Iustin I
| La acest articol se lucrează chiar în acest moment!
Ca o curtoazie față de persoana care dezvoltă acest articol și pentru a evita conflictele de versiuni din baza de date a sistemului, evitați să îl editați până la dispariția etichetei. În cazul în care considerați că este necesar, vă recomandăm să contactați editorul prin pagina de discuții a articolului. |
Iustin I (în latină: Flavius Iustinus) a fost împărat al Imperiului Roman de Răsărit între 518 şi 527. Deşi aproape analfabet, el a trecut prin toate gradele armatei şi a devenit împărat la vârsta de şaptezeci de ani. Domnia sa este semnificativă prin faptul că a marcat începutul dinastiei iustiniene, care a inclus pe succesorul şi nepotul său, Iustinian I, şi a restabilit sprijinul imperial faţă de deciziile Sinodului IV Ecumenic de la Calcedon.
Viaţa
Iustin s-a născut în jurul anului 450, într-un cătun lângă Bederiana, care făcea parte din dioceza Dacia Aureliană. În acea perioadă, Dacia şi Macedonia erau incluse în prefectura Illyricum, o parte a imperiului care suferise mult din cauza năvălirilor hunilor şi, mai apoi, a ostrogoţilor. Iustin era fiul unui ţăran trac din Naissus (actualul oraş Niş, din Serbia). Pe când era doar adolescent, a părăsit acea zonă de frontieră în timpul unei invazii barbare şi s-a refugiat la Constantinopol, unde a intrat în armată[1].
El a sosit la Constantinopol chiar în perioada în care împăratul Leo I (el însuşi de origine traco-dacică) organiza un nou corp de gardă a palatului imperial - Excubitorii, un corp de elită numărând 300 oameni. Impresionând prin robusteţea şi îndemânarea sa, deşi foarte tânăr, Iustin a fost primit în rândurile acestui corp de elită. Avansând în mod constant, a ajuns comandant al gărzii palatului imperial în timpul împăratului Anastasie I.
La moartea împăratului Anastasie I, (8 iulie 518), datorită poziţiei sale de comandant al trupelor din Constantinopol şi împărţind sume de bani, Iustin a fost capabil să-şi asigure alegerea ca împărat; a apărut în această calitate în faţa poporului, la Hipodromul din Constantinopol, pe (9 iulie 518)[2].
După urcarea pe tronul imperial, fiind conştient de lacunele sale în educaţie şi în politica de stat, Iustin şi-a ales cu grijă consilieri capabili cu care se sfătuia în privinţa principalelor probleme ale imperiului. Mai târziu, Iustin l-a adoptat pe nepotul său, Flavius Petrus Sabbatius, rebotezându-l Iustinian.
În anul 525, Iustin a anulat legea prin care unui membru din clasa senatorială i se interzicea să se căsătorească cu o femeie din clasele inferioare ale societăţii. Astfel a fost posibilă căsătoria lui Iustinian cu Teodora, care era actriţă.
Următorii ani au fost marcaţi de luptele cu ostrogoţii şi cu perşii. În anul 526, Iustin l-a numit pe Iustinian co-împărat, iar pe 1 aprilie 527 succesor la tron. A murit pe 1 august 527 şi a fost urmat de Iustinian.
Oraşul cilician Anazarbus a fost numit Justinopolis, în onoarea sa.
Politica religioasă
Deoarece era un apărător al deciziilor Sinodului IV Ecumenic de la Calcedon din anul 451, urcarea lui Iustin pe tronul de la Constantinopol a adus o inversare completă în politica imperială referitoare la Biserica creştină, fiind anulat sprijinul pe care împăratul Anastasie îl acordase "ne-Calcedonienilor". În consecinţă monofiziţii au început să fie persecutaţi, iar guvernarea lui Iustin a căutat să restabilească rapid viaţa bisericii în concordanţă cu cele stabilite la Sinodul IV Ecumenic de la Calcedon.
Episcopii din părţile de răsărit ale imperiului au fost chemaţi la un Sinod la Constantinopol pe 20 iulie 518. La acest Sinod s-a pronunţat anatema împotriva lui Severus de Antiohia şi a altora. Decretele Sinodului au fost promulgate şi notificate către toţi episcopii printr-o scrisoare de la Patriarhul Ioan de Constantinopol. Când Papa Hormisdas a primit această notificare, a răspuns cu o poziţie non-negociabilă prin care a cerut condamnarea lui Acachie, Patriarhul Alexandriei, care scrisese Henoticon în timpul domniei împăratului Zenon I provocând astfel "schisma lui Acachie"; deasemenea Papa Hormisdas cerea condamnarea succesorilor eretici ai lui Acachie, a tuturor ierarhilor care rămăseseră în comuniune cu el, precum şi a foştilor împăraţi Zenon şi Anastasie. Sub presiune, Patriarhul Ioan a semnat libellus papală, în prezenţa împăratului Iustin, a Senatului şi a clerului, la 28 martie 519.
Poziţia extremă a papei Hormisdas însemna în mod efectiv excomunicarea tuturor episcopilor din răsărit de după anu 484. Cu toate acestea, în curând a apărut rezistenţa la poziţia papală, dejucându-se astfel punerea sa în aplicare; s-a dovedit şi inutilitatea politicii intransigente a lui Hormisdas în problema monofiziţilor.
The persecution of Monophysites continued until 520, after which Justin began to follow a more tolerant and pragmatic policy when dealing with the heresy, yet he remained devoted to the Chalcedonian orthodoxy.
Justin’s support of orthodoxy also resulted in a change in Constantinople’s relationship with the Arian Ostrogoths of the west who had an amicable arrangement with Anastasius. While Justin responded positively to the Gothic king Theodoric’s approach for maintaining good relations, and even nominated as consul Theodoric’s son-in-law, Eutharic, Justin’s anti-heretical policies affected the Arians greatly, particularly after 523. Using the threat of reprisals against the Orthodox in Italy, Theodoric sent Pope John to Justin to complain about Justin’s policies. Pope John was received cordially, yet Justin made clear who was in charge. Not happy with the results of John’s visit, Theodoric received John with a cold reception on his return to Ravenna. Both Pope John and Theodoric died soon after, blunting the dispute.
| Iustin I | ||
|---|---|---|
| Precedat de: Anastasie I |
Împărat Roman (Bizantin) 518-527 |
Urmat de: Iustinian I |
