Iuliana Conovici

De la OrthodoxWiki
Versiunea din 28 octombrie 2020 15:13, autor: Inistea (Discuție | contribuții) (Surse)
Salt la: navigare, căutare
La acest articol se lucrează chiar în acest moment!

Ca o curtoazie față de persoana care dezvoltă acest articol și pentru a evita conflictele de versiuni din baza de date a sistemului, evitați să îl editați până la dispariția etichetei. În cazul în care considerați că este necesar, vă recomandăm să contactați editorul prin pagina de discuții a articolului.

Iuliana Conovici (n. 19 august 1980, București - d. 25 octombrie 2020, București) a fost un cercetător în științe politice și ortodoxă angajată în Biserică.

Viața privată

Iuliana este fiica faimosului arheolog şi numismat Nicolae Conovici, care este cunoscut pentru săpături de teren realizate în necropole getice sau aşezări neolitice de pe teritoriul României; şi a Marianei Conovici, istoric şi redactor la Radio România, unde a înfiinţat Centrul de istorie orală şi a realizat programul „Mediateca de istorie”.

În octombrie 2018 se căsătorește cu istoricul și arheologul francez Thibaut Castelli (care se convertește la Ortodoxie în urma întâlnirii cu Iuliana, dar și cu civilizațiile țărilor ortodoxe - România, Bulgaria, Rusia -, unde a trăit și studiat mai mulți ani).

Studii

Iuliana Conovici a făcut studii de științe politice / politologie la Facultatea de Științe Politice a Universității din București, secțiunea de limbă franceză (1998-2002).

În perioada 2002-2004 continuat cu un Master în Științe Politice la aceeași facultate, cu un an de studii în Italia, la Facoltà di Scienze Politiche „Cesare Alfieri” fin Florența.

În perioada 2004-2009 a continuat cu studiile de Doctorat în cadrul programului de Științe Politice al Universității București. Și-a susținut teza de doctorat cu titlul Le travail d’une identité publique : l’Église Orthodoxe Roumaine après 1989 pe 2 octombrie 2009, obținând calificativul Magna cum laude. Lucrarea este publicată în limba română cu titlul „Ortodoxia în România postcomunistă. Reconstrucţia unei identităţi publice”, în 2 volume de un total de 788 de pagini (vol.1 în 2009 și vol.2 în 2010), la Editura Eikon. Este cel mai amplu și mai consistent studiu al relației dintre Stat și Biserică apărut în România în ultimii 30 de ani.

În anii 2010-2013 a făcut studii post-doctorale la Facultatea de Științe Politice a Universității din București.

Între anii 2014 și 2018 a făcut studii de limbi, rusă și germană la Facultatea de Limbi Străine a Universității din București.

Activitatea în BOR

După studiile avansate în relația dintre Stat și Biserică, în 2013 Iuliana a acceptat să fie, timp de 6 ani, expert de cabinet la Secretariatul de Stat pentru Culte: ”În anul 2013 am avut onoarea să o cunosc pe domnişoara Iuliana Conovici, autoarea unui impresionant studiu de aproape 800 de pagini despre relaţia dintre Stat şi Biserică şi am reuşit să o conving să se alăture echipei de conducere a Secretariatului de Stat pentru Culte. Timp de 6 ani, datorită competenței sale, a avut un aport deosebit în explicitarea rolului și contribuției S.S.C. în construirea și guvernarea raporturilor dintre Stat și Culte în România, în prezentarea viziunii instituției asupra chestiunilor aflate în dezbaterea publică și care privesc direct dinamica raporturilor Stat-Culte, în evidențierea rolului fundamental pe care Cultele religioase l-au avut și îl au, în istorie și în prezent la construirea unei societăți mai bune, mai democratice, mai solidare.” (Victor Opaschi, Secretar de Stat pentru Culte, art. cit.)

Membră fondatoare și secretar al Asociației Webmasterilor Ortodocși Români - OrtodoxRoNet. Asociatia OrtodoXronet a luat ființă în 2001 la initiativa unui grup de internauți creștin-ortodocși, în noiembrie 2004 dobândind și personalitate juridică. Grupul inițial s-a constituit în anii 1998/1999 cu cei câțiva ortodocși români activi pe net, între care și Iuliana Conovici.

În noiembrie 2006, Iuliana face parte din micul grup de voluntari ortodocși care au început proiectul ro.OrthodoxWiki.org și poate fi astfel considerată unul dintre fondatorii proiectului OrthodoxWiki de limbă română.

Iuliana a fost de asemenea unul dintre membrii fondatori ai Societății Tolkien România (2011): „Glumeam cu Iuliana că în Împărăţia lui Dumnezeu vom fi, dacă Domnul ne va primi acolo, asemenea profesorului Tolkien. Că omul, în plenitudinea sa, nu are cum să fie decât un sub-creator; creându-şi propriile lumi, cu istoria, geografia, cultura, limbile şi creaturile lor, pentru slava lui Dumnezeu („dacă e o lumină în opera mea, aceasta nu vine din mine, ci prin mine”, scria profesorul Tolkien). O asemenea creaţie, mă avertiza Iuliana, nu este însă posibilă fără sacrificiu de sine. Creaţia, cultura, arta în adevăratul sens implică răbdare, mult efort şi sacrificiu de sine.” (Cătălin Sturza, Președinte Societatea Tolkien România art. cit.).

Scrieri

Surse