fi împărtășit neapărat ideile monofiziților.” (traducere citat: Orthodoxwiki)</ref>.  
  
 +
==Viața==
 +
[[Imagine:JustinianStVitale.jpg|thumb|left|300px|Iustinian cel Mare și sfetnicii săi,<br>mozaic din Bazilica San Vitale, Ravenna, sec. VI]]
 +
Numele întreg al lui Iustinian a fost ''Flavius Petrus Sabbatius Justinianus''. Se spune despre el că avea origini trace sau daco-trace și că s-a născut probabil într-un mic orășel numit Tauresium din Iliria, lângă Scupi (actualul Skopje din Macedonia) pe data de [[11 mai]] 483. Mama lui, Vigilantia, a fost sora împăratului [[Iustin I]], cel care s-a ridicat din rândurile armatei, după o îndelungată carieră militară, pentru a deveni împărat. Unchiul său l-a adoptat pe Iustinian și a asigurat educația băiatului. Iustinian a fost foarte bine educat în domeniile jurisprudenței, [[teologie]]i și istoriei romane. Cariera sa militară s-a caracterizat printr-o avansare rapidă, care s-a deschis pentru el în 518, când [[Iustin I|Iustin]] a devenit împărat (518–527). Iustinian a fost numit consul în 521, iar mai târziu comandant al armatei din est. El funcționa practic ca regent cu mult înainte ca Iustin să-l fi făcut asociat la tronul imperial pe data de [[1 aprilie]] 527.   
  
−
==Viaţa==
+
Patru luni mai târziu, la moartea lui Iustin, Iustinian a devenit suveran unic. Administrarea sa a avut un impact mondial, constituind o epocă distinctă în istoria Imperiului Bizantin și a Bisericii Ortodoxe. El a fost un om cu o capacitate neobișnuită de muncă (uneori era numit „împăratul care nu doarme niciodată”) și poseda un caracter temperat, afabil și vioi, dar era în egală măsură și fără scrupule și viclean când era nevoie. El a fost ultimul împărat care a încercat să refacă imperiul roman în teritoriile de care s-a bucurat sub [[Teodosie I]].
  
−
Justinian's full name was Flavius Petrus Sabbatius Justinianus. He is said to be of Slavic descent, probably born in a small village called Tauresium in Illyricum, near Scupi (present day Skopje, Macedonia), on [[May 11]], 483, to Vigilantia. His mother Vigilantia was the sister of the highly esteemed General Justin, who rose from the ranks of the army to become emperor. His uncle adopted him and ensured the boy's education. Justinian was superbly well educated in jurisprudence, theology and Roman history. His military career featured rapid advancement, and a great future opened up for him when, in 518, Justin became emperor. Justinian was appointed consul in 521, and later as commander of the army of the east. He was functioning as virtual regent long before Justin made him associate emperor on [[April 1]], 527.
+
S-a înconjurat de bărbați și femei cu talent extraordinar, „oameni noi”, aleși nu neapărat din rândurile aristocrației, ci pe baza meritului lor. În anul 523 s-a căsătorit cu [[Teodora Împărăteasa|Teodora]], care era de meserie curtezană (sau actriță de la circ, după mai multe surse) și era cu 20 de ani mai tânără decât el. Conform ''Istoriei secrete'', lucrarea polemică atribuită istoricului Procopiu din Cezareeea, lucrare notorie pentru atitudinea calomnioasă față de cuplul imperial, se spune că Iustinian ar fi întâlnit-o pe Teodora la un spectacol în care ea și o gâscă dresată jucau ''Leda și lebăda'', o piesă care reușea să batjocorească mitologia greacă și moralitatea creștină în același timp. Iustinian nu putuse să se căsătorească cu ea mai înainte, datorită clasei sale sociale, dar unchiul său împăratul Iustin I a decretat o lege care permitea căsătoria între persoane din clase sociale diferite. Teodora a devenit foarte influentă în politica imperiului, iar mai târziu, împărații care au urmat lui Iustinian, pe baza precedentului creat de acesta, s-au putut căsători cu persoane din afara clasei aristocrate. Căsătoria a fost o sursă de scandal, dar Teodora a dat dovadă de foarte multă inteligență, înțelepciune simplă și de bun simț, de o bună judecată, fiind totodată cel mai mare susținător al lui Iustinian.
  
−
Four months later, Justinian became the sole sovereign upon Justin I's death. His administration had world-wide impact, constituting a distinct epoch in the history of the Byzantine Empire and the Orthodox Church. He was a man of unusual capacity for work (sometimes called the "emperor who never sleeps") and possessed a temperate, affable, and lively character, but he was also unscrupulous and crafty when it served him. He was the last emperor to attempt to restore the Roman Empire to the territories it enjoyed under [[Theodosius the Great (emperor)|Theodosius I]].
+
Teodora a murit în 548; Iustinian i-a supraviețuit încă aproape 20 de ani, murind pe [[13 noiembrie|13]] sau [[14 noiembrie]] 565.
  
−
He surrounded himself with men and women of extraordinary talent, "new men" culled not from the aristocratic ranks, but appointed based on merit. In 523 he married [[Theodora (wife of Justinian)|Theodora]], who was by profession a courtesan (or actress or circus performer, according which source one believes) about 20 years his junior. According to the historian Procopius, notorious for his slanderous dislike of the royal couple, Justinian is said to have met her at a show where she and a trained goose performed ''Leda and the Swan'', a play that managed to mock Greek mythology and Christian morality at the same time. Justinian would have, in earlier times, been unable to marry her because of her class, but his uncle Emperor Justin I had passed a law allowing intermarriage between social classes. Theodora would become very influential in the politics of the empire, and later emperors would follow Justinian's precedent and marry outside of the aristocratic class. The marriage was a source of scandal, but Theodora would prove to be very intelligent, "street smart," a good judge of character, and Justinian's greatest supporter.
+
==Realizări legislative și militare==
 +
[[Imagine:Byzantium550.png|left|thumb|300 px|Extinderea Imperiului Bizantin în 550, sub domnia lui Iustinian.]]
 +
Iustinian a reușit să obțină o influență durabilă pentru reformele sale juridice, în special însumarea tuturor legilor romane, ceva ce nu mai fusese făcut înainte. Iustinian l-a angajat pe chestorul Tribonian pentru această sarcină, și a emis primul proiect pentru ''Corpus Juris Civilis'' pe data de [[7 aprilie]] 529, în trei părți: ''Digeste'' (sau ''Pandectae''), ''Institutiones'' (sau ''Institutes''), și ''Codex''–ul. ''Corpus'' reprezintă baza jurisprudenței latine (incluzând codul canonic bisericesc: "ecclesia vivit lege romana" - "Biserica trăiește sub lege romană"). El a asigurat supraviețuirea legii romane, care a trecut în vest în secolul al XII–lea, iar mai apoi și în Europa răsăriteană, inclusiv în Rusia. Aceasta a rămas influentă până în zilele noastre.
  
−
Theodora died in 548; Justinian outlived her for almost twenty years, dying on [[November 13]] or 14, 565.
+
Din punct de vedere al campaniilor militare, Iustinian a avut în general succes; el a fost ultimul împărat bizantin care a avut control asupra Romei și a unor părți ale Occidentului. Ca și predecesorii săi romani și succesorii săi bizantini, Iustinian s-a angajat inițial în război împotriva Persiei sassanide. Totuși, ambițiile sale militare erau concentrate spre vestul Mediteranei, unde generalul său Belisarius a lansat un atac pentru a recuceri părți din teritoriile vechiului Imperiu roman. Belisarius a primit această sarcină ca recompensă pentru înfrângerea răscoalei ''Nika'' de la Constantinopol (532), din cauza cărora Iustinian a vrut să fugă din capitală, dar a rămas în oraș doar la sfatul Teodorei (după Procopie). În anul 533, Belisarius a recucerit Africa de nord din mâna vandalilor, iar apoi a înaintat spre Sicilia și Italia, recapturând Roma (536) și capitala ostrogotă de la Ravenna (540), în ceea ce a devenit cunoscut sub numele de ''Războiul cu goții''.
 +
<div style="clear:left;"></div>
  
−
==Legal and military accomplishments==
+
==Iustinian și Ortodoxia==
 +
[[Image:OrthodoxCross.jpg|right|thumb|Iustinian a fost un mare susținător și apărător al Ortodoxiei]]
 +
Iustinian s-a considerat ca fiind noul [[Constantin cel Mare]]. El a crezut într-o ordine politică, religioasă și economică creștină în toată regiunea Mediteranei, unită și condusă de la Constantinopol de un singur împărat creștin. În acest sens el și-a direcționat războaiele și colosala activitate pentru recucerirea provinciilor vestice care fuseseră invadate de triburile germanice (vandalii, herulii și, îndeosebi, ostrogoții).
  
−
Justinian achieved lasting influence for his judicial reforms, notably the summation of all Roman law, something that had never been done before. Justinian commissioned quaestor Tribonian to the task, and he issued the first draft of the ''Corpus Juris Civilis'' on [[April 7]], 529, in three parts: ''Digesta'' (or ''Digest'' or ''Pandectae''), ''Institutiones'' (or ''Institutes''), and the ''Codex''. The ''Corpus'' forms the basis of Latin jurisprudence (including ecclesiastical [[Canons of the Orthodox Church|canon law]]: "''ecclesia vivit lege romana''," "the Church lives under Roman law"). It ensured the survival of Roman law, which would pass to the West in the 12th century and later to Eastern Europe, including Russia. It remains influential to this day.
+
Un  eveniment remarcabil a avut loc în anul 529 când Academia din Atena (renumită prin faptul că fusese fondată cu secole înainte de către Platon), care contribuia la răspândirea filosofiei neoplatoniciene, a fost trecută sub controlul statului din ordinul lui Iustinian și apoi închisă. [[Păgânism]]ul a fost înlăturat. Venerarea lui Ammon de la Augila din deșertul libian a fost abolită, iar cei care o venerau pe Isis pe insula lui Philae din Egipt și cei care nu s-au pocăit, au fost executați în [[Constantinopol]]. Iustinian trimitea adesea [[misionar]]i care au convertit numeroase triburi. Numai în Asia Mică, Ioan, [[episcop]] al Efesului, a convertit 70.000 de păgâni.  
  
−
[[Image:Byzantium550.png|left|thumb|The expanse of the Byzantine Empire in 550 under Justinian.]]As far as military campaigns, Justinian was generally successful; he was the last Byzantine emperor to have control over Rome and parts of the West. Like his Roman predecessors and Byzantine successors, Justinian initially engaged in war against Sassanid Persia in the Roman-Persian Wars. However, his primary military ambitions focused on the western Mediterranean, where his general Belisarius spearheaded the reconquest of parts of the territory of the old Roman Empire. Belisarius gained this task as a reward after successfully putting down the Nika riots in Constantinople, because of which Justinian considered fleeing the capital but remained in the city only on the advice of Theodora (according to Procopius). In 533 Belisarius reconquered North Africa from the Vandals, then advanced into Sicily and Italy, recapturing Rome (536) and the Ostrogothic capital at Ravenna (540) in what has become known as the Gothic War.
+
Iustinian a avut o poziție foarte fermă în sprijinirea ortodoxiei; a luptat împotriva multor [[erezii]] în timpul domniei sale. La începutul domniei a promulgat prin lege credința în [[Sfânta Treime]] și în [[Întrupare]] și a declarat ulterior că va pedepsi prin lege pe toți cei care perturbă ortodoxia. El a făcut din [[Crezul Niceo-Constantinopolitan]] simbol unic al bisericii și a acordat forță juridică [[canoane]]lor primelor patru [[Sinoade Ecumenice]]. La porunca suveranului, [[al cincilea Sinodul Ecumenic]] a fost stabilit să aibă loc în anul 553, pentru condamnarea învățăturilor lui [[Origen]] și afirmarea definițiilor stabilite în [[Sinodul IV Ecumenic|al patrulea Sinod Ecumenic]] de la [[Calcedon]]. De asemenea, el a încercat să asigure unitatea religioasă în cadrul Imperiului prin dialogul său (fără succes) cu non-calcedonienii. El a numit-o pe Teodora, o convertită de la [[monofizitism]], ca trimis special pentru a trata cu cei care au respins învățăturile de la Calcedon. În afara monofizitismului, apăruseră și alte tensiuni eclesiastice între est și vest: controversa celor „Trei Capitole” ajuneses cap de listă (a se vedea legăturile externe).
  
−
==Justinian and Orthodoxy==
+
[[Imagine:Hagia Sophia BW.jpg|right|thumb|Sfânta Sofia așa cum a fost proiectată inițial, fără minarete.]]
 +
Împăratul a înălțat multe biserici. El a poruncit construirea a peste 90 de biserici pentru noii convertiți și a sprijinit cu generozitate construcția de biserici în cadrul Imperiului. Cele mai frumoase clădiri din acea vreme sunt considerate a fi mănăstirea de la [[Sinai]] și [[Sfânta Sofia (Constantinopol)|Biserica Sfânta Sofia]] din Constantinopol. Sub Sfântul Constantin cele mai multe biserici construite au fost dedicate [[Maica Domnului|Maicii Domnului]]. Având o vastă educație, Sfântul Iustinian s-a implicat asiduu în educația [[cler]]ului și a [[călugăr]]ilor, cerându-le să fie instruiți în retorică, filozofie și teologie. Nu a neglijat niciun prilej pentru asigurarea drepturilor Bisericii și a clerului, pentru protejarea și extinderea [[monahism]]ului: codurile sale de legi conțineau multe decrete privind donațiile, fundațiile, și administrarea proprietăților bisericești; alegerile și drepturile [[episcop]]ilor, [[preot|preoților]], și a [[stareț]]ilor; [[Monahism|viața monahală]], obligațiile rezidențiale ale clerului, efectuarea serviciilor divine, și jurisdicția episcopală.
  
−
[[Image:OrthodoxCross.jpg|right|thumb|Justinian was a fervent supporter of Orthodoxy.]]Justinian viewed himself as the new [[Constantine the Great]]. He believed in a Mediterranean-wide Christian order politically, religiously and economically, united and ruled from Constantinople under a single Christian emperor. To this end he directed his great wars and his colossal activity in reconquering the western provinces from the Germanic tribes.
+
Standardizarea Sfintei Liturghii de către Sfântul Iustinian a inclus [[Heruvicul]], iar tradiția îi atribuie două cântări frecvent utilizate în Biserică, [[Unule Născut]] și [[Lumină lină]].
  
−
Perhaps the most noteworthy event occurred in 529 when the Academy in Athens (famous for being founded centuries earlier by Plato) was placed under state control by order of Justinian, effectively strangling this training school for Hellenism. [[Paganism]] was actively suppressed. The worship of Ammon at Augila in the Libyan desert was abolished, and so were the remnants of the worship of Isis on the island of Philae, in Egypt, and unrepentant Manicheans were executed in Constantinople. Justinian frequently sent out [[missionary|missionaries]] and [[convert]]ed numerous tribes. In Asia Minor alone, John, [[Bishop]] of Ephesus, converted 70,000 pagans.
+
În viața personală, Sfântul Iustinian era extrem de evlavios, și [[post]]ea adesea. În timpul [[Postul Mare|Postului Mare]] nu mânca pâine și nu bea vin, ci trăia doar cu apă și legume. El este de asemenea pomenit pentru promovarea ideii de „simfonie” între biserică și stat.  
  
−
Justinian also took a very firm stance in his support of Orthodoxy; he fought different [[heresy|heresies]] throughout his rule. At the beginning of his reign, he promulgated by law belief in the [[Holy Trinity]] and the [[Incarnation]], and subsequently declared that he would deprive all disturbers of orthodoxy due process of law. He made the [[Nicene-Constantinopolitan Creed]] the sole symbol of the Church and accorded legal force to the canons of the four [[Ecumenical Councils]]. At the command of the sovereign, the [[Fifth Ecumenical Council]] was convened in the year 553, censuring the teachings of Origen and affirming the definitions of the [[Fourth Ecumenical Council]] at Chalcedon. He also attempted to secure religious unity within the Empire through his (unsuccessful) dialogues with the non-Chalcedonians. He appointed Theodora, a convert from [[Monophysitism]], as his special envoy to deal with those who rejected Chalcedon. Besides Monophysitism, other ecclesiastical tensions had begun to emerge between the East and the West; the "Three Chapters" controversy brought all of these to a head (cf. external links).
+
Totuși, Iustinian este adesea criticat de către unele surse seculare ca fiind un despot. De exemplu, hagiografia Sfântului Eutihie zugrăvește un portret mai complicat al împăratului:
  
−
[[Image:Hagia Sophia BW.jpg|right|thumb|The Hagia Sophia as it was meant, without minarets.]]The Emperor was instrumental in the building of numerous churches. He gave orders to build 90 churches for the newly-converted and generously supported church construction within the Empire. The finest structures of the time are considered to be the [[St. Catherine's Monastery (Sinai)|monastery at Sinai]], and the [[Hagia Sophia (Constantinople)|Hagia Sophia]] in Constantinople. Under St. Justinian many churches were built dedicated to the [[Theotokos]]. Since he had received a broad education, St. Justinian assiduously concerned himself with the education of [[clergy]] and [[monk]]s, ordering them to be instructed in rhetoric, philosophy, and theology. He neglected no opportunity for securing the rights of the Church and clergy, for protecting and extending [[monasticism]]: his law codes contain many enactments regarding donations, foundations, and the administration of ecclesiastical property; election and rights of bishops, priests, and abbots; monastic life, residential obligations of the clergy, conduct of divine service, and episcopal jurisdiction.  
+
:„După moartea Patriarhului Mina, Apostolul Petru i-a apărut împăratului într-o viziune și, arătând cu degetul înspre Eutihie, a spus "Lasă-l să fie făcut episcopul tău". Chiar la începutul perioadei sale în serviciul patriarhal, Sfântul Eutihie [și nu însuși împăratul Iustinian] a convocat [[Sinodul V Ecumenic]] (553), în care [[Sfinții Părinți]] au condamnat [[erezie|ereziile]] care sporeau și le-au anatemizat. Totuși, după câțiva ani a apărut în Biserică o nouă [[erezie]]: aftartodochetismul, care propovăduia incoruptibilitatea trupului lui Hristos. Sfântul Eutihie a denunțat vehement această erezie, spre care chiar împăratul Iustinian era înclinat, întorcându-și mânia asupra sfântului. Din ordinul împăratului, soldații l-au dus pe sfânt în biserică, i-au luat veșmintele patriarhale și l-au trimis în exil la [[mănăstire]]a Amasia (565).” <sup>[http://ocafs.oca.org/FeastSaintsViewer.asp?FSID=101008]</sup>
−
 
−
Justinian's standardization of the [[Divine Liturgy]] included introducing the [[Cherubic Hymn]], and two oft-used troparia of the Church, ''[[Only-begotten Son|Only Begotten Son]]'' and ''[[Phos Hilaron|O Gladsome Light]]'' are traditionally accredited to him.
 
  
−
In his personal life, St. Justinian was strictly pious, and he fasted often. During Great Lent he would not eat bread nor drink wine, but lived on only water and vegetables. He is also remembered for promoting the idea of "symphony" between church and state.
+
Totuși, pr. Asterios Gerostergios în cartea sa ''Justinian cel Mare: Împăratul și Sfântul'', respinge afirmația că Iustinian a căzut în ultimii săi ani de viață în ''aftartodochetism''. Este în unanimitate acceptat faptul că, după o lungă domnie în timpul căreia Iustinian nu a precupețit nici un efort în încercarea de a aduce pe monofiziți înapoi la Biserica Ortodoxă, oamenii erau plictisiți de bătrânul împărat. Astfel, este acceptat faptul că Iustinian a aderat la erezia aftartodochetistă, care a fost inițial o formă extremă a monofizismului, și l-a depus pe Patriarhul Eutihie al Constantinopolului pentru presupusul lui refuz de a se conforma acestei învățături.  
  
−
However, Justinian is often criticized by secular sources as a despot. Even some dissent occurs in Orthodox [[Holy Tradition]]. For example, the [[hagiography]] of St. [[Eutychius of Constantinople|Eutychius]] paints a more complicated portrait of the Emperor:
+
Presupusul decret al lui Iustinian care impunea aftartodochetismul nu s-a păstrat, iar singura sursă contemporană care face referire la acest fapt este istoricul [[Evagrie Scolasticul|Evagrie]]. Majoritatea istoricilor au acceptat informația lui Evagrie ca fiind adevărată, motivând prin faptul că Iustinian fie se convertise la erezie înainte de sfârșitul vieții sale, fie a sucombat datorită senilității. Acești istorici au relatat astfel decretul de depunere atât a lui Eutihie, cât și a lui Anastasie, [[patriarh]]ul Antiohiei. Pr. Gerosterios spune:  
−
:"After the death of the holy [[Patriarch]] Menas, the [[Apostle Peter]] appeared in a vision to the emperor Justinian and, pointing his hand at Eutychius, said, 'Let him be made your [[bishop]].' At the very beginning of his patriarchal service, St Eutychius [not Justinian himself] convened the [[Fifth Ecumenical Council]] (553), at which the [[Church Fathers|Fathers]] condemned the heresies cropping up and anathematized them. However, after several years a new heresy arose in the Church: Aphthartodocetism [asartodoketai] or "imperishability" which taught that the flesh of Christ...[was] not capable of suffering. St Eutychius vigorously denounced this heresy, but the emperor ''Justinian'' himself inclined toward it, and turned his wrath upon the saint. By order of the emperor, soldiers seized the saint in the church, removed his patriarchal vestments, and sent him into exile to an Amasean monastery (565)."<sup>[http://ocafs.oca.org/FeastSaintsViewer.asp?FSID=101008]</sup>
 
  
−
However, Father Asterios Gerostergios in his book ''Justinian the Great: The Emperor and Saint'', refutes the assertion that Justinian succumbed in his last years to the heresy of aphthartodocetism. It is commonly accepted that, after a lengthy reign in which Justinian spared no effort to try to bring the Monophysites back into the fold of the Orthodox Church, people were weary of the aged emperor. Thus, it is commonly asserted that Justinian adhered to the aphthartodocetist heresy, which was essentially an extreme form of Monophysitism, and deposed Patriarch Eutychius of Constantinople for his supposed refusal to conform to this teaching.  
+
:Că ei au fost depuși din cauza refuzului lor de a accepta edictul pe care noi nu-l considerăm a fi adevărat din următoarele motive:
 +
:1. Episcopul Africii de Nord, Victor, un dușman al împăratului, menționează depunerea lui Eutihie în ''Cronica'' sa, dar nu redă nici un motiv pentru aceasta. Dacă acesta ar fi știut cu adevărat ceva despre un nou edict, și dacă, și mai mult, ar fi știut de acceptarea de către Iustinian a ereziei aftartodochetiste, nu numai că ar fi amintit aceasta, dar ar fi subliniat evenimentul, pentru a-l defăima pe Iustinian care l-a exilat și trimis la închisoare. 
 +
:2. Dacă Eutihie fusese depus din acest motiv, succesorul său, Ioan Scolasticul, ar fi trebuit să accepte un astfel de decret. Nu avem absolut nicio informație privind acceptarea edictului de către acesta, și nici o mărturie că el a acceptat erezia. Din contră, viitorul papă, Sf. [[Grigorie cel Mare]], care era atunci reprezentantul papal la Constantinopol, îl laudă pe noul patriarh, Ioan, pentru sfințenia sa și pentru credința lui ortodoxă.
 +
:3. Același Grigorie îl laudă pe Iustinian pentru credința lui ortodoxă și nu face nicio referire la edict. Acesta spune că Patriarhul Eutihie era origenist. Din acest motiv, W.H. Hutton și A. Knecht au susținut că aceasta a fost cauza pentru depunerea lui Eutihie.
 +
:4. Când Patriarhul Eutihie s-a reîntors pe tronul său din Constantinopol în 577, nu a menționat motivele detronării sale.  
 +
:5. Episcopul Ioan al Efesului, spre deosebire de Evagrie, nu face nicio referire la ceea ce s-a aflat în Antiohia privind depunerea lui Anastasie.
 +
:Pentru toate motivele de mai sus, putem doar să tragem concluzia că Iustinian nu a emis niciodată sau nu a planificat să emită un edict care să impună aftartodochetismul. Un astfel de act ar fi fost în antiteză cu toată lucrarea sa teologică anterioară, și este clar că nu ar fi ajutat scopului principal de unificare. În plus, o astfel de schimbare radicală la o vârstă atât de avansată, credem că este o gândire total nenaturală. În ceea ce privește depunerea celor doi Patriarhi menționați, credem că nu are nicio legătură cu un astfel de edict, deoarece nu există nicio bază din sursele contemporane pentru o astfel de concluzie. Noi suntem de părere că depunerea lor s-a datorat altor motive, probabil nesupunerea la ordinele împăratului. <sup>[http://www.orthodoxinfo.com/ibmgs/lives.html]</sup>
  
−
Justinian's supposed decree imposing aphthartodocetism was not preserved, and the only contemporary source that refers to it is the testimony of the historian Evagrius. Most historians have accepted the information of Evagrius as true, reasoning that Justinian had either converted to the heresy at the end of his life or had succumbed to senility. These scholars thus relate the decree to the depositions of both Eutychius and Anastasius, patriarch of Antioch. Father Gerostergios states:
 
−
 
−
: That they were deposed because of their refusal to accept the edict we do not believe to be true because of the following reasons:
 
−
 
−
: 1. The bishop of Northern Africa, Victor, an enemy of the Emperor, mentions the deposition of Eutychius in his ''Chronicle'', but does not give any reasons for the deposition. If he really knew anything about a new edict, and if, further, he knew of Justinian's acceptance of the aphthartodocetistic heresy, not only would he certainly have mentioned it, but he would also have emphasized the event, in order to defame Justinian's exiling and imprisoning him.
 
−
 
−
: 2. If Eutychius had been deposed for this reason, his successor, John the Scholastic, would have had to accept such a decree. We have absolutely no information concerning his acceptance of the edict, nor any testimony that he accepted aphthartodocetism. On the contrary, Pope [Saint] Gregory the Great, who was then the papal representative in Constantinople, praises the new patriarch, John, for his holiness and Orthodoxy.
 
−
 
−
: 3. The same Pope Gregory praises Justinian for his Orthodoxy and he makes no mention of the edict. He says that Patriarch Eutychius was an Origenist. For this reason, W. H. Hutton and A. Knecht have stated: this was the cause for Eutychius' deposition.
 
−
 
−
: 4. When Patriarch Eutychius returned to the throne of Constantinople in 577, he did not mention the reasons for his dethronement.
 
−
 
−
: 5. Bishop John of Ephesus, contrary to Evagrius, makes no mention of what transpired in Antioch concerning the deposition of Anastasius. …
 
−
 
−
: For all the above reasons, we can only conclude that Justinian never issued or planned to issue an edict imposing aphthartodocetism. Such an act would have been in antithesis to his whole previous theological work, and it is clear that it would not have helped the overall purpose of unification. Moreover, such a complete change at such an advanced age, we believe to be a totally unnatural thing. With regard to the deposition of the two mentioned Patriarchs, we believe that it was not related to such an edict, because there is no basis for such a conclusion from the contemporary sources. We are of the opinion that their deposition was due to other reasons, probably to their failure to obey the old Emperor. <sup>[http://www.orthodoxinfo.com/ibmgs/lives.html]</sup>
 
  
 
{{start box}}
 
{{start box}}
 
{{Succesiune|
 
{{Succesiune|
−
înainte= Justin I|
+
înainte= [[Iustin I]]|
−
titlu=Eastern Roman (Byzantine) Emperor|
+
titlu=[[Listă a Împăraților Romani de Răsărit|Împărat Roman (Bizantin)]]|
 
ani=527-565|
 
ani=527-565|
−
după=Justin II}}
+
după=[[Iustin al II-lea]]}}
 
{{end box}}
 
{{end box}}
  
−
==Sources and external links==
+
==Note==
 +
<small><references/></small>
  
 +
==Surse și legături externe==
 
* [[w:Justinian I|''Justinian I'' at Wikipedia]]
 
* [[w:Justinian I|''Justinian I'' at Wikipedia]]
 
* [http://ocafs.oca.org/FeastSaintsViewer.asp?FSID=103301 St Justinian the Emperor] ([[OCA]])
 
* [http://ocafs.oca.org/FeastSaintsViewer.asp?FSID=103301 St Justinian the Emperor] ([[OCA]])
Linia 74: Linia 73:
 
* [http://www.earlychurch.org.uk/justinian.php earlychurch.org: Justinian I] (Very pro-Justinian and the Church.)
 
* [http://www.earlychurch.org.uk/justinian.php earlychurch.org: Justinian I] (Very pro-Justinian and the Church.)
  
−
[[Category:Rulers]]
+
[[Categorie:Sfinți]]
−
[[Category:Roman Emperors]]
+
[[Categorie:Sfinți bizantini]]
−
[[Category:Sfinţi]]
+
[[Categorie:Împărați romani]]
 +
[[Categorie:Istoria Bisericii]]
 +
[[Categorie:Ctitori]]
  
 
[[en:Justinian]]
 
[[en:Justinian]]

Versiunea curentă din 14 noiembrie 2019 05:18

Sf. Iustinian, Împărat Roman, mozaic din din secolul al VI-lea

Sfântul și drept-credinciosul Împărat Iustinian I cel Mare (n. 11 mai 483 – d. 14 noiembrie 565) a condus Imperiul Roman de Răsărit de la 1 august 527 și până la moartea sa, în noiembrie 565. Soția sa a fost Împărăteasa Teodora. În afara faptului că a fost unul din cei mai importanți conducători ai antichității târzii și o figură majoră în istoria imperiului bizantin, Iustinian a fost de asemenea și un apărător al Ortodoxiei și un mare ctitor de biserici. În timpul domniei sale Imperiul Bizantin a câștigat glorie prin victorii militare în Persia, Africa și Italia, care au avut ca rezultat dezrădăcinarea păgânismului printre popoarele germanice (vandalii din Africa și ostrogoții din Italia)[1]. Iustinian este cunoscut și sub numele de „ultimul împărat roman”, fiind împăratul care a recucerit Roma din mâinile ostrogoților. Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Iustinian pe data de 14 noiembrie[2].

Viața

Iustinian cel Mare și sfetnicii săi,
mozaic din Bazilica San Vitale, Ravenna, sec. VI

Numele întreg al lui Iustinian a fost Flavius Petrus Sabbatius Justinianus. Se spune despre el că avea origini trace sau daco-trace și că s-a născut probabil într-un mic orășel numit Tauresium din Iliria, lângă Scupi (actualul Skopje din Macedonia) pe data de 11 mai 483. Mama lui, Vigilantia, a fost sora împăratului Iustin I, cel care s-a ridicat din rândurile armatei, după o îndelungată carieră militară, pentru a deveni împărat. Unchiul său l-a adoptat pe Iustinian și a asigurat educația băiatului. Iustinian a fost foarte bine educat în domeniile jurisprudenței, teologiei și istoriei romane. Cariera sa militară s-a caracterizat printr-o avansare rapidă, care s-a deschis pentru el în 518, când Iustin a devenit împărat (518–527). Iustinian a fost numit consul în 521, iar mai târziu comandant al armatei din est. El funcționa practic ca regent cu mult înainte ca Iustin să-l fi făcut asociat la tronul imperial pe data de 1 aprilie 527.

Patru luni mai târziu, la moartea lui Iustin, Iustinian a devenit suveran unic. Administrarea sa a avut un impact mondial, constituind o epocă distinctă în istoria Imperiului Bizantin și a Bisericii Ortodoxe. El a fost un om cu o capacitate neobișnuită de muncă (uneori era numit „împăratul care nu doarme niciodată”) și poseda un caracter temperat, afabil și vioi, dar era în egală măsură și fără scrupule și viclean când era nevoie. El a fost ultimul împărat care a încercat să refacă imperiul roman în teritoriile de care s-a bucurat sub Teodosie I.

S-a înconjurat de bărbați și femei cu talent extraordinar, „oameni noi”, aleși nu neapărat din rândurile aristocrației, ci pe baza meritului lor. În anul 523 s-a căsătorit cu Teodora, care era de meserie curtezană (sau actriță de la circ, după mai multe surse) și era cu 20 de ani mai tânără decât el. Conform Istoriei secrete, lucrarea polemică atribuită istoricului Procopiu din Cezareeea, lucrare notorie pentru atitudinea calomnioasă față de cuplul imperial, se spune că Iustinian ar fi întâlnit-o pe Teodora la un spectacol în care ea și o gâscă dresată jucau Leda și lebăda, o piesă care reușea să batjocorească mitologia greacă și moralitatea creștină în același timp. Iustinian nu putuse să se căsătorească cu ea mai înainte, datorită clasei sale sociale, dar unchiul său împăratul Iustin I a decretat o lege care permitea căsătoria între persoane din clase sociale diferite. Teodora a devenit foarte influentă în politica imperiului, iar mai târziu, împărații care au urmat lui Iustinian, pe baza precedentului creat de acesta, s-au putut căsători cu persoane din afara clasei aristocrate. Căsătoria a fost o sursă de scandal, dar Teodora a dat dovadă de foarte multă inteligență, înțelepciune simplă și de bun simț, de o bună judecată, fiind totodată cel mai mare susținător al lui Iustinian.

Teodora a murit în 548; Iustinian i-a supraviețuit încă aproape 20 de ani, murind pe 13 sau 14 noiembrie 565.

Realizări legislative și militare

Extinderea Imperiului Bizantin în 550, sub domnia lui Iustinian.

Iustinian a reușit să obțină o influență durabilă pentru reformele sale juridice, în special însumarea tuturor legilor romane, ceva ce nu mai fusese făcut înainte. Iustinian l-a angajat pe chestorul Tribonian pentru această sarcină, și a emis primul proiect pentru Corpus Juris Civilis pe data de 7 aprilie 529, în trei părți: Digeste (sau Pandectae), Institutiones (sau Institutes), și Codex–ul. Corpus reprezintă baza jurisprudenței latine (incluzând codul canonic bisericesc: "ecclesia vivit lege romana" - "Biserica trăiește sub lege romană"). El a asigurat supraviețuirea legii romane, care a trecut în vest în secolul al XII–lea, iar mai apoi și în Europa răsăriteană, inclusiv în Rusia. Aceasta a rămas influentă până în zilele noastre.

Din punct de vedere al campaniilor militare, Iustinian a avut în general succes; el a fost ultimul împărat bizantin care a avut control asupra Romei și a unor părți ale Occidentului. Ca și predecesorii săi romani și succesorii săi bizantini, Iustinian s-a angajat inițial în război împotriva Persiei sassanide. Totuși, ambițiile sale militare erau concentrate spre vestul Mediteranei, unde generalul său Belisarius a lansat un atac pentru a recuceri părți din teritoriile vechiului Imperiu roman. Belisarius a primit această sarcină ca recompensă pentru înfrângerea răscoalei Nika de la Constantinopol (532), din cauza cărora Iustinian a vrut să fugă din capitală, dar a rămas în oraș doar la sfatul Teodorei (după Procopie). În anul 533, Belisarius a recucerit Africa de nord din mâna vandalilor, iar apoi a înaintat spre Sicilia și Italia, recapturând Roma (536) și capitala ostrogotă de la Ravenna (540), în ceea ce a devenit cunoscut sub numele de Războiul cu goții.

Iustinian și Ortodoxia

Iustinian a fost un mare susținător și apărător al Ortodoxiei

Iustinian s-a considerat ca fiind noul Constantin cel Mare. El a crezut într-o ordine politică, religioasă și economică creștină în toată regiunea Mediteranei, unită și condusă de la Constantinopol de un singur împărat creștin. În acest sens el și-a direcționat războaiele și colosala activitate pentru recucerirea provinciilor vestice care fuseseră invadate de triburile germanice (vandalii, herulii și, îndeosebi, ostrogoții).

Un eveniment remarcabil a avut loc în anul 529 când Academia din Atena (renumită prin faptul că fusese fondată cu secole înainte de către Platon), care contribuia la răspândirea filosofiei neoplatoniciene, a fost trecută sub controlul statului din ordinul lui Iustinian și apoi închisă. Păgânismul a fost înlăturat. Venerarea lui Ammon de la Augila din deșertul libian a fost abolită, iar cei care o venerau pe Isis pe insula lui Philae din Egipt și cei care nu s-au pocăit, au fost executați în Constantinopol. Iustinian trimitea adesea misionari care au convertit numeroase triburi. Numai în Asia Mică, Ioan, episcop al Efesului, a convertit 70.000 de păgâni.

Iustinian a avut o poziție foarte fermă în sprijinirea ortodoxiei; a luptat împotriva multor erezii în timpul domniei sale. La începutul domniei a promulgat prin lege credința în Sfânta Treime și în Întrupare și a declarat ulterior că va pedepsi prin lege pe toți cei care perturbă ortodoxia. El a făcut din Crezul Niceo-Constantinopolitan simbol unic al bisericii și a acordat forță juridică canoanelor primelor patru Sinoade Ecumenice. La porunca suveranului, al cincilea Sinodul Ecumenic a fost stabilit să aibă loc în anul 553, pentru condamnarea învățăturilor lui Origen și afirmarea definițiilor stabilite în al patrulea Sinod Ecumenic de la Calcedon. De asemenea, el a încercat să asigure unitatea religioasă în cadrul Imperiului prin dialogul său (fără succes) cu non-calcedonienii. El a numit-o pe Teodora, o convertită de la monofizitism, ca trimis special pentru a trata cu cei care au respins învățăturile de la Calcedon. În afara monofizitismului, apăruseră și alte tensiuni eclesiastice între est și vest: controversa celor „Trei Capitole” ajuneses cap de listă (a se vedea legăturile externe).

Sfânta Sofia așa cum a fost proiectată inițial, fără minarete.

Împăratul a înălțat multe biserici. El a poruncit construirea a peste 90 de biserici pentru noii convertiți și a sprijinit cu generozitate construcția de biserici în cadrul Imperiului. Cele mai frumoase clădiri din acea vreme sunt considerate a fi mănăstirea de la Sinai și Biserica Sfânta Sofia din Constantinopol. Sub Sfântul Constantin cele mai multe biserici construite au fost dedicate Maicii Domnului. Având o vastă educație, Sfântul Iustinian s-a implicat asiduu în educația clerului și a călugărilor, cerându-le să fie instruiți în retorică, filozofie și teologie. Nu a neglijat niciun prilej pentru asigurarea drepturilor Bisericii și a clerului, pentru protejarea și extinderea monahismului: codurile sale de legi conțineau multe decrete privind donațiile, fundațiile, și administrarea proprietăților bisericești; alegerile și drepturile episcopilor, preoților, și a stareților; viața monahală, obligațiile rezidențiale ale clerului, efectuarea serviciilor divine, și jurisdicția episcopală.

Standardizarea Sfintei Liturghii de către Sfântul Iustinian a inclus Heruvicul, iar tradiția îi atribuie două cântări frecvent utilizate în Biserică, Unule Născut și Lumină lină.

În viața personală, Sfântul Iustinian era extrem de evlavios, și postea adesea. În timpul Postului Mare nu mânca pâine și nu bea vin, ci trăia doar cu apă și legume. El este de asemenea pomenit pentru promovarea ideii de „simfonie” între biserică și stat.

Totuși, Iustinian este adesea criticat de către unele surse seculare ca fiind un despot. De exemplu, hagiografia Sfântului Eutihie zugrăvește un portret mai complicat al împăratului:

„După moartea Patriarhului Mina, Apostolul Petru i-a apărut împăratului într-o viziune și, arătând cu degetul înspre Eutihie, a spus "Lasă-l să fie făcut episcopul tău". Chiar la începutul perioadei sale în serviciul patriarhal, Sfântul Eutihie [și nu însuși împăratul Iustinian] a convocat Sinodul V Ecumenic (553), în care Sfinții Părinți au condamnat ereziile care sporeau și le-au anatemizat. Totuși, după câțiva ani a apărut în Biserică o nouă erezie: aftartodochetismul, care propovăduia incoruptibilitatea trupului lui Hristos. Sfântul Eutihie a denunțat vehement această erezie, spre care chiar împăratul Iustinian era înclinat, întorcându-și mânia asupra sfântului. Din ordinul împăratului, soldații l-au dus pe sfânt în biserică, i-au luat veșmintele patriarhale și l-au trimis în exil la mănăstirea Amasia (565).” [1]

Totuși, pr. Asterios Gerostergios în cartea sa Justinian cel Mare: Împăratul și Sfântul, respinge afirmația că Iustinian a căzut în ultimii săi ani de viață în aftartodochetism. Este în unanimitate acceptat faptul că, după o lungă domnie în timpul căreia Iustinian nu a precupețit nici un efort în încercarea de a aduce pe monofiziți înapoi la Biserica Ortodoxă, oamenii erau plictisiți de bătrânul împărat. Astfel, este acceptat faptul că Iustinian a aderat la erezia aftartodochetistă, care a fost inițial o formă extremă a monofizismului, și l-a depus pe Patriarhul Eutihie al Constantinopolului pentru presupusul lui refuz de a se conforma acestei învățături.

Presupusul decret al lui Iustinian care impunea aftartodochetismul nu s-a păstrat, iar singura sursă contemporană care face referire la acest fapt este istoricul Evagrie. Majoritatea istoricilor au acceptat informația lui Evagrie ca fiind adevărată, motivând prin faptul că Iustinian fie se convertise la erezie înainte de sfârșitul vieții sale, fie a sucombat datorită senilității. Acești istorici au relatat astfel decretul de depunere atât a lui Eutihie, cât și a lui Anastasie, patriarhul Antiohiei. Pr. Gerosterios spune:

Că ei au fost depuși din cauza refuzului lor de a accepta edictul pe care noi nu-l considerăm a fi adevărat din următoarele motive:
1. Episcopul Africii de Nord, Victor, un dușman al împăratului, menționează depunerea lui Eutihie în Cronica sa, dar nu redă nici un motiv pentru aceasta. Dacă acesta ar fi știut cu adevărat ceva despre un nou edict, și dacă, și mai mult, ar fi știut de acceptarea de către Iustinian a ereziei aftartodochetiste, nu numai că ar fi amintit aceasta, dar ar fi subliniat evenimentul, pentru a-l defăima pe Iustinian care l-a exilat și trimis la închisoare.
2. Dacă Eutihie fusese depus din acest motiv, succesorul său, Ioan Scolasticul, ar fi trebuit să accepte un astfel de decret. Nu avem absolut nicio informație privind acceptarea edictului de către acesta, și nici o mărturie că el a acceptat erezia. Din contră, viitorul papă, Sf. Grigorie cel Mare, care era atunci reprezentantul papal la Constantinopol, îl laudă pe noul patriarh, Ioan, pentru sfințenia sa și pentru credința lui ortodoxă.
3. Același Grigorie îl laudă pe Iustinian pentru credința lui ortodoxă și nu face nicio referire la edict. Acesta spune că Patriarhul Eutihie era origenist. Din acest motiv, W.H. Hutton și A. Knecht au susținut că aceasta a fost cauza pentru depunerea lui Eutihie.
4. Când Patriarhul Eutihie s-a reîntors pe tronul său din Constantinopol în 577, nu a menționat motivele detronării sale.
5. Episcopul Ioan al Efesului, spre deosebire de Evagrie, nu face nicio referire la ceea ce s-a aflat în Antiohia privind depunerea lui Anastasie.
Pentru toate motivele de mai sus, putem doar să tragem concluzia că Iustinian nu a emis niciodată sau nu a planificat să emită un edict care să impună aftartodochetismul. Un astfel de act ar fi fost în antiteză cu toată lucrarea sa teologică anterioară, și este clar că nu ar fi ajutat scopului principal de unificare. În plus, o astfel de schimbare radicală la o vârstă atât de avansată, credem că este o gândire total nenaturală. În ceea ce privește depunerea celor doi Patriarhi menționați, credem că nu are nicio legătură cu un astfel de edict, deoarece nu există nicio bază din sursele contemporane pentru o astfel de concluzie. Noi suntem de părere că depunerea lor s-a datorat altor motive, probabil nesupunerea la ordinele împăratului. [2]


Casetă de succesiune:
Iustinian I
Precedat de:
Iustin I 		Împărat Roman (Bizantin)
527-565 		Urmat de:
Iustin al II-lea



Note

  1. ↑ De fapt în acea perioadă vandalii și ostrogoții se creștinaseră, dar căzuseră în erezia arianistă, ca și vizigoții din Spania.
  2. ↑ Nota părintelui Macarie Simonopetritul în Sinaxarul dânsului: „Istoricul Evagrie Scolasticul (Hist. ecclés. IV, 39, PG 86, 2781), binecunoscut pentru antipatia lui față de Iustinian, afirmă că, spre sfârșitul vieții, împăratul ar fi publicat un decret în favoarea aftartodochetismului, învățătura potrivit căreia, trupul lui Hristos fiind nestricăcios datorită unirii sale cu firea Sa dumnezeiască, Iisus ar fi suferit doar în aparență, în mod miraculos, din proprie voință. Am putea să ne mirăm totuși ca împăratul-teolog să fi căzut într-o formă de monofizism atât de grosier, având în vedere că toate scrierile publicate în numele său proclamă exact contrariul. Pare așadar mai plauzibil să credem că politica sa de reconciliere cu monofiziții i-a făcut pe dușmanii săi să îl acuze că ar fi căzut în erezie [cf. relatarea despre Sf Eutihie de Constantinopol, 6 apr.]. Această teză a aftartodochetismului împăratului, general acceptată în rândul istoricilor, a început de altfel să fie repusă în discuție, din perspectiva unor cercetări recente, cf. A. Grillmeier, Le Christ dans la tradition chrétienne, t. II/2, "L’Église de Constantinople au VIe s.", Paris, 1993, 612-620. Doar dacă nu cumva împăratul ar fi publicat într-adevăr un asemenea decret pentru a-i atrage de partea sa pe armeni, care erau adepții lui Iulian din Halicarnas. Tocmai din pricina acestei reputații a lui Iustinian, unele sinaxare, între care cel al Sf. Nicodim, care îl pomenește pe 15, au înlocuit pomenirea acestuia cu cea a lui Iustin (518-527). Este pomenit și pe 2 august. Cât despre Teodora, este dovedit faptul că arăta o mare simpatie față de Sever al Antiohiei, cel mai marcant dintre teologii monofiziți. Tocmai din acest motiv, atunci când împărăteasa i-a cerut Sf. Sava, aflat în misiune la Constantinopol, să se roage pentru ea, ca să poată avea un copil, acesta a refuzat. Dar nu putem totuși deduce din aceasta că ea ar fi împărtășit neapărat ideile monofiziților.” (traducere citat: Orthodoxwiki)

Surse și legături externe

Adus de la „https://ro.orthodoxwiki.org/index.php?title=Iustinian_I&oldid=49922”