Iulian din Cilicia

De la OrthodoxWiki
Versiunea din 16 martie 2020 23:25, autor: Inistea (Discuție | contribuții) (Pagină nouă: Sfântul mucenic '''Iulian din Cilicia''' (+305) este un mucenic de la începutul secolului al IV-lea. Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face la [[21 iunie]...)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)
Salt la: navigare, căutare

Sfântul mucenic Iulian din Cilicia (+305) este un mucenic de la începutul secolului al IV-lea. Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face la 21 iunie (data principală de prăznuire, la care în minei are și un canon compus de Ioan Monahul) și la 16 martie.

Viața

Sf. Mucenic Iulian s-a născut în Anazarbe în Asia Mică, în provincia Cilicia Secunda. El era fiul unui senator păgân şi al unei mame creştine. După moartea soţului, femeia s-a mutat la Tars, unde şi-a botezat fiul, crescându-l mai departe cu evlavie. Pe când Iulian a împlinit 18 ani, împăratul Diocleţian (284-305) a iniţiat prigoana împotriva creştinilor, arestându-l printre alţii şi pe tânărul Iulian. Ei l-au adus pe Iulian în faţa guvernatorului Marcian pentru a fi judecat, încercând să-l convingă să renunţe la Hristos. Nici torturile, nici ameninţările, nici promisiunile de cadouri şi onoruri nu l-au putut convinge pe piosul Iulian să jertfească la idoli şi să-l părăsească pe Hristos, rămânând ferm în credinţa sa.

Timp de un an de zile mucenicul a fost plimbat prin oraşele Ciliciei, fiind supus la interogări şi torturi, după care l-au aruncat în închisoare. Mama Sf. Iulian l-a urmat pe fiul ei, rugându-se la Dumnezeu să-l întărească. Mama sa a plecat în audienţă la guvernator în oraşul Aegea (Egeea), ca să ceară permisiunea de a-l vizita pe fiul ei în închisoare, minţind că ar vrea să-l convingă să jertfească la idoli. Ea a stat trei zile în închisoare cu Sf. Iulian sfătuindu-l să fie tare şi să rabde până la sfârşit.

Sf. Iulian a fost adus din nou în faţa guvernatorului. Crezând că mama lui l-a convins să renunţe la Hristos conform decretului imperial, guvernatorul a lăudat-o pentru fapta sa până în momentul în care ea l-a mărturisit cu hotărâre pe Iisus Hristos, denunţând cu curaj politeismul. Auzind acestea, guvernatorul a dat ordin să i se taie tălpile cu care l-a însoţit pe fiul ei din Tarsis. Iulian a fost legat într-un sac plin cu nisip şi şerpi veninoşi şi a fost aruncat în mare. Trupul mucenicului a fost purtat de valuri până pe ţărmurile Alexandriei şi a fost găsit şi îngropat cu cinste de un creştin. Mucenicul Iulian s-a săvârşit în anul 305, după care moaştele au fost transferate în Antiohia. Sf. Ioan Hrisostom a întocmit un elogiu în cinstea Sfântului Mucenic Iulian.

Imnografie

Tropar, glasul 4

Mucenicul Tău, Doamne Nestor, întru nevoința sa, cununa nestricăciunii a dobândit de la tine, Dumnezeul nostru; că, având puterea Ta, pe chinuitori a învins; zdrobit-a și ale demonilor neputinciose îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuiește sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

Condac, glas 2

Pe ostaşul cel nebiruit al bunei credinţe, pre Iulian, toţi cu credinţă să-l lăudăm astăzi, şi să strigăm către dânsul: Roagă-te lui Hristos pentru noi toţi.

Icos:

Din pruncie mergând pe calea Domnului, de trei ori fericite, şi cu bună credinţă dorind a vedea pre Acesta, cu osârdie ai luat pe umeri crucea, Iuliane de Dunmezeu înţelepţite, şi ai surpat înşelăciunea cea cumplită a închinăciunii idolilor, sfărâmând capiştile, şi cursele şi lătrăturile vrăjmaşilor. Pentru aceasta cu credinţă alergând către acoperământul tău, prea bogate, strigăm: Roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi toţi.