Iustin I: Diferență între versiuni
(→Politica religioasă: legături interne) |
m (leg. int.) |
||
| Linia 14: | Linia 14: | ||
Mai târziu, Iustin l-a adoptat pe nepotul său, [[Iustinian I|Flavius Petrus Sabbatius]], rebotezându-l [[Iustinian]]. | Mai târziu, Iustin l-a adoptat pe nepotul său, [[Iustinian I|Flavius Petrus Sabbatius]], rebotezându-l [[Iustinian]]. | ||
| − | În anul 525, Iustin a anulat legea prin care unui membru din clasa senatorială i se interzicea să se căsătorească cu o femeie din clasele inferioare ale societăţii. Astfel a fost posibilă căsătoria lui Iustinian cu [[Teodora]], care era actriţă. | + | În anul 525, Iustin a anulat legea prin care unui membru din clasa senatorială i se interzicea să se căsătorească cu o femeie din clasele inferioare ale societăţii. Astfel a fost posibilă căsătoria lui Iustinian cu [[Teodora Împărăteasa|Teodora]], care era actriţă. |
Următorii ani au fost marcaţi de luptele cu ostrogoţii şi cu perşii. În anul 526, Iustin l-a numit pe Iustinian co-împărat, iar pe [[1 aprilie]] 527 succesor la tron. A murit pe [[1 august]] 527 şi a fost urmat de Iustinian. | Următorii ani au fost marcaţi de luptele cu ostrogoţii şi cu perşii. În anul 526, Iustin l-a numit pe Iustinian co-împărat, iar pe [[1 aprilie]] 527 succesor la tron. A murit pe [[1 august]] 527 şi a fost urmat de Iustinian. | ||
| Linia 24: | Linia 24: | ||
Deoarece era un apărător al deciziilor [[Sinodul IV Ecumenic|Sinodului IV Ecumenic]] de la Calcedon din anul 451, urcarea lui Iustin pe tronul de la [[Constantinopol]] a adus o inversare completă în politica imperială referitoare la Biserica creştină, fiind anulat sprijinul pe care împăratul Anastasie îl acordase "ne-Calcedonienilor". În consecinţă [[Monofizitism|monofiziţii]] au început să fie persecutaţi, iar guvernarea lui Iustin a căutat să restabilească rapid viaţa bisericii în concordanţă cu cele stabilite la [[Sinodul IV Ecumenic]] de la Calcedon. | Deoarece era un apărător al deciziilor [[Sinodul IV Ecumenic|Sinodului IV Ecumenic]] de la Calcedon din anul 451, urcarea lui Iustin pe tronul de la [[Constantinopol]] a adus o inversare completă în politica imperială referitoare la Biserica creştină, fiind anulat sprijinul pe care împăratul Anastasie îl acordase "ne-Calcedonienilor". În consecinţă [[Monofizitism|monofiziţii]] au început să fie persecutaţi, iar guvernarea lui Iustin a căutat să restabilească rapid viaţa bisericii în concordanţă cu cele stabilite la [[Sinodul IV Ecumenic]] de la Calcedon. | ||
| − | Episcopii din părţile de răsărit ale imperiului au fost chemaţi la un [[Sinod]] la Constantinopol pe [[20 iulie]] 518. La acest Sinod s-a pronunţat [[anatema]] împotriva lui Severus de Antiohia şi a altora. Decretele Sinodului au fost promulgate şi notificate către toţi [[Episcop|episcopii]] printr-o scrisoare de la [[Patriarhul Ioan]] de Constantinopol. Când Papa Hormisdas a primit această notificare, a răspuns cu o poziţie non-negociabilă prin care a cerut condamnarea lui [[Acachie de Constantinopol|Acachie]], fost | + | Episcopii din părţile de răsărit ale imperiului au fost chemaţi la un [[Sinod]] la Constantinopol pe [[20 iulie]] 518. La acest Sinod s-a pronunţat [[anatema]] împotriva lui Severus de Antiohia şi a altora. Decretele Sinodului au fost promulgate şi notificate către toţi [[Episcop|episcopii]] printr-o scrisoare de la [[Patriarhul Ioan]] de Constantinopol. Când Papa Hormisdas a primit această notificare, a răspuns cu o poziţie non-negociabilă prin care a cerut condamnarea lui [[Acachie de Constantinopol|Acachie]], fost patriarh al Constantinopolului, care scrisese ''Henoticon'' în timpul domniei împăratului [[Zenon I]] provocând astfel "[[Schisma acachiană|schisma lui Acachie]]"; deasemenea Papa Hormisdas cerea condamnarea succesorilor eretici ai lui Acachie, a tuturor ierarhilor care rămăseseră în comuniune cu el, precum şi a foştilor împăraţi Zenon şi Anastasie. Sub presiune, Patriarhul Ioan a semnat ''libellus'' papală, în prezenţa împăratului Iustin, a Senatului şi a clerului, la [[28 martie]] 519. |
Poziţia extremă a papei Hormisdas însemna în mod efectiv [[excomunicarea]] tuturor episcopilor din răsărit de după anul 484. Cu toate acestea, în curând a apărut rezistenţa la poziţia papală, dejucându-se astfel punerea sa în aplicare; s-a dovedit, pe de altă parte, şi inutilitatea politicii intransigente a lui Hormisdas în problema [[Monofizitism|monofiziţilor]]. | Poziţia extremă a papei Hormisdas însemna în mod efectiv [[excomunicarea]] tuturor episcopilor din răsărit de după anul 484. Cu toate acestea, în curând a apărut rezistenţa la poziţia papală, dejucându-se astfel punerea sa în aplicare; s-a dovedit, pe de altă parte, şi inutilitatea politicii intransigente a lui Hormisdas în problema [[Monofizitism|monofiziţilor]]. | ||
Versiunea de la data 21 februarie 2011 18:46
Iustin I (în latină: Flavius Iustinus) a fost împărat al Imperiului Roman de Răsărit între 518 şi 527. Deşi aproape analfabet, el a trecut prin toate gradele armatei şi a devenit împărat la vârsta de şaptezeci de ani. Domnia sa este semnificativă prin faptul că a marcat începutul dinastiei iustiniene, care a inclus pe succesorul şi nepotul său, Iustinian I, şi a restabilit sprijinul imperial faţă de deciziile Sinodului IV Ecumenic de la Calcedon.
Viaţa
Iustin s-a născut în jurul anului 450, într-un cătun din districtul Bederiana, în apropiere de Naissus (actualul oraş Niş, din Serbia), fiind fiul unui ţăran daco-trac. Satul său natal făcea parte din provincia Dacia Aureliană, o parte a imperiului care suferise mult din cauza năvălirilor hunilor și, mai apoi, a ostrogoţilor. Pe când era doar adolescent, a părăsit acea zonă de frontieră în timpul unei invazii barbare şi s-a refugiat la Constantinopol, unde a intrat în armată[1].
El a sosit la Constantinopol chiar în perioada în care împăratul Leo I (el însuşi de origine traco-dacică) organiza un nou corp de gardă a palatului imperial - Excubitorii, un corp de elită numărând 300 oameni. Impresionând prin robusteţea şi îndemânarea sa, deşi foarte tânăr, Iustin a fost primit în rândurile acestui corp de elită. Avansând în mod constant, a ajuns comandant al gărzii palatului imperial în timpul împăratului Anastasie I.
La moartea împăratului Anastasie I, (8 iulie 518), datorită poziţiei sale de comandant al trupelor din Constantinopol şi împărţind sume de bani, Iustin a fost capabil să-şi asigure alegerea ca împărat; a apărut în această calitate în faţa poporului, la Hipodromul din Constantinopol, pe 9 iulie 518[2].
După urcarea pe tronul imperial, fiind conştient de lacunele sale în educaţie şi în politica de stat, Iustin şi-a ales cu grijă consilieri capabili cu care se sfătuia în privinţa principalelor probleme ale imperiului. Mai târziu, Iustin l-a adoptat pe nepotul său, Flavius Petrus Sabbatius, rebotezându-l Iustinian.
În anul 525, Iustin a anulat legea prin care unui membru din clasa senatorială i se interzicea să se căsătorească cu o femeie din clasele inferioare ale societăţii. Astfel a fost posibilă căsătoria lui Iustinian cu Teodora, care era actriţă.
Următorii ani au fost marcaţi de luptele cu ostrogoţii şi cu perşii. În anul 526, Iustin l-a numit pe Iustinian co-împărat, iar pe 1 aprilie 527 succesor la tron. A murit pe 1 august 527 şi a fost urmat de Iustinian.
Oraşul cilician Anazarbus a fost numit Justinopolis, în onoarea sa.
Politica religioasă
Deoarece era un apărător al deciziilor Sinodului IV Ecumenic de la Calcedon din anul 451, urcarea lui Iustin pe tronul de la Constantinopol a adus o inversare completă în politica imperială referitoare la Biserica creştină, fiind anulat sprijinul pe care împăratul Anastasie îl acordase "ne-Calcedonienilor". În consecinţă monofiziţii au început să fie persecutaţi, iar guvernarea lui Iustin a căutat să restabilească rapid viaţa bisericii în concordanţă cu cele stabilite la Sinodul IV Ecumenic de la Calcedon.
Episcopii din părţile de răsărit ale imperiului au fost chemaţi la un Sinod la Constantinopol pe 20 iulie 518. La acest Sinod s-a pronunţat anatema împotriva lui Severus de Antiohia şi a altora. Decretele Sinodului au fost promulgate şi notificate către toţi episcopii printr-o scrisoare de la Patriarhul Ioan de Constantinopol. Când Papa Hormisdas a primit această notificare, a răspuns cu o poziţie non-negociabilă prin care a cerut condamnarea lui Acachie, fost patriarh al Constantinopolului, care scrisese Henoticon în timpul domniei împăratului Zenon I provocând astfel "schisma lui Acachie"; deasemenea Papa Hormisdas cerea condamnarea succesorilor eretici ai lui Acachie, a tuturor ierarhilor care rămăseseră în comuniune cu el, precum şi a foştilor împăraţi Zenon şi Anastasie. Sub presiune, Patriarhul Ioan a semnat libellus papală, în prezenţa împăratului Iustin, a Senatului şi a clerului, la 28 martie 519.
Poziţia extremă a papei Hormisdas însemna în mod efectiv excomunicarea tuturor episcopilor din răsărit de după anul 484. Cu toate acestea, în curând a apărut rezistenţa la poziţia papală, dejucându-se astfel punerea sa în aplicare; s-a dovedit, pe de altă parte, şi inutilitatea politicii intransigente a lui Hormisdas în problema monofiziţilor.
Persecutarea monofiziţilor a continuat până în anul 520, după care împăratul Iustin a început să urmeze o politică mai tolerantă şi mai pragmatică faţă de erezia monofizită, rămânând totuşi devotat ortodoxiei Calcedoniene.
Sprijinul acordat de împăratul Iustin ortodoxiei, a dus de asemenea la o schimbare în relaţia Constantinopolului cu arianismul ostrogoţilor, care avuseseră o înţelegere amiabilă cu împăratul Anastasie. În timp ce Iustin a răspuns pozitiv la abordarea regelui ostrogot Teodoric pentru menţinerea unor relaţii de bună vecinătate, şi chiar l-a nominalizat în funcţia de consul pe fiul acestuia, Eutharic, politica anti-eretică a lui Iustin i-a afectat foarte mult pe arieni, în special după anul 523. Folosind ameninţarea cu represalii împotriva Bisericii Ortodoxe din Italia, Teodoric l-a trimis pe Papa Ioan la Iustin pentru a se plânge cu privire la politica religioasă a împăratului. Papa Ioan a fost primit cordial, dar Iustin l-a făcut să înţeleagă foarte clar cine a fost de vină pentru cele întâmplate în Italia. Nemulţumit de rezultatele vizitei papei Ioan la Constantinopol, Teodoric l-a primit pe acesta foarte supărat la întoarcerea sa în Ravenna. Dar, atât Papa Ioan cât şi regele Teodoric au murit la scurt timp după aceasta, conflictul stingându-se astfel.
| Iustin I | ||
|---|---|---|
| Precedat de: Anastasie I |
Împărat Roman (Bizantin) 518-527 |
Urmat de: Iustinian I |
