Iustin al II-lea: Diferență între versiuni

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
m (Legături externe)
 
(Nu s-au afișat 23 de versiuni intermediare efectuate de alți 2 utilizatori)
Linia 1: Linia 1:
{{Traducere EN}}
+
[[Imagine:Solidus-Justin_II-sb0391.jpg‎|thumb|400px|'''Flavius Iustinus - Iustin al II-lea''']]
  
'''Iustin al II-lea''', după numele latin complet '''Flavius Iustinus lunior Augustus''', a fost împărat al Imperiului Roman de Răsărit între 565 şi 578. A fost nepotul lui [[Iustinian]] I, and husband of Sophia, the niece of the late empress [[Theodora (wife of Justinian)|Theodora]]. After inheriting an expanded empire from his uncle, Justinian I, Justin II's refusal to payoff his potential enemies as his uncle did resulted in increased warfare along the extended borders of the empire. While a firm Orthodox Christian, he attempted to bridge the growing gap between the Chalcedonians and non-Chalcedonians. His last four years were beset by a growing insanity and the passing of power to his wife Sophia and Tiberius, his successor.
+
'''Iustin al II-lea''' (latin. '''Flavius Iustinus Iunior Augustus'''), poreclit ''Divinul'', a fost împărat al Imperiului Roman de Răsărit între anii 565 şi 578. Era nepotul lui [[Iustinian]] I, iar soţia sa, Sofia, era nepoata împărătesei [[Teodora Împărăteasa|Teodora]] (soţia lui [[Iustinian]]).
 +
Moştenind de la unchiul său [[Iustinian]] I un imperiu extins, refuzul lui Iustin al II-lea de a-i plăti pe duşmanii potenţiali ai imperiului, aşa cum făcuse unchiul său, a dus la escaladarea războiului de-a lungul întinselor frontiere ale imperiului.
 +
Fiind un creştin ortodox ferm, Iustin al II-lea a încercat să elimine prăpastia tot mai mare dintre [[Sinodul IV Ecumenic|Calcedonieni]] şi non-Calcedonieni.
 +
Ultimii lui patru ani de domnie au fost însă marcaţi de o demenţă progresivă, fiind nevoit să cedeze conducerea efectivă a imperiului soţiei sale Sofia şi lui Tiberius Constantin, succesorul său desemnat.
  
 
==Viaţa==
 
==Viaţa==
Justin was born about the year 520, the son of Vigilantia, the sister of Justinian I. A contemporary, and a rival for Justinian's throne in his last days, was another Justin, the son of Justinian's cousin Germanus. In 552, Justinian had named Justin, son of Vigilantia, to the office of ''cura palatti'' in which he was in charge of daily affairs of the palace, whereas Justin, the son of Germanus, was the Master of the Soldiers on duty in Illyricum on the Danube frontier. This set the stage for the transfer of power upon Justinian's death.
 
  
Having the support of the Patriarch, [[John Scholasticus]] and the Count of the Excubitors, Tiberius, Justin, son of Vigilantia, was well positioned to succeed Justinian upon his death, which occurred on [[November 14]], 565. When Justinian breathed his last, the only person present was Callinicus, the ''praepositus'' of the Sacred Bedchamber, who reported that as Justinian was dying he named Justin son of Vigilantia as his successor. Quickly, on [[November 15]], 565, the court officials escorted Justin to the Great Palace where he was crowned by the patriarch, thus placing Justin on the imperial throne, as Justin II. The next day Justin crowned his wife Sophia as Augusta. While initially appearing friendly with his rival Justin, Justin II had him transferred to a position in Alexandria where he was found murdered in his bed.  
+
Iustin s-a născut în anul 520, fiind fiul Vigilantiei, sora împărătului [[Iustinian]] I.
  
Justin II inherited an expanded empire from his uncle in which Justinian kept his principal adversaries at bay by the less expensive expedient of paying tribute, although this resulted in a depleted treasury. Justin II discontinued this practice which in the end resulted in constant warfare on the frontiers.
+
În ultimele zile ale lui [[Iustinian]], Iustin a avut ca rival la succesiunea tronului imperial pe un alt  Iustin, fiul vărului lui Iustinian, Germanus. În anul 552, Iustinian îl numise pe Iustin (fiul Vigilantiei) în funcţia de ''cura palatti'', funcţie prin care el era responsabil cu afacerile zilnice de la palatul imperial. Iustin, fiul lui Germanus, era în acest timp comandant al armatei din provincia Illyricum, la frontiera de pe Dunăre.  
  
As the disastrous campaigns unfolded in the East in the early 570s, Justin began to display mental disabilities. Recognizing these fits of insanity, Justin looked to naming a colleague as Caesar. Under the influence of his wife Sophia, Justin passed over his relatives and named the Count of the Excubitors, Tiberius, to the position on [[December 7]], 574. During the next four years until his death Justin lived in "retirement" while the affairs of state were in the hands of his wife Sophia and his successor Tiberius. After four years, in which the state of his mind continued to deteriorate, death came to Justin II on [[October 8]], 578.
+
La moartea lui Iustinian ([[14 noiembrie]] 565), Iustin a fost sprijinit pentru a accede la tron de către [[Ioan Scolasticul|Patriarhul Ioan al III-lea ''Scolasticul'']] şi de către comandantul ''Excubitorilor'' (garda palatului imperial), Tiberius.
 +
Când împăratul [[Iustinian]] şi-a dat ultima suflare, singura persoană oficială prezentă era numai  Callinicus, ''praepositus'' al dormitorului imperial; acesta a declarat că ultima dorinţă a lui Iustinian a fost ca pe tron să îi urmeze Iustin, fiul surorii sale Vigilantia. Chiar a doua zi ([[15 noiembrie]] 565), oficialii curţii imperiale l-au condus pe Iustin la palat, aşezându-l pe tronul împărătesc, iar patriarhul l-a încoronat sub numele de Iustin al II-lea. În ziua următoare, Iustin a încoronat-o pe soţia sa, Sofia, ca împărăteasă (''Augusta'').
 +
Deşi iniţial s-a arătat a fi prietenos cu rivalul său la tron Iustin (fiul vărului lui Iustinian, Germanus), Iustin al II-lea l-a transferat într-o altă slujbă, la Alexandria, unde a fost găsit mort în patul lui.
 +
 
 +
Iustin al II-lea a moştenit de la unchiul său, împăratul [[Iustinian]] un imperiu foarte întins. Refuzând practica anterioară de a-i plăti pe duşmanii externi ai imperiului (unul din motivele sale fiind şi faptul că vistieria imperială era secătuită), Iustin a trebuit să facă faţă unui război aproape continuu de-a lungul întinselor frontiere ale imperiului.
 +
 
 +
Cel mai important eveniment extern din timpul domniei sale a fost invadarea în 568 a Italiei de către lombarzii conduşi de către Alboin; în câţiva ani aceştia au ajuns stăpâni pe aproape întreaga Italie, exceptând sudul acesteia. Atenţia lui Iustin a fost distrasă de la Italia de către noile invazii de la frontierele de nord şi de est ale imperiului. Astfel, după refuzul de a plăti tribut avarilor, el a luptat în mai multe campanii împotriva lor, dar fără a obţine un succes notabil. În anul 572 a început un război cu Persia. După două campanii dezastruoase, în care perşii au ocupat Siria, Iustin a cumpărat o pace precară, obligându-se la plata unui tribut anual.
 +
Hanul Baian al avarilor a profitat de înfrângerea suferită de bizantini în faţa perşilor şi la începutul anului 574 a trecut Dunărea şi a învins o armată condusă de către Tiberius, comandantul ''Excubitorilor'', retrăgându-se la nord de Dunăre numai dupa ce a primit tribut de la curtea imperială.
 +
 
 +
În urma campaniilor dezastruoase desfăşurate în părţile de răsărit ale imperiului, Iustin a început să manifeste tulburări mentale. Recunoscând singur aceste crize de nebunie, Iustin a hotărât să nominalizeze un co-împărat, cu titlul tradiţional de ''Cezar''. Influenţat de către soţia sa, împărăteasa Sofia, Iustin a trecut peste rudele sale şi l-a numit pe comandantul ''Excubitorilor'' (garda palatului imperial), Tiberius, în această înaltă poziţie de ''Cezar'', la data de [[7 decembrie]] 574.
 +
În următorii patru ani, până la moartea sa, Iustin a trăit în "retragere", în timp ce afacerile de stat au fost în mâinile soţiei sale Sofia şi ale lui Tiberius, succesorul său desemnat. După patru ani, timp în care starea sănătăţii sale mentale a continuat să se deterioreze, Iustin al II-lea s-a stins pe [[8 octombrie]] 578.
 +
 
 +
==Politica religioasă==
 +
 
 +
În ce priveşte religia, atât de importantă pentru un împărat al Bizanţului, Iustin al II-lea este deseori prezentat ca fiind cel care a încercat împăcarea dintre [[Sinodul IV Ecumenic|Calcedonieni]] şi non-Calcedonieni.
 +
Astfel, chiar de la începutul domniei sale, el a revocat decretul lui [[Iustinian]] prin care [[Monofizism|monofiziţii]] erau prigoniţi. Clericii [[Monofizism|monofiziţi]] care erau în închisori au fost eliberaţi, iar [[episcop]]ilor exilaţi li s-a permis să se întoarcă.
 +
 
 +
Ulterior, Iustin a încercat, printr-un nou edict în care era recunoscută distincţia dintre cele două naturi ale lui Isus (cea divină şi cea umană), dar fără a se menţiona în mod explicit cele hotărâte la [[Sinodul IV Ecumenic|Sinodul de la Calcedon]], să-i aducă pe [[Monofizism|monofiziţi]] la dreapta credinţă. Cu toate acestea, [[Monofizism|monofiziţii]] s-au încăpăţânat şi nu au acceptat reconcilierea. Atunci, Iustin a apelat din nou la persecuţie, ca şi predecesorul său [[Iustinian]], fiind sprijinit pe această cale de către [[Ioan Scolasticul|Patriarhul Ioan al III-lea ''Scolasticul'']].
 +
 
 +
Iustin al II-lea, mergând pe urma unchiului său [[Iustinian]], a fost un mare constructor de biserici. În afară de îmbunătăţirile aduse multor biserici construite de [[Iustinian]], cum ar fi măreaţa [[Sfânta Sofia (Constantinopol)|Sfânta Sofia]] din [[Constantinopol]] şi Biserica Sfinţilor Apostoli, el a construit o biserică dedicată Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel şi un altă biserică, în formă trilobată, tot cu hramul Sfinţilor Apostoli. De asemenea, el a extins Biserica Maicii Domnului din Blachernae, dându-i o formă de cruce în plan.
  
In religious affairs, Justin is often presented as correcting Justinian's alleged lapse into aphthartodocetism. Justinian's supposed decree imposing aphthartodocetism was not preserved. The only source concerning such a decree contemporary to the time is the testimony of the historian Evagrius. Fr. Asterios Gerostergios notes in his book ''Justinian the Great: The Emperor and Saint'' that other parties involved at the time the [[Justinian|decree]] was alleged to have been issued make no mention of the act.
 
  
Justin continued the efforts of Justinian to reconcile the differences between the Chalcedonians and non-Chalcedonians, but without success. Justin, following in the steps of his uncle, was a builder of churches. As well as improving many churches that Justinian built, such as the great [[Hagia Sophia (Constantinople)|Hagia Sophia]] and the Holy Apostles, he built a church dedicated to the apostles, Ss Peter and Paul, and another in the Triconch dedicated the the Holy Apostles. He also expanded the [[Church of the Virgin of Blachernae (Istanbul)|Church of the Virgin of Blachernae]] into cruciform building.
 
 
 
{{start box}}
 
{{start box}}
 
{{succesiune|
 
{{succesiune|
 
înainte=[[Iustinian|Iustinian I]]|
 
înainte=[[Iustinian|Iustinian I]]|
titlu=Eastern Roman (Byzantine) Emperor|  
+
titlu=[[Listă a Împăraţilor Romani de Răsărit|Împărat Roman (Bizantin)]]|
 
ani=565—578 |
 
ani=565—578 |
după=Tiberius II Constantine}}
+
după=Tiberius II Constantin}}
 
{{end box}}
 
{{end box}}
  
 
==Surse==
 
==Surse==
 
*[http://en.wikipedia.org/wiki/Justin_II Wikipedia: Justin II]
 
*[http://en.wikipedia.org/wiki/Justin_II Wikipedia: Justin II]
 +
*[http://ro.wikipedia.org/wiki/Iustin_al_II-lea_(%C3%AEmp%C4%83rat) Iustin al II-lea (împărat)]
 +
 +
==A se vedea și==
 +
* [[Listă a Împăraților Romani de Răsărit]]
  
 
==Legături externe==
 
==Legături externe==
 
*[http://www.roman-emperors.org/justinii.htm  De Imperatoribus Romanis: Justin II (565-578A.D.)]
 
*[http://www.roman-emperors.org/justinii.htm  De Imperatoribus Romanis: Justin II (565-578A.D.)]
 +
*en: [http://www.mlahanas.de/Greeks/Medieval/Bio/JustinII.html Justin II]
  
  
[[Categorie:Împăraţi şi regi]]
+
[[Categorie:Împărați romani]]
[[Categorie:Împăraţi romani]]
 
  
 
[[en:Justin II]]
 
[[en:Justin II]]

Versiunea curentă din 11 iunie 2022 18:23

Flavius Iustinus - Iustin al II-lea

Iustin al II-lea (latin. Flavius Iustinus Iunior Augustus), poreclit Divinul, a fost împărat al Imperiului Roman de Răsărit între anii 565 şi 578. Era nepotul lui Iustinian I, iar soţia sa, Sofia, era nepoata împărătesei Teodora (soţia lui Iustinian). Moştenind de la unchiul său Iustinian I un imperiu extins, refuzul lui Iustin al II-lea de a-i plăti pe duşmanii potenţiali ai imperiului, aşa cum făcuse unchiul său, a dus la escaladarea războiului de-a lungul întinselor frontiere ale imperiului. Fiind un creştin ortodox ferm, Iustin al II-lea a încercat să elimine prăpastia tot mai mare dintre Calcedonieni şi non-Calcedonieni. Ultimii lui patru ani de domnie au fost însă marcaţi de o demenţă progresivă, fiind nevoit să cedeze conducerea efectivă a imperiului soţiei sale Sofia şi lui Tiberius Constantin, succesorul său desemnat.

Viaţa

Iustin s-a născut în anul 520, fiind fiul Vigilantiei, sora împărătului Iustinian I.

În ultimele zile ale lui Iustinian, Iustin a avut ca rival la succesiunea tronului imperial pe un alt Iustin, fiul vărului lui Iustinian, Germanus. În anul 552, Iustinian îl numise pe Iustin (fiul Vigilantiei) în funcţia de cura palatti, funcţie prin care el era responsabil cu afacerile zilnice de la palatul imperial. Iustin, fiul lui Germanus, era în acest timp comandant al armatei din provincia Illyricum, la frontiera de pe Dunăre.

La moartea lui Iustinian (14 noiembrie 565), Iustin a fost sprijinit pentru a accede la tron de către Patriarhul Ioan al III-lea Scolasticul şi de către comandantul Excubitorilor (garda palatului imperial), Tiberius. Când împăratul Iustinian şi-a dat ultima suflare, singura persoană oficială prezentă era numai Callinicus, praepositus al dormitorului imperial; acesta a declarat că ultima dorinţă a lui Iustinian a fost ca pe tron să îi urmeze Iustin, fiul surorii sale Vigilantia. Chiar a doua zi (15 noiembrie 565), oficialii curţii imperiale l-au condus pe Iustin la palat, aşezându-l pe tronul împărătesc, iar patriarhul l-a încoronat sub numele de Iustin al II-lea. În ziua următoare, Iustin a încoronat-o pe soţia sa, Sofia, ca împărăteasă (Augusta). Deşi iniţial s-a arătat a fi prietenos cu rivalul său la tron Iustin (fiul vărului lui Iustinian, Germanus), Iustin al II-lea l-a transferat într-o altă slujbă, la Alexandria, unde a fost găsit mort în patul lui.

Iustin al II-lea a moştenit de la unchiul său, împăratul Iustinian un imperiu foarte întins. Refuzând practica anterioară de a-i plăti pe duşmanii externi ai imperiului (unul din motivele sale fiind şi faptul că vistieria imperială era secătuită), Iustin a trebuit să facă faţă unui război aproape continuu de-a lungul întinselor frontiere ale imperiului.

Cel mai important eveniment extern din timpul domniei sale a fost invadarea în 568 a Italiei de către lombarzii conduşi de către Alboin; în câţiva ani aceştia au ajuns stăpâni pe aproape întreaga Italie, exceptând sudul acesteia. Atenţia lui Iustin a fost distrasă de la Italia de către noile invazii de la frontierele de nord şi de est ale imperiului. Astfel, după refuzul de a plăti tribut avarilor, el a luptat în mai multe campanii împotriva lor, dar fără a obţine un succes notabil. În anul 572 a început un război cu Persia. După două campanii dezastruoase, în care perşii au ocupat Siria, Iustin a cumpărat o pace precară, obligându-se la plata unui tribut anual. Hanul Baian al avarilor a profitat de înfrângerea suferită de bizantini în faţa perşilor şi la începutul anului 574 a trecut Dunărea şi a învins o armată condusă de către Tiberius, comandantul Excubitorilor, retrăgându-se la nord de Dunăre numai dupa ce a primit tribut de la curtea imperială.

În urma campaniilor dezastruoase desfăşurate în părţile de răsărit ale imperiului, Iustin a început să manifeste tulburări mentale. Recunoscând singur aceste crize de nebunie, Iustin a hotărât să nominalizeze un co-împărat, cu titlul tradiţional de Cezar. Influenţat de către soţia sa, împărăteasa Sofia, Iustin a trecut peste rudele sale şi l-a numit pe comandantul Excubitorilor (garda palatului imperial), Tiberius, în această înaltă poziţie de Cezar, la data de 7 decembrie 574. În următorii patru ani, până la moartea sa, Iustin a trăit în "retragere", în timp ce afacerile de stat au fost în mâinile soţiei sale Sofia şi ale lui Tiberius, succesorul său desemnat. După patru ani, timp în care starea sănătăţii sale mentale a continuat să se deterioreze, Iustin al II-lea s-a stins pe 8 octombrie 578.

Politica religioasă

În ce priveşte religia, atât de importantă pentru un împărat al Bizanţului, Iustin al II-lea este deseori prezentat ca fiind cel care a încercat împăcarea dintre Calcedonieni şi non-Calcedonieni. Astfel, chiar de la începutul domniei sale, el a revocat decretul lui Iustinian prin care monofiziţii erau prigoniţi. Clericii monofiziţi care erau în închisori au fost eliberaţi, iar episcopilor exilaţi li s-a permis să se întoarcă.

Ulterior, Iustin a încercat, printr-un nou edict în care era recunoscută distincţia dintre cele două naturi ale lui Isus (cea divină şi cea umană), dar fără a se menţiona în mod explicit cele hotărâte la Sinodul de la Calcedon, să-i aducă pe monofiziţi la dreapta credinţă. Cu toate acestea, monofiziţii s-au încăpăţânat şi nu au acceptat reconcilierea. Atunci, Iustin a apelat din nou la persecuţie, ca şi predecesorul său Iustinian, fiind sprijinit pe această cale de către Patriarhul Ioan al III-lea Scolasticul.

Iustin al II-lea, mergând pe urma unchiului său Iustinian, a fost un mare constructor de biserici. În afară de îmbunătăţirile aduse multor biserici construite de Iustinian, cum ar fi măreaţa Sfânta Sofia din Constantinopol şi Biserica Sfinţilor Apostoli, el a construit o biserică dedicată Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel şi un altă biserică, în formă trilobată, tot cu hramul Sfinţilor Apostoli. De asemenea, el a extins Biserica Maicii Domnului din Blachernae, dându-i o formă de cruce în plan.


Casetă de succesiune:
Iustin al II-lea
Precedat de:
Iustinian I
Împărat Roman (Bizantin)
565—578
Urmat de:
Tiberius II Constantin



Surse

A se vedea și

Legături externe