441 de modificări
Modificări
fără descrierea modificării
{{Cutie Biografie Episcopi| Nume = Prea Fericitul Patriarh Iustin| Imagine =| Afiliere =[[Biserica Ortodoxă Română]]| Reşedinţă = Bucureşti| Formulă = Preafericirea Voastră| Titlul = [[Arhiepiscop]] al Bucureştilor,<br>[[Mitropolit]] al Munteniei şi Dobrogei,<br>Locţiitor al Tronului Cezareei Capadociei<br>[[Patriarh]] al României| Perioada = 12 iunie 1977 - 31 iulie 1986| Predecesor = Iustinian (Marina)| Succesor = [[Teoctist (Arăpaşu) al României|Teoctist (Arăpaşu)]]| Hirotonire preot = [[24 februarie]] 1956| Hirotonire episcop = [[15 martie]] 1956| Consecratori = Episcopul-vicar patriarhal Teoctist Arăpaşu, Episcopul-vicar patriarhal Antim Nica, Patriarhul Justinian, Mitropolitui Firmilian al Olteniei şi Episcopul Nicolae Colan al Clujului| Titluri precedente = Arhiepiscop al Sibiului şi Mitropolit al Ardealului şi mitropolit al Moldovei şi Bucovinei| Funcţii =| Data naşterii = [[5 martie]] 1910| Data decesului = [[31 iulie]] 1986| Locul naşterii = Cândeşti, judeţul Argeş | Locul morţii = Bucureşti| Data morţii = [[31 iulie]] 1986|}} '''Iustin Moisescu''' (n. [[5 martie]] [[1910]], [[Cândeşti]], [[Argeş]] — d. [[31 iulie]] [[1986]], [[Bucureşti]]) a fost al patrulea patriarh al [[BOR|Bisericii Ortodoxe Române]] ([[1977]]-[[1986]]).
==Pregătire teologică==
Patriarhul Iustin Moisescu s-a născut la data de [[5 martie]] [[1910]], în satul [[Cândeşti, Argeş|Cândeşti]] (judeţul [[Judeţul Argeş|Argeş]]). Se înscrie la studii la Seminarul orfanilor de război din [[Câmpulung-Muscel]] ([[1922]]-[[1930]]). Termină Seminarul Teologic din Câmpulung-Muscel ca premiant. E ales de patriarhul [[Miron Cristea]] dintre absolvenţii tuturor Seminariilor din anul acela, [[1930]], şi trimis cu o bursă să-şi facă licenţa în Teologie la [[Universitatea din Atena]]. În anul [[1934]] se întoarce licenţiat cu "arista" („magna cum laudae").
Patriarhul [[Miron Cristea]], urmărindu-i destinul, la recomandarea Universităţii din Atena şi a Ambasadei române din Grecia, l-a trimis pe tânărul licenţiat de la [[Atena]] să-şi continue studiile de specializare la Facultatea de Teologie romano-catolică din Strasbourg ([[Franţa]]), pentru încă doi ani ([[1934]]-[[1936]]), de unde, cu materialul pentru teza de doctorat, s-a întors încă o dată în anul [[1936]] la Facultatea de Teologie din Atena, unde a obţinut doctoratul, în anul [[1937]], cu teza: "[[Evagrie din Pont]]. Viaţa, scrierile şi învăţătura", premiată de [[Academia de Ştiinţe din Atena]]. Susţine examene de echivalare la Facultatea de Teologie din [[Bucureşti]].
A urmat apoi cavalcada profesoratelor, cu opriri şi promovări rapide: Profesor de Limba latină la Seminarul "Nifon" din [[Bucureşti]] ([[1937]]-[[1938]]), profesor de Noul Testament la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universităţii din [[Varşovia]] ([[1938]]-[[1939]]), înlocuindu-l pe celebrul profesor [[Nicolae Arseniev]]. Astfel, la [[Varşovia]] a alcătuit următoarele cursuri în [[Limba poloneză|limba polonă]]: "Introducere generală şi specială în cărţile sfinte ale Noului Testament"; "Exegeza Epistolei Sf. Pavel către Galateni" şi "Exegeza prologului Evangheliei după Ioan". Aceste cursuri au fost cercetate de profesorii [[Milan Şesan]] şi [[Vladimir Prelipceanu]], care „au constatat valoarea lor ştiinţifică, didactică, precum şi deplina lor concordanţă cu învăţătura Bisericii Ortodoxe".
În anul [[1940]] este numit ca profesor agregat. În anul [[1942]], este numit, prin concurs, ca profesor titular de Exegeza Noului Testament la Facultatea de Teologie din Cernăuţi-Suceava. La Cernăuţi şi Suceava a mai alcătuit trei cursuri, unul de "Introducere în cărţile Sfinte ale Noului Testament", altul de "Exegeză" şi al treilea, "Ermeneutică Biblică". Despre scrierile în limba română, acelaşi raport constată că: „Forma de exprimare a autorului în limba română se distinge prin conciziune şi claritate". În anul 1946 este transferat ca profesor la aceeaşi catedră la Facultatea de Teologie din Bucureşti, apoi din anul [[1948]] la [[Institutul Teologic Universitar din Bucureşti]].
==Mitropolit al Ardealului==
A urmat apoi o altă serie de ascensiuni, dupa o cotitură pentru mulţi imprevizibilă la vremea aceea, dar în cea mai bună tradiţie a unor precedente nu numai bizantine, ci şi apusene şi chiar româneşti, mai ales ardelene, precum un Fotie devenit patriarh de Constantinopol din general, un Ambrozie devenit episcop de Milan din guvernator civil, un [[Nicolae Bălan]] devenit din profesor mitropolit al Ardealului etc. La [[23 februarie]] [[1956]], episcopul-vicar patriarhal [[Teoctist_(Arăpaşu)_al_României|Teoctist Arăpaşu]] îl hirotoneşte ca diacon; a doua zi, celălalt episcop-vicar patriarhal, Antim Nica, îl hirotoneşte preot, iar a patra zi, la [[26 februarie]] [[1956]], [[Adunarea Naţională Bisericească]], potrivit Statutului constituită în Colegiul electoral, îl alege arhiepiscop al Sibiului şi mitropolit al Ardealului, în locul marelui predecesor trecut la Domnul, [[Nicolae Bălan]].
Şi-a rezervat apoi zece zile de meditaţie, înainte de a cere ca Domnul să-i deschidă braţele părinteşti şi să-l primească în rândurile monahilor de la [[Mânăstirea Cernica]], la 8 martie 1956. Ales deja mitropolit, la 15 martie 1956 patriarhul Justinian, mitropolituI Firmilian al Olteniei şi episcopul [[Nicolae Colan]] al Clujului îl vor hirotoni arhiereu, şi i se va încredinţa de îndată cârja lui [[Andrei Şaguna|Şaguna]], la [[18 martie]] [[1956]], în [[Catedrala Ortodoxă din Sibiu|Catedrala Mitropolitană din Sibiu]]. În scurtă trecere prin Sibiu a înfiinţat în locul decedatei "Reviste teologice" ([[1947]]), revista teologică "Mitropolia Ardealului" (nr. 1-2, în septembrie-octombrie 1956).
Înainte de alegerea ca mitropolit al Ardealului, într-o lungă şi substanţială cuvântare, bine chibzuindu-şi cuvintele, patriarhul Justinian îl caracteriza aşa în faţa Colegiului electoral pe cel ce trebuia ales: „Va trebui să trimitem acolo pe cel mai bun dintre clericii de astăzi ai Bisericii noastre, o personalitate viguros conturată, cu aleasă pregătire teologică, temeinic orientată în toate problemele pe care le ridică lumea noastră contemporană", căci „la vremuri noi, ne trebuie oameni noi".
Când a fost ales mitropolit al Moldovei şi Sucevei, şi-a conturat programul prin cuvintele: „Cu toată silinţa voi desfăşura o lucrare statornică de ocrotire şi păstrare a Sfintelor locaşuri: biserici, mânăstiri şi schituri - minunate opere de artă - care alcătuiesc diadema MitropoIiei Moldovei; iar din cei ce se nevoiesc în aceste comori ale evlaviei străbune, mă voi strădui să fac slujitori harnici şi devotaţi Bisericii, Patriei şi binelui obştesc. Neîncetat voi priveghea la buna îndrumare a preoţimii Eparhiei mele, întru îndeplinirea cu prisosinţă a îndatoririlor ei către Biserică şi Patrie. Voi urmări cu toată luarea minte ca roadele lucrării preoteşti să se vadă din buna chivernisire a locaşilor dumnezeieşti, din propovăduirea dragostei între toţi fiii Patriei şi din jertfelnica dăruire pentru binele obştesc".
Încă din acea vreme datează şi prima alegere, repetată până la moarte din patru în patru ani ca deputat în [[Marea Adunare Naţională]] ([[3 februarie]] [[1957]], în Circumscripţia Hârlău).
Ca mitropolit al Moldovei, a desfăşurat o activitate prodigioasă. Au fost ridicate noi clădiri - adevărate monumente de arhitectură - în incinta Centrului eparhial [[Iaşi]], iar Catedrala şi reşedinţa au fost refăcute. Au fost restaurate numeroase mănăstiri şi biserici - monumente istorice din Eparhie. Pe lângă cele mai multe s-au pus bazele unor muzee sau colecţii muzeale. S-au construit clădiri noi la Seminarul Teologic din [[Mănăstirea Neamţ]], iar cele vechi au fost modernizate.
Acasă, în [[Moldova]], concomitent cu numeroasele călătorii şi griji externe a iniţiat cu haruri de arhitect înnăscut, transformarea radicală a Centrului Mitropolitan dintr-o suită de magherniţe într-un centru modern, pe măsura epocii noastre. Înzestrat de asemenea cu un neaşteptat spirit practic, a construit în plin comunism trei mari clădiri la Centrul eparhial (două corpuri administrative şi un cămin preoţesc), peste 70 de biserici şi capele noi, 52 de case parohiale, 5 sedii de protopopiat. A înfiinţat 10 muzee de artă bisericească, obţinând fonduri de la Stat şi cheltuind bani dăruiţi de credincioşi. De asemenea, a restaurat, integral sau parţial, peste 20 de [[mănăstire|mănăstiri]] şi [[schit]]uri: Putna, Suceviţa, Moldoviţa, VoronetVoroneţ, Arbore, Humor, Slatina, Dobrovăţ, Cetăţuia, Râşca, Neamţ, Sihăstria, Secu, Bistriţa, Văratec.
A condus câteva delegaţii ortodoxe române în vizitele făcute altor Biserici: Anglia (1958), Biserica siriană din Malabar (1961), S.U.A. (1970), Biserica luterană din Danemarca (1971), Patriarhia Ecumenică (1974). A făcut parte din câteva delegaţii sinodale conduse de patriarhul Justinian şi a primit numeroase delegaţii străine la Iaşi sau în cuprinsul Arhiepiscopiei Iaşilor. Ca membru în Comitetul Central al Consiliului Ecumenic al Bisericilor (1961-1977), a participat la Adunările generale de la New Delhi (1961), Uppsala (1969), Nairobi (1975) şi la sesiunile anuale ale Comitetului Central la Paris (1962), Geneva (1966,1973 şi 1976), Heraklion Creta (1967), Canterbury (1969), Addis-Abeba (1971), Utrecht (1972), Berlin (1974) ş.a.
==Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române==
La 12 iunie 1977 este ales ca arhiepiscop al Bucureştilor, mitropolit al Ungrovlahiei şi patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, fiind înscăunat în Catedrala Patriarhală din Bucureşti la 19 iunie 1977, păstorind ca patriarh până la moarte. A trecut la cele veşnice la data de [[31 iulie]] [[1986]], în [[Bucureşti]], fiind înmormântat în Catedrala Patriarhală.
Ca patriarh, a condus câteva delegaţii sinodale care au vizitat alte Biserici: Patriarhia Ecumenică (1978), Arhiepiscopia misionară ortodoxă română din Statele Unite şi Canada (1979), Biserica Ortodoxă Rusă (1980), Biserica Ortodoxă Sârbă (1981), Biserica luterană din Suedia (1981), sediul Consiliului Ecumenic al Bisericilor de la Geneva (1981), Biserica Ortodoxă Bulgară (1982), Biserica reformată din Ungaria (1982), Biserica Ortodoxă din Grecia (1984). A primit vizita unor întâistătători de Biserici, precum şi a numeroşi reprezentanţi ai altor Biserici şi confesiuni creştine din lumea întreagă în calitate de patriarh.
