Deschide meniul principal

OrthodoxWiki β

Iustin I

Iustin I (în latină: Flavius Iustinus) a fost împărat al Imperiului Roman de Răsărit între 518 și 527. Deși aproape analfabet, el a trecut prin toate gradele armatei și a devenit împărat la vârsta de șaptezeci de ani. Domnia sa este semnificativă prin faptul că a marcat începutul dinastiei iustiniene, care a inclus pe succesorul și nepotul său, Iustinian I, și a restabilit sprijinul imperial față de deciziile Sinodului IV Ecumenic de la Calcedon.

Viața

Iustin s-a născut în jurul anului 450, într-un cătun din districtul Bederiana, în apropiere de Naissus (actualul oraș Niș, din Serbia), fiind fiul unui țăran daco-trac. Satul său natal făcea parte din provincia Dacia Aureliană, o parte a imperiului care suferise mult din cauza năvălirilor hunilor și, mai apoi, a ostrogoților. Pe când era doar adolescent, a părăsit acea zonă de frontieră în timpul unei invazii barbare și s-a refugiat la Constantinopol, unde a intrat în armată[1].

El a sosit la Constantinopol chiar în perioada în care împăratul Leo I (el însuși de origine traco-dacică) organiza un nou corp de gardă a palatului imperial - Excubitorii, un corp de elită numărând 300 oameni. Impresionând prin robustețea și îndemânarea sa, deși foarte tânăr, Iustin a fost primit în rândurile acestui corp de elită. Avansând în mod constant, a ajuns comandant al gărzii palatului imperial în timpul împăratului Anastasie I.

La moartea împăratului Anastasie I, (8 iulie 518), datorită poziției sale de comandant al trupelor din Constantinopol și împărțind sume de bani, Iustin a fost capabil să-și asigure alegerea ca împărat; a apărut în această calitate în fața poporului, la Hipodromul din Constantinopol, pe 9 iulie 518[2].

După urcarea pe tronul imperial, fiind conștient de lacunele sale în educație și în politica de stat, Iustin și-a ales cu grijă consilieri capabili cu care se sfătuia în privința principalelor probleme ale imperiului. Mai târziu, Iustin l-a adoptat pe nepotul său, Flavius Petrus Sabbatius, rebotezându-l Iustinian.

În anul 525, Iustin a anulat legea prin care unui membru din clasa senatorială i se interzicea să se căsătorească cu o femeie din clasele inferioare ale societății. Astfel a fost posibilă căsătoria lui Iustinian cu Teodora, care era actriță.

Următorii ani au fost marcați de luptele cu ostrogoții și cu perșii. În anul 526, Iustin l-a numit pe Iustinian co-împărat, iar pe 1 aprilie 527 succesor la tron. A murit pe 1 august 527 și a fost urmat de Iustinian.

Orașul cilician Anazarbus a fost numit Justinopolis, în onoarea sa.

Politica religioasă

Deoarece era un apărător al deciziilor Sinodului IV Ecumenic de la Calcedon din anul 451, urcarea lui Iustin pe tronul de la Constantinopol a adus o inversare completă în politica imperială referitoare la Biserica creștină, fiind anulat sprijinul pe care împăratul Anastasie îl acordase „ne-Calcedonienilor”. În consecință monofiziții au început să fie persecutați, iar guvernarea lui Iustin a căutat să restabilească rapid viața bisericii în concordanță cu cele stabilite la Sinodul IV Ecumenic de la Calcedon.

Episcopii din părțile de răsărit ale imperiului au fost chemați la un Sinod la Constantinopol pe 20 iulie 518. La acest Sinod s-a pronunțat anatema împotriva lui Severus de Antiohia și a altora. Decretele Sinodului au fost promulgate și notificate către toți episcopii printr-o scrisoare de la Patriarhul Ioan de Constantinopol. Când Papa Hormisdas a primit această notificare, a răspuns cu o poziție non-negociabilă prin care a cerut condamnarea lui Acachie, fost patriarh al Constantinopolului, care scrisese Henoticon în timpul domniei împăratului Zenon I provocând astfel "schisma lui Acachie"; de asemenea, Papa Hormisdas cerea condamnarea succesorilor eretici ai lui Acachie, a tuturor ierarhilor care rămăseseră în comuniune cu el, precum și a foștilor împărați Zenon și Anastasie. Sub presiune, Patriarhul Ioan a semnat libellus papală, în prezența împăratului Iustin, a Senatului și a clerului, la 28 martie 519.

Poziția extremă a papei Hormisdas însemna în mod efectiv excomunicarea tuturor episcopilor din răsărit de după anul 484. Cu toate acestea, în curând a apărut rezistența la poziția papală, dejucându-se astfel punerea sa în aplicare; s-a dovedit, pe de altă parte, și inutilitatea politicii intransigente a lui Hormisdas în problema monofiziților.

Persecutarea monofiziților a continuat până în anul 520, după care împăratul Iustin a început să urmeze o politică mai tolerantă și mai pragmatică față de erezia monofizită, rămânând totuși devotat ortodoxiei Calcedoniene.

Sprijinul acordat de împăratul Iustin ortodoxiei, a dus de asemenea la o schimbare în relația Constantinopolului cu arianismul ostrogoților, care avuseseră o înțelegere amiabilă cu împăratul Anastasie. În timp ce Iustin a răspuns pozitiv la abordarea regelui ostrogot Teodoric pentru menținerea unor relații de bună vecinătate, și chiar l-a nominalizat în funcția de consul pe fiul acestuia, Eutharic, politica anti-eretică a lui Iustin i-a afectat foarte mult pe arieni, în special după anul 523. Folosind amenințarea cu represalii împotriva Bisericii Ortodoxe din Italia, Teodoric l-a trimis pe Papa Ioan la Iustin pentru a se plânge cu privire la politica religioasă a împăratului. Papa Ioan a fost primit cordial, dar Iustin l-a făcut să înțeleagă foarte clar cine a fost de vină pentru cele întâmplate în Italia. Nemulțumit de rezultatele vizitei papei Ioan la Constantinopol, Teodoric l-a primit pe acesta foarte supărat la întoarcerea sa în Ravenna. Dar, atât Papa Ioan cât și regele Teodoric au murit la scurt timp după aceasta, conflictul stingându-se astfel.


Casetă de succesiune:
Iustin I
Precedat de:
Anastasie I
Împărat Roman (Bizantin)
518-527
Urmat de:
Iustinian I



Note

  1. Edward Gibbon, - Istoria declinului și a prăbușirii imperiului roman, Editura Minerva, București, 1976
  2. Steven Runciman, La civilisation byzantine (330-1453), (Trad. fr.) - Payot, Paris, 1952

Surse

A se vedea și

Legături externe