Iustin al II-lea: Diferență între versiuni
(→Viaţa) |
(→Viaţa) |
||
| Linia 19: | Linia 19: | ||
Iustin al II-lea a moştenit de la unchiul său, împăratul [[Iustinian]] un imperiu foarte întins. Refuzând practica anterioară de a-i plăti pe duşmanii externi ai imperiului (unul din motivele sale fiind şi faptul că vistieria imperială era secătuită), Iustin a trebuit să facă faţă unui război aproape continuu de-a lungul întinselor frontiere ale imperiului. | Iustin al II-lea a moştenit de la unchiul său, împăratul [[Iustinian]] un imperiu foarte întins. Refuzând practica anterioară de a-i plăti pe duşmanii externi ai imperiului (unul din motivele sale fiind şi faptul că vistieria imperială era secătuită), Iustin a trebuit să facă faţă unui război aproape continuu de-a lungul întinselor frontiere ale imperiului. | ||
| − | Cel mai important eveniment extern din timpul domniei sale a fost invadarea Italiei de către | + | Cel mai important eveniment extern din timpul domniei sale a fost invadarea în 568 a Italiei de către lombarzii conduşi de către Alboin; în câţiva ani aceştia au ajuns stăpâni pe aproape întreaga Italie, exceptând sudul acesteia. Atenţia lui Iustin a fost distrasă de la Italia de către noile invazii de la frontierele de nord şi de est ale imperiului. Astfel, după refuzul de a plăti tribut avarilor, el a luptat în mai multe campanii împotriva lor, dar fără a obţine un succes notabil. În anul 572 a început un război cu Persia. După două campanii dezastruoase, în care perşii au ocupat Siria, Iustin a cumpărat o pace precară, obligându-se la plata unui tribut anual. |
| + | Hanul Baian al avarilor a profitat de înfrângerea suferită de bizantini în faţa perşilor şi la începutul anului 574 a trecut Dunărea şi a învins o armată condusă de către Tiberius, comandantul ''Excubitorilor'', retrăgându-se la nord de Dunăre numai dupa ce a primit tribut de la curtea imperială. | ||
| − | În urma campaniilor dezastruoase desfăşurate în părţile de răsărit ale imperiului, Iustin a început să manifeste tulburări mentale. Recunoscând singur aceste crize de nebunie, Iustin a hotărât să nominalizeze un co-împărat, cu titlul | + | În urma campaniilor dezastruoase desfăşurate în părţile de răsărit ale imperiului, Iustin a început să manifeste tulburări mentale. Recunoscând singur aceste crize de nebunie, Iustin a hotărât să nominalizeze un co-împărat, cu titlul tradiţional de ''Cezar''. Influenţat de către soţia sa, împărăteasa Sofia, Iustin a trecut peste rudele sale şi l-a numit pe comandantul ''Excubitorilor'' (garda palatului imperial), Tiberius, în această înaltă poziţie de ''Cezar'', la data de [[7 decembrie]] 574. |
În următorii patru ani, până la moartea sa, Iustin a trăit în "retragere", în timp ce afacerile de stat au fost în mâinile soţiei sale Sofia şi ale lui Tiberius, succesorul său desemnat. După patru ani, timp în care starea sănătăţii sale mentale a continuat să se deterioreze, Iustin al II-lea s-a stins pe [[8 octombrie]] 578. | În următorii patru ani, până la moartea sa, Iustin a trăit în "retragere", în timp ce afacerile de stat au fost în mâinile soţiei sale Sofia şi ale lui Tiberius, succesorul său desemnat. După patru ani, timp în care starea sănătăţii sale mentale a continuat să se deterioreze, Iustin al II-lea s-a stins pe [[8 octombrie]] 578. | ||
Versiunea de la data 15 ianuarie 2010 07:18
| La acest articol se lucrează chiar în acest moment!
Ca o curtoazie față de persoana care dezvoltă acest articol și pentru a evita conflictele de versiuni din baza de date a sistemului, evitați să îl editați până la dispariția etichetei. În cazul în care considerați că este necesar, vă recomandăm să contactați editorul prin pagina de discuții a articolului. |
Iustin al II-lea (latin. Flavius Iustinus Iunior Augustus), poreclit Divinul, a fost împărat al Imperiului Roman de Răsărit între anii 565 şi 578. Era nepotul lui Iustinian I, iar soţia sa, Sofia, era nepoata împărătesei Teodora (soţia lui Iustinian). Moştenind de la unchiul său Iustinian I un imperiu extins, refuzul lui Iustin al II-lea de a-i plăti pe duşmanii potenţiali ai imperiului, aşa cum făcuse unchiul său, a dus la escaladarea războiului de-a lungul întinselor frontiere ale imperiului. Fiind un creştin ortodox ferm, Iustin al II-lea a încercat să elimine prăpastia tot mai mare dintre Calcedonieni şi non-Calcedonieni. Ultimii lui patru ani de domnie au fost însă marcaţi de o demenţă progresivă, fiind nevoit să cedeze conducerea efectivă a imperiului soţiei sale Sofia şi lui Tiberius Constantin, succesorul său desemnat.
Viaţa
Iustin s-a născut în anul 520, fiind fiul Vigilantiei, sora împărătului Iustinian I.
În ultimele zile ale lui Iustinian, Iustin a avut ca rival la succesiunea tronului imperial pe un alt Iustin, fiul vărului lui Iustinian, Germanus. În anul 552, Iustinian îl numise pe Iustin (fiul Vigilantiei) în funcţia de cura palatti, funcţie prin care el era responsabil cu afacerile zilnice de la palatul imperial. Iustin, fiul lui Germanus, era în acest timp comandant al armatei din provincia Illyricum, la frontiera de pe Dunăre.
La moartea lui Iustinian (14 noiembrie 565), Iustin a fost sprijinit pentru a accede la tron de către Patriarhul Ioan al III-lea Scolasticul şi de către comandantul Excubitorilor (garda palatului imperial), Tiberius. Când împăratul Iustinian şi-a dat ultima suflare, singura persoană oficială prezentă era numai Callinicus, praepositus al dormitorului imperial; acesta a declarat că ultima dorinţă a lui Iustinian a fost ca pe tron să îi urmeze Iustin, fiul surorii sale Vigilantia. Chiar a doua zi (15 noiembrie 565), oficialii curţii imperiale l-au condus pe Iustin la palat, aşezându-l pe tronul împărătesc, iar patriarhul l-a încoronat sub numele de Iustin al II-lea. În ziua următoare, Iustin a încoronat-o pe soţia sa, Sofia, ca împărăteasă (Augusta). Deşi iniţial s-a arătat a fi prietenos cu rivalul său la tron Iustin (fiul vărului lui Iustinian, Germanus), Iustin al II-lea l-a transferat într-o altă slujbă, la Alexandria, unde a fost găsit mort în patul lui.
Iustin al II-lea a moştenit de la unchiul său, împăratul Iustinian un imperiu foarte întins. Refuzând practica anterioară de a-i plăti pe duşmanii externi ai imperiului (unul din motivele sale fiind şi faptul că vistieria imperială era secătuită), Iustin a trebuit să facă faţă unui război aproape continuu de-a lungul întinselor frontiere ale imperiului.
Cel mai important eveniment extern din timpul domniei sale a fost invadarea în 568 a Italiei de către lombarzii conduşi de către Alboin; în câţiva ani aceştia au ajuns stăpâni pe aproape întreaga Italie, exceptând sudul acesteia. Atenţia lui Iustin a fost distrasă de la Italia de către noile invazii de la frontierele de nord şi de est ale imperiului. Astfel, după refuzul de a plăti tribut avarilor, el a luptat în mai multe campanii împotriva lor, dar fără a obţine un succes notabil. În anul 572 a început un război cu Persia. După două campanii dezastruoase, în care perşii au ocupat Siria, Iustin a cumpărat o pace precară, obligându-se la plata unui tribut anual. Hanul Baian al avarilor a profitat de înfrângerea suferită de bizantini în faţa perşilor şi la începutul anului 574 a trecut Dunărea şi a învins o armată condusă de către Tiberius, comandantul Excubitorilor, retrăgându-se la nord de Dunăre numai dupa ce a primit tribut de la curtea imperială.
În urma campaniilor dezastruoase desfăşurate în părţile de răsărit ale imperiului, Iustin a început să manifeste tulburări mentale. Recunoscând singur aceste crize de nebunie, Iustin a hotărât să nominalizeze un co-împărat, cu titlul tradiţional de Cezar. Influenţat de către soţia sa, împărăteasa Sofia, Iustin a trecut peste rudele sale şi l-a numit pe comandantul Excubitorilor (garda palatului imperial), Tiberius, în această înaltă poziţie de Cezar, la data de 7 decembrie 574. În următorii patru ani, până la moartea sa, Iustin a trăit în "retragere", în timp ce afacerile de stat au fost în mâinile soţiei sale Sofia şi ale lui Tiberius, succesorul său desemnat. După patru ani, timp în care starea sănătăţii sale mentale a continuat să se deterioreze, Iustin al II-lea s-a stins pe 8 octombrie 578.
Politica religioasă
În ce priveşte religia, atât de importantă pentru un împărat al Bizanţului, Iustin al II-lea este deseori prezentat ca fiind cel care a încercat împăcarea dintre Calcedonieni şi non-Calcedonieni. Astfel, chiar de la începutul domniei sale, el a revocat decretul lui Iustinian prin care monofiziţii erau prigoniţi.
The only source concerning such a decree contemporary to the time is the testimony of the historian Evagrius. Fr. Asterios Gerostergios notes in his book Justinian the Great: The Emperor and Saint that other parties involved at the time the decree was alleged to have been issued make no mention of the act.
Justin continued the efforts of Justinian to reconcile the differences between the Chalcedonians and non-Chalcedonians, but without success. Justin, following in the steps of his uncle, was a builder of churches. As well as improving many churches that Justinian built, such as the great Hagia Sophia and the Holy Apostles, he built a church dedicated to the apostles, Ss Peter and Paul, and another in the Triconch dedicated the the Holy Apostles. He also expanded the Church of the Virgin of Blachernae into cruciform building.
| Iustin al II-lea | ||
|---|---|---|
| Precedat de: Iustinian I |
Împărat Roman (Bizantin) 565—578 |
Urmat de: Tiberius II Constantin |
