Iustin I: Diferență între versiuni

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
m (Legături externe)
(Nu s-au afișat 20 de versiuni intermediare efectuate de alți 3 utilizatori)
Linia 1: Linia 1:
{{În curs}}
+
[[Imagine:Tremissis-Justin I-sb0058.jpg|thumb|400px|'''Iustin I''']]
[[Imagine:Tremissis-Justin I-sb0058.jpg|thumb|200px|'''Iustin I''']]
+
'''Iustin I''' (în latină: ''Flavius Iustinus'') a fost împărat al Imperiului Roman de Răsărit între 518 și 527. Deși aproape analfabet, el a trecut prin toate gradele armatei și a devenit împărat la vârsta de șaptezeci de ani. Domnia sa este semnificativă prin faptul că a marcat începutul dinastiei iustiniene, care a inclus pe succesorul și nepotul său, [[Iustinian]] I, și a restabilit sprijinul imperial față de deciziile [[Sinodul IV Ecumenic|Sinodului IV Ecumenic]] de la Calcedon.
'''Iustin I''' (în latină: ''Flavius Iustinus'') a fost împărat al Imperiului Roman de Răsărit între 518 şi 527. Deşi aproape analfabet, el a trecut prin toate gradele armatei şi a devenit împărat la vârsta de şaptezeci de ani. Domnia sa este semnificativă prin faptul că a marcat începutul dinastiei iustiniene, care a inclus pe succesorul şi nepotul său, [[Iustinian]] I, şi a restabilit sprijinul imperial faţă de deciziile [[Sinodul IV Ecumenic|Sinodului IV Ecumenic]] (de la Calcedon).
 
  
==Viaţa==
+
==Viața==
  
Iustin s-a născut în jurul anului 450, într-un cătun lângă Bederiana, care făcea parte din dioceza Dacia Aureliană. În acea perioadă, Dacia şi Macedonia erau incluse în prefectura Illyricum, o parte a imperiului care suferise mult din cauza năvălirilor hunilor şi, mai apoi, a ostrogoţilor. Iustin era fiul unui ţăran trac din Naissus (actualul oraş Niş, din Serbia). Pe când era doar adolescent, a părăsit acea zonă de frontieră în timpul unei invazii barbare şi s-a refugiat la [[Constantinopol]], unde a intrat în armată<ref>Edward Gibbon, - ''Istoria declinului şi a prăbuşirii imperiului roman'', Editura Minerva, Bucureşti, 1976</ref>.
+
Iustin s-a născut în jurul anului 450, într-un cătun din districtul Bederiana, în apropiere de Naissus (actualul oraș Niș, din Serbia), fiind fiul unui țăran daco-trac. Satul său natal făcea parte din provincia Dacia Aureliană, o parte a imperiului care suferise mult din cauza năvălirilor hunilor și, mai apoi, a ostrogoților.
 +
Pe când era doar adolescent, a părăsit acea zonă de frontieră în timpul unei invazii barbare și s-a refugiat la [[Constantinopol]], unde a intrat în armată<ref>Edward Gibbon, - ''Istoria declinului și a prăbușirii imperiului roman'', Editura Minerva, București, 1976</ref>.
  
El a sosit la Constantinopol chiar în perioada în care împăratul [[Leo I]] (el însuşi de origine traco-dacică) organiza un nou corp de gardă a palatului imperial - ''Excubitorii'', un corp de elită numărând 300 oameni. Impresionând prin robusteţea şi îndemânarea sa, deşi foarte tânăr, Iustin a fost primit în rândurile acestui corp de elită. Avansând în mod constant, a ajuns comandant al gărzii palatului imperial în timpul împăratului [[Anastasie I]].
+
El a sosit la Constantinopol chiar în perioada în care împăratul [[Leo I]] (el însuși de origine traco-dacică) organiza un nou corp de gardă a palatului imperial - ''Excubitorii'', un corp de elită numărând 300 oameni. Impresionând prin robustețea și îndemânarea sa, deși foarte tânăr, Iustin a fost primit în rândurile acestui corp de elită. Avansând în mod constant, a ajuns comandant al gărzii palatului imperial în timpul împăratului [[Anastasie I]].
  
La moartea împăratului [[Anastasie I]], ([[8 iulie]] 518), datorită poziţiei sale de comandant al trupelor din [[Constantinopol]] şi împărţind sume de bani, Iustin a fost capabil să-şi asigure alegerea ca împărat; a apărut în această calitate în faţa poporului, la Hipodromul din [[Constantinopol]], pe ([[9 iulie]] 518)<ref>Steven Runciman, ''La civilisation byzantine (330-1453)'', (Trad. fr.) - Payot, Paris, 1952</ref>.
+
La moartea împăratului [[Anastasie I]], ([[8 iulie]] 518), datorită poziției sale de comandant al trupelor din [[Constantinopol]] și împărțind sume de bani, Iustin a fost capabil să-și asigure alegerea ca împărat; a apărut în această calitate în fața poporului, la Hipodromul din [[Constantinopol]], pe [[9 iulie]] 518<ref>Steven Runciman, ''La civilisation byzantine (330-1453)'', (Trad. fr.) - Payot, Paris, 1952</ref>.
  
După urcarea pe tronul imperial, fiind conştient de lacunele sale în educaţie şi în politica de stat, Iustin şi-a ales cu grijă consilieri capabili cu care se sfătuia în privinţa principalelor probleme ale imperiului.
+
După urcarea pe tronul imperial, fiind conștient de lacunele sale în educație și în politica de stat, Iustin și-a ales cu grijă consilieri capabili cu care se sfătuia în privința principalelor probleme ale imperiului.
Mai târziu, Iustin l-a adoptat pe nepotul său, [[Iustinian I|Flavius Petrus Sabbatius]], rebotezându-l [[Iustinian I|Iustinian]].
+
Mai târziu, Iustin l-a adoptat pe nepotul său, [[Iustinian I|Flavius Petrus Sabbatius]], rebotezându-l [[Iustinian]].
  
În anul 525, Iustin a anulat legea prin care unui membru din clasa senatorială i se interzicea să se căsătorească cu o femeie din clasele inferioare ale societăţii. Astfel a fost posibilă căsătoria lui Iustinian cu [[Teodora]], care era actriţă.
+
În anul 525, Iustin a anulat legea prin care unui membru din clasa senatorială i se interzicea să se căsătorească cu o femeie din clasele inferioare ale societății. Astfel a fost posibilă căsătoria lui Iustinian cu [[Teodora Împărăteasa|Teodora]], care era actriță.
  
Următorii ani au fost marcaţi de luptele cu ostrogoţii şi cu perşii. În anul 526, Iustin l-a numit pe Iustinian co-împărat, iar pe [[1 aprilie]] 527 succesor la tron. A murit pe [[1 august]] 527 şi a fost urmat de Iustinian.
+
Următorii ani au fost marcați de luptele cu ostrogoții și cu perșii. În anul 526, Iustin l-a numit pe Iustinian co-împărat, iar pe [[1 aprilie]] 527 succesor la tron. A murit pe [[1 august]] 527 și a fost urmat de Iustinian.
  
Oraşul cilician Anazarbus a fost numit Justinopolis, în onoarea sa.
+
Orașul cilician Anazarbus a fost numit Justinopolis, în onoarea sa.
  
 
==Politica religioasă==
 
==Politica religioasă==
  
As a defender of the decisions of the [[Fourth Ecumenical Council|451 Council at Chalcedon]], Justin’s ascent to the throne brought a complete reversal in policies concerning the Christian Church in Constantinople, as he rejected Anastasius’ support of the non-Chalcedonians. As a consequence the [[Monophysitism|Monophysites]] came under attack and persecution as Justin’s government sought to quickly restore church life as defined by Chalcedon.  
+
Deoarece era un apărător al deciziilor [[Sinodul IV Ecumenic|Sinodului IV Ecumenic]] de la Calcedon din anul 451, urcarea lui Iustin pe tronul de la [[Constantinopol]] a adus o inversare completă în politica imperială referitoare la Biserica creștină, fiind anulat sprijinul pe care împăratul Anastasie îl acordase „ne-Calcedonienilor”. În consecință [[Monofizitism|monofiziții]] au început să fie persecutați, iar guvernarea lui Iustin a căutat să restabilească rapid viața bisericii în concordanță cu cele stabilite la [[Sinodul IV Ecumenic]] de la Calcedon.
  
The bishops of the Constantinople region were called to a [[synod]] in Constantinople on [[July 20]], 518 that pronounced [[anathema]] against Severus of Antioch and others. The decrees of the synod were promulgated to the [[bishop]]s by letter from Patriarch John of Constantinople. When Pope Hormisdas received notification of the new events, he replied with a non-negotiable position that called for condemnation of [[Acacius of Constantinople|Acacius]], the Patriarch of Alexandria who had written the ''[[Henoticon]]'' and caused the ‘[[Acacian Schism]]’ during the reign of [[Zeno (emperor)|Zeno I]], his heretical successors, all hierarchs who remained in communion with him, and the emperors Zeno and Anastasius. Patr. John under pressure signed the papal ''libellus'' in the presence of Emperor Justin, the senate, and the [[clergy]] on [[March 28]], 519.
+
Episcopii din părțile de răsărit ale imperiului au fost chemați la un [[Sinod]] la Constantinopol pe [[20 iulie]] 518. La acest Sinod s-a pronunțat [[anatema]] împotriva lui Severus de Antiohia și a altora. Decretele Sinodului au fost promulgate și notificate către toți [[Episcop|episcopii]] printr-o scrisoare de la [[Patriarhul Ioan]] de Constantinopol. Când Papa Hormisdas a primit această notificare, a răspuns cu o poziție non-negociabilă prin care a cerut condamnarea lui [[Acachie de Constantinopol|Acachie]], fost patriarh al Constantinopolului, care scrisese ''Henoticon'' în timpul domniei împăratului [[Zenon I]] provocând astfel "[[Schisma acachiană|schisma lui Acachie]]"; de asemenea, Papa Hormisdas cerea condamnarea succesorilor eretici ai lui Acachie, a tuturor ierarhilor care rămăseseră în comuniune cu el, precum și a foștilor împărați [[Zenon]] și Anastasie. Sub presiune, Patriarhul Ioan a semnat ''libellus'' papală, în prezența împăratului Iustin, a Senatului și a clerului, la [[28 martie]] 519.
  
Hormisdas’ extreme position effectively meant [[excommunication]] of all the bishops in the east after 484. However, resistance to the papal position soon came and thwarted its implementation that proved, if anything, the futility of Hormisdas’ policy of intransigence in the face of the problem with the Monophysites.
+
Poziția extremă a papei Hormisdas însemna în mod efectiv [[excomunicarea]] tuturor episcopilor din răsărit de după anul 484. Cu toate acestea, în curând a apărut rezistența la poziția papală, dejucându-se astfel punerea sa în aplicare; s-a dovedit, pe de altă parte, și inutilitatea politicii intransigente a lui Hormisdas în problema [[Monofizitism|monofiziților]].
  
The persecution of Monophysites continued until 520, after which Justin began to follow a more tolerant and pragmatic policy when dealing with the [[heresy]], yet he remained devoted to the Chalcedonian orthodoxy.
+
Persecutarea monofiziților a continuat până în anul 520, după care împăratul Iustin a început să urmeze o politică mai tolerantă și mai pragmatică față de erezia [[Monofizitism|monofizită]], rămânând totuși devotat ortodoxiei Calcedoniene.
 
 
Justin’s support of orthodoxy also resulted in a change in Constantinople’s relationship with the [[Arianism|Arian]] Ostrogoths of the west who had an amicable arrangement with Anastasius. While Justin responded positively to the Gothic king Theodoric’s approach for maintaining good relations, and even nominated as consul Theodoric’s son-in-law, Eutharic, Justin’s anti-heretical policies affected the Arians greatly, particularly after 523. Using the threat of reprisals against the Orthodox in Italy, Theodoric sent Pope John to Justin to complain about Justin’s policies. Pope John was received cordially, yet Justin made clear who was in charge. Not happy with the results of John’s visit, Theodoric received John with a cold reception on his return to [[Ravenna]]. Both Pope John and Theodoric died soon after, blunting the dispute.
 
  
 +
Sprijinul acordat de împăratul Iustin ortodoxiei, a dus de asemenea la o schimbare în relația Constantinopolului cu  [[Arianism|arianismul]] ostrogoților, care avuseseră o înțelegere amiabilă cu împăratul Anastasie. În timp ce Iustin a răspuns pozitiv la abordarea regelui ostrogot Teodoric pentru menținerea unor relații de bună vecinătate, și chiar l-a nominalizat în funcția de consul pe fiul acestuia, Eutharic, politica anti-eretică a lui Iustin i-a afectat foarte mult pe arieni, în special după anul 523. Folosind amenințarea cu represalii împotriva Bisericii Ortodoxe din Italia, Teodoric l-a trimis pe Papa Ioan la Iustin pentru a se plânge cu privire la politica religioasă a împăratului. Papa Ioan a fost primit cordial, dar Iustin l-a făcut să înțeleagă foarte clar cine a fost de vină pentru cele întâmplate în Italia. Nemulțumit de rezultatele vizitei papei Ioan la [[Constantinopol]], Teodoric l-a primit pe acesta foarte supărat la întoarcerea sa în Ravenna. Dar, atât Papa Ioan cât și regele Teodoric au murit la scurt timp după aceasta, conflictul stingându-se astfel.
  
  
Linia 37: Linia 36:
 
{{succesiune|
 
{{succesiune|
 
înainte= [[Anastasie I]]|
 
înainte= [[Anastasie I]]|
titlu=[[List of Byzantine Emperors|Împărat Roman (Bizantin)]]|
+
titlu=[[Listă a Împăraților Romani de Răsărit|Împărat Roman (Bizantin)]]|
 
ani= 518-527|
 
ani= 518-527|
 
după=[[Iustinian]] I}}
 
după=[[Iustinian]] I}}
Linia 56: Linia 55:
  
  
[[Categorie:Împăraţi şi regi]]
+
[[Categorie:Împărați romani]]
[[Categorie:Împăraţi romani]]
 
  
 
[[en:Justin I]]
 
[[en:Justin I]]

Versiunea de la data 9 august 2014 15:27

Iustin I

Iustin I (în latină: Flavius Iustinus) a fost împărat al Imperiului Roman de Răsărit între 518 și 527. Deși aproape analfabet, el a trecut prin toate gradele armatei și a devenit împărat la vârsta de șaptezeci de ani. Domnia sa este semnificativă prin faptul că a marcat începutul dinastiei iustiniene, care a inclus pe succesorul și nepotul său, Iustinian I, și a restabilit sprijinul imperial față de deciziile Sinodului IV Ecumenic de la Calcedon.

Viața

Iustin s-a născut în jurul anului 450, într-un cătun din districtul Bederiana, în apropiere de Naissus (actualul oraș Niș, din Serbia), fiind fiul unui țăran daco-trac. Satul său natal făcea parte din provincia Dacia Aureliană, o parte a imperiului care suferise mult din cauza năvălirilor hunilor și, mai apoi, a ostrogoților. Pe când era doar adolescent, a părăsit acea zonă de frontieră în timpul unei invazii barbare și s-a refugiat la Constantinopol, unde a intrat în armată[1].

El a sosit la Constantinopol chiar în perioada în care împăratul Leo I (el însuși de origine traco-dacică) organiza un nou corp de gardă a palatului imperial - Excubitorii, un corp de elită numărând 300 oameni. Impresionând prin robustețea și îndemânarea sa, deși foarte tânăr, Iustin a fost primit în rândurile acestui corp de elită. Avansând în mod constant, a ajuns comandant al gărzii palatului imperial în timpul împăratului Anastasie I.

La moartea împăratului Anastasie I, (8 iulie 518), datorită poziției sale de comandant al trupelor din Constantinopol și împărțind sume de bani, Iustin a fost capabil să-și asigure alegerea ca împărat; a apărut în această calitate în fața poporului, la Hipodromul din Constantinopol, pe 9 iulie 518[2].

După urcarea pe tronul imperial, fiind conștient de lacunele sale în educație și în politica de stat, Iustin și-a ales cu grijă consilieri capabili cu care se sfătuia în privința principalelor probleme ale imperiului. Mai târziu, Iustin l-a adoptat pe nepotul său, Flavius Petrus Sabbatius, rebotezându-l Iustinian.

În anul 525, Iustin a anulat legea prin care unui membru din clasa senatorială i se interzicea să se căsătorească cu o femeie din clasele inferioare ale societății. Astfel a fost posibilă căsătoria lui Iustinian cu Teodora, care era actriță.

Următorii ani au fost marcați de luptele cu ostrogoții și cu perșii. În anul 526, Iustin l-a numit pe Iustinian co-împărat, iar pe 1 aprilie 527 succesor la tron. A murit pe 1 august 527 și a fost urmat de Iustinian.

Orașul cilician Anazarbus a fost numit Justinopolis, în onoarea sa.

Politica religioasă

Deoarece era un apărător al deciziilor Sinodului IV Ecumenic de la Calcedon din anul 451, urcarea lui Iustin pe tronul de la Constantinopol a adus o inversare completă în politica imperială referitoare la Biserica creștină, fiind anulat sprijinul pe care împăratul Anastasie îl acordase „ne-Calcedonienilor”. În consecință monofiziții au început să fie persecutați, iar guvernarea lui Iustin a căutat să restabilească rapid viața bisericii în concordanță cu cele stabilite la Sinodul IV Ecumenic de la Calcedon.

Episcopii din părțile de răsărit ale imperiului au fost chemați la un Sinod la Constantinopol pe 20 iulie 518. La acest Sinod s-a pronunțat anatema împotriva lui Severus de Antiohia și a altora. Decretele Sinodului au fost promulgate și notificate către toți episcopii printr-o scrisoare de la Patriarhul Ioan de Constantinopol. Când Papa Hormisdas a primit această notificare, a răspuns cu o poziție non-negociabilă prin care a cerut condamnarea lui Acachie, fost patriarh al Constantinopolului, care scrisese Henoticon în timpul domniei împăratului Zenon I provocând astfel "schisma lui Acachie"; de asemenea, Papa Hormisdas cerea condamnarea succesorilor eretici ai lui Acachie, a tuturor ierarhilor care rămăseseră în comuniune cu el, precum și a foștilor împărați Zenon și Anastasie. Sub presiune, Patriarhul Ioan a semnat libellus papală, în prezența împăratului Iustin, a Senatului și a clerului, la 28 martie 519.

Poziția extremă a papei Hormisdas însemna în mod efectiv excomunicarea tuturor episcopilor din răsărit de după anul 484. Cu toate acestea, în curând a apărut rezistența la poziția papală, dejucându-se astfel punerea sa în aplicare; s-a dovedit, pe de altă parte, și inutilitatea politicii intransigente a lui Hormisdas în problema monofiziților.

Persecutarea monofiziților a continuat până în anul 520, după care împăratul Iustin a început să urmeze o politică mai tolerantă și mai pragmatică față de erezia monofizită, rămânând totuși devotat ortodoxiei Calcedoniene.

Sprijinul acordat de împăratul Iustin ortodoxiei, a dus de asemenea la o schimbare în relația Constantinopolului cu arianismul ostrogoților, care avuseseră o înțelegere amiabilă cu împăratul Anastasie. În timp ce Iustin a răspuns pozitiv la abordarea regelui ostrogot Teodoric pentru menținerea unor relații de bună vecinătate, și chiar l-a nominalizat în funcția de consul pe fiul acestuia, Eutharic, politica anti-eretică a lui Iustin i-a afectat foarte mult pe arieni, în special după anul 523. Folosind amenințarea cu represalii împotriva Bisericii Ortodoxe din Italia, Teodoric l-a trimis pe Papa Ioan la Iustin pentru a se plânge cu privire la politica religioasă a împăratului. Papa Ioan a fost primit cordial, dar Iustin l-a făcut să înțeleagă foarte clar cine a fost de vină pentru cele întâmplate în Italia. Nemulțumit de rezultatele vizitei papei Ioan la Constantinopol, Teodoric l-a primit pe acesta foarte supărat la întoarcerea sa în Ravenna. Dar, atât Papa Ioan cât și regele Teodoric au murit la scurt timp după aceasta, conflictul stingându-se astfel.


Casetă de succesiune:
Iustin I
Precedat de:
Anastasie I
Împărat Roman (Bizantin)
518-527
Urmat de:
Iustinian I



Note

  1. Edward Gibbon, - Istoria declinului și a prăbușirii imperiului roman, Editura Minerva, București, 1976
  2. Steven Runciman, La civilisation byzantine (330-1453), (Trad. fr.) - Payot, Paris, 1952

Surse

Legături externe