Modificări

'''Iustin Moisescu''' (n. [[5 martie]] [[1910]], Cândeşti, Argeş — d. [[31 iulie]] [[1986]], Bucureşti) a fost al patrulea patriarh al [[BOR|Bisericii Ortodoxe Române]] ([[1977]]-[[1986]]).

Patriarhul Iustin Moisescu s-a născut la data de [[5 martie]] [[1910]], în satul Cândeşti, Argeş (Judeţul Argeş). Se înscrie la studii la Seminarul orfanilor de război din Câmpulung-Muscel ([[1922]]-[[1930]]). Termină Seminarul Teologic din Câmpulung-Muscel ca premiant. E ales de patriarhul [[Miron Cristea]] dintre absolvenţii tuturor Seminariilor din anul acela, [[1930]], şi trimis cu o bursă să-şi facă licenţa în Teologie la [[Universitatea din Atena]]. În anul [[1934]] se întoarce licenţiat cu "arista" („magna cum laudae").

Patriarhul [[Miron Cristea]], urmărindu-i destinul, la recomandarea Universităţii din Atena şi a Ambasadei române din Grecia, l-a trimis pe tânărul licenţiat de la Atena să-şi continue studiile de specializare la Facultatea de Teologie romano-catolică din Strasbourg (Franţa), pentru încă doi ani ([[1934]]-[[1936]]), de unde, cu materialul pentru teza de doctorat, s-a întors încă o dată în anul [[1936]] la Facultatea de Teologie din Atena, unde a obţinut doctoratul, în anul [[1937]], cu teza: "[[Evagrie din Pont]]. Viaţa, scrierile şi învăţătura", premiată de [[Academia de Ştiinţe din Atena]]. Susţine examene de echivalare la Facultatea de Teologie din [[Bucureşti]].

A urmat apoi cavalcada profesoratelor, cu opriri şi promovări rapide: Profesor de Limba latină la Seminarul "Nifon" din [[Bucureşti]] ([[1937]]-[[1938]]), profesor de Noul Testament la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universităţii din [[Varşovia]] ([[1938]]-[[1939]]), înlocuindu-l pe celebrul profesor [[Nicolae Arseniev]]. Astfel, la Varşovia a alcătuit următoarele cursuri în limba polonă: "Introducere generală şi specială în cărţile sfinte ale Noului Testament"; "Exegeza Epistolei Sf. Pavel către Galateni" şi "Exegeza prologului Evangheliei după Ioan". Aceste cursuri au fost cercetate de profesorii [[Milan Şesan]] şi [[Vladimir Prelipceanu]], care „au constatat valoarea lor ştiinţifică, didactică, precum şi deplina lor concordanţă cu învăţătura Bisericii Ortodoxe".

În anul [[1940]] este numit ca profesor agregat. În anul [[1942]], este numit, prin concurs, ca profesor titular de Exegeza Noului Testament la Facultatea de Teologie din Cernăuţi-Suceava. La Cernăuţi şi Suceava a mai alcătuit trei cursuri, unul de "Introducere în cărţile Sfinte ale Noului Testament", altul de "Exegeză" şi al treilea, "Ermeneutică Biblică". Despre scrierile în limba română, acelaşi raport constată că: „Forma de exprimare a autorului în limba română se distinge prin conciziune şi claritate". În anul 1946 este transferat ca profesor la aceeaşi catedră la Facultatea de Teologie din Bucureşti, apoi din anul [[1948]] la [[Institutul Teologic Universitar din Bucureşti]].

Ca profesor de [[teologie]] a publicat mai multe lucrări de specialitate: "Sfânta Scriptură şi interpretarea ei în opera Sf. Ioan Hrisostom" ([[1939]]-[[1941]]); "Originalitatea parabolelor Mântuitorului" (1944-1945); "Activitatea Sfântului Apostol Pavel în Atena" (1946); "Ierarhia bisericească în epoca apostolică. Anexă: Texte biblice si patristice despre pace şi muncă" (Craiova, 1955); "Simbolica lui Hristu Andrutsos, traducere din greceşte" (Craiova, 1955); "Sfântul Pavel şi viaţa celor mai de seamă comunităţi creştine din epoca apostolică" (1951); "Temeiurile lucrării Bisericii pentru apărarea păcii" (1953).

A urmat apoi o altă serie de ascensiuni, dupa o cotitură pentru mulţi imprevizibilă la vremea aceea, dar în cea mai bună tradiţie a unor precedente nu numai bizantine, ci şi apusene şi chiar româneşti, mai ales ardelene, precum un Fotie devenit patriarh de Constantinopol din general, un Ambrozie devenit episcop de Milan din guvernator civil, un [[Nicolae Bălan]] devenit din profesor mitropolit al Ardealului etc. La [[23 februarie]] [[1956]], episcopul-vicar patriarhal [[Teoctist_(Arăpaşu)_al_României|Teoctist Arăpaşu]] îl hirotoneşte ca diacon; a doua zi, celălalt episcop-vicar patriarhal, Antim Nica, îl hirotoneşte preot, iar a patra zi, la [[26 februarie]] [[1956]], [[Adunarea Naţională Bisericească]], potrivit Statutului constituită în Colegiul electoral, îl alege arhiepiscop al Sibiului şi mitropolit al Ardealului, în locul marelui predecesor trecut la Domnul, [[Nicolae Bălan]].

Şi-a rezervat apoi zece zile de meditaţie, înainte de a cere ca Domnul să-i deschidă braţele părinteşti şi să-l primească în rândurile monahilor de la [[Mânăstirea Cernica]], la 8 martie 1956. Ales deja mitropolit, la 15 martie 1956 patriarhul Justinian, mitropolituI Firmilian al Olteniei şi episcopul [[Nicolae Colan]] al Clujului îl vor hirotoni arhiereu, şi i se va încredinţa de îndată cârja lui [[Andrei Şaguna|Şaguna]], la [[18 martie]] [[1956]], în [[Catedrala Ortodoxă din Sibiu|Catedrala Mitropolitană din Sibiu]]. În scurtă trecere prin Sibiu a înfiinţat în locul decedatei "Reviste teologice" ([[1947]]), revista teologică "Mitropolia Ardealului" (nr. 1-2, în septembrie-octombrie 1956).

Mitropolitul Iustin păstoreşte o scurtă perioadă ca mitropolit al Ardealului. La [[10 ianuarie ]] 1957 este ales mitropolit al Moldovei şi Sucevei, iar peste trei zile e instalat pe scaunul cinstit odinioară de [[Dosoftei_al_Moldovei|Dosoftei]], [[Varlaam]], [[Veniamin Costachi]], pentru a nu-i pomeni decât pe aceştia, pentru că şirul celor mari de la Iaşi e prea mare, ca să poată fi pomenit acum în întregime.

Încă din acea vreme datează şi prima alegere, repetată până la moarte din patru în patru ani ca deputat în Marea Adunare Naţională ([[3 februarie]] [[1957]], în Circumscripţia Hârlău).

La 12 iunie 1977 este ales ca arhiepiscop al Bucureştilor, mitropolit al Ungrovlahiei şi patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, fiind înscăunat în Catedrala Patriarhală din Bucureşti la 19 iunie 1977, păstorind ca patriarh până la moarte. A trecut la cele veşnice la data de [[31 iulie]] [[1986]], în Bucureşti, fiind înmormântat în Catedrala Patriarhală.

*Wikipediaro.wikipedia.org