Iulian Apostatul: Diferență între versiuni
m (ghilimele româneşti) |
(→Viața: reformulări) |
||
| Linia 3: | Linia 3: | ||
==Viața== | ==Viața== | ||
| − | Născut sub numele de '''Flavius Claudius Julianus''' în anul 331 sau 332 | + | Născut sub numele de '''Flavius Claudius Julianus''' în anul 331 sau 332 d.Hr. din părinţii Julius Constantinus şi cea de-a doua sa soţie, Basilina, Iulian era nepotul lui [[Constantin cel Mare]] (Constantin I) pe linia tatălui său, care la rândul său, era frate vitreg cu Constantin I. |
Iulian a fost crescut în palatul imperial fiind astfel martorul intrigilor ce aveau loc aici; aceste intrigi au dus în cele din urmă la uciderea mai multor membri ai familiei sale de către unchiul său, [[Constantin al II-lea]], inclusiv cea a fratelui său vitreg, Constantinus Gallus. | Iulian a fost crescut în palatul imperial fiind astfel martorul intrigilor ce aveau loc aici; aceste intrigi au dus în cele din urmă la uciderea mai multor membri ai familiei sale de către unchiul său, [[Constantin al II-lea]], inclusiv cea a fratelui său vitreg, Constantinus Gallus. | ||
| − | În anul 335, Iulian a fost numit Caesar al Imperiului de Apus. În anii următori a condus apărarea Imperiului Roman împotriva triburilor germanice | + | În anul 335, Iulian a fost numit Caesar al Imperiului de Apus. În anii următori a condus apărarea Imperiului Roman împotriva triburilor germanice de-a lungul râului Rin. |
| − | Printre victoriile sale se numără recucerirea Coloniei Agrippina (Cologne) şi asigurarea securităţii frontierei de pe Rin pentru următorii 50 de ani. Odată cu moartea lui [[Constanţiu al II-lea]] pe [[3 noiembrie]] 361, Iulian a devenit împărat, fiind recunoscut prin testamentul lui | + | Printre victoriile sale se numără recucerirea Coloniei Agrippina (Cologne) şi asigurarea securităţii frontierei de pe Rin pentru următorii 50 de ani. Odată cu moartea lui [[Constanţiu al II-lea]] pe [[3 noiembrie]] 361, Iulian a devenit împărat, fiind recunoscut prin testamentul lui Constanţiu ca succesorul său de drept. |
| − | Iulian, | + | Iulian, care devenise sceptic în privinţa creştinismului datorită intrigilor şi crimelor ce au avut loc sub Constantinus, a restabilit [[Persecuţii împotriva creştinilor|persecutarea creştinilor]] în momentul urcării sale pe tronul imperial. Una dintre persecuții a luat forma edictului de toleranţă din anul 362 prin care s-a pus capăt persecutării neîntrerupte a păgânilor şi distrugerea templelor acestora. Prin acţiunile sale a încercat să submineze eforturile creştinilor de a se opune restabilirii păgânismului în Imperiu. Edictul său privitor la şcoli, interzicea profesorilor creştini de-a folosi surse păgâne ce constituiau în fapt fundamentul educaţiei romane. Astfel, a încercat să înstrăineze studenţii creştini de societatea romană privându-i de cunoştinţele necesare pentru reuşita în lume. Prin rechemarea episcopilor exilaţi, Iulian a încurajat disensiunea printre creştini care deja se luptau împotriva [[erezie]]i lui [[Arie]]. |
Se pare ca Iulian nu a practicat păgânismul civic al imperiului de dinainte de Constantin, deşi a încurajat restaurarea templelor păgâne, ci mai degrabă s-a asociat cu o abordare magică a filozofiilor clasice numită teurgie sau neoplatonism. | Se pare ca Iulian nu a practicat păgânismul civic al imperiului de dinainte de Constantin, deşi a încurajat restaurarea templelor păgâne, ci mai degrabă s-a asociat cu o abordare magică a filozofiilor clasice numită teurgie sau neoplatonism. | ||
| − | În orice caz, practicile lui nu erau creştine. Se credea Alexandru cel Mare în alt corp prin transmigrarea [[suflet]]elor după învăţăturile lui Platon şi Pitagora. A scris o serie de lucrări controversate, printre care unele dintre ele au supravieţuit, inclusiv tratate filozofice, | + | În orice caz, practicile lui nu erau creştine. Se credea Alexandru cel Mare în alt corp prin transmigrarea [[suflet]]elor după învăţăturile lui Platon şi Pitagora. A scris o serie de lucrări controversate, printre care unele dintre ele au supravieţuit, inclusiv tratate filozofice, [[imn]]e și desigur satire sau critici despre creştinism şi despre Constantin cel Mare. Eforturile lui de a readuce păgânismul erau oricum sortite eşecului încă de la început, deoarece marea majoritate a Imperiului Roman de atunci era mai degrabă indiferentă la acest lucru. |
| − | În 362, Iulian a început o campanie împotriva | + | În 362, Iulian a început o campanie în răsărit, împotriva perșilor. Acolo, pe [[26 iunie]] 363, Iulian a fost rănit mortal în timpul bătăliei din Ctesiphon, o bătălie victorioasă, dar neconcludentă. Nu purta armura, ori din încrederea în victorie, ori datorită grabei sau din neaducere aminte. Odată cu moartea sa, ultima împotrivire oficială contra creştinismului s-a sfârşit iar în februarie 380 [[Teodosie cel Mare (împărat)|Teodosie I]] (Teodosie cel Mare) a publicat edictul care prin care toţi supuşii săi trebuie să mărturisească religia creştină. |
==Legături externe== | ==Legături externe== | ||
Versiunea de la data 24 ianuarie 2012 19:21
Iulian Apostatul a fost împărat roman între anii 361 și 363. În timpul domniei lui a încercat să readucă Imperiul Roman de la creştinism la păgânism, de unde şi denumirea de „Apostatul”. Prin edictul de toleranţă din 362 a redeschis templele păgâne, a asigurat restituirea templelor înstrăinate şi a cerut întoarcerea episcopilor care fuseseră exilaţi. Domnia lui a fost scurtă datorită morţii sale survenite în timpul bătăliei de la Ctesiphon (Persia), în iunie 363.
Viața
Născut sub numele de Flavius Claudius Julianus în anul 331 sau 332 d.Hr. din părinţii Julius Constantinus şi cea de-a doua sa soţie, Basilina, Iulian era nepotul lui Constantin cel Mare (Constantin I) pe linia tatălui său, care la rândul său, era frate vitreg cu Constantin I.
Iulian a fost crescut în palatul imperial fiind astfel martorul intrigilor ce aveau loc aici; aceste intrigi au dus în cele din urmă la uciderea mai multor membri ai familiei sale de către unchiul său, Constantin al II-lea, inclusiv cea a fratelui său vitreg, Constantinus Gallus.
În anul 335, Iulian a fost numit Caesar al Imperiului de Apus. În anii următori a condus apărarea Imperiului Roman împotriva triburilor germanice de-a lungul râului Rin.
Printre victoriile sale se numără recucerirea Coloniei Agrippina (Cologne) şi asigurarea securităţii frontierei de pe Rin pentru următorii 50 de ani. Odată cu moartea lui Constanţiu al II-lea pe 3 noiembrie 361, Iulian a devenit împărat, fiind recunoscut prin testamentul lui Constanţiu ca succesorul său de drept.
Iulian, care devenise sceptic în privinţa creştinismului datorită intrigilor şi crimelor ce au avut loc sub Constantinus, a restabilit persecutarea creştinilor în momentul urcării sale pe tronul imperial. Una dintre persecuții a luat forma edictului de toleranţă din anul 362 prin care s-a pus capăt persecutării neîntrerupte a păgânilor şi distrugerea templelor acestora. Prin acţiunile sale a încercat să submineze eforturile creştinilor de a se opune restabilirii păgânismului în Imperiu. Edictul său privitor la şcoli, interzicea profesorilor creştini de-a folosi surse păgâne ce constituiau în fapt fundamentul educaţiei romane. Astfel, a încercat să înstrăineze studenţii creştini de societatea romană privându-i de cunoştinţele necesare pentru reuşita în lume. Prin rechemarea episcopilor exilaţi, Iulian a încurajat disensiunea printre creştini care deja se luptau împotriva ereziei lui Arie.
Se pare ca Iulian nu a practicat păgânismul civic al imperiului de dinainte de Constantin, deşi a încurajat restaurarea templelor păgâne, ci mai degrabă s-a asociat cu o abordare magică a filozofiilor clasice numită teurgie sau neoplatonism.
În orice caz, practicile lui nu erau creştine. Se credea Alexandru cel Mare în alt corp prin transmigrarea sufletelor după învăţăturile lui Platon şi Pitagora. A scris o serie de lucrări controversate, printre care unele dintre ele au supravieţuit, inclusiv tratate filozofice, imne și desigur satire sau critici despre creştinism şi despre Constantin cel Mare. Eforturile lui de a readuce păgânismul erau oricum sortite eşecului încă de la început, deoarece marea majoritate a Imperiului Roman de atunci era mai degrabă indiferentă la acest lucru.
În 362, Iulian a început o campanie în răsărit, împotriva perșilor. Acolo, pe 26 iunie 363, Iulian a fost rănit mortal în timpul bătăliei din Ctesiphon, o bătălie victorioasă, dar neconcludentă. Nu purta armura, ori din încrederea în victorie, ori datorită grabei sau din neaducere aminte. Odată cu moartea sa, ultima împotrivire oficială contra creştinismului s-a sfârşit iar în februarie 380 Teodosie I (Teodosie cel Mare) a publicat edictul care prin care toţi supuşii săi trebuie să mărturisească religia creştină.
Legături externe
| Iulian Apostatul | ||
|---|---|---|
| Precedat de: Constanţiu al II-lea |
Împărat al Imperiului Roman 361-363 |
Urmat de: Iovian |
